Your message has been sent, you will be contacted soon
Revista Armonii Culturale

Call Me Now!

Închide
Prima pagină » PASTORALA » Scrisoare pastorală – Foaie periodică, gratuită a Parohiei Malovăţ-Mehedinţi, Anul XIV(2015), nr. 308(16 – 31 August)

Scrisoare pastorală – Foaie periodică, gratuită a Parohiei Malovăţ-Mehedinţi, Anul XIV(2015), nr. 308(16 – 31 August)

Dragii mei enoriași!

Bogății nemăsurate. În duminica trecută a fost citită evanghelia în care un tânăr foarte bogat L-a întrebat pe Mântuitorul ce să facă să moștenească viața veșnică. Adică să se mântuiască. Păzise cu sfințenie toate poruncile dumnezeiești privind relațiile lui cu Dumnezeu și cu semenii săi, după cum el însuși mărturisea. Un lucru îi mai lipsea, i-a spus Mântuitorul: să vândă toate câte are, să le împartă săracilor și apoi să-I urmeze Lui.

Am ascultat și am citit de-a lungul timpului multe predici referitoare la acest moment biblic. În toate se făcea referire la bogățiile materiale, pământene, la faptul că tânărul acela avea mult pământ, cirezi și turme de vite, palate, bani, slugi etc. Erau frumoase, corecte din punct de vedere tehnic, dar parcă toate erau puse pe același calapod: rolul averii în viața omului.

Voi încerca să abordez problema și din alt punct de  vedere. Probabil, tânărul avea și bogății materiale. Nu se menționează, însă, nicăieri despre pregătirea lui intelectuală. Poate omul acela absolvise mai multe școli, își însușise toată știința din vremea lui. Aceasta nu era o bogăție? De ce numai occidentalii și americanii socotesc creierele, materia cenușie, cea mai de preț bogăție și racolează de peste tot din lume capetele luminate? De ce aceștia oferă condiții de viață și de muncă foarte avantajoase savanților și intelectualilor de elită, cu condiția ca aceștia să se stabilească în țările occidentale sau americane? Ne minunăm că acele țări au ajuns la un înalt nivel de dezvoltare economică, socială, tehnică, științifică, militară, dar nu luăm în calcul atitudinea lor față de omul cu carte și s-o comparăm cu atitudinea noastră față de aceeași problemă.

Dacă oamenii de carte, oamenii competenți, ar avea posibilitatea să ocupe locurile ce li se potrivesc în societate, dacă ar avea posibilitatea, fără să li se vâre pumnul în gură, să-și spună părerea, să ia decizii, alta ar fi fața lumii și starea poporului. Din prea plinul inimii lor, din bogăția lor spirituală și intelectuală, oamenii aceștia de cultură ar împărtăși cu bucurie ,,săracilor”. Dar cine sunt acești ,,săraci”? Sunt, evident, cei care au fost mai puțin dotați, cei care n-au avut posibilitatea să urmeze școli înalte. ,,Săracii” sunt analfabeții, oamenii fără carte sau cu puțină carte. Aceștia au nevoie de cultură, de ,,averea” celor învățați. Și, culmea, cu cât cineva împărtășește din cunoștințele sale altora, cu atât mintea lui se dezvoltă, devine mai suplă, mai plină de vigoare. Așadar, cel bogat   intelectual, împărtășindu-și semenilor săi cunoștințele, nu pierde nimic din ceea ce are, ci se îmbogățește mai mult.

,,Jugul Meu este blând și sarcina Mea ușoară”, spunea Mântuitorul. Și avea dreptate. Ajutând material pe cineva, îl saturi o dată; învățându-l carte, învățându-l o meserie, o artă, îl saturi pentru toată viața.

Dar Mântuitorul mai spune ceva: ,,Vino și urmează-Mi Mie!” Ce vrea să spună cu aceasta? Pe ucenici îi chemase așa, acum îl chema și pe tânărul acela. Era foarte bine că-l chema. Omenirea a avut mulți savanți și oameni de cultură. Câți dintre ei au lucrat în spiritul învățăturii Mântuitorului? Câți dintre ei au făcut ceea ce au făcut pentru protecția creației lui Dumnezeu, adică a omului, a viețuitoarelor, a mediului? Savanți au fost și cei ce au construit bombele, armele cele mai sofisticate, dar aceia nu L-au mai urmat pe Hristos prin lucrarea și prin mintea lor. Savanți au fost și cei care au descoperit medicamentele și tot felul de aparate menite să dea sănătate oamenilor, să le prelungească viața, savanți au fost și cei care au reușit să facă pace între oameni și popoare. Aceștia L-au urmat pe Hristos!

Bogăție intelectuală ni se recomandă fiecăruia dintre noi să acumulăm cât de multă și din ea să împărtășim cu dărnicie semenilor noștri mai săraci spiritual. Să folosim această bogăție ca să facem omul, fratele nostru, mai bun, mai drept, mai cinstit, mai credincios, mai omenos, mai civilizat, mai harnic. Ușor-ușor, prin transformarea în bine a individului se transformă poporul, omenirea, iar iubirea și respectul dintre oameni înlocuiesc ura, dușmănia, violența, terorismul și războaiele. Omul redevine frate pentru om, pacea se așterne, sângele nu se mai varsă pe câmpul de luptă sau la colț de stradă, lacrimile se usucă și fac loc zâmbetului, fericirii și înțelegerii între oameni și popoare. Nu trebuie să termini cine știe ce universități vestite, ca să fii numit bogat intelectual, spiritual. Poți fi astfel bogat și când ai experiența vieții, școala vieții și din ea nu pregeți să înveți la bine pe cei din jurul tău: copii, nepoți, consăteni, cunoscuți, pe oricine are nevoie de sfatul și de experiența ta. Nu este ușor. Nu toți vor să primească sfatul tău, nu toți au nevoie de experiența ta. Nici pe Mântuitorul nu L-au primit cu flori, după cum bine știm.

Avem datoria sfântă să împărtășim semenilor noștri, cu dărnicie, cu bunătate și cu bucurie,  din bogăția cunoștințelor și din experiența noastră de viață, continuând astfel opera începută de Mântuitorul în lume.  Astfel, Îi urmăm sfatul, Îl urmăm pe El și, de ce nu, câștigăm viața de veci.

*

Sfaturi părintești.  Din cartea Părintelui Arsenie Boca, Cărarea împărăției, mai spicuim:

,,PE TREPTE DE-A RÂPA. Deci, vremea de luptă are o mare cumpănă, şi anume: dacă mintea nu-şi aduce aminte cu credinţă de ,,Doamne Iisuse…” se întâmplă că încuviinţează momeala vrăjmaşului. Aci e graniţa între lupta după lege şi căderea în fărădelege. Deci, mintea căzută în hotarul fărădelegii dă încuviinţarea ei voinţei, căreia încă-i suflă vicleanul boarea ameţirii. Voinţa ia hotărârea întotdeauna după sfatul minţii şi niciodată înainte:  cel puţin în faptele de conştiinţă aşa e. De aceea se zice că în orice hotărâre avem libertatea voinţei, adică putinţa de-a alege ce vrem. Darul libertăţii voinţei ni 1-a dat Dumnezeu, ca pe o mare cinste, şi prin el avem a spori până la măsuri dumnezeieşti. Iată de ce toată strădania dezrobirii puterilor sufleteşti din patimile contra firii duce de fapt la redobândirea libertăţii de fii ai lui Dumnezeu, de fii ai adevărului, care face liberi pe cei ce stau în adevăr şi nu stau în minciună şi-n tatăl minciunii. Prin darul libertăţii voinţei avem a sui de la chip la asemănare. Pentru refacerea sau crearea din nou a omului a venit Dumnezeu între oameni şi tot de aceea petrece cu noi, cu fiecare rând de oameni, în tot chipul silindu-se să ne dezlege libertatea voinţei din lanţuri străine; iar noi, nepricepuţii, după puţin iarăşi ne predăm spre şi mai grele lanţuri.

Iubirea înclină libertatea ca pe o cumpănă. Deci, dacă mintea se va afla iubind o momeală străină şi sfatul viclean, va înclina cumpăna liberei alegeri spre momeala şi sfatul străin. Aşa se deschide spărtură în cetate şi se năpustesc puhoaie de vrăjmaşi, care aşteptau ascunşi afară. Şi repede urmează jalnică pustiire în cetatea sufletului: împlinirea cu lucrul şi repetarea faptei aceleia, până ajunge deprindere sau obicei.  Înrădăcinarea obiceiului păcătuirii duce întocmirea sufletească şi trupească a omului până la neputinţa de a se mai împotrivi, sau chiar până la a nu vrea să se mai împotrivească. Aşa se întâmplă că lucrarea împotriva firii i se face omului ,,a doua fire” – firea fărădelegii, sau legea păcatului. Asta e tot una cu pierderea darului libertăţii voinţei.

          Totuşi, omul, slăbindu-i puterile, îşi dă seama că robeşte vrăjmaşului, căci de unde odată pruncii vaviloneşti erau micuţi şi-i lua în glumă, acum s-au făcut bărbaţi şi-i simte cum îi  iau   puterile, iar lui, din multa păcătuire, i s-a stins puterea voinţei de-a se împotrivi. Când avea puterile întregi n-asculta povaţa, iar acum, când nu le mai are, le-ar întoarce lui Dumnezeu, dar nu le mai are de unde. Toată vigoarea tinereţii o dă cui nu trebuie, iar bătrâneţea hârbuită umblă să o dea lui Dumnezeu. Câteodată primeşte Dumnezeu şi cioburile, însă numai dacă au mai rămas puteri şi pentru cea mai de pe urmă luptă, mai grea ca cea dintâi, care e pe viaţă şi pe moarte. Căci vrăjmaşul care pustieşte prin patimi, când află că mintea, împinsă de strigarea conştiinţei, vrea să facă răscoală împotriva robiei sale, vine cu asuprire mare, dovedind sufletului că n-are chip de scăpare. Iar ca pedeapsă, precum că sufletul a îndrăznit una ca aceasta, diavolul umblă să-l dea legat la un chinuitor mai greu: duhul deznădejdii.

             Aşa e de grea robia duhului acestuia, încât sufletul, adunându-şi cele mai de pe urmă puteri, dă lupta deznădejdii. Atunci se află sufletul între viaţă şi moarte. Câte unii mai scapă, alţii o duc aşa, mai mult morţi decât vii; iar alţii, nemaiputând suferi, li se întunecă mintea şi fac şi păcatul cel mai de pe urmă: omorârea de sine. Şi, în sfârşit, altora, de durere, li se rătăceşte mintea cu totul, dând în nebunie. Trebuie să spunem că fiecare din patimile de căpetenie pot duce zidirea lui Dumnezeu până la decăderea cea mai de pe urmă, fie ea omorârea de sine, fie nebunia, fie chiar îndrăcirea. De pildă, lăcomia de avere, lăcomia de putere şi fumul mândriei, pe câţi nu i-a luat de minte şi s-au omorât! Bolile de pe urma desfrâului, pe câţi nu i-au adus să-şi pună capăt zilelor ? Care a sfârşit bine dintre beţivi, care n-au vrut nicidecum să se lase de patima lor? Dar şi lenea poate face nebunii, când se vede în primejdii. De unde atâta pustiire? De la o clipă fără de Dumnezeu a minţii, clipă în care vrăjmaşul i-a furişat undiţa iadului pe gât, învăluită meşteşugit într-o momeală a unui lucru sensibil al lumii de aici. Protivnicul ispiteşte cu momeala plăcerii pe tot omul spre patima spre care-l prinde, că are povârnire mai mare: pe cel aplecat spre trup, cu desfrânarea; pe cel înclinat spre gânduri, cu înţelepciunea veacului acestuia, care pe mulţi i-a rătăcit de Dumnezeu şi pe puţini i-a întors; pe cei dornici de Cuvântul lui Dumnezeu îi ispiteşte cu Biblia, încât în zilele noastre se văd mulţi călători la iad cu Scriptura în mână. Toţi cei ce umblă după plăceri, de orice fel, nu vor scăpa de primejdii, căci sub orice plăcere e încolăcit un şarpe.”

*

          Amintiri despre Ion Vidu(II). Din aceste cauze, la care se adaugă  și refuzul lui Ion Vidu de a compune un imn al Imperiului Austro-Ungar, au determinat autoritățile să-l condamne la domiciliu forțat în Ungaria. Casa i-a fost percheziționată pentru a i se descoperi materiale instigatoare, iar el a fost dus la Șopron, în Ungaria. Acolo a stat peste doi ani.

           Revenind în Lugoj din exil, Ion Vidu și-a reluat activitatea muzicală. Despre aceasta ne-a  spus mai multe Doamna Elena Popa. Dumneaei își amintește că din 1917 intrase în corul lui Vidu și în nenumărate seri făceau repetiții cu cântece românești patriotice, interzise de către autorități. Deși nu le puteau  cânta pe scenă cu prilejul serbărilor sau reprezentațiilor publice, Vidu își lămurea coriștii că e necesar să le învețe, fiindcă într-o zi va fi nevoie de ele.

           Și, într-adevăr, ziua aceea a venit: 1 Decembrie 1918. În acea zi, Elena Popa era în atelierul de croitorie, unde își desfășura activitatea. Patroana a intrat în atelier și le-a spus: ,, – Fetelor, s-a terminat războiul! Întrerupeți lucrul pentru azi!” Au ieșit în stradă. Era mare agitație. Era și multă dezordine. Câțiva spărseseră prăvălii și magazine și începuseră să fure. A explodat rezerva de petrol a orașului, aflată undeva la marginea de răsărit. Peste câteva ore au intrat în oraș trupele românești. Din toate părțile, lumea a început să strige: ,,Trăiască România Mare!” Nu s-au înregistrat lupte de stradă. Armata română intra într-un oraș românesc. Alături de ofițerii români erau și ofițeri francezi. Preluarea puterii de către administrația românească a fost făcută rapid, fără să se întâmpine opoziție.

            Prin oraș au izbucnit spontan cântece precum Tricolorul, Pe-al nostru steag și Marseilleza. Pe Câmpia Lugojului, în partea de răsărit a orașului, armata a depus jurământul pe drapel. Demn de remarcat este faptul că, alături de români, de bucuria lor, erau și naționalități conlocuitoare. Popa Elena își amintește cum bătrânul Dipon, – imigrant din Saxonia -, a strigat în plin centrul orașului: ,,Toți suntem români!”

             Ion Vidu și-a chemat coriștii la Școala Veche. Din coriștii de atunci supraviețuia în 1985 doar Doamna Popa Elena și Domnul Bogdan Constantin.  Vidu a făcut o scurtă repetiție cu cântecele patriotice, care le erau demult cunoscute. Le-a spus: ,, – Ziua cea mare a sosit! Acum să cântați cum n-ați cântat niciodată!” Doamna Popa nu s-a putut abține să nu-mi cânte cu vocea ei sugrumată de emoție și de vreme: ,,Trompete răsună,/ Prin munți și câmpii,/ Românii se adună,/ Cu sutele de mii./ Un dor pe toți îi cheamă/ Să-și vadă iar moșia/ Unită, mare, mândră,/ Trăiască România!”

               La teatru s-a dat un concert, la care au fost prezente toate școlile din oraș. Vidu a făcut rost de costume naționale pentru coristele lui. Fiecare femeie sau fată era îmbrăcată într-un costum specific unei anumite provincii sau județ din România Mare. Nu erau îmbrăcate două la fel. Corul devenise astfel simbolul unității naționale românești. Atât corul lui Vidu, cât și celelalte coruri din oraș au cântat într-un entuziasm  de nedescris cântece precum: Pui de lei, Eroi au fost, Tricolorul, Ană Lugojeană, Răsunetul Ardealului, Răsunet din Crișana și multe altele.

                După concert, mulțimea s-a adunat în jurul bisericii din centrul orașului și în piața aceea au jucat cu toții, de la mic la mare, soldați, ofițeri, civili, orășeni și țărani și au cântat toți Hora Unirii, ca la 1859 în localitățile Moldovei și Țării Românești. Au venit țărani români din satele din jurul Lugojului, îmbrăcați național și călări pe cai frumos împodobiți. Răsuna fanfara militară și tot mai des se auzea din mii de piepturi: ,,Trăiască România Mare!” Au venit la Lugoj și coruri din alte județe, printre care și corul ,,Doina” din Tr. Severin. Nu au uitat să cânte și Marseillesa. A urmat apoi un bal în sala ,,Concordia”. Fetele, îmbrăcate național, purtau coșulețe cu flori.

             Ziua de 1 Decembrie 1918 a rămas în istoria Lugojului, ca și a întregii țări, drept una dintre cele mai mărețe sărbători, dovadă că la 1985 încă se mai păstra vie în memoria localnicilor.

*

Folclor din Mehedinți(LXXIV). Începând cu acest număr din ,,Scrisoare”, vom reda bocetul și ritualul înmormântării din nordul județului Mehedinți, așa cum le-am cules personal în 1974. Nordul județului Mehedinți constituie o unitate folclorică și etnografică proprie. Departe de mediul citadin, cu o rețea de drumuri care asigură legătura și schimburile dintre localnici, cu o gamă bogată și variată de obiceiuri și tradiții presărate de-a lungul anului, zona respectivă formează o unitate spirituală în care s-au conservat numeroase elemente de gândire și simțire umană autohtonă. Piesele de mai jos au fost culese din următoarele localități: Baia de Aramă, Bârâiac, Bratilov, Cracul Muntelui, Giurgeani, Izverna, Mărășești, Obârșia Cloșani, Ponoare, Săliștea Izvernei, Stănești, Șipot, Titirlești și Valea Ursului. Ritualul de înmormântare este același în toate aceste localități, cu mici deosebiri nesemnificative. Cele mai complete informații le-am primit din satul Bârâiac de la Bărbuț P. Elena(n. 1922). Ritualul decurge în felul următor:

De îndată ce moare cineva, cunoscuții, în special femeile, încep ,,să-l cânte” pe cel decedat sub formă de bocete strigate, care constituie nu numai exprimarea sentimentelor de durere, ci și un fel de anunț către ceilalți consăteni. Trupul celui mort este îmbăiat și primenit cu hainele cele mai bune, pe care, mai ales cei vârstnici, și le pregătesc din timpul vieții. Rude, prieteni, cunoscuți și consăteni vin să-l vadă pe cel mort, ,,să stea cu el”, ,,să facă de priveghiu”. Trupul este măsurat apoi în lung și-n lat cu o nuia numită ,,măsură” sau ,,stat”, pe care se crestează dimensiunile. Cu ajutorul ei se construiește apoi coșciugul. Porțile casei sunt îndoliate cu fâșii de pânză neagră, iar pe o tablă sau scândură este scris numele, prenumele, vârsta și data decesului. Acestea vor rămâne timp de un an. Pregătirile propriu-zise de înmormântare sunt aceleași ca în celelalte zone mehedințene. Menționăm însă că în fiecare din nopțile premergătoare înmormântării are loc priveghiul, dar acesta nu prezintă elemente deosebite, ci constă într-o întrunire a rudelor și cunoscuților celui decedat  în camera mortuară, care-și vor depăna amintirile în legătură cu mortul. Nu le este îngăduit să adoarmă.

În Bârâiac, dimineața, în revărsatul zorilor, un grup de până la 30 de femei, dintre care unele sunt plătite anume, se adună în fața casei celui decedat și cântă ,,Zorile”. Numărul bocitoarelor variază după localități și după posibilitățile economice ale familiei celui decedat. În Bratilov, spre exemplu, cântă doar trei femei(Inform. Buzatu Maria, n. 1915). Femeile bocitoare sunt întoarse cu fața spre răsărit, rostind pe o melodie simplă, mai mult strigat:

,,Cocoșei negri cântară,

Zorile se revărsară.

Zorilor, surorilor,

Nu pripirăți a zori,

Până (N) mi s-o găti!

S-o găti, s-o despărți,

Mai întâi de-ai lui din casă.

Nu primirăți a zori,

Până (N) mi s-o găti

Cu nouă cuptoare de pâine,

Cu bucate de-ale bune

Și cu buți de băutură

Pentru-ntreag-adunătură.

Iar zorilor, surorilor,

Nu primirăți a zori,

Pân-soarele-o răsări

Și (N) și-o trimite

Răvașe prin orașe,

Pe la moașe, pe la nașe

Și-o trimite cărticele

Pe la a lui nemurele

Să vină, să vină ele.

De merinde să-i gătească,

Merinde de cale lungă,

Lui (N), măre, să-i ajungă.”


*

          File de jurnal- 18 oct. 1981. ,,Părintele Ionică Sfetcu se văita de greutatea aprovizionării. După decret, tot satul ar trebui să fie întemnițat, fiindcă, conform tradiției și necesităților, fiecare om își are acolo câteva kilograme de cereale, de făină și alte produse alimentare pentru vremea de iarnă. Oare, cine îl poate asigura pe om că după ce expiră luna va putea să se aprovizioneze pe mai departe, ca să nu moară de foame? Se poartă discuții ca să se educe populația să renunțe la nunți și botezuri. Doar înmormântările ar fi rămas oarecum sub semnul întrebării, avându-se în vedere puternica tradiție a cultului morților. Ar fi posibil ca să se dea autorizație de la Consiliul Popular celui în cauză ca să se aprovizioneze cu câteva alimente în plus. Mai multe afirmații de profundă indignare a făcut Părintele Ionică.

          Ieri am fost la Severin. Autorități ale miliției și administrației pieței au dat amenzi uriașe vânzătorilor particulari, fiindcă nu vândeau la prețurile oficiale. Și pe mama  au vrut s-o amendeze, dar a reușit să se strecoare și să scape. Prețurile impuse sunt mizerabile. Oamenilor nu le convin acele prețuri și mai bine refuză a-și mai vânde marfa. Când pui prețul de 4,00 – 6,50 lei/kg la strugurii, pe care omul, în mod liber, îi poate vânde ușor cu 15,00 lei/kg, înseamnă că sfidezi niște legi firești ale comerțului și ale pieții și cu asta nu e de glumit.

         L-am întâlnit pe Domnul Șonea, inspector la Casa Corpului Didactic. Mi-a spus că de la comitetul județean de partid au tăiat ca-n stufăriș din materialele propuse pentru publicare în revista ,,Școala Mehedințiului”. În primul rând i-au interesat autorii și apoi, dintr-o privire sumară, au decis și asupra materialelor respective. Mi-a povestit de salariile mizere, pe care le au cei din învățământ. Astfel, administratorul de la Casa Corpului Didactic, cu studii medii, are doar cu 50 lei mai puțin decât dumnealui, în timp ce un locotenent de la miliție sau de la securitate, la ieșirea pe salariu, are 3.700 lei.

          Decretul a trezit vii reacții în oraș. Echipe de oameni de adunătură merg prin case, răscolesc totul și, dacă se întâmplă să găsească vreun litru de ulei, vreun kilogram de zahăr, ori de alte produse, în plus față de rație, imediat le confiscă, fac acte, a doua zi procesul se judecă și se dă și sentința. Și procurorii se pare că sunt îngroziți de numeroasele pedepse pe care le dau ,,pe bandă” de la apariția decretului încoace. Așa se-ntâmplă, ,,când țara e-n pragul falimentului” zicea Domnul Prof. Șonea.

           Domnul Șonea mi-a relatat despre greutățile locative pe care le are. A fost obligat să cedeze apartamentul său de două camere pentru o garsonieră. Reprezentantul Spațiului Locativ, intrând în apartamentul lui și văzându-i biblioteca și vrafurile de cărți, a strâmbat din nas cu scârbă și a spus: ,, – Alții n-au unde să stea, tovarășe, iar dumneata îți arde de cărți! Faci ce știi cu ele, dar treci la garsonieră, căci avem nevoie de apartament!” Mi-a spus că s-a scumpit la 60 lei/kg carnea furată de la abator, căci s-au mărit riscurile, dar și inventivitatea oamenilor la furat(…).

            În piață, la chioșcul la care se vândea în vremurile bune carne, a fost îngrozitor aseară. Câteva sute de oameni se înghesuiau la ghișeu ca să cumpere oase de vită. Am asistat la o bătaie zdravănă între niște țigănci și niște românce. Lumea aceea țipa, vocifera, urla, gesticula. E îngrozitor! Biața mea țară, rău te-ai îmbolnăvit!”

*

Ajutoare. În această perioadă, parohia noastră a primit câteva donații și ajutoare, astfel: Domnul Constantin Grădinaru din Haarlen(Olanda): 350 lei; Domnișoara Buzatu Rodica din București: 250 lei; Domnul Constantin Grădinaru din Piatra-Neamț(NT), Domnul Popescu Constantin-Iulian din Ghemme (Italia), fiu al satului Malovăț și Domnul Giura N. Nicu din Giurești(MH): câte  100 lei; Domnul Surugiu Nicu din Italia și Doamna Vlădioniu Mariana din Tr. Severin,  fii ai satului Malovăț: câte 50 lei;   

Pentru lucrările efectuate la biserici am primit și câteva donații din partea enoriașilor noștri, astfel: Domnul Tătucu Grigorie și Doamna Haidamac Miroana din Malovăț: câte 100 lei; Domnul Surugiu I. Mihai: 50 lei. 

Dumnezeu să le răsplătească tuturor!

*

În cursul lunii august am donat pâine credincioșilor participant la slujbe, cât și unor bolnavi din sat, astfel: 2 Aug.(Malovăț): 220 pâini; 9 Aug.(Bârda): 160 pâini; 15 Aug.(Malovăț): 250 pâini; 23 Aug.(Bârda): 100 pâini; 29 Aug.(Bârda): 85 lei; 30 Aug.(Malovăț): 180 pâini. Așadar, în luna august au fost donate 995 pâini.

*

Plăți. În această perioadă am efectuat câteva plăți mai mari, astfel: 550 lei manopera pentru structura de rezistență a malului de la biserica Malovăț; 231 lei hârtie de scris; 139 lei protoieriei pentru cărți; 250 lei poștei pentru timbre; 700 lei tipografiei pentru cartea Părintelui D. Bălașa, Istoria Dacoromâniei; 7.168 lei plasă fier-beton pentru bordura bisericii din Malovăț; 104 lei transportul cărții Marele atentat al Apusului papal; 455 lei brutăriei pentru pâinea donată în iunie; 483 lei brutăriei pentru pâinea donată în iulie; 50 lei băncii pentru comisioane; 182 lei cartușe pentru imprimantă; 800 lei pentru 40 saci ciment necesar la pavajul exterior al bisericii din Malovăț; 228 lei poștei pentru colete; 550 lei manopera pentru pavajul bisericii din Malovăț.

*

Lucrări la biserică. Am reușit să realizăm o nouă bordură de jur-împrejurul bisericii de la Malovăț. Cea veche se spărsese în multe locuri datorită mișcărilor de teren, așa încât apa intra cu ușurință sub temelia bisericii. A ieșit o lucrare bună, care va asigura protecția pentru mulți ani.

*

Publicații. În această perioadă, preotul Dvs.  a reușit să mai publice câteva material astfel: Ticăloșii, în ,,Natiunea”, București, 2015, 10 aug., ediție și on-line (http://www.ziarulnatiunea.ro); Între rugă și-mplinire, în ,,Datina”, Tr. Severin, an. XXV(2015), nr. 6460(18 aug.), p. 4; Casa părintească, în ,,Datina”, Tr. Severin, an. XXV(2015), nr. 6460(18 aug.), p. 4; Maică Țară, în ,,Datina”, Tr. Severin, an. XXV(2015), nr. 6461(19 aug.), p. 4; ,,Scrisoare pastorală” – 307, în ,,Armonii culturale”, Adjud, 2015, 21 aug., ediție și on-line (https://armoniiculturale.ro); în ,,Bibliotheca Septentrionalis”, Baia Mare(MM), 2015, 23 aug., ediție și on-line (https://ebibliothecaseptentrionalis.wordpress.com); în ,,Observatorul”, Toronto, Canada, an. 2015, 2 sept., ediție și on-line(http://www.observatorul.com); Maica pălmuită(I), în ,,Omniscop”, Craiova, 2015, 22 aug., ediție on-line (http://www.omniscop.ro); pe blogul D-lui Ioan Miclău din Australia (https://ionmiclau.wordpress.com); pe blogul Domnului Ben Todică din Australia (http://bentodica.blogspot.ro); în ,,Natiunea”, București, 2015, 22 aug., ediție și on-line (http://www.ziarulnatiunea.ro); Rugă pentru părinți, în ,,Datina”, Tr. Severin, an. XXV(2015), nr. 6464 (22/23 aug., p. 4; Amintiri din Războiul de Independență(I), în ,,Datina”, Tr. Severin, an. XXV(2015), nr. 6467(27 aug.), p. 4; Amintiri din Războiul de Independență(II), în ,,Datina”, Tr. Severin, an. XXV(2015), nr. 6468(28 aug.), p. 4;

           Cartea Doamnei Melania Caragioiu, Spre ceruri sacre, publicată în anii trecuți de parohia noastră, a  fost premiată de revista ,,Vatra Veche”, una dintre cele mai bune reviste românești de cultură de azi.

În această perioadă, parohia noastră a republicat cartea regretatului preot Dumitru Bălaşa, Ţara Soarelui sau Istoria Dacoromâniei(344 pag.).

            Când citeşti cărţile Părintelui Bălaşa, – tu însuţi fiind român-, te simţi mai puternic, mai mândru, mai optimist, mai încrezător în viitorul naţiei tale, cu mai multă speranţă în propriul tău viitor. Bătrânul istoric se dovedeşte a fi, cu prisosinţă, un bătrân al naţiei sale, un învăţător, un dascăl. Scoate la lumină acele momente înălţătoare ale trecutului, care ne pun la loc de cinste în rândul marilor popoare ale Europei,  ce-au reuşit să-şi croiască demn drumul prin veacuri, convingându-ne că avem toate şansele să redevenim noi înşine; aduce în discuţie situaţiile critice ale istoriei noastre, poticnirile şi insuccesele, felul cum am ştiut şi am reuşit să le depăşim, convingându-ne că vom găsi întotdeauna resursele necesare să revenim pe linia de plutire, ne convinge, vorba poetului, că românul ,,are şapte vieţi în pieptu-i de aramă”. Astăzi, în contextul unei perioade critice, în care românii sunt atât de încercaţi pe plan intern sub toate aspectele şi atât de discreditaţi în plan extern, când sunt trataţi de mulţi ca nişte rude sărace şi înapoiate ale europenilor, Părintele Bălaşa ne aduce destule argumente, care ne fac să înţelegem că acestea sunt încercări şi crize de moment şi că valorile adevărate de care dispune poporul român sunt perene şi nu sunt distruse, aşa cum speră vrăjmaşii lui.

*

Repartiții în învățământ. În ziua de 28 august, la Liceul Traian din Tr. Severin, a avut loc ședința publică pentru repartiție în învățământ. Preotului Dvs. i s-au oferit catedre la Ponoare, Podeni și Obârșia de Câmp. Toate minunate, dar nu a putut accepta. Adevăr grăiește proverbul: ,,Omul când îmbătrânește, /Nimănui nu folosește,/ Pune-i paie și-l pârlește!” Așadar, dacă voia lui Dumnezeu va fi să predau la capre, o voi face cu bucurie! Dacă este însă voia lui nichipercea, răbdarea lui Dumnezeu nu e nesfârșită! Eu mi-am făcut doar datoria și n-am avut timp nici măcar să trag sforile.

*

            Zâmbete. Soția: ,,- Dragul meu, ne-am mutat de trei luni în casă nouă și nu mi-ai dăruit o singură floare! Știi că la casa veche îmi aduceai în fiecare seară câte un buchet! Și ce mai flori!”  Soțul: ,, – Da, dragă, dar acolo ședeam lângă cimitir!”

Din perlele de la bacalaureat: ,,-  Haiducii din doine, balade și idile erau liberi și fericiți ca păsările, animalele și peștii care zburdă prin codri. De cum venea primăvara, haiducii cei harnici plecau în pădure. Acolo ei cântau suflând din frunză și lăsându-i pe boieri cu buza umflată.”

,,Când eroul muri împușcat de nemți pe câmp, simți miros de mărar și de pătrunjel.”

*

Botezuri. Cununii. În ziua de 23 August,  am oficiat Taina Sfântului Botez pentru Căprioru Mădălina-Antonia, fiica Domnului Căprioru Marius-Emanoil și a Doamnei Stroie Mariana din Italia, cât și pentru Giura Andrei-Dragoș, fiul Domnului Dragoș Ionuț și al Doamnei Dragoș Andreia-Roxana din Malovăț. Să le trăiască! În ziua de 22 august am oficiat Taina Sfintei Cununii pentru Domnul Cojocariu Ion-Daniel din Malovăț și Domnișoara Călugăru Ana din Borșa (MM). Dumnezeu să le ajute!

*

Program. În luna Septembrie avem următorul program de slujbe: 5 Sept.(Malovăț – Bârda); 6 Sept.(Bârda); 8 Sept. (pomeniri dimineața la Bârda; slujbă la Malovăț); 12 Sept.(Malovăț – Bârda); 13 Sept.(Malovăț); 14 Sept. (slujbă la Bârda; pomeniri la Malovăț, la ora 12); 19 Sept. (Malovăț-Bârda); 20 Sept.(Bârda); 26 Sept.(Malovăț – Bârda); 27 Sept.(Malovăț). În restul timpului, la orice oră din zi sau din noapte, preotul poate fi găsit la biserică, la școală, acasă ori la telefon: 0724. 99. 80. 86. Mai poate fi contactat pe adresa de e-mail: stanciulescubarda@gmail.com.

Sănătate, pace și bucurii să vă dea Dumnezeu!

                                      Pr. Al. Stănciulescu-Bârda

Facebooktwitterby feather