Dragii mei enoriași! La mulți ani!

          Cămășuța lui Hristos. ,,O ce veste minunată,/ În Betleem se arată,/Astăzi S-a născut,/ Cel făr-de-nceput,/ Cum au spus proorocii!”

          Răsună Decembrie de cântul colindelor. Viersul lor revarsă-n sufletul trudit mângâierea aducerilor aminte de paradisul prunciei. Ne conectează la energiile tainice ale Universului, ne pune în contextul istoriei mântuirii neamului omenesc. Ne simțim și noi parte din lungul șir al generațiilor ce-au trecut pe acest pământ spre tărâmul tinereții fără bătrânețe, al vieții fără de moarte.  Simțim că avem un rost în lume, pe pământ, că nu suntem frunză-n vânt, pasăre-n văzduh sau pește printre valuri. Devenim conștienți, încă o dată, că facem parte dintr-un popor străvechi, cu tradiții creștine milenare, că suntem moștenitorii unei bogății spirituale rar întâlnită, că avem datoria sfântă de-a transmite urmașilor noștri zestrea aceasta nealterată, îmbogățită și împrospătată.

       Un an întreg am auzit sau am citit profețiile unor ,,prooroci” plătiți cu ziua, că peste câteva decenii neamul românesc va dispare, că e vlăguit, îmbătrânit, fără speranțe de supraviețuire în viitorul îndepărtat. Nu neg faptul că-n ultima vreme suntem tot mai puțini de la o zi la alta, dar că va dispărea neamul, asta niciodată. Așa cum din observarea naturii înconjurătoare ajung la concluzia că există un Creator al ei; așa cum conștiința mea, a ta, a lui, a oamenilor din toate timpurile și din toate locurile, mă duce la concluzia că trebuie să fie judecate cu adevărat toate faptele, vorbele și gândurile de către un Judecător drept și nemitarnic, că trebuie răsplătite cele bune și pedepsite cele rele; așa cum toți suntem convinși că într-o bună zi Binele va ieși triumfător, iar Răul își va lua tălpășița din lumea aceasta, am convingerea că Neamul Românesc nu va pieri până la sfârșitul veacurilor. Dacă mă întrebați și de alte argumente în acest sens, vă pot da câte vreți. Le putem descoperi împreună, fiindcă așa va fi bucuria mai mare și convingerea mai puternică. Decembrie, luna colindelor, ne dă puterea ca să credem aceasta.

            Dragii mei, nu lasă Dumnezeu să piară un popor care L-a iubit atât! Lui I-a plăcut recunoștința oamenilor și e destul să ne amintim în acest sens de minunea cu cei zece leproși. Cum ar putea Dumnezeu să nu fie recunoscător unui asemenea neam, precum cel românesc?! Cum l-ar lăsa să piară? Gândiți-vă că neamurile lui, evreii Lui, cărora le-a vindecat bolnavii, le-a înviat morții, nici până azi nu L-au primit, nu L-au recunoscut ca Mesia cel promis de Dumnezeu, ca Fiul lui Dumnezeu, după două mii de ani. Noi L-am primit din primele veacuri, de când Sfântul Apostol Andrei a început să semene semințele credinței pe pământul nostru. Ne-am lăsat religia străbunilor daci, religiile strămoșilor romani și am îmbrățișat religia creștină, religia iubirii, a milei și a iertării. Neamurile Lui L-au lăsat să se nască într-un grajd dintr-o peșteră umedă și rece. Nici măcar o cămăruță cât de mică nu au dat mamei Lui, ca să-L aducă pe lume. Noi, românii, I-am construit mii de Case, în fiecare sat, în fiecare oraș, poftindu-L și așteptându-L să vină și să se sălășluiască între noi și întru noi. Neamurile Lui nu i-au dat Fecioarei Maria nici măcar niște cârpe să-L învelească pe Prunc. Noi, românii, L-am învelit de două mii de ani încoace cu ce-am avut mai scump: cu cântecul colindelor, cu dragostea de semeni, cu mila de cel mai amărât și mai sărac decât noi. Nu este un alt popor, care să aibă colinde mai multe și mai frumoase decât ale noastre. Puzderie de asemenea nestemate erau rostite în serile și nopțile lui Decembrie. În ele erau prinse în versuri cele mai importante capitole ale Sfintei Scripturi, de la facerea lumii până la sfârșitul ei, insistându-se, în mod explicabil, asupra persoanei Mântuitorului Iisus Hristos. În ele găsim învățături esențiale necesare mântuirii, găsim reguli de bună conviețuire între oameni, de bună relație dintre oameni și Dumnezeu. Melodiile colindelor sunt nepământești. Probabil, ciobanii, în nopțile târzii de vară, veghindu-și turmele și gândurile, au tras cu urechea și din înaltul cerului au auzit răsunând cântecele îngerilor. Le-au învățat, le-au cântat cu glasul sau cu fluierul, le-au dus acasă ca pe niște diamante prețioase și-au învățat femeile și pruncii să le cânte și astfel, ușor-ușor, ele au devenit de nelipsit din repertoriul Sărbătorilor. Melodiile colindelor nu le-au mai folosit pentru alte cântece, cum ar fi cele de dragoste și dor, de muncă și de jale. Le-au ținut în lada de zestre a sufletului lor și le-au scos doar la Sărbătoarea Nașterii, ca pe niște veșminte ,,de păstrare”, pe care le scoatem doar la marile bucurii. Colindele au fost cămășuțele, pe care le-am cusut cu grijă pentru Iisus, ca să-L învelim să nu-L pătrundă frigul iernii.

          În serile lui Decembrie, colindătorii au devenit Apostoli ai Domnului Hristos. Au mers din casă-n casă și au vestit tuturor bucuria venirii Lui în Lume, rostul acestei veniri, momente importante din viața Lui pământească, minunile Lui, patimile și jertfa  Lui. În casele românești pline de copii, Hristos a intrat, prin glasul colindătorilor și pe viersul de colind, fiind primit cu dragoste de copii, de părinți, de bunici, de tot natul. Nu s-a simțit mai iubit ca la noi, mai cântat și mai lăudat. De două mii de ani în bisericile și mânăstirile românești s-au oficiat slujbe zi și noapte, Sfânta Liturghie, Sfintele Taine, s-au înălțat rugăciuni și s-au vărsat lacrimi. Hristos a fost chemat, a fost sărutat, a fost iubit; ne-am pus nădejdea în El mai mult decât în oricine, fiindcă am fost convinși că este Dumnezeu adevărat. Noi am dat istoriei mântuirii nenumărați martiri și sfinți, pe care numai Dumnezeu îi mai știe. Noi nu I-am batjocorit Mama, sfinții, icoanele, Sfintele Taine și învățăturile. L-am socotit ca Dumnezeu, ca Părinte, ca Frate, ca unul de-al nostru. Poate că dacă lumea și-ar mai lua istoria de la capăt încă o dată, Dumnezeu ar fi ales neamul românesc ca Fiul Său să se nască în mijlocul lui!

            Ascultați colindele și vă convingeți încă o dată, că Dumnezeu nu poate să lase un asemenea popor să piară. Dacă a făcut ca Avraam, Iosif și Zaharia să aibă fii la bătrânețe, dacă a scos apă din piatră, dacă a vindecat bolnavi fără speranță, dacă a înviat morți, dacă El Însuși a înviat, omorând moartea prin moartea Sa, cu siguranță că va găsi mijloacele prin care să înalțe neamul românesc și să nu-l lase să piară, așa cum ar vrea atâția vrăjmași ai lui. Fiecare din noi putem să-L convingem de aceasta prin viața noastră, prin rugăciunea noastră, prin credința noastră. Așa să ne ajute Dumnezeu!

*

              Măciuca ciobănească. Am privit cu toții la televizor manifestația ciobanilor la parlament, guvern și președinție. Unii s-au amuzat, fiindcă n-au înțeles nimic; alții s-au înfiorat și au lăcrimat, impresionați de drama păstorilor din Carpați, de demnitatea, hotărârea și curajul lor. În munți, câinii îi apărau pe ciobani și turmele lor de lupi și de urși; în capitală, ciobanii își apărau câinii de parlamentari! Situația, dincolo de ridicolul și absurditatea ei, ne duce la câteva concluzii.

               Legea care impunea  păstorilor să aibă doar un câine la câmpie, doi la deal și trei la munte la o stână era alcătuită de niște oameni rupți de realitate, care nu cunoșteau situația de pe teren, care nu știau ce înseamnă viața de cioban, lupta lui cu fiarele și cu stihiile naturii. Păstorii au devenit o categorie socială foarte urgisită și nedreptățită în ultimele decenii. Deși păstoritul este, alături de lucratul pământului și vânătoare, cea mai veche ocupație la poporul nostru, ciobanii o văd periclitată tot mai puternic. Parcă cineva vrea cu tot dinadinsul s-o saboteze. Desființarea industriei textile a dus la inutilitatea lânii. Nenumărate tone de lână sunt aruncate în ogaș de ciobani, fiindcă nu mai interesează pe nimeni această marfă. Doar laptele, mieii și carnea de  oaie mai constituie un venit pentru ciobani. Dar tocmai aceste produse locale deranjează pe alții, care ar avea interesul să controleze complet piața românească. Decât lapte, brânză și carne de la oile din Carpați, mai bine asemenea produse aduse de aiurea! Așa s-a întâmplat și în alte sectoare, așa încât azi găsești în rafturi în cea mai mare parte produse din import!

              Legea cu câinii ciobănești reflectă și un alt aspect regretabil: lipsa de comunicare dintre parlamentari și populație. Înainte de alegeri, candidații la fotoliile de parlamentar umblă prin sate și orașe, pupă toate babele și toți moșii, promit  câte-n lună și în stele, împart în dreapta și în stânga zâmbete, strângeri de mână, bere, umbreluțe, pungulițe, bobițe de orez, zăhărel și făinoase. Toate zidurile și gardurile, crengile pomilor, stâlpii de pe marginea drumurilor sunt pline de  hârtii colorate, în care putem vedea chipurile candidaților , numele și sloganele lor. Ne asigură că, dacă-i vom alege, vor zice și vor face, încât fericirea se va coborî pe pământ, iar noi vom fi ca-n rai. Ehei! După ce-i alegi, nu-i mai vezi! Cel puțin .patru ani, până vin iar alegerile! Legătura cu oamenii, cu electoratul, la atâta se reduc. Ei nu știu mai nimic despre noi, noi nu știm chiar nimic despre ei. Nu este, așadar, de mirare să iasă la iveală legi ca cea cu câinii ciobănești! Și pentru ca să fie ridicolul în culmea lui, reținem, că, în timp ce păstorii din Carpați forțau intrarea în parlament, parlamentarii își votau noi suplimente la pensii!!

           Cu ani în urmă, Domnul Prof. Nelu Mănescu îmi povestea că la începutul veacului trecut, un oarecare Aldescu din Colibași(MH) a fost deputat în Parlamentul României. Prin căsătorie, devenise bogat, proprietarul unei moșii întinse în hotarele mai multor comune. De fiecare dată când începea o sesiune în parlament, deputatul Aldescu vindea o  parte din moșia proprie, ca să aibă de cheltuială la București. Se obișnuiseră localnicii să-l vadă plecând spre capitală, îmbrăcat țărănește, cu ițari cu găietane, cu cămașă cu șabaci cusuți pe piept, cu opinci de piele de porc.  Era mândru de costumul lui, fiindcă, zicea el, este costumul țăranilor, care l-au ales și pe care-i reprezintă. Îl iubeau și-l respectau toți cei ce-l cunoșteau. A murit sărac. Deputăția îi mâncase moșia!

              Nu mi-e teamă să afirm, că un asemenea parlamentar nu ar fi votat o legea ca cea cu câinii ciobănești. Un asemenea om cunoștea viața de la țară cu toate problemele și greutățile ei, avea respect față de  ,,talpa țării” și punea interesul general mai presus decât interesul personal. Mai avem, oare, asemenea oameni, asemenea parlamentari?

*

                  Sfaturi părintești. Din cartea Părintelui Arsenie Boca, Cărarea Împărăției, mai spicuim un fragment:

                ,,MĂSURILE… ,,Cine nu se leapădă de sine, nu poate să vie după Mine.” Cine nu poate să întrebe şi nu se poate pleca sfatului unui părinte duhovnicesc, sau nici măcar nu-1 caută, nu găseşte pe Iisus. Dacă, totuşi, vrea să se ţie de urma lui Dumnezeu, dar fiind cu inima şi mintea întinate de părere şi mândrie, dă de înşelăciuni. De aceea-s rânduiţi duhovnicii, să cumpănească duhurile ce le străbat mintea, să cunoască măsurile fiecărui ins şi încotro îi înclină cumpăna. Încă demult mărturisea Proorocul Iordanului că: ,,Nu poate un om să ia nimic, dacă nu i s-a dat lui din Cer”. Dar tot aşa zic şi cei înşelaţi. Cum să prindem înşelăciunea din urmă? Foarte uşor de prins. Cei ce cu adevărat au darul de la Dumnezeu, vin la duhovnici să întrebe, pe când cei înşelaţi nu vor, ci se ţin pe sine mai presus de orice dar. Ei nu mai ştiu că fără de smerenie, nu dai de Dumnezeu, ci de înşelătorul: fără întrebare nu intri pe poartă, ci sari pe aiurea şi cu tâlharii te socoteşti. Râvna fără întrebare şi părere sar măsura. ,,În puterea darului ce mi s-a dat spun oricui, care este între voi, să nu năzuiască mai sus decât i se cuvine să năzuiască, ci să cugete cumpănit, fiecare precum Dumnezeu i-a împărţit măsura credinței.” Asta ne-o spune Sf. Pavel, care, deşi a văzut lumina puternică din cer şi a auzit glasul adevăratului Iisus Hristos, care i-a descoperit rostul sfintei Sale nevăzute arătări, totuşi, spre asigurarea şi învăţarea smereniei, 1-a trimis orb la sluga Sa în Damasc. Acesta, vestit şi el de Mântuitorul, 1-a primit, 1-a lămurit şi 1-a înnoit cu botezul. Acelaşi Pavel, după altă multă învăţătură, trudă şi propovăduire, după alte vedenii, semne şi răpire în Rai, totuşi s-a dus la Ierusalim, să se întâlnească cu ceilalţi Apostoli şi să le spună şi lor Evanghelia pe care o vestea el, ca nu cumva să fie în înşelare şi toată truda lui zadarnică. Aşa-1 povăţuia, nu îndoiala ci smerenia.

              În fiecare ins a închis Dumnezeu chemarea către tot rostul şi lucrul, pe care – la vreme – le va avea între oameni. Astfel, El a dat pe unii ca să fie Apostoli, pe alţii prooroci, pe alţii binevestitori, pe alţii păstori şi învăţători, Spre desăvârşirea sfinţilor, la lucrul slujbei, spre zidirea trupului lui Hristos, până când toţi vom fi ajuns la unirea credinţei şi a cunoştinţei Fiului lui Dumnezeu, la starea bărbatului desăvârşit, la măsura plinirii vârstei lui Hristos,             Ca să nu mai fim copiii şi jucăria valurilor, purtaţi încoace şi încolo de orice vânt de învăţătură prin înşelăciunea oamenilor, prin vicleşugul lor, spre uneltirea rătăcirii, ci fiind credincioşi adevărului, prin iubire să sporim întru toate, pentru El, care este capul Hristos. El uneşte cele învrăjbite, El ne măsoară darul, El ne cheamă la lucru în vie, El ne ajută pe fiecare în parte, dacă nu uităm să-L chemăm; iar spre desăvârşirea obştei, El luminează slujitorii. Sunt, între cei trimişi de Dumnezeu, şi oameni ce au darul să vadă dincolo de zare, să audă graiuri şi cuvinte mai presus de fire. Dar aceştia, la vreme de mare însemnătate pentru ei, când li se deschide ochiul vederii şi urechile auzirii celor de dincolo, să nu întârzie a căuta povăţuirea unui duhovnic, care le va feri inima şi mintea de bucurie străină şi care îi va ocroti cu dulama smereniei. Căci dacă nu fac aşa, cu tot darul de sus, pot cădea pradă înşelăciunii. Iată cum darurile lui Dumnezeu ascunse în noi nu le ştim, dar Satana le vede: şi, ca un tâlhar viclean, pândeşte vremea darului de sus să se deschidă în viaţa noastră şi de nu-1 va afla acoperit de smerenie şi dreaptă socoteală, varsă el, ca pe un jgheab, pustiirile lui pe făgaşul lui Dumnezeu. Deci, ce ţi-a dat Dumnezeu dar, asigură-1 cu întrebarea şi ocroteşte-1 cu smerenia şi cu atât mai vârtos nu ieşi din sfatul unuia dintre nebăgaţii în seamă slujitori ai lui Dumnezeu. ,,Cu cât eşti mai mare, mai mult te smereşte, şi înaintea Domnului vei afla Har”, zice înţeleptul. Căci de n-ai îndemânare către socoteala aceasta, atunci darului vederii tale i se arată un hristos mincinos şi urechii tale îi va grăi Satana, care se va da pe sine ,,Hristos” şi te va amăgi desăvârşit. ,,…Se vor ridica hristoşi mincinoşi şi vor da semne mari şi minuni, ca să amăgească, de va fi cu putinţă şi pe cei aleşi.” Hristoşii şi proorocii mincinoşi, de care ne previne Mântuitorul din vreme, sunt viclenii de dincolo de zare, care fac silă mare şi mult meşteşugită, ca să fie primiţi de oameni ca atare. Ei umblă răcnind şi caută pe cineva să-i vadă şi să-i asculte. Nu cumva li-e vremea aproape, căci tare-şi mai fac de cap !? Mântuire este şi pentru cei înşelaţi: când îşi vor cunoaşte înşelarea şi se vor pocăi de ea. Iuda însă n-a mai avut vreme. Iată pe scurt pricinile şi grija pentru care Predania Bisericii Răsăritene se fereşte de vedenii şi-şi fereşte şi fiii, întrucât acestea nu sunt neapărat trebuitoare mântuirii, şi desăvârşirea, la care suntem chemaţi, lasă în urmă orice vedenie. Revelaţia e deplină, iar cele ce mai lipsesc, le aşteptăm la a doua venire.”

*

Dorința bobului de grâu. O frumoasă poezie am găsit pe internet, semnată de Niculae Nicușor de la Mânăstirea ,,Sfinții Apostoli Petru și Pavel” din Huși:

,,Dacă aş fi un bob de grâu, aş aştepta cuminte,

Ca să mă coc, răbdând smerit în arşiţa fierbinte.

… Apoi, legat cu fraţi de-ai mei, la moară de m-ar duce,

De pietre m-aş lăsa sfărmat, s-ajung făină dulce.

Când m-aş vedea trecut de sită, asta mi-ar fi dorinţa:

Cu rugă de m-ar frământa, plângând, prescurăriţa.

Iar de m-ar pune în cuptor, oricât de-ncins să fie,

O, Doamne, ce frumos aş creşte, s-ajung la Liturghie!

Când preotul se roagă-n taină, îngenunchind sfios,

M-aş preschimba, prin Duhul Sfânt, în Trupul lui Hristos.

Şi dacă toate s-ar plini, un dor mi-ar mai rămâne:

Ca toate boabele de grâu să fie doar o pâine „.

*

         File de jurnal – 29 oct. 1981. ,,Am ajuns noaptea la Cluj. Am stat în gară până dimineața. Când s-au revărsat zorile ne-au dat afară din sala de așteptare, ca să facă curățenie. Am căutat până pe la ora 9.30 niște șampanie sau coniac să-i duc Domnului Ștefan Pascu. Abia am găsit într-un târziu niște vin spumos. Peste tot, la alimentare, pe străduțe, la brutării, erau cozi, cozi kilometrice!

             Am ajuns la Domnul Ștefan Pascu, la Institutul de Istorie și Arheologie. M-a primit bucuros. Mi-a dat prefața s-o citesc și ,,să văd dacă-mi place”. Nici măcar n-am sperat vreodată, ca un om de valoarea dumnealui să scrie atât de frumos despre lucrarea mea! Pentru prima dată m-am simțit, într-adevăr, om! Eram conștient că sunt multe exagerări, dar având în vedere că rândurile acelea erau scrise spre a fi publicate, iar acest om le semna, îmi dădeam bine seama că, pe lângă exagerarea, pe care o făcea pentru a mă încuraja, fără îndoială, e și ceva adevăr. Cuvintele Domnului Pascu din Prefața și Referatul la cartea Nicolae Iorga. Concepția istorică mi-au întărit convingerea, că sunt pe drumul cel bun, că sunt și eu în stare să fac ceva(…). S-ar putea să mi se întâmple multe șicane și greutăți în viață de acum încolo. Totuși, recunoașterea pe care mi-a făcut-o Domnul Pascu va însemna pentru mine platoșa cu care voi trece prin toate cu fruntea sus, rămânând eu însumi. Numai viață și sănătate să-mi dea Dumnezeu și nu voi conteni toată viața de a zgândări de porțile veșniciei. Așa să-mi ajute Dumnezeu!

             Domnul Pascu era foarte ocupat. Îi trimiseseră din SUA o carte a sa pentru corectură încă din august, dar n-o primise decât de câteva zile. Făcea eforturi mari ca s-o termine cât mai repede spre a trimite-o înapoi. Mi-a vorbit de câteva proiecte de-ale sale aflate în faze de definitivare, de unele cărți aflate în curs de tipărire. Mi-a vorbit foarte frumos, prietenos. Mi-a spus: ,,- Obligația dumneata față de mine este pe linie morală! Aș dori să nu abandonezi această muncă. Avem nevoie de istorie ca de pâine, iar din generațiile dumneata prea puțini sunt tinerii care să îmbrățișeze cu pasiune adevărată munca de cercetare. M-aș bucura dacă această lucrare ar însemna începutul adevărat, dar nu și sfârșitul muncii dumneata într-ale cercetării istorice!”

           I-am spus de cele afirmate de nefericitul întru pomenire consilier cultural de la Craiova, la vederea manuscrisului cu Iorga: ,,- Mă, băiatule, păcat de banii plătiți la dactilografă și de hârtia consumată! Puteai s-o folosești mai bine la altceva!” Domnul Pascu s-a amuzat foarte mult de asta. ,,- Și ce zici că este ăla?” ,,- A fost consilier cultural la mitropolie, acum e pensionar!” ,,- Și ce-a învârtit în viața lui?” ,,- A stat consilier!” ,,- Și altceva?” ,,- A scris predici,  reportaje de la sfințiri de biserici, vizitele mitropolitului și altele de felul acesta!” ,,- Mai trăiește?” ,,-Da!” ,,- Păcat! Când îți apare cartea, să-i trimiți un exemplar, dar fără dedicație. Cuvintele nu-și au rostul în asemenea situații!” 

*

         Ajutoare și donații. În această perioadă am primit câteva ajutoare și donații, astfel: Doamna Fleck Maria(Köln-Germania), fiică a satului Bârda: 420 lei; Doamna Ing. Melania Caragioiu(Laval-Canada): 400 lei; Părintele Pr. Nicolae Lăpuște(Vancouver-Canada): 169 lei; Doamna Antonescu Mădălina (București): 150 lei; Doamna Funk Mihaela(Hanau-Germania): 126 lei; Doamna Ionescu Floarea(Câmpina-PH), Doamna  Zăuleț Aurica(Tr. Severin), fiică a satului Bârda și Domnul Mema Dumitru(Balș-OT), fiu al satului Bârda: câte 100 lei; Doamna Flueraru Elena-Romelia(Brăila): 60 lei;  Domnul Ing. Liviu Jalbă (București), Doamna Popescu Aneta(București), fiică a satului Malovăț, Doamna Crăciunescu Valeria și Domnișoara Nisioi Mihaela, amândouă din Câmpulung – Moldovenesc(SV): câte 50 lei;

         Domnul Oprișan Sever a achitat prima contribuție de cult pe 2016, în valoare de 50 lei;

         Domnul Sfetcu Dumitru a construit o porțiune de gard la cimitirul din Bârda.

         Dumnezeu să le răsplătească tuturor!

         În pragul  Sfintelor Sărbători ale Crăciunului, parohia noastră a făcut o mică bucurie câtorva persoane aflate în situații economice mai delicate. Acestea sunt: Badea Leontina (pentru nepot), Pau Dumitru(pentru copil), Ștefu Constantin(II)(pentru copil), Badea Vasile(pentru mătușă), Căprioru Ion, Cioabă Constantin(pentru mătușă) și Borcilă Elena (I)(pentru nepoți), din Malovăț, Mihăescu Păuna, Răulescu Eleonora și Malescu Gheorghe (pentru nepoți) din Bârda. Fiecăruia i s-a trimis prin poștă câte 100 lei. Atât am putut!

*

           Plăți. În această perioadă am făcut câteva plăți mai mari, astfel:  1.200 lei impozit pe octombrie și noiembrie; 753 lei coletele la poștă; 52 lei curentul electric; 58 lei internetul; 108 lei burlanele pentru soba de la Bârda; 4.500 lei tipografiei pentru cartea Călăuză biblică și altele mai mici.

*

            Publicații. În  această perioadă, preotul Dvs. a  reușit să mai publice câteva materiale, astfel: Ecouri de la Athos, în ,,Apollon”, Urziceni, an. IX(2015), 12(dec.), pp. 26-27, ediție și on-line(www.revista apollon.ro); în ,,Omniscop”, Craiova”, 2015, 3 dec., ediție on-line (http://www.omniscop.ro); în ,,Națiunea”, 2015, 21 nov., ediție on-line (http://www.ziarulnatiunea.ro); Cangrena socială, în ,,Datina”, Tr. Severin, an. XXV(2015), nr. 6534(2 dec.), p. 5; ,,Scrisoare pastorală”- 314, în ,,Armonii culturale”, Adjud, 2015, 4 dec., ediție on-line( ); în ,,Observatorul”, Toronto(Canada), 2015, 9 dec., ediție și on-line (http://www.observatorul.com); România tainică, în ,,Omniscop”, Craiova, 2015, 6 dec., ediție on-line(http://www.omniscop.ro); în ,,Națiunea”, București”, 2015, 6 dec., ediție on-line (http://www.ziarulnatiunea.ro); în ,,Datina”, Tr. Severin, an. XXV(2015), nr. 6540(10 dec.), p. 4; Prof. Dr. Wolfgang Mieder în România, în ,,Datina”, an. XXV(2015), nr. 6539(9 dec.), p. 1-2;

           În aceasta perioadă, am publicat cartea Părintelui Sebastian-Cătălin Hogea din Albacente(Spania), Traista cu gânduri(137 pag.). Autorul și-a  cumpărat întregul tiraj.

           Gândurile Părintelui Hogea exprimate în filele cărții sale sunt niște sclipiri, niște reflecții, în care cititorul își regăsește propriile gânduri, trăiri și sentimente. Abordează teme din  cele mai diverse domenii, pe care le sintetizează cu dibăcie în câteva rânduri sau în câteva cuvinte, ca-ntr-un proverb. Lectura cărții Părintelui Hogea nu plictisește și, în ciuda grabei specifice omului zilelor noastre, cititorul este ispitit să sacrifice câteva ore ca să citească această carte. Cugetările Părintelui Hogea alcătuiesc, ca-ntr-o arheologie a spiritului, din cioburi răspândite la întâmplare, chipul spiritual al omului zilelor noastre, cu părțile lui bune și rele. Orice s-ar spune, cât ar vrea autorul să dea reflecțiilor sale depozitate în ,,traistă” caracter de modernitate, de laicitate, ele rămân autentice meditații ale unui preot, fin observator al lumii și al vieții. Ceea ce constituie ,,sarea și piperul” acestor reflecții și observații critice asupra vieții și comportamentului uman este ironia, satira, umorul. Tot la ,,condimente” de valoare adăugăm dorul de casă, dorul de țară și, fără a forța lucrurile, patriotismul, de care nu face economie.

*

            Emisiuni. În seara zilei de 9 Dec., între orele 21-22, la Televiziunea ,,Datina” din Tr. Severin, preotul Dvs. a avut o emisiune pe tema  Marea Unire – mărturii inedite.

*

            Spovediri. Împărtășiri. După prima săptămână de post, o parte din enoriașii parohiei noastre s-au spovedit și s-au împărtășit, după obicei, astfel: 22+40=62. Puțini!

*

            Zâmbete.  •,,- Inima dv. e dilatată!” ,,- Nu, domnule doctor, inima mea e di la mamă!”

• ,,- Șefule, am avut un vis tare urât. Eram amândoi în iad. Dumneata te perpeleai într-un cazan cu smoală…!” ,,- Dar tu?” ,,- Eu.., tot slugă! Puneam lemne pe foc!”
• ,,- Nu puteam să dorm noaptea și mi-o zâs domn-doftor să închid ochii și să mă apuc să-mi număr oile până adorm!” ,,- Și-o mers?” ,,- Stai să vezi! M-am apucat să le număr și pe urmă mi-o pierit tot somnul, când am băgat de seamă că-mi lipsesc două!”
• Un ardelean intră intr-un magazin ca să cumpere un termos. Vânzătoarea îi arată unul: ,,- Uite, bade, termosul ăsta e foarte bun: vara ține ceaiul rece, iar iarna îl ține cald!” Ardeleanul se scarpină după ureche, nedumerit: ,,- Apoi, de, cucoană, dacă zici că-i bun, iaca l-oi lua. Dar, lămurește-mă și pe mine: de unde știe termosu ăsta când îi vara și când îi iarna?”
• ,,- De ce pun ardelenii pâinea în ciorbă?” ,,- Ca să nu caște gura de două ori…!”
• Într-un sat, câțiva oameni duceau pe preot acasă, în roabă. Preotul era beat turtă. Iată că apare și protopopul.  Îl recunoaște pe preot, învinețește de mânie și începe să strige: ,,- Bine, mă, nenorocitule, în halul ăsta ai ajuns?!” Unul dintre cetățeni nu se poate stăpâni și-l ia la rost pe protopop: ,, – Ia ascultă, părinte, ce te bagi dumneata? Popa-l nostru, roaba noastră!  Care-i problema dumneata?”
• Întrebare la Radio Erevan: ,,- Se poate să-ți cadă dinții după accidentul de la Cernobâl?” Răspuns: ,,- Da, mai ales dacă nu îți ții gura!”
• Întrebare la Radio Erevan: ,, – Știți cum s-a sinucis poetul Maiakovski?” Răspuns: ,, – Nu știm cum s-a sinucis, dar știm că ultimele lui cuvinte au fost: ,,- Nu trageți, tovarăși!”

*

Program. În luna Ianuarie avem următorul program de slujbe: 1 Ian.(pomeniri dimineața la Bârda; slujbă la Malovăț); 2 Ian.(colindul cu Botezul în Bârda); 3, 4, 5 Ian. (colindul cu Botezul în Malovăț); 6 Ian.(slujbă la Bârda  de la ora 8; slujbă la Malovăț de la ora 10.30); 7 Ian.(slujbă la Bârda; pomeniri la Malovăț, la ora 12); 9 Ian.(Malovăț-Bârda); 10 Ian.(Malovăț); 16 Ian.(Malovăț-Bârda); 17 Ian.(Bârda); 23 Ian.(Malovăț-Bârda); 24 Ian.(Malovăț); 25 Ian. (Malovăț-Bârda); 30 Ian.(pomeniri dimineața la Bârda; slujbă la Malovăț); 31 Ian.(Bârda). În restul timpului, la orice oră din zi sau din noapte, preotul poate fi găsit la biserică, acasă, ori la telefon: 0724. 99. 80. 86. Mai poate fi contactat pe adresa de e-mail: stanciulescubarda@gmail.com.

Slăvitul Praznic al Nașterii Domnului nostru Iisus Hristos și celelalte Sărbători să vă aducă binecuvântare în tot lucrul cel bun, spor duhovnicesc, bucurie în suflet, iar Anul Nou care vine să ne găsească în pace, liniște sufletească, bună înțelegere și trăire în Duh și Adevăr.      

   Sărbători fericite!

   La mulți ani!

                    Pr. Al. Stănciulescu-Bârda

by

Referinţă Bibliografică

Scrisoare pastorală, Foaie periodică, gratuită a Parohiei Malovăţ-Mehedinţi, Anul XIV(2015), nr. 315(1 – 15 Decembrie)/ Revista Armonii Culturale, ISSN: 2247-1545. Adjud, Vrancea, RO/ Ediția: 20 decembrie 2015