Your message has been sent, you will be contacted soon
Revista Armonii Culturale

Call Me Now!

Închide
Prima pagină » Poezie » Poezie pentru copii » Peştişorii Lulli-Trulli

Peştişorii Lulli-Trulli

In Poezie pentru copii

Încerca de ieri să sară,
O scrumbie mai bizară,
Peste frunza grea de nalbă,
Din gradina lui Moş-Jalbă.
În hăinuța-i aurie,
Ca floarea de păpădie,
Sălta mândră că-i isteață,
Hărnicuță şi-ndrăzneață.
Colorată cum e ea,
Scrumbiei nalba-i plăcea.
Și cum casă nu avea
Îşi făcu sălaş sub ea.
Copii are o mulțime,
Dunărea o ştie bine.
Și aşa cum e fireşte,
Ca orice mamă de pește,
Croşetează, împleteşte,
Spală, calcă şi gătește.
Năzdrăvani ca niște zmei
Drăgălaşii prichindei,
Bat din palme că le place
Cu algele să se joace.
Și aleargă soarele
Cutreierând apele
Când răsună mamei glasul:
– Hai la cină că e ceasul !…
Pe năsuc şi obrăjori
Dânsa-i spală de trei ori,
Aripioare, codișoare
Cu săpun de tămâioare.
Printre trestii, sălcioare,
Unde-i gârla ca o floare,
Veni-n fugă la cei mici,
Doamna învățătoare Plici.
Grijulia învățătoare,
Scoase dar o carte mare –
Abecedar se numeşte
Pentru copilaşi de peşte.
Dar privindu-i circumspect
Ceva îi păru suspect.
Cu solzii vâlvoi, fără tărăboi,
Le declară dar război:
– Ia staţi locului, „soldați”!
Iar plecaţi să vă-mbăiați?…
Dânsa-i puse să citească,
Să scrie, să socotească.
Le spuse cum se cuvine,
Fiindcă dânsa ştie bine:
– Aveți carte, aveți parte
Și ajungeți mult departe!
Abecedarul de nu-l citiți,
Doar o viaţă voi trăiți!
Însă fiii de scrumbie
Cum se vede, cum se știe.
De jucat s-ar tot juca,
Fără a mai învăța.
Cartea pare că îi muşcă,
Parcă-s lei scăpaţi din cuşcă.
Hai la joacă ! Hai la joacă!
Ei ştiu bine cum să facă.
Să dea fuga, să înoate
Dau din aripi cât se poate
Printre peştii aurii:
– I-ati văzut şi voi copii?…
-Daaa!!!
Răspunse un pici sadea
De sub planta tropicală,
Ce le ține loc de şcoală.
Suflă-n flaut şi-n fagot
Eu să îi opresc nu pot.
Cântă, joacă și filmează,
Ceilalți ovaționează.
Parcă ar fi duminica,
Altfel nu-mi pot explica.
Dimineața se cloșcăresc,
Se învârtesc, se răsucesc,
Dar când văd că nu-i de glumă,
Când o văd pe a lor mumă
Jurară că îi sugrumă
Tusea, apele cu spumă,
Şi se-ascund sub aricel
Să-i ferească de apel.
Trândavii nu vor la școală,
Nu le pasă – se răscoală.
Azi nu vor, mâine nu pleacă –
Cu învățatul nu se împacă.
Iar dacă sunt neatenți,
Doamne ! Rămân repetenți.
Și iertare să îmi dați
Căci cititul –
Ca cizmele motanului încălţat,
Transformă omul sărac în aristocrat.
Cel neatent e un netot,
Cel ce învață „vede” tot.

Această povestioară
Mi-a spus-o și mie aseară
Un arici șezând pe spate
Învelindu-se c-o carte…
Și tu multe ai mai ști,
Copile, dacă-ai citi.
Afli locuri, întâmplări,
Din îndepărtate țări.
––––––––––-
(poezie din volumul cu același nume)
––––––––––-
Dacă în Dunăre ar crește pești cu solzi de aur,
toată Europa ar fi fost furată demult (camelia oprița)

Facebooktwitterby feather

Despre OPRITA Camelia

Camelia Oprița, C.V. LITERAR Portret de Autor: Arhitectul Jocurilor de Cuvinte între Basm și Realitate unde cuvintele nu doar descriu lumi, ci le zidesc la granița fragilă dintre vis și realitate. Ceea ce numim operă personală este, în realitate, o emanație a colectivității. Tot ceea ce scriu aparține oamenilor, eu sunt doar curatorul unei stări născânde care ne unește pe toți. Fiecare pagină pe care o aștern nu este un monument dedicat propriei mele minți, ci o oglindă pe care o țin în fața umanității. Trăirile, temerile, momentele de extaz și căutările Infinitului nu au fost create de mine; ele s-au născut din întâlnirile voastre, din iubirile voastre, din durerile voastre mute. În această curgere eternă a vieții, eu nu sunt un stăpân al adevărului, ci doar un martor atent. Rolul meu este să culeg aceste fragmente împrăștiate, să curăț praful de pe ele și să le așez sub o lumină nouă, astfel încât să vă puteți recunoaște. Tot ceea ce scriu aparține oamenilor. Eu sunt doar curatorul acestei mari istorii comune, un simplu paznic al cuvintelor care ne readuc în starea noastră născândă. Cuvântul care hrănește: „Îl privesc pe Ion Creangă ca pe un basm românesc în care copilăria refuză să se termine. Adesea sunt întrebată: de ce scriu literatură pentru copii? Răspunsul e simplu și, totodată, dureros: priviți în jur. Astăzi, bucuria pare să fi devenit o raritate. Oamenii umblă cu frunțile întunecate de griji, cu capul plecat, de parcă ar fi pierdut o monedă de aur și o caută cu disperare în țărână, uitând să mai privească cerul. Destinul meu s-a împletit, încă de mică, cu rafturile bibliotecii din casa părintească. Acolo am învățat că o casă fără cărți este o casă fără ferestre. Chiar și acum, ori de câte ori trec pragul cuiva, ochii mei caută instinctiv biblioteci, etajere sau măcar acele măsuțe de cafea unde volumele stau așezate în tihnă, parcă așteptându-mă să le deschid taina. Trăim într-o epocă în care mulți copii sunt învățați să creadă că povestea este o „minciună gogonată”, o iluzie fără folos. Eu cred contrariul. În viziunea mea, literatura nu este o evadare, ci o hrană esențială: dacă ți-e foame de sens, o carte te hrănește; dacă ți-e sete de frumos, ea te adapă. Scriu pentru a le reda copiilor — și oamenilor mari care au uitat să fie copii — dreptul de a găsi moneda de aur nu în țărână, ci între paginile care ne învață să mergem drept.” Camelia Oprita - scriitoare, autoare română de limbă română și italiană. Colaborează cu majoritatea revistelor literare din țară și străinătate, semnând și antologii literare pentru copii. -Flacăra lui Adrian Păunescu, Acolada, Alternanțe, Boema ( lumea copiilor) Constelaţii Diamantine, Spații Culturale, Litera Nordului, Neuma, Romania literara, Revista de Cultură și Atitudine Plumb (USR Bacău) Revista „Viața noastră” Bârlad, Revista Țara de Sus ș.a.m.d. Cărți publicate: Cuvântul deschide gândul omului, Bună dimineața, Camelia, Povestea stelelor