Sfânta Parascheva – chemare la sfințenie

„Fericiți cei milostivi, că aceea vor fi miluiți.” – Sf. Cuv. Parascheva

La 14 octombrie, Biserica Or­todoxă de pretutindeni prăznuiește în fiecare an, pe Cuvioasa Maică Parascheva. Cunoscută în popor cu numele „Sfânta Vineri”, Cuvioasa Maică Parascheva a fost nu­mi­tă, mai cu seamă în Moldova, „Vinerea Mare”, unde este cinstită, deoarece moaștele ei se găsesc la Iași, de mai bine de 350 de ani fiind izvor de bine­cu­vân­ta­re și însă­nă­to­șire duhovnicească și trupească pentru toți cei care o cheamă în rugăciune să fie mijlo­ci­toa­re către Preamilostivul Dum­ne­zeu.
Sfânta Cuvioasă Parascheva a trăit în prima jumătate a veacului al XI-lea, iar învă­țătură în limba română despre viața sfin­­tei se află în „Cartea românească de în­vă­ță­tură” a Mitropo­litului Varlaam al Moldovei – 1643.

S-a născut în Epivata (azi Boia­dos), pe țăr­mul Mării Mar­mara, în apropiere de Cons­tan­­ti­nopol (mai târziu, Istanbul), pe atunci ca­pi­tala Imperiului bizantin. Și-a petrecut anii co­pi­lă­­riei în casa părinților, sub ocrotirea acestora.
Se spune că pe când avea zece ani, „fiind într-o bi­serică a Precistei” a auzit citindu-se, la Sfân­ta Li­turghie, cuvântul Evangheliei:
„Ori­ci­ne vo­ieș­te să vină după Mine, să se lepede de sine, să-și ia crucea sa și să-Mi urmeze Mie” (Mar­cu 8, 34).
Chemarea Mântui­to­ru­lui a sădit în inima ei dorul de desăvârșire. A plecat și s-a stabilit în Țara Sfântă, din do­rința de a-și petrece restul vieții în locurile bine­­cuvântate de viața pă­mân­tească a Mân­tui­­to­rului Iisus Hristos și a Sfin­ților Apostoli. După ce a văzut Ierusalimul, s-a așezat într-o mă­­năstire de călugărițe în pustiul Iordanului, unde s-a nevoit cu postul și s-a înăl­țat duhov­ni­­cește în rugăciune, întocmai ca Sfântul Ioan Bo­tezătorul, ca Sfânta Maria Egipteanca și ca atâția alți ostenitori ai pustiei roditoare de de­să­vâr­șire.
Într-o noapte, pe când avea vreo 25 de ani, un înger i-a spus, în vis, să se reîn­toar­că în locurile părintești:
„Să lași pustia și la mo­șia ta să te întorci, că acolo ți se cade să lași trupul pământului și să treci din această lume către Dumnezeu, pe Care L-ai iubit”.

Rugăciunea Sfintei Parascheva către Maica Domnului

După ce a avut această vedenie, sfânta s-a întors în biserica Precistei și către icoana Maicii Domnului se ruga cu lacrimi:
„Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, ascultă-mi grabnic rugăciunea!
N-am altă nă­dej­de, nici alt acoperământ.
De aceea te rog să-mi fii călăuză către Dumnezeu!
Până acum am umblat în pustie și pe tine te-am avut aju­tor,
iar de acum, dacă m-am întors în lume,
călăuzește-mă până la sfârșitul vieții mele,
pe calea cea bună și dreaptă, că altă nădejde nu am!”
Spre slava Tatălui și Fiului și Sfântului Duh, acum și pururea,
în vecii vecilor, amin!

Rugăciunea Cuvioasei Parascheva către Mântuitorul

Doamne Iisuse Hris­toa­se, caută și pentru mine în lăcașul Tău cel sfânt,
loc bun de slavă și mărire!
Am lăsat toată grija pământească și după Tine am că­lă­torit în toată viața mea.
Te rog, îndură-Te Doamne, spune înge­rului blând să ia în pace sufletul meu,
că a Ta este mărirea și slava în veci, amin!
Împăcată cu sine, cu oa­me­nii și cu Dumnezeu, și-a dat astfel sufletul întru odihna Mirelui ceresc.
A fost îngropată ca o străină, fără ca ni­meni să știe cine era.

Descoperirea moaștelor – minuni de sfințenie

Se spune că un ma­ri­nar a murit pe o corabie și trupul i-a fost arun­cat în mare. Valurile l-au adus la țărm, iar un sihastru care trăia acolo a rugat pe niște creș­tini să-l îngroape după rânduiala creș­ti­nească. Săpând o groapă, a descoperit trupul Cuvioasei Parascheva neputred și plin de mi­reasmă. Au pus alături de ea și trupul corăbierului, cel rău mirositor, dar în noaptea următoare, unuia din creș­­tinii care săpaseră groapa, cu numele Gheorghe, i s-a arătat în vis o împărăteasă, șe­zând pe un scaun luminat și înconjurată de mul­țime de îngeri. Unul dintre îngeri l-a luat de mână, l-a ridicat și i-a zis: „Gheorghe, pen­tru ce n-ați so­cotit trupul Sfintei Parascheva? Nu știți că Dumnezeu a iubit frumu­sețea ei și a vrut să o pro­slăvească pe Pământ?”. Iar îm­pă­răteasa pe care o văzuse în vis și care nu era alta decât Cuvioasa Parascheva, care i-a poruncit să ia degrabă trupul ei și să-l așeze undeva, într-un loc de cinste. Aceeași vedenie a avut-o și o fe­meie credincioasă, cu numele Eftimia, într-același chip și în aceeași noapte, și a doua zi amândoi au spus tuturor minunata întâmplare.
Credincioșii de acolo, auzind de visul celor doi, au înțeles că este un semn dum­ne­zeiesc, drept care au luat trupul Cuvioasei din mor­mânt și l-au adus cu mare bucurie, cu lu­mânări și tămâie, așezându-l în Biserica Sfin­ții Apostoli din Epivata. Îndată au avut loc vindecări minunate în urma rugăciunilor care se făceau lângă cinstitele sale moaște. Se spu­ne că drept-credincioșii creștini din Epivata au zidit o bi­serică chiar pe locul în care au trăit părinții ei și unde ea văzuse lumina zilei.

Drumul moaștelor

După ce au stat în Biserica Sfinții Apos­toli din Epivata vreme de vreo două sute de ani, săvârșindu-se multe semne și minuni în jurul lor, datorită eve­nimentelor politice care au adus mul­tă durere în țările balcanice, cinsti­tele moaște ale Sfintei Parascheva au fost stră­mutate în mai multe locuri, fiind tuturor ali­nare în suferință, liman lin și neînviforat al celor care o cinstesc și o cheamă în rugăciune să mijlocească rugăciunile lor la Dumnezeu.
În anii 1185-1186, bulgarii și valahii din su­dul Dunării, care de aproape două secole se găseau sub do­minația Imperiului bizantin s-au răs­culat îm­potriva asupritorilor, sub con­du­ce­rea fraților Petru și Asan, români de neam, în­te­meind un stat nou, cu­noscut sub numele de „Im­periul vlaho-bulgar”, având capitala la Târ­no­vo – capitala im­periului ro­mâno-bulgar, oraș care devenise între timp reședință patriarhală. Muta­rea lor s-a făcut într-o impre­sio­nantă pro­ce­siune con­dusă de mi­tropolitul Marcu din Preslav, în­­soțit de numeroși clerici, fiind în­tâm­­pi­nate pre­tu­tindeni cu flori, lu­mâ­nări și slujbe de că­tre drept-cre­dincioșii ro­mâ­ni și bulgari din sudul Dunării, apoi moștele Cuvi­oasei Pa­ras­cheva au fost mu­tate la Bel­grad. Acolo au stat până în anul 1521, când turcii au cu­cerit și acest oraș. Au fost solicitate de pa­triarhul ecu­me­nic Ie­remia I sultanului, care a acceptat să i le dea în schimbul unor daruri. Moaștele Cuvioasei au fost mutate în mai multe biserici: Vlahserai (1586), Sfân­tul Dumitru (1597) și Sfântul Gheorghe din car­tie­rul Fanar (1601).
După 120 de ani, ele au cu­nos­­cut ultima stră­mutare, de data aceasta spre pământul ro­mâ­­nesc.
În anul 1641, după ce domnitorul Vasile Lupu al Moldovei a plătit toate datoriile Patriarhiei din Constantinopol, câr­muitorii ei de atunci, patriarhul Partenie I, zis cel Bătrân (1639-1644), împreună cu mem­­brii Sinodului său, au hotărât să-i ofere, drept re­cu­noștință, moaș­­tele Cuvioasei Parascheva „pen­­tru sfințirea și binecu­vântarea acelui loc al Bog­­daniei (Țara Moldovei, n.n.)”, după cum se spu­ne în „scrisoarea sinodi­cească”. Racla cu moaș­te a fost transpor­tată cu o corabie pe Marea Nea­gră, fiind însoțită de trei mi­tropoliți greci (Ioa­nichie al He­ra­cleei, Partenie al Adrianopolului și Teo­fan al Pa­leopatrei). La Galați, apoi la Iași, au fost întâm­pinate de Vasile Vodă Lupu, de Mi­­tro­­politul Varlaam și de episcopii de Ro­man și Huși, de cler și credincioși. În ziua de 13 iunie 1641, cinstitele moaște au fost așe­zate în minunata biserică a Mănăs­ti­rii Sfinții Trei Ierarhi, ctitoria dom­ni­torului, unde au rămas până în anul 1884, când au început lucrările de restaurare a sfântului lă­caș. Au fost mutate în pa­ra­clisul mănăstirii, dar în seara zilei de 26 de­cem­brie 1888, după slujba Vecer­niei, lăcașul a luat foc, de la lumânarea din sfeș­ni­cul de lângă racla din lemn în care erau așe­za­te cinstitele moaște. Focul s-a extins la catafalcul pe care era așezată racla, arzând mocnit toată noaptea. A doua zi, autoritățile de stat și bisericești, preoții și cre­dincioșii au constatat că cinstitele moaște au rămas neatinse – încă o mi­nune săvârșită prin puterea lui Dumnezeu. Fe­ricitul întru po­menire, Mitropolitul Iosif Na­niescu, a cercetat pa­ra­clisul, preaslăvind mi­nunea dumnezeiască.
Ridicate din mormanul de jar, moaș­tele Cuvioasei au fost adăpostite pro­vi­zo­riu în altarul paraclisului de la Mănăs­tirea Sfinții Trei Ierarhi și în curând strămutate în noua Catedrală mi­tropolitană din Iași, care fu­sese sfințită cu puțin timp mai îna­inte (23 aprilie 1887). Aici se găsesc și astăzi, fiind cinstite de obștea mol­do­venilor și a creștinilor din toată Romania, care îi cer Sfintei Parascheva să mij­lo­ceas­­că pen­tru ei înaintea tronului ceresc, ve­ne­rând-o cu mul­tă evlavie, ca pe o adevărată ocrotitoare a Mol­dovei.
În ședința din 28 februarie 1950, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a hotărât ca­nonizarea unor sfinți din neamul nostru, pre­cum și generalizarea cul­tu­lui unor sfinți ale căror moaște se găsesc în România. Ho­tă­­rârea respectivă a fost transpusă în fapte în ca­drul unor mari festivități bisericești din cur­sul lunii octombrie 1955. Canonizarea Cu­vioasei Paras­che­va s-a făcut în Catedrala mitro­poli­tană din Iași, la 14 oc­tom­brie 1955, în pre­zența a nu­me­roși ierarhi ro­­mâni, pre­cum și a unor repre­zen­tan­ți din Biserica Or­to­­do­xă Rusă și Bul­gară.
Drept-credincioșii creștini de pretutindeni o cinst­esc prin participarea lor la slujbe, cu o săptămână înainte de 14 octombrie, în fiecare an, iar cei din Iași și din îm­pre­jurimi o cheamă în rugăciune, în orice clipă de cumpănă, cerându-i ocro­tire și ajutor. Sfânta Cuvioasă Parascheva este consi­derată ocrotitoarea orașului Iași și a întregii Moldove, pentru că de-a lungul anilor mol­dovenii au simțit în viața lor lucrarea mi­nunată a harului dumnezeiesc prin mijlo­cirea Cuvioasei Parascheva către Dumnezeu. De multe ori, vin oameni de pe tot cu­prinsul țării să-și plece genun­chii în fața raclei cu cinstitele ei moaș­te, ca să mul­­țumească pen­tru ajutorul și binecu­vân­­tarea ce lumi­nea­ză în via­ța lor.

Rugăciune către Sfânta Cuvioasă Parascheva

Sfântă Cuvioasă Parascheva, către tine înălțăm cugetul și ne rugăm.
Tu care de multe ori ai luat pe sfinți și pe îngeri în ajutor la pământeștile ispite, fii acum și pentru noi grabnic folositoare, căci te-ai învrednicit a intra înăuntrul casei Mirelui cu candela luminoasă, precum ne-a povățuit Mântuitorul Hristos.
Spre tine pururea nădăjduim, că de multe boli și primejdii s-a izbăvit țara noastră – România – alinând și prefăcând mânia cea cu dreptate pornită asupra noastră de la Dumnezeu, în bună și milostivă îndurare, prin ale tale rugăciuni. Îngrozindu-ne marile nenorociri, la tine venim cu lacrimi și te rugăm să ne ajuți, ca să scăpăm din primejdii și să cântăm: Bucură-te, Sfântă Parascheva, mult folositoare!
Obosiți de truda gândurilor lumești, venim la tine lăcrimând, că nu avem încotro întinde nădej­dile după faptele noastre spre a ne liniști, nefăcând nici un lucru vrednic de mântuire și temându-ne de tăiere ca smochinul neroditor, cădem înaintea ta plângând, Sfântă Parascheva, și strigăm: miluiește-ne, ca dimpreună cu tine să cântăm lui Dumnezeu cântarea de mântuire: Aliluia!
Sfân­­tă Parascheva, ocrotitoarea Mol­dovei, pune nădejdea biruinței asu­pra patimilor, dez­bi­nă­ri­lor și necazurilor din lume, prin iubirea Domnului Hristos, Care iubește și adună pe toți creștinii, fii mijlocitoare Lui, că a Sa este împărăția și slava, în vecii vecilor.
Amin!

Maria Filipoiu: poet, exeget, jurnalist UZPR

by

Referinţă Bibliografică

Sfânta Parascheva – chemare la sfințenie/ Revista Armonii Culturale, ISSN: 2247-1545. Adjud, Vrancea, RO/ Ediția: 10 octombrie 2025