Omul e o mândră floare,
dar nu intră-n dimineaţă
ca altele, că-i e scrisă,
nici cât a fluturelui viaţă;
Dar de, omul floare
este, ea în el închisă.
E amestec de culoare
și miros de rai el are.
Minte să poată vedea
tot ce-i pe lume în floare,
dar vrea să moară splendoare
și nu să trăiescă cât trăiește ea.
Credinţa-i e alinare
pentu viaţa lui puţină,
căci de el are o zi, Cerul are
mii; Suntem trecători
cu toţii în a Domnului Grădină;
Noi o flacără, Dumnezeu Lumină.
Căci mai multă, de la soare,
lumină nici un om nu are,
decât îi dă florii sale.
El domnește peste noi,
cu atâți ochi iubitori
câte sunt razele sale.
Din povești o să aflaţi,
cum trec toate pe pământ.
Ieri eram cu toţi splendori,
azi doar umbrele mai sunt;
Căci prea grăbită și secretă
spre apusu-i viaţa trece.
Nu-mi place să scriu: ador să scriu! Îmi scriu gândurile ca să nu moară.
Dincolo de comentariile tehnice, pot spune că scrisul stăpânește, scrisul sângerează. Scrisul trebuie auzit suficient de tare pentru a sparge gheața inimilor. Scrisul atinge coarde pe care nici tu nu știi dacă și când vibrează.
Suntem cu toții singuri în iluzia de a fi buricul pământului, încălziți dar și răniți de o rază de soare și în curând se lasă seara!.. Gânduri pentru a exprima câteva concepte cheie ale existenței și condiției omului: singurătatea lui, lupta lui pentru a obține o fericire trecătoare, predarea lui în fața sorții. Fiecare persoană este în mod tragic singură și chiar dacă se crede umbilicum orbis terrarum, pentru că construiește relații cu ceilalți și se căsătorește și are copii și, prin urmare, pare să trăiască viața la maxim, el este totuși singur și străpuns de o rază de soare. Viața dă de fapt omului un fir de căldură și speranță, de fericire, la fel ca o rază de soare, dar în același timp îl rănește ca o sabie, îl pătrunde, îl face să sufere. Și această luptă se va termina în curând, pentru că în curând se va face seară, existența umană se va încheia într-o clipă.
Odată cu apariția Internetului, s-a creat o țesătură de relații umane și prietenii virtuale, dar suntem încă singuri. Acest nou tip de a relaționa ne cufundă într-o singurătate mai mare și mai profundă decât cea descrisă în versurile mele.
camelia opriţa, 2016, roma
by 
Array
A trecut ceva timp, de la atacul informatic direct, de foarte rea-credinţă, prin care revista universală de creaţie şi atitudine culturală ARMONII CULTURALE (www.armoniiculturale.ro, înfiinţată la Adjud în februarie 2011), a fost desfiinţată aproape în totalitate. Dispariţia din spectrul online a acestei reviste, devenită în scurt timp valoroasă, prin numele care şi-au adus contribuţia la construirea acesteia, a constituit un real motiv de regret pentru cei peste 900 de colaboratori, de pe cinci continente. În perioada activităţii sale online, revista Armonii Culturale s-a constituit într-un pol pozitiv de atragere a scriitorilor valoroşi, atât din ţară, cât şi din diaspora..