SILVIA -GABRIELA ALMĂJAN
UN ROMAN DESPRE FERICIRE
,,Cea dintâi condiție a fericirii e liniștea sufletului.”
(Nicolae Iorga)
Recent a văzut lumina tiparului, la Editura Waldpress din Timișoara, romanul BONANZA, semnat Mirela-Ioana DORCESCU. Privit din exterior, romanul inspiră rafinament, finețe, noblețe, dar și forța renașterii, mai ales că pe coperta I tronează PASĂREA PHOENIX din bronz și granit, realizată de Remus Irimescu.
Așa cum îi stă bine unui semiotician, autoarea plăsmuiește o carte ce oferă simboluri la tot pasul: pasărea Phoenix renaște din propria-i cenușă. Cenușa se obține prin foc, apoi se împrăștie pe ape. Involuntar îmi vin în minte versurile dorcesciene ale Nirvanei. Cea mai frumoasă poezie („Vom sta alături, uşă/ lângă uşă./În două urne/ gemene-n mormânt./Cu mâna ta firavă, de/cenuşă,/vei bate-ncet, mă /vei chema plângând,/(… ) şi liberi,/ şi eterni,/ şi jubilând, /ca flacăra zvâcnită din/cenuşă.) sau ale Odei.(În metru antic), de Mihai Eminescu („Pot să mai re’nviu luminos din el ca/Pasărea Phoenix?”). De altfel, narațiunea de tip confesiv ce glisează elegant din realitate în ficțiune și viceversa este presărată cu inserții eminesciene păstrate cu fidelitate sau adaptate situației: ,,Câți pe ea n-ar da… lumea toată? ”, ,,cercul nostru strâmt”, ,,de-a lung de maluri” etc.
Interesante sunt toposurile Arcani (comuna de care aparține satul natal al poetului Teodoru), parcă ar fi anagrama lui Carani, locul în care a învățat și copilărit Arina – pseudonim ce-și are originea în cuvântul arini.
Incipitul se prezintă în forță, direct, fără niciun fel de preaviz – cu un dicurs moralizator, un avertisment: ,, – Să nu crezi că nu va veni, să nu crezi că e departe ziua aceea… Domnul te va întreba ce-ai făcut cu darul tău de har. Și ce-i vei răspunde? Că n-ai avut timp de el??? Acestuia trebuie să i te dedici. Toate celelalte vor fi la locul lor, și fără contribuția ta. Ce te privesc? Trebuie să-ți pui în lucrare talantul! Și nu oricum, și nu printre picături. Cu prioritate. Pentru ca, la judecată, să te duci cu inima-mpăcată și cu rod bun, iar El să poată zice: «Intră în bucuria Stăpânului tău!» Așa grăit-a Teodoru, la-ncheierea unei seri de duminică” (p. 5), dar finalul aduce liniște, pace, mulțumire: ,,Ne scuturăm de zăpadă, ne ștergem bine bocancii pe covorașul de la intrare, ne schimbăm hainele și ne grăbim s-ajungem în camera de zi. Pun într-un bol biscuiții malaiezieni și aprind aragazul pentru a pregăti ceaiul de la ora… opt și jumătate. Arome orientale se răspândesc în jurul nostru. Cu ceștile fierbinți ne încălzim mâinile. Ochii ne râd. Și inimile.
– Bonanza…, îmi șoptește Teodoru. Acesta-i cuvântul cel mai potrivit pentru ceea ce trăim noi acum: bonanza… ” (p. 319)
Îmi amintesc că, pe vremea când eram studentă, Doamna Profesoară Mirela-Ioana Dorcescu făcea o comparație reușită între viață și o bomboană. Când ești tânăr nu poți aprecia fiecare moment la maximum, deoarece ți se pare că ai foarte mult timp înainte. Însă, odată cu înaintarea în vârstă, te bucuri mai mult de timpul ce ți-a rămas, îl savurezi ca pe o bomboană pe care o răsucești pe toate părțile înainte de a o înghiți.
Orice om își duce crucea. Viața are momente de fericire și de întristare. Nimeni nu e scutit pe acest pământ de suferință. Golul sufletesc al Arinei produs de pierderea apropiaților e dublat de golul datorat lipsei temporare de inspirație: ,,Mă durea până-n suflet că îl voi dezamăgi, dar, dacă n-am avut inspirație, energie… Era încă deschisă cea mai adâncă dintre rănile mele sufletești. «Scrie despre ceea ce se petrece acum în tine!», m-a îndemnat o prietenă, căreia îi povestisem, atât cât se poate povesti, prin ce trec”. (p.10) De aceea, fiecare zi din viața Arinei și a lui Teodoru începe cu lectura biblică prin care ,,intră într-o lume superioară”, căci ,,E normal să suferi în Valea Plângerii.(…) Teodoru m-a lecuit de o sumedenie de spaime, m-a liniștit cât a putut de mult, mi-a arătat o direcție infailibilă, mi-a insuflat o nădejde, aceea a creștinilor, m-a întărit pentru totdeauna arătându-mi-L pe Dumnezeu. Iubitor și protector, puternic, stăpân pe sine, pe orice situație, generos, Teodoru e bărbatul de care am nevoie pentru a rezista în vremurile conflictuale de acum”. (p. 19)
Puterea dragostei se manifestă în două moduri: dragostea față de Dumnezeu și dragostea față de oameni. Deși sceptici, pe bună dreptate, când e vorba de anumiți oameni, cei doi îi admiră și recunosc bunătatea celor care oferă o mână de ajutor. ,,M-am oprit câteva secunde, depășită de situație. Și-au apărut parcă din pământ oameni impresionant de săritori. Doi-trei necunoscuți. O doamnă chiar m-a instruit, știa foarte bine ce e de făcut în asemenea împrejurări. M-a învățat cum să ridic pe bordură căruciorul. N-am fi crezut că mai există atâta omenie, atâta altruism în egoismul pe care-l credeam emblematic pentru vremurile noastre”. (p.76)
Căruciorul comandat – obiect ce facilitează deplasarea poate fi ,,văzut” ca simbol al trecerii timpului dinspre prezent către amintire și din amintire înspre prezent. Totodată aprobarea lui semnifică acceptarea situației, recunoșterea neputinței fizice, dar (precum în Scrisoarea III ,,Dară ochiu-nchis afară, înlăuntru se deșteaptă”) și posibilitatea de a admira râul, florile, nuanțele toamnei, de a simți aroma primăverii, cu ,,aer curat”, ,,culori naturale” și ,,cântec de păsărele”.
A iubi înseamnă a fi dispus oricând să te pui în locul celuilalt, să-l sprijini cu toată ființa, să fii doritor a-i prelua grijile, greutățile: ,,Numai de dragul tău accept grozăvia asta. Mi s-a rupt sufletul când te-am auzit că ți-ai fi dorit să stai pe o bancă în parc, dar… te-ai grăbit s-ajungi la mine”. (p.14) Chiar și acei ,,ghimpi” care otrăvesc sufletul își au farmecul lor – o amintire neplăcută, o balerină ce apare mereu în cale, o tăcere grăitoare, imaginea unui cuplu în care soțul se sprijinea de soție.
Dar Dumnezeu nu-i dă omului mai mult decât poate să ducă. Cu neajunsuri se întărește credința, iar ,,ochii și inimile râd” trăind – ,,Bonanza” și ,,ce a unit Dumnezeu, omul să nu despartă” (Matei 19:6/ Marcu 10:9).
Array
A trecut ceva timp, de la atacul informatic direct, de foarte rea-credinţă, prin care revista universală de creaţie şi atitudine culturală ARMONII CULTURALE (www.armoniiculturale.ro, înfiinţată la Adjud în februarie 2011), a fost desfiinţată aproape în totalitate. Dispariţia din spectrul online a acestei reviste, devenită în scurt timp valoroasă, prin numele care şi-au adus contribuţia la construirea acesteia, a constituit un real motiv de regret pentru cei peste 900 de colaboratori, de pe cinci continente. În perioada activităţii sale online, revista Armonii Culturale s-a constituit într-un pol pozitiv de atragere a scriitorilor valoroşi, atât din ţară, cât şi din diaspora..