Your message has been sent, you will be contacted soon
Revista Armonii Culturale

Call Me Now!

Închide
Prima pagină » ESEU » Solie pentru poetul Lucian Avramescu prin Giorgiana, jumătatea gândurilor sale, care stă de vorbă cu el

Solie pentru poetul Lucian Avramescu prin Giorgiana, jumătatea gândurilor sale, care stă de vorbă cu el

Te rog, dragă Georgiana, spune-i celui ce ți-a fost soț și îți este înger…, Giorgiana, soție de înger, spune-i într-o dimineață îngerului tău și îngerul poeziei ce-a fost a iubirii și este a durerii…, spune-i când e luna obosită și se duce în dormitorul stelelor unde-nvelește cu părul ei de argint poeții ce visează, apoi se odihnește și ea, gânditoare…, spune-i că aici unde-i întâia casă părintească a poetului Lucian Avramescu, lumea noastră se veștejește cu fărâma, doar lumea lui de piatră rămâne întreagă, neclintită, neschimbată, și-nflorită cu gândurile cele ale inimii lui, cele ale minții lui, cele ale ființei lui și ale Cuvântului din care acea lume de piatră s-a născut…!

Spune-i, Giorgiana, că îl rugăm să ne lumineze cu explicații la mirările noastre, pe care proprietarii efemerității nu le au. Spune-i că eu mă întreb pe mine, neavând pe cine să mai întreb și tot eu mie îmi dau răspunsuri întunecate, convinge-l, te rog, Giorgiana, pe poetul Lucian Avramescu să mi le dea pe cele ale sale, luminoase, plătite scump cu jertfa sa.

Dacă omul a fost zidit ca să se sinucidă distrugând propria-i lume, pământul, pădurea, aerul, marea, oceanul, atmosfera, estetica, etica, dreptatea, libertatea, legea, credința, iubirea, bunătatea și blândețea…, îmi vine să cred că la început a fost sfârșitul – cu atât mai mult, noi românii am mutilat până și limba în care râdem, plângem și ne rugăm, iar de aceea îmi vine să cred că la început lumea a fost predestinată să-și renege părinții; cu atât mai mult noi românii am transformat ruga în discurs, aroganță și strategie, blasfemia în fantezie, iubirea în monedă de schimb, iar de aceea îmi vine să cred că la început a fost rangul; cu atât mai mult, dacă am ajuns cum am ajuns, îmi vine să cred că la început a fost capitularea…! Dacă viața, planeta și oamenii timpului în care m-am născut eu nu mai au în sine nimic la fel ca atunci, îmi vine să cred că aparțin ultimei lumi de pe pământ. Omul a apărut ca să perpetueze viața și este pe cale de a pleca împreună cu ea în neant – poate chiar cu planetă cu tot…!

În lumea contemporană omul standardizează moartea proporțional cu nelimitele nebuniei sale…! Și-atunci, m-am întrebat citind poeziile poetului Lucian Avramescu, spune-i, te rog, Giorgiana, cine-i omul acesta frumos?! M-am întrebat pe mine, te-am întrebat pe tine, l-am cercetat pe el… L-am zărit în nemărginirea cuvântului și am văzut că este frumos ca o poezie. Știe aceasta și marea, că poetul Lucian Avramescu aparține vuietului, feeriei albastre, știe aceasta și cerul, că poetul Lucian Avramescu îi seamănă la frunte, știu aceasta și norii, că poetul Lucian Avramescu seamănă fulgerului, știu poeziile, că poetul Lucian Avramescu le este dezmierdător…!

Spune-i, Giorgiana, poetului, că ninge gingaș în noi cu amintirile despre el, dar că viața noastră se clatină și e ca o pandemie…, de aceea, oamenii nu mai au făptura naturală a feței, au măști… sunt fețe-fețe de oameni…!

Dar poeziile lui Lucian Avramescu sunt ca pietrele muzeului de la Sângeru ctitorit de el, ne aprind lumina privirii, ne deschid poarta inimii, ne cutreieră drumurile gândurilor…! Spune toate acestea, Giorgiana, poetului Lucian Avramescu. Am văzut că fratele lui de suflet, frumosul artist Sergiu Cioiu, Maria Mitrache, grațioasă balerină când lumea era mai blândă, admirabilă azi când oamenii nu mai au prieteni și omenirea nu mai este adunată la sân de armonie, și tu, Giorgiana, tu, soție de înger, gardian loial de amintiri, pavăză de frumos, zidiți un altar viu în mijlocul pietrelor, pe care îl înconjurați cu iubirea și devotamentul sufletelor voastre luminoase.

Minunat ceea ce făuriți…! Nimeni nu a dăruit vreodată mai mult poetului Lucian Avramescu…!

Și domniile voastre, căci domn și domnițe cu regat de piatră și coroane de sentimente vi s-a menit să fiți, sunteți pietre, niște pietre rare, cu suflet, acolo, la Sângeru…! La Sângeru, unde cine vine pășește în vârfurile picioarelor prin Raiul de piatră…!

Foto reprezentativă: În muzeul Raiului de piatră de la Sângeru, Giorgiana Avramescu, Sergiu Cioiu, Maria Mitrache

(Aurel V. Zgheran)      

Facebooktwitterby feather

Parerea ta...

You must be logged in to post a comment.