Sonetul invocării Domnului
Cu cine, Doamne, pot vorbi de-acuma
Și cui să spun că lumea n-are lege?
Se sfarmă gând și praf de el se-alege
Și nu se mai respectă nici cutuma.
Credința scade, turme sunt pribege
Și peste tot se varsă parcă ciuma,
Pe câmp uscat se joacă moartea numa,
Acest blestem, nu-i sfânt să-l mai dezlege…
Sunt bani, petrol și scopuri bine-ascunse
În ăst prăpăd ce viața ne-o scurtează
Şi Taina vorbei Tale nepătrunse
Cu lipsă de cultură se-ntinează,
Inundă minți și inimi sunt străpunse.
Deci, vino Tu și pace re-așează!
Rondelul invocării păcii
Sunt sacri munții, râurile, marea,
Ce poartă prin istorii numele de dac,
Întreg pământul, cât cuprinde zarea
Între vechi hotare, sub cer scăldat în lac.
Sunt sacre cruci și sacră ni-e strigarea
Din mănăstiri în care clopote nu tac,
Sunt sacri munții, râurile, marea,
Ce poartă prin istorii numele de dac.
Sunt sacre rugile ce au chemarea
Divinului, cu plânsul nostru cel sărac
Dorindu-și păci din vremi cu gust ambroziac,
Căci sacră ni-i credința și răbdarea.
Sunt sacri munții, râurile, marea…


