SPERANȚA ILUZIEI
Și totuși ne mai bântuie speranța
chiar dacă sita vremii cerne timpul,
iluziile rostogolesc nisipul,
jocul secundei risipește viața.
Tot alergăm naivi după iluzii
dar cute întunecate amăgesc fața,
se lasă peste anotimpuri ceața
suspinele le mai aud doar surzii.
Secunda,zeu sinistru-n van albastru,
alungă printre lacrimi bucuria,
minutul devorează nostalgia
amurgului pierdut într-un dezastru.
Pânza destinului e străvezie
o traversează gândurile,chipuri,
cuvinte așezate în răstimpuri
reverberează mute-n frenezie.
Când ritmul ancestral bate pământul
fantomele se risipesc năuce,
în cimitire mai apare-o cruce,
umbrele cad și le spulberă vântul.
Rămân să bată ritmul vieții barzii,
cohortele frământă dansul nopții
și dacă vor deschide largul porții
vom alerga nebuni după iluzii…