Your message has been sent, you will be contacted soon
Revista Armonii Culturale

Call Me Now!

Închide
Prima pagină » Poezie » Stelian PLATON: ORIZONTURI ȚESUTE CU STELE (POEME)

Stelian PLATON: ORIZONTURI ȚESUTE CU STELE (POEME)

A CÂTA RISIPIRE

 

Un pescăruș cernit pătează bolta moartă,

Degustă cu cioc sur un soare stins în apă

Prin noapte traversează sonuri moi pe clape,

La geam, Isus Hristos cu degetul îmi bate.

 

Târziu, se-adună zori în straie de hermină,

Din coasta răstignită răsări lumină.

Un madrigal plutea în taina de departe

Precum piciorul sfânt, care venea pe ape.

 

Iară va fi cină şi iarăşi taină mare

Şi trădătorul altul plătit de alt păgân;

A câta risipire şi grea crucificare,

Mai poţi răbda, Isuse-poporule român?

 

 

 

ADUCERI-AMINTE     

 

Te rog să-mi scrii despre aduceri-aminte;

Pe trupul meu, de-atunci, s-a-ncolăcit un veac,

Pământul ţin pe umeri, cu grijă de părinte,

Logodnică mi-e viaţa unui om sărac.

 

La ceas de felinar pe linia ferată,

Fluturi mici tresar speriați de un foton

Un vechi acar, condescendent mi-arată

O lacrimă, rămasă de-aseară pe peron.

 

 

ALTĂ GARĂ                 

 

Norii grei se-ntorc, cerul clipoceşte,

În casa noastră, soarele se-amână.

Fiscalitatea-n trupul nostru creşte,

Pradă lupii mari  stână după stână.

 

Rămânem parcă încremeniți şi orbi

Mor visele adânci și inocente;

Pe acoperişul țării cinici corbi,

Vestesc dobânzi demonice curente.

 

Fanatici suntem ai unui somn obștesc

Şi-nlăcrimării ce-o păstrăm în fire,

Suntem blânzii ce nu se împotrivesc

Pribegi în năzuințe și-amorțire.

 

Păşim spre-o ţintă, nefastă fără sens,

Încătuşaţi în altă întrebare,

În altă gară, iar vom picota intens,

Copii sărmani, spre altă condamnare.

 

 

 

AȘEAZĂ-MĂ ÎN AMINTIRI

 

Chipul tău mă arde şi-n ochiul meu atins,

S-a răzvrătit vulcanul, de-atâta dor încins;

Mi se prelinge lava pe fiecare vers

Şi te parcurg total, vâslind prin Univers.

 

Cu buze tremurânde coapsele ţi-ating,

Misteru-acestei nopţi, încerc să îl disting.

Ne-apasă înserarea, cu cel mai lung sărut,

Din oglinzi întoarce-te spre noul început.

 

Aşează-mă de azi în amintiri mai noi,

Prin leneşul parfum al ăstei toamne moi,

În liniştea sculptată,  ori gândul nepătruns,

Ori în refugiul coapsei de visul meu străpuns.

 

 

AȘ VREA SĂ RĂMÂI

 

Aș vrea să rămâi un gând nepătruns

În ritmul inimii mele ascuns,

Aș vrea să mai calc poteca din zori

Pe sub salcâmii plini de cuiburi de ciori…

 

Reproșul tardiv, rămâi, în care

Iubirea e un cuib de viespare;

Și-o flacără să îmi rămâi arzând

Prin patu-n care pătimesc cu tine-n gând.

 

Ascunsă ești la mine sub frunte

Fior al vârstei mele cărunte;

Eu îți trimit pe sâni fluturi de noapte

Și-un înger alb cu un pachet de șoapte.

 

Iar în mijlocul nopții tu goală

Să te-mplinești, ca o făgăduială;

Să-mi cufunzi nădejdile în dezmierdări,

Iar eu din trup să-ți sorb cutremurări.

 

 

BACOVIANĂ

 

E-atâta calmă abdicare

Plânge-n văzduh un clavecin…

Văzduhul lăcrimează-n ploaie

Cu chip bacovian străin.

 

E-atâta calmă fumegare

Pe frunze arse de porumb,

Cavou şi păsări funerare,

Primavăresc sub „flori de plumb”.

 

E ca un fel duios de vară,

Ca un suspin cutremurat.

În clavecin sunt „nervi de toamnă”

Şi-n ploi Bacovia-i uitat.

 

 

BERZELE DE TOAMNĂ

 

Îmi este dor de noaptea aceea mută,

Când stele ţi se repetau în bucle, doamnă;

O păstrez și-acuma tot neîncepută

Mângâierea ta ce sufletu-mi-nseamnă.

 

Corăbii anormale vâslesc pe cer senin

Și-n veghea mea eternă prin umbră şi credinţă.

Erotica sclavie cu limba o închin

Și-un vis de-nlănțuire în grea păcătuință.

 

Vâslesc apăsător pe un drum uitat de zei

Tot cumpănindu-mi anii așezați în ramă,

Eu mi-ncrustez uitat suspin în colţul buzei,

Și-n amintiri erotice ce ne mai cheamă.

 

Mă mai curtează chiar străine acomodări,

Spre pulsurile din amurg mă tot îndeamnă.

Am cultivat duioase deșertice chemări

Incluse azi în condamnări târzii de toamnă.

 

Îngrijorat mă-ntreb de voi găsi o gară,

Prin veacu-acesta vârvorind mereu,

De unde voi pleca cu berzele de toamnă

Spre Sud, ca să-l găsesc pe Dumnezeu.

 

 

CĂLĂTORIE

 

Ca să trec această Mare mă îmbarc

pe o arcă cu vâsle ademenitoare.

Aud scâncetul păsărilor solitare

armonizându-se în cântecul apei,

port norii sub braţe şi ceaţa pe frunte,

peste valul fiecărei clipe, spre Amurg.

 

 

CÂND VII

 

Când vii,

Să-mi aduci orizonturi ţesute cu stele,

Să tragi o jaluzea peste gândurile mele,

Apoi un zăvor ruginit peste-acest Univers,

Să te simt după lacrimi, să te simt după mers…

 

Când vii,

Să-mi aduci o ulcică plină cu zori,

Să pot să mă-mbăt pe la nunţi de feciori,

Să mă-ntorc între ceruri pe drumul cel strâmb,

În trăsură de nor, cu o mireasă de plumb.

 

Când vii,

Să-mi aduci dimineţi cu planete ascunse

Şi cămaşa cea nouă a înstrăinărilor plânse.

Când nelinişti pe valuri se aud fremătând,

Aşteptarea îmi văruie odaia, oftând.

 

 

CÂND O SĂ-MI FIE DOR

 

Când o să-mi fie dor de tine,

Voi plânge-ncet, silabă cu silabă;

La uşa unui bloc străin,

Cu lacrima ascunsă-n acoladă.

 

Destinul ce nu s-a supus

Alunecă-n eter fără putere,

Şi-o bate-n lacătul de sus

Al zărilor cusute cu tăcere.

 

Rămân străin cum tot am fost,

Dar mult mai obosit se pare.

Un sfânt de-acum e fără rost

Şi-am ucis şi ultima scrisoare.

 

Când o să-mi fie dor, din îngeri te zidesc,

Din gânduri zăvorâte ori zvon nepământesc.

–––––––-

Stelian PLATON

New York City, SUA

1 octombrie 2020

Facebooktwitterby feather