Your message has been sent, you will be contacted soon
Revista Armonii Culturale

Call Me Now!

Închide
Prima pagină » CARTI » CRONICI » Stelian Tănase. Timpuri, tradiţii, monarhi, preşedinţi

Stelian Tănase. Timpuri, tradiţii, monarhi, preşedinţi

Istoriceşte, România are tradiţia domnitorilor de la formarea Ţărilor Române, în secolul al XIV-lea, succedaţi, odată cu întronarea Marelui Rege Carol I, de o dinastie monarhică regală. Au urmat preşedinţii. Odată cu primul preşedinte şi în continuare, până azi, românii devin masă electorală pentru ei şi pentru partidele politice ce se află deasupra lor, spre deosebire de monarh care nu este niciodată sub un partid!

Dacă România actuală are sau nu variante de restabilre a ordinii statale, ca premisă a ieşirii din valul de crize prăbuşit asupra sa, are a căuta răspunsul din partea elitelor, în primul rând. În orizontul acesei reflecţii scriitorul, eseistul, istoricul, politologul, publicistul, scenaristul şi analistul politic Stelian Tănase se exprimă ca un încrezător în soluţia reveniii la Monarhia Constituţională.

„Monarhia este singura soluţie viabilă pentru România”, spune Stelian Tănase. După părerea sa, ţara s-ar arăta mai puţin coruptă într-un stat monarhic, „mai transparentă, mai morală”. „Vă imaginaţi”, întreabă Stelian Tănase „că dacă Regele Mihai era pe Tron, această plevuşcă de corupţi, de parveniţi ar fi avut acces la nivelul de sus?”.

Consecinţă a propulsării la putere a unor etnopreşedinţi de sorginte bolşevică, România încă îşi permite să aibă politicieni care să asigure prin partidele pe care le reprezintă perpetuarea preşedinţialismului detaşat în adversar al necontrolului total, politic. Preşedinţii republicii româneşti sunt persoane pitoreşti ce atrag după sine verva alegerilor repetabile dar şi frenezia celui mai zgomotos spectacol.

„După părerea mea, Regele Mihai este cel mai mare personaj cu care sunt eu contemporan. Nu cred că există o persoană mai importantă, cel puţin în lumea românească. Nu există un personaj echivalent Regelui Mihai. Este rege din naştere, este rege pe viaţă. Dacă are sau nu tron, e o discuţie, dar rămâne veşnic rege”, spune Stelian Tănase.

În legătură cu afirmaţiile propagandistice lansate după ce a fost abdicat Regele şi ajunse până azi la treapta apoteotică a dezinformatorilor, atât de furibunzi împotriva Majestăţii Sale învinuite de trădare naţională şi de vânzarea României ruşilor, Stelian Tănase spune: „Regele a fost silit să abdice, de către Gheorghe Gheorghiu Dej şi Petru Groza, doi trădători, cozi de topor ale lui Stalin. L-au alungat pe Regele nostru legitim, pentru că era român. Trebuiau instrumente sovietice să vină aici, ca să ne distrugă”. În acest context, Stelian Tănase afirmă că republica noastră e falsă și uzurpatoare: „Republica este o uzurpare bolşevică la noi. Noi nu am discutat în cele două Constituţii din ultimii douăzeci de ani, în mod deschis, cu toate forţele politice, ce dorim, monarhie sau republică?!”.

„Să spui că Regele Mihai a trădat, când el a fost forţat să abdice, de nişte trădători în solda Moscovei, trebuie să fii un mincinos, să încerci a înşela lumea cu fantasmele tale”, are convingerea Stelian Tănase, după a cărui opinie ar trebui să se organizeze un referendum care să privească problema monarhiei. „Românul”, spune Stelian Tănase, „nu ştie istorie pentru că i s-au spus şi a învăţat neadevăruri în cincizeci de ani. Eu cred că ar trebui să facem un referendum. Am putea să degajăm chiar şi o parte a populaţiei, chiar şi minoritară, care va spune: «Noi suntem monarhişti, noi credem în Rege»”.

În viziunea lui Stelian Tănase viitorul este monarhic pentru mai multe ţări europene, decât azi: „Cred că în acest secol câteva ţări din Europa vor reveni la monarhie. Nu ştiu care vor fi fericite, în ce împrejurări, dar senzaţia mea este că nevoia de stabilitate şi legitimitate va aduce această formulă”.

„Senzaţia mea”, spunea Stelian Tănase despre fostul preşedinte, atunci când era în mandat, Traian Băsescu, „este că Băsescu nu se simte şeful Statului, se simte jupân, are un clan pe care-l patronează împotriva celorlalţi, dar niciodată nu s-a simţit preşedintele tuturor românilor, adică să aibă o atitudine generoasă, echilibrată, faţă de toţi românii”.

Această spicuire de principii personale și adevărurile generale, istorice din ele, ale lui Stelian Tănase, aparțin ca exprimare trecutului, dar ca valoare, perenității…! Cu atât mai mult, Stelian Tănase, deși a spus cu folos, mult, rămâne încă dator să spună, pentru că, în ce îl privește, cuvântul spus mai conține și cuvântul din cuvânt.

Mie mi se pare că s-a așternut un pospai de tăcere pe vorba sa înțeleaptă, însă azi este nevoie chiar mai mult decât înainte să încolțească sub acest pospai, ca sub crusta zăpezii albe, curate, încălzitoare și hrănitoare, semințele fructului bun al retrezirii, căci, decât un somn senin în genunchi, până ne amorțește conștiința, mai demnă e o veghe vrednică în picioare până ni s-o înălța sufletul…!

 

(Aurel V. ZGHERAN)

 

          Foto:  București, Palatul Elisabeta, 27 aprilie 2010

Facebooktwitterby feather