Pătruns de gerul ce se lăsase încă din noaptea ce abia trecuse, îi dârdâiau mâinile pe ziarul încrețit și el de frig. Nu răspundea la puținele semne de salut. Era adâncit în gânduri. Doar când îl trase vecinul de mânecă tresări și se uită speriat la el.
– Ce-ți veni, omule? Îți arde de glume?
– Parcă… așa puțin, că te-am văzut pironit în meditație adâncă.
– Ba, să crezi tu! Sunt treburi mai grave, vecine…
– Și, chiar atât de grave? Mergi în casă și meditează, omule!
– Nu pot… Acolo consum și, înțelegi mata, că dacă nu am venituri să plătesc căldura, adică gazele și curentul electric…
– Ei, chiar așa!
– Păi, da, chiar așa! Știi că nu produc nimic. Nu am serviciu de 15 ani de zile. Nu că n-aș vrea, omule, dar nu am unde să muncesc. La vârsta mea, nu mai am căutare…
– Și?! Din ce trăiești, vecine, că doar ești inginer? Nu am știut până acum că…
– Cu mila Domnului, mă ajută copiii. Ei mă întrețin pe mine, nu eu pe ei. Am ajuns de râsul curcilor cu așa politicieni. Slavă Domnului că am copii buni!
– Bine, bine, dar de ce-ți faci sânge rău?
– Cum adică, de ce? Nu citești ziare sau reviste, nu asculți la radio și nu vezi la televizor toată ziua știrile?
– Păi…, crede-mă că nu! Sunt îmbâcsit de ce citesc și de ce aud. Politică. Dar proastă rău, bre! Mincinoasă.
– Aha! … Înțeleg…. Mă impozitează tehnocrații ăștia, după mintea lor întortocheată… Și, obligatoriu, după dispoziție UE, că fără ea nu mai știm să trăim, vezi Doamne…!
– Cum? Păi, dacă n-ai venituri…. Ori ai firmă, ceva… asociație sau lucru la negru…
– De unde, Doamne, iartă-mă, să am? Nu am nimic, omule! Sunt sărac, muritor de foame… Noroc am cu copiii, că…
– Da, de asta am înțeles, dar… dacă nu ai niciun venit, nu ai impozit, vecine!
– Să crezi mata. Uite, ia și citește! Sunt obligat să plătesc impozit la stat, la asigurările lor de sănătate, mama lor de ipocriți, la suprafața locuibilă cu balcoane și scări la un loc…
– Păi…, cum adică? Suntem în aceeași oală, răspunse vecinul tulburat, cu voce ștearsă, desfăcându-și fularul din jurul gâtului. Nu mi-au eliberat cardul de sănătate, nu mă primesc doctorii, deși plătesc la asigurările astea de patruzeci de ani încoace, adăugă după secunde lungi de tăcere.
I-a întins ziarul și i-a pus degetul pe titlul din a doua pagină. L-a privit lung până a terminat de citit și, când să-i asculte părerea, nu a mai avut cu cine să vorbească. Vecinul plecase imediat, înjurând printre dinți și pocnindu-se cu palma peste fruntea ce abia i se zărea sub căciulă:
– F… mama lor de hoți nenorociți! Băga-i-aș în sacii de pe timpul pandemiei …., cu ministerul lor cu tot! Tehnocrații lu’ pește, lua-i-ar dracu’ să-i ia!! Miniștri de trei parale care se batjocoresc între ei, să înțeleagă publicul care e mai tare, deși petrec împreună pe ascuns… Au salarii uriașe, iar noi murim de foame pe zi ce trece!
Dezamăgit, plecă și el, mototolind ziarul. La primul coș de gunoi, se opri, scuipă cu toată obida pe ziar și înjură mai abitir ca vecinul, când îl aruncă, scârbit de viață și de mai marii Țării…
by 
Array
A trecut ceva timp, de la atacul informatic direct, de foarte rea-credinţă, prin care revista universală de creaţie şi atitudine culturală ARMONII CULTURALE (www.armoniiculturale.ro, înfiinţată la Adjud în februarie 2011), a fost desfiinţată aproape în totalitate. Dispariţia din spectrul online a acestei reviste, devenită în scurt timp valoroasă, prin numele care şi-au adus contribuţia la construirea acesteia, a constituit un real motiv de regret pentru cei peste 900 de colaboratori, de pe cinci continente. În perioada activităţii sale online, revista Armonii Culturale s-a constituit într-un pol pozitiv de atragere a scriitorilor valoroşi, atât din ţară, cât şi din diaspora..