Your message has been sent, you will be contacted soon
Revista Armonii Culturale

Call Me Now!

Închide
Prima pagină » Poezie » TĂCEREA DIN ADÂNCURI

TĂCEREA DIN ADÂNCURI

TĂCEREA DIN ADÂNCURI
(Corneliu Neagu, 25.04.2019)

Adaug speranțe la ziua ce vine,
le scot, fără grabă, din râu de tăceri,
cu gândul și fapta, dar vorbe puține,
pot încă să fac mai mult decât ieri.

Privesc înainte, privesc în trecut,
așez peste astăzi și ziua de mâine,
din noaptea uitării scot visul pierdut,
aduc demnitate să pun peste pâine.

Cuvinte prea multe nu am de rostit,
le-așez cu răbdare în vorbe curate,
când timpul îmi dă un răgaz potrivit,
le-așez cu migală-n poeme pe toate.

Citindu-le-n taină, găsesc alinare,
sau vrajă-mbrcată în haine sfințite,
cuvânt prin cuvânt ajung, fiecare,
cu rouă cerescă pe doruri rănite.

Stau încă de veghe la poarta uitării,
cu gânduri de strajă în strai auster,
păstrez, cu răbdare, la umbra tăcerii,
al lumii nescris și liturgic mister.

Facebooktwitterby feather

Despre NEAGU Corneliu

REPERE PRIVIND VIAȚA ȘI OPERA Corneliu Neagu (născut la 20 martie 1944, Fieni-Jud. Dâmbovița): Urmează școala gimnazială în orașul natal, Fieni, în perioada 1951-1958. Apoi, se înscrie la Școala de arte și meserii din Fieni pe care o va absolvi în anul 1961. În perioada 1962-1966 urmează cursurile liceului seral „Aurel Rainu” din Fieni, iar în 1966 devine student al facultății de Tehnologia Construcțiilor de Mașini (TCM) a Institutului Politehnic din București. După absolvire, este angajat la aceeași facultate ca asistent universitar. În 1978 devine Doctor Inginer în TCM. La pensionare, în anul 2012, Universitatea îi conferă titlul academic de Profesor Universitar Emerit. În perioada 1983-1985 a fost detașat, în interes de serviciu, la Universitatea de Științe și Tehnologie din Oran-Algeria. După pensionare își începe activitatea literară, concretizată în șapte cărți de poezii și eseuri publicate și colaborări la reviste literare. Din acrivitatea academică este de reținut faptul că Prof. Univ. Emerit Corneliu Neagu este conducător de doctorat și specialist în domenii de vârf ale științei și tehnicii actuale: Managementul proiectelor de cercetare-dezvoltare-inovare, Optimizarea fluxurilor de materiale din întreprindere, Utilizarea Rețelelor neuronale artificiale la modelarea și simularea sistemelor și proceselor de producție etc. Este cercetător, inventator, expert în evaluarea organizațiilor economice și, desigur, poet de prestigiu. În literatură a debutat după pensionare, în anul 2016, cu volumul de versuri FATA MORGANA, la Editura ePUBLISHERS, dând viață unui vis frumos, pe care l-a purtat în suflet încă din adolescență. La intervale de timp relativ scurte, publică la diferite edituri încă șase volume de versuri și eseuri, respectiv CUNOAȘTEREA DE SINE, TĂCEREA DIN ADÂNCURI, TIMP ȘI DESTIN, DRUM SPRE ETERNITATE, POEME PESTE TIMP și ECOURI EXISTENȚIALE. Totodată publică în reviste de literatură prestigioase, dintre care amintim CONFLUENȚE LITERARE, LOGOS ȘI AGAPE, LITERATURA DE AZI, ARMONII CULTURALE, ÎNSEMNE CULTURALE etc. Este prezent, de asemenea, în diferite antologii, alături de alți scriitori români din țară și diaspora. Recent, scriitorului Corneliu Neagu iau fost alocate spații generoase în două lucrări enciclopedice de mare prestigiu, respectiv: ENCICLOPEDIA SCRIITORILOR ROMÂNI DIN GENERAȚIA 2000, Ed. Ziariștilor Profesioniști din România, și în MILENARIUM-Dicționarul Enciclopedic al Scriitorilor Români la Începutul Mileniului al III-lea, Ed. Armonii Culturale. De asemenea, poetul Corneliu Neagu a fost înclus în vol 5 al MARII ANTOLOGII DE POEZIE ROMÂNEASCĂ ÎN LIMBA GERMANĂ realizată de poetul și traducătorul Christian Schenk. Temele majore care pot fi regăsite în opera literară a lui Corneliu Neagu provin, cu precădere, din viziunea autorului asupra curgerii imuabile a timpului, concretizată în observații, interpretări, amintiri, regrete, iubiri împlinite sau ratate, speranțe etc. Aceste teme sunt transpuse în versuri de o profunzime aparte, fără să aparțină, preponderent, unui stil literar anume. Mai degrabă, se poate vorbi despre o împletire de stiluri literare diversificate (realism, romantism, simbolism, expresionism etc), fapt ce conferă creației lirice a lui Corneliu Neagu originalitate și valoare artistică de nivel înalt. Aceste stiluri pot fi regăsite, în diferite doze, dificil de cuantificat, în tot ceea ce a publicat până acum.