Your message has been sent, you will be contacted soon
Revista Armonii Culturale

Call Me Now!

Închide
Prima pagină » Poezie » TĂCERILE

TĂCERILE

Ce grele sunt tăcerile din jurul meu,
când mă cuprind și le ascult pe toate! –
revin din arcul frânt al unui curcubeu
cu lungi păreri de rău nevindecate.

În preajma mea le simt în fiecare zi,
stând adunate-n umbrele opace –
de-acolo îmi recită zeci de poezii
sperând că ar putea să mă împace.

Dar versurile cadențate mă rănesc,
cu doruri stând pe gânduri răsfirate,
din poarta neuitării ele-mi amintesc
că v-am iubit ca un nebun pe toate.

În gândurile mele vă iubesc și-acum,
chiar dacă toamna vieții ne desparte –
veniți, lăsând părerile de rău pe drum,
să mai citim poeme dintr-o carte!

Când zorii se vor prinde de fereastră,
veți fi plecat lăsând-mi doar tăcere
și florile privind-mă duios din glastră
cum încă-adun poeme prin unghere.

Facebooktwitterby feather

Despre NEAGU Corneliu

RPERE PRIVIND VIAȚA ȘI OPERA Corneliu Neagu (n. 20 martie 1944, Fieni-Jud. Dâmbovița): Urmează școala gimnazială în orașul natal, Fieni, în perioada 1951-1958. Apoi, se înscrie la Școala de arte și meserii din Fieni pe care o va absolvi în anul 1961. În perioada 1962-1966 urmează cursurile liceului seral „Aurel Rainu” din Fieni, iar în 1966 devine student al facultății de Tehnologia Construcțiilor de Mașini (TCM) a Institutului Politehnic din București. După absolvire, este angajat la aceeași facultate ca asistent universitar. În 1978 devine Doctor Inginer în TCM. La pensionare, în anul 2012, Universitatea îi conferă titlul academic de Profesor Universitar Emerit. În perioada 1983-1985 a fost detașat, în interes de serviciu, la Universitatea de Științe și Tehnologie din Oran-Algeria. După pensionare își începe activitatea literară, concretizată în patru cărți de poezie publicate și colaborări la reviste literare. Din acrivitatea academică este de reținut faptul că Prof. Univ. Emerit Corneliu Neagu este conducător de doctorat și specialist în domenii de vârf ale științei și tehnicii actuale: Managementul proiectelor de cercetare-dezvoltare-inovare, Optimizarea fluxurilor de materiale din întreprindere, Utilizarea Rețelelor neuronale artificiale la modelarea și simularea sistemelor și proceselor de producție etc. Este cercetător, inventator, expert în evaluarea organizațiilor economice și, desigur, poet de prestigiu. În literatură a debutat după pensionare, în anul 2016, cu volumul de versuri FATA MORGANA, la Editura ePUBLISHERS, dând viață unui vis frumos, pe care l-a purtat în suflet încă din adolescență. La intervale de timp relativ scurte, publică la diferite edituri încă șase volume de versuri și eseuri, respectiv CUNOAȘTEREA DE SINE, TĂCEREA DIN ADÂNCURI, TIMP ȘI DESTIN, DRUM SPRE ETERNITATE, POEME PESTE TIMP și ECOURI EXISTENȚIALE. Totodată publică în reviste de literatură prestigioase, dintre care amintim CONFLUENȚE LITERARE, LOGOS ȘI AGAPE, LITERATURA DE AZI, ARMONII CULTURALE, PARNAS XXI. Este prezent, de asemenea, în diferite antologii, alături de alți scriitori români din țară și diaspora. Să amintim dintre acestea pe cele mai importante: PRIMĂVARA CUVÂNTULUI și TOAMNA CUVÂNTULUI, coordonate de poetul și criticul literar Romeo Ioan Roșiianu, TREPTELE SPERANȚEI, coordonată de poeta Sibiana Mirela Antoche și SCRIITORI ROMÂNI UNIȚI ÎN CUGET ȘI SIMȚIRI LA CENTENARUL MARII UNIRI, realizată de Eugenia Enescu-Gavrilescu. Recent, scriitorului Corneliu Neagu iau fost alocate spații generoase în două lucrări enciclopedice de mare prestigiu, respectiv: ENCICLOPEDIA SCRIITORILOR ROMÂNI DIN GENERAȚIA 2000, Ed. Ziariștilor Profesioniști din România, și în MILENARIUM-Dicționarul Enciclopedic al Scriitorilor Români la Începutul Mileniului al III-lea, Ed. Armonii Culturale. În creația lirică a lui Corneliu Neagu descoperim, încă din primul volum de versuri, cuvinte noi, transferate din domeniul științific în cel literar, precum defragmentare și stigmergie. Utilizarea acestor neologisme îi permite autorului să transmită observații, idei sau stări emoționale, pentru care cuvintele comune sunt mai puțin potrivite. O viziune proprie privind stigmergia și defragmentarea pot fi regăsite în eseurile MULTIPLELE FAȚETE ALE STIGMERGIEI și MIȘCAREA DEFRAGMENTATĂ, publicate de Corneliu Neagu în revista LOGOS ȘI AGAPE. Temele majore care pot fi regăsite în opera literară a lui Corneliu Neagu provin, cu precădere, din viziunea autorului asupra curgerii imuabile a timpului, concretizată în observații, interpretări, amintiri, regrete, iubiri împlinite sau ratate, speranțe etc. Aceste teme sunt transpuse în versuri de o profunzime aparte, fără să aparțină, preponderent, unui stil literar anume. Mai degrabă, se poate vorbi despre o împletire de stiluri literare diversificate (realism, romantism, simbolism, expresionism etc), fapt ce conferă creației lirice a lui Corneliu Neagu originalitate și valoare artistică de nivel înalt. Aceste stiluri pot fi regăsite, în diferite doze, dificil de cuantificat, în tot ceea ce a publicat până acum. În literatură a debutat după pensionare, în anul 2016, cu volumul de versuri FATA MORGANA, la Editura ePUBLISHERS, dând viață unui vis frumos, pe care l-a purtat în suflet încă din adolescență. La intervale de timp relativ scurte, publică la diferite edituri încă șase volume de versuri și eseuri, respectiv CUNOAȘTEREA DE SINE, TĂCEREA DIN ADÂNCURI, TIMP ȘI DESTIN, DRUM SPRE ETERNITATE, POEME PESTE TIMP și ECOURI EXISTENȚIALE. Totodată publică în reviste de literatură prestigioase, dintre care amintim CONFLUENȚE LITERARE, LOGOS ȘI AGAPE, LITERATURA DE AZI, ARMONII CULTURALE, PARNAS XXI. Este prezent, de asemenea, în diferite antologii, alături de alți scriitori români din țară și diaspora. Să amintim dintre acestea pe cele mai importante: PRIMĂVARA CUVÂNTULUI și TOAMNA CUVÂNTULUI, coordonate de poetul și criticul literar Romeo Ioan Roșiianu, TREPTELE SPERANȚEI, coordonată de poeta Sibiana Mirela Antoche și SCRIITORI ROMÂNI UNIȚI ÎN CUGET ȘI SIMȚIRI LA CENTENARUL MARII UNIRI, realizată de Eugenia Enescu-Gavrilescu. Recent, scriitorului Corneliu Neagu iau fost alocate spații generoase în două lucrări enciclopedice de mare prestigiu, respectiv: ENCICLOPEDIA SCRIITORILOR ROMÂNI DIN GENERAȚIA 2000, Ed. Ziariștilor Profesioniști din România, și în MILENARIUM-Dicționarul Enciclopedic al Scriitorilor Români la Începutul Mileniului al III-lea, Ed. Armonii Culturale. În creația lirică a lui Corneliu Neagu descoperim, încă din primul volum de versuri, cuvinte noi, transferate din domeniul științific în cel literar, precum defragmentare și stigmergie. Utilizarea acestor neologisme îi permite autorului să transmită observații, idei sau stări emoționale, pentru care cuvintele comune sunt mai puțin potrivite. O viziune proprie privind stigmergia și defragmentarea pot fi regăsite în eseurile MULTIPLELE FAȚETE ALE STIGMERGIEI și MIȘCAREA DEFRAGMENTATĂ, publicate de Corneliu Neagu în revista LOGOS ȘI AGAPE. Temele majore care pot fi regăsite în opera literară a lui Corneliu Neagu provin, cu precădere, din viziunea autorului asupra curgerii imuabile a timpului, concretizată în observații, interpretări, amintiri, regrete, iubiri împlinite sau ratate, speranțe etc. Aceste teme sunt transpuse în versuri de o profunzime aparte, fără să aparțină, preponderent, unui stil literar anume. Mai degrabă, se poate vorbi despre o împletire de stiluri literare diversificate (realism, romantism, simbolism, expresionism etc), fapt ce conferă creației lirice a lui Corneliu Neagu originalitate și valoare artistică de nivel înalt. Aceste stiluri pot fi regăsite, în diferite doze, dificil de cuantificat, în tot ceea ce a publicat până acum.

Un comentariu

  1. MUNTEANU Dan Eugen

    Superba elegia Dvs. rimata, desi trista precum carantina sufleteasca prin care trecem acum cu totii…

Comments are closed.