TĂRÂMUL POVEȘTILOR…
#AnnaNoraRotaru – autor
Ne-am lăsat copilăria, undeva, în timp pierdută,
Printre mărăcinii vieții, poate-atât de tumultoasă…
Ne mai strigă când și când, ca răniții pe redută,
Cu oftaturi și cu geamăt, parc-aduse de vântoasă…
De departe, printre vremi, ca ecou ne vine-n minte,
Acei ani de fericire, când nu cunoșteam de grijă
Și, la glasul deznădejdii și-al aducerilor aminte,
Parcă sufletul se strânge, ca rănit fiind de-o schijă…
Dar acuma, singurei, ne simtim ca prinși în gheară,
Că nici timpul nu ne lasă să ne-ntoarcem înapoi…
Peste toate numai colbul și ceva lacrimi de ceară,
Ne-au umbrit copilăria… ne-au lăsat de suflet goi…
Tare-am vrea să ne găsim la scrânciobul din grădină,
Să se-adune c-altădată mulți copii de pe-ulicioară…
S-așteptăm iară pe Moșul, pe hogeaguri să ne vină
Și lăsând zmeul în vânt, să-l privim în nori cum zboară !
Și-am avea așa de multe de făcut și-ncă de spus…
Și secrete și mistere… povestiri la gura sobei,
De îmi spun, că-i nemiloasă soarta care ne-a impus,
Să uităm copilăria, drag cuvânt din tolba vorbei !
_______________ NORA ___________________
versuri din vol. __ „Pe urma pașilor pierduți”__


Array
A trecut ceva timp, de la atacul informatic direct, de foarte rea-credinţă, prin care revista universală de creaţie şi atitudine culturală ARMONII CULTURALE (www.armoniiculturale.ro, înfiinţată la Adjud în februarie 2011), a fost desfiinţată aproape în totalitate. Dispariţia din spectrul online a acestei reviste, devenită în scurt timp valoroasă, prin numele care şi-au adus contribuţia la construirea acesteia, a constituit un real motiv de regret pentru cei peste 900 de colaboratori, de pe cinci continente. În perioada activităţii sale online, revista Armonii Culturale s-a constituit într-un pol pozitiv de atragere a scriitorilor valoroşi, atât din ţară, cât şi din diaspora..