TABLOU CU MOV, ALBASTRU ȘI MARO
(Autor Corneliu Neagu)
Aproape adormit eu te-am visat,
iar gândul mi-a rămas îngemănat
cu gândul tău, pierdut pe undeva,
într-un apus întârziat de catifea.
Din margine de somn, pentru o clipă,
priveam mirat cum trupu-mi se ridică
într-un văzduh ce devenea neclar
în maroniu amurg de chihlimbar,
iar tu pluteai deasupra mea udată
de-o ploaie ce pica defragmentată.
Te-aș fi adus spre mine, mai aproape,
dar te pierdeai prin nevăzute ape
dintr-un tablou pictat de Picasso
cu mov, albastru și puțin maro…
Iar trupul tău se legăna pe pânză
ca un văzduh ascuns după o frunză,
și movu-n roșu se schimba treptat
pe fondul de albastru răsturnat
când chipul tău din umbră mă privea
turnând din ochi luciri de peruzea.
Dar într-o clipă-ai dispărut fugară
în năluciri ce se suceau afară
sub norii negri adunați pe cer
din străvezii apusuri de arcer
ce replicau imaginea-ți pictată
pe pânza cerului, neterminată.
Erai sau nu erai, nici nu mai știu,
c-afară se făcuse prea târziu,
iar chipul tău prin mine se scurgea
ca raza ruptă dintr-un ciob de stea.
Tatiana Doina Popovici: În patru strofe ale căror versuri au rima împerecheată, autorul face radiografia unui vis. În prima strofă „aproape adormit eu te-am visat” și „din margine de somn” Eul liric simte îngemănarea gândului său cu al iubitei. Imaginile relevă starea de halucinație a Eului liric care „pentru o clipă, / priveam mirat cum trupu-mi se ridică / într-un văzduh…” Acest „văzduh neclar” este pictat în culorile specifice lui Pablo Picasso – „maroniu amurg de chihlimbar” în care iubita „plutea”, fiind udată de picături de ploaie.
Cea de a doua strofă corespunde perioadei suprarealiste în care Picasso picta cu „mov, albastru și puțin maro” Se pare ca Eul liric are în minte tabloul lui Picasso „Femei din Alger”. Chiar și trupul femeii iubite „se legăna pe pânză / ca un văzduh ascuns după o frunză”. Ca și în picturile lui Pablo Picasso, „movu-n rosu se schimba treptat/ pe fondul de albastru răsturnat” /Când chipul tău… mă privea… cu luciri de peruzea”.
În strofa a treia, Eul liric revine la realitate căci „Într-o clipă-ai dispărut” lăsând „sub norii negri… imaginea-ți pictată / pe pânză cerului, neterminată”. În aceasta strofă, autorul folosește regionalismul „arcer” (gresie) pentru a reda coloritul străveziu al apusului.
Dacă primele două strofe au câte zece versuri, a treia este cu șase versuri, iar ultima (a patra) are doar patru versuri. În această ultimă strofă, Eul liric își pune o întrebare cu reverberații hamletiene: „Erai sau nu erai”? Abia ieșit din starea halucinație simte doar cum chipul iubitei „se scurgea” prin el. . Ultimul vers este o comparație sugestivă „ca raza ruptă dintr-un ciob de stea” la a cărei expresivitate contribuie chiar metafora „ciob de stea”.
„Tablou cu mov, albastru și maro” este o poezie al cărei titlu trimite la perioada suprarealistă a lui Picasso. Eul liric, explicit încă din prima strofa „eu te-am visat”, subliniază ca visul aparține poetului. Stările premergătoare visului „aproape adormit”, „apus întârziat de catifea”, „din margine de somn” surprind mirarea Eului liric că totul devenea neclar. Aluziile la suprarealismul lui Picasso, ca și la întrebarea hamletiană, nu fac altceva decât sa pună în evidență starea de halucinație a Eului liric
Din punct de vedere al realizării artistice, autorul folosește imagini vizuale a căror cromatică este în concordanță cu starea de visare. Sunt prezente în text epitete (pierdut), metafore (apus…de catifea), comparații (ca raza ruptă dintr-un ciob de stea). În acest text se îngemănează expresionismul-oniric cu suprarealismul. Autorul dovedește o bună cunoaștere a acestor noțiuni de teorie literară.
Corneliu Neagu: TABLOU CU MOV, ALBASTRU ȘI MARO este un exemplu de poem în care visul domină realitatea de la primul până la ultimul vers. Din punct de vedere arhitectural este conceput în cuprinsul a patru strofe de dimensiuni diferite, conform conținuturilor care le diferențiază prin mesajul transmis cititorului.
Din prima strofă aflăm că Eul liric, aproape adormit (între stare de veghe și somn), își visează muza (iubita), iar gândurile lor se îngemănează „undeva/ într-un apus întârziat de catifea”. Eul liric are impresia că trupul său „se ridică/ într-un văzduh ce devenea neclar într-un „amurg” ce părea „de chihlimbar”, iar muza lui plutea „udată”/ de-o ploaie ce pica defragmentată”. Decor oniric pe tot cuprinsul primei strofe! Starea de visare se menține și în strofa a doua, numai că are loc o schimbare de decor. Muza se pierdea „prin nevăzute ape/ dintr-un tablou pictat de Picasso/ cu mov, albastru și puțin maro…” „Iar trupul (ei) se legăna pe pânză/ ca un văzduh ascuns după o frunză”. În această stare de visare totală, „movu-n roșu se schimba treptat/ pe fondul de albastru răsturnat”.
În strofa a treia muza dispare „într-o clipă”[…] „în năluciri ce se suceau afară/sub norii negri adunați pe cer / din străvezii apusuri de arcer”. De reținut superbele metafore din aceste versuri: „năluciri ce se suceau” și „apusuri de arcer”! Apusurile de arcer „replicau imaginea (muzei) pictată / pe pânza cerului, neterminată”. Ajungând la strofa a patra, aflăm despre starea de nedumerire a Eului liric: „Erai sau nu erai, nici nu mai știu,/ c-afară se făcuse prea târziu,/ iar chipul tău prin mine se scurgea/ ca raza ruptă dintr-un ciob de stea. Superbe figuri de stil în ultimele două versuri!
Starea de visare continuă, fără limite, împletiri originale de idei, pe tot parcursul discursului liric, cuvinte noi (defragmentare, arcer etc), figuri de stil cu vibrații emoționale puternice, iată trăsăturile definitorii ale acestui poem de factură expresionist-onirică.
Poemul a fost publicat prima dată în volumul de versuri CUNOAȘTEREA DE SINE, Ed. ePublishers, București, 2017. A fost republicat, trei ani mai târziu, în Antologia Lirică POEME PESTE TIMP, Ed. BREN, București, 2020. De-a lungul timpului poemul a fost publicat și în diferite reviste on-line (LOGOS &AGAPE, CONFLUENȚE LITERARE, ARMONII CULTURALE), primind comentarii elogioase din partea cititorilor.


