LACRIMĂ  DE  MAMĂ

În lacrima de mamă e tot amarul plâns,

E mută mărturie că necuprinsul doare  –

O mamă nu-i femeie,  e mamă până moare,

De nimeni  întrebată câte dureri a strâns.

Se zbate, se frământă și râde uneori

Și mâinile își mușcă să meargă înainte  –

Leoaică fără moarte,  e blândă și cuminte,

Răzbind să crească puiul prin viscol și noroi.

Renunță, tot renunță,  neregretând nimic  –

În lista cu valori e jos sau nu-i deloc  –

Și-ar dărui și viața, s-ar arunca și-n foc,

Doar ca să-i fie bine din fașă celui mic.

Un singur dar pe lume nu poate oferi  –

Norocul, cât de mic, nu-l are în ființă  –

Își venerează puiul și-l crește cu credință  –

Aici și după moarte,  în veci îl va iubi.

Dar… uneori  răsplata e dură și infamă…

Rușine fără vină, obrazul mamei poartă .

Se simte umilită de viață și de soartă…

Dar cui îi pasă oare ? E doar o simplă mamă.

Poezie scrisă ca un omagiu  pentru mamele nedrept  răsplătite  –

 SOARTĂ  ROMÂNEASCĂ

Trăim într-o lume strâmbă, frivolă și murdară  –

De-ncerci să fii corect, sar mulți și te înjură  –

Cinstitul sărăcește,  e singur și îndură  –

Normalul mult visat e copie vulgară.

Boierii vremii noastre n-au carte de citire,

Purtând, sub titluri grele, cultură de doi bani  –

Se ia în râs trecutul clădit în mii de ani,

Cu lacrimi false morții sunt plânși în cimitire.

Perverșii  sunt exemplu,  vulgaritatea-i artă  –

Metaforele lumii se nasc din sex și drog  –

Patriotismu-i sterp, gândul curat olog…

Cum ne mai rabdă DOMNUL să existăm pe hartă ?

Promisiuni deșarte intoxică ziare  –

Politica-i din fașă,  și hoață și murdară  –

Prezentul  ”democratic” omoară neam și țară,

Sub legi și ordonanțe aiurea și hilare.

Mai sunt români în lume ce pot struni destine  –

Aici, la noi acasă, tot alții ne conduc –

Cu românească vrere stăm sub străin papuc

Și-n răul ce sporește votăm că ne e bine.

Ce s-a ales de neamul puternic și cinstit ?

Unde-s românii harnici  și mândri și școliți ?

Creștinii unde-s oare și unde cei cinstiți ?

Păcatul cui îl tragem și cine-i pedepsit ?

De încă mai suntem și încă mai gândim

Și mai avem sub cer un grai și un hotar,

Să înțelegem bine,  sub românescul har

Avem loc sfânt în lume în care să trăim.

De-om ști deschide ochii și mintea spre lumină,

Să nu fim neam de slugi,  să n-avem hoți  în frunte,

Vor sta străinii lumii sfioși să ne asculte,

Vor respecta poporul ce-a renăscut din tină.

De gândul mi-i utopic, ne-om stinge-ncet,  încet…

Străinii răscoli-vor ungher după ungher  –

Un neam azi încă viu va fi uitat sub cer  –

Puternicii planetei ne-or cotropi discret.

Vor cumpăra pământul și muntele și marea  –

La Sarmizegetusa nu vor mai fi români  –

Carpații vor uita de cerbi și urși și stâni,

În Delta fără viață va crește-ncet uitarea.

Ce vor dicta străinii, vom învăța la școală  –

Trecutul nostru tot va fi ascuns sub plug  –

Vom fi,  în lumea mare, doar buni de pus la jug  –

Pentru români, cămara, va fi de-a pururi goală.

Câți mai gândesc normal sub cerul românesc ?

 Și purul adevăr, cine îl simte tot ?

Să se privească-n ochi,  românii cum mai pot ?

Și cei curați în suflet cum oare mai trăiesc ?

Cât nu e prea târziu, români, luptați cu răul !

Aveți încă puterea să ridicați grumazul  !

Urmașilor de neam le vor crăpa obrazul

De-n loc de ROMÂNIE vor moșteni doar hăul.

Rămâne doar credința în bunul DUMNEZEU ?

Îl rog să aibă milă de neamul românesc  !…

 Umil supus al slovei, am scris și iscălesc,

Cu sufletul și gândul și mintea ce am eu.

după o poezie scrisă de mine în 2004

by

Referinţă Bibliografică

TEONA SCOPOS: LACRIMĂ DE MAMĂ/ Revista Armonii Culturale, ISSN: 2247-1545. Adjud, Vrancea, RO/ Ediția: 18 ianuarie 2016