SCRISOAREA  UNUI  PRUNC  CĂTRE  MAMA  SA

Mamă, sunt pruncul încă nenăscut –

Tu ce-ți dorești, fiice sau fii ?

Sunt o fărâmă printre vii,

Trăiesc în tine neștiut,

Dar timpul va veni să știi.

Fără să ai habar de mine,

Mă-nveți  mereu câte ceva –

Sunt parte din ființa ta,

Un pic de rău, un dram de bine

Și e normal să fie-așa.

Acum nici bănuiești măcar,

Că porți în tine o ființă,

Dar ești femeie cu credință

Și când va fi să ai habar,

Vom fi în doi o conștiință.

Și sufletul și judecata ,

Vor trece prin ființa mea –

Încet, încet mă vei afla,

Iar eu aștept tu să fii gata

Să mă primești în viața ta.

Nici eu nu știu, e prea devreme –

Voi fi fetiță, fiu voi fi ?

Străin acum, mă vei iubi,

Vei  hotărî cum să mă cheme

Și-o nouă viață vom trăi.

Mă porți în tine, mă hrănești,

Și parcă simți ceva ciudat.

Ființa ta-i tărâm schimbat,

Din prima clipă mă iubești

Și-n răul tot … ți-i minunat.

O undă de lumină-ți spune,

Că-n tine cresc, încet și eu,

Iar tu te rogi lui DUMNEZEU,

Dorind să-avem doar zile bune

Și-n mine vezi un pui de zeu.

Acum mă simți, mă mângâi des,

Mă-alinți și știi că ești altcum –

Începi în viață un alt drum,

Te simt și eu și-am  înțeles

Că tu ești mama mea acum.

Cuvinte de alint îmi spui,

Te strig, mă zbat … dar tu zâmbești –

Mămico, cât de dragă-mi ești …

Te rog nu spune nimănui

A noastră taină de povești.

O lună trece, încă una –

Secretul nostru se destramă.

Mămică dragă, nu ai teamă,

Chiar de te necăjesc într-una,

Tu să mă ierți, iubită mamă !

Zi după zi tu tot aduni

Noianul dragostei de viață

Și pentru mica mogâldeață,

Iar peste doar câteva luni

Ne vom privi față în față.

Ți-oi ști zâmbi de la-nceput –

Eu te cunosc atât de bine …

Tu doar mă bănuiești pe mine,

Dar timp destul eu am avut,

În trupul tău să-nvăț de tine.

Cu drag la piept mă vei lipi,

Mă vei privi întâia oară,

Simțind că sunt a ta comoară

Și-atât de bine îmi va fi,

Eu, boț de viață scos afară.

La sânul tău voi sta cuminte,

Cu ochi albaștri te-oi  privi

Și, gângurind, cât te-oi iubi …

Voi ști ”fura”lapte fierbinte

Și-un singur trup vom deveni.

Iată sorocul, m-am născut –

Acum te văd cum te visam –

În trupul tău tot căutam,

În timpul mult cât l-am avut,

Să înțeleg ce mamă am.

Sunt mic acum, o jucărie –

În trupul meu inima bate –

Mă uit în ochii tăi și poate,

Privirea dăruită mie,

M-o învăța, încet, de toate.

Cu-atâta drag mă uit la tine …

Ce pot acum să-ți dăruiesc ?…

Să pap frumos, să dorm, să cresc …

Să-nvăț rosti, ce știu prea bine :

PREA  SFÂNTĂ  MAMĂ ,  TE IUBESC  !

GREIERE  DE  MODĂ  NOUĂ

Pe o tufă de arnică,

Gâfâie și cară-n spate,

Amărâta de furnică,

Trei grăunțe-jumătate.

Greierele, sprijinit

De-un scaiete cam uscat,

Stă posac și zgribulit,

Zdrențăros și nemâncat.

”Tinere, nu vrei un ban ?

Hai, muncește și-o să ai .”

”N-aș mai vrea să fiu golan,

Dar cam cât ai vrea să-mi dai ?”

”O grăunță jumătate,

Dacă-mi duci încărcătura.

Pune sacul tot în spate,

Nu munci numai cu gura!”

Leneșul, ajuns flămând,

Rabdă greul și ocara.

Cum ar vrea furnii-n gând

Înapoi să-i dea povara …

Când ajunge la cămară,

Crede că-i  în paradis.

N-a văzut așa comoară
Nic i pe lume, nici în vis.

Se repede să  înșface

Și  visează că mănâncă.

”Vino mai întâi încoace,

Să semnezi  contract de muncă!”

Pleacă ochii și smerit,

Tremură și se gândește :

Să muncească, hotărât,

Altfel ,  hrană nu primește.

Zgrepțănând o semnătură,

Iar gândește și se-ntreabă :

Dacă vreau îmbucătură,

Trebuie să-mi văd de treabă.

Și așa, la noi în luncă,

Contrar versurilor toate,

Greierele-i pus la muncă …

Vezi, când vrei, orice se poate !

DEGETELE  MÂINII

Ajută strânsorii și-n orice mișcare –

Opus celorlalte, mai scund, solitar,

E  plin de voință, solemn sau amar,

Verdicte dictând –

e degetul  mare.

Vecinul de-aproape arată ușor

Direcții și pilde la toți cei de față.

Ne bate obrazul, tot el ne învață,

Fiind deget unic  –

arătător.

Din toți mai înalt, mai zvelt și mai viu,

Ajută în toate și ritmul îl ține,

Când tactul îl bate sau când strânge bine,

Fiind între frați –

acel mijlociu.

Alături e cel născut pentru dar,

Din toți, cel menit podoabă să poarte –

La stânga sau dreapta, destinul  împarte

Ca mâna să aibă și un –

inelar.

În fine, mezinul, un dram de nimic,

Încheie portretul  la degete toate –

Așa, mărunțel, le-ajută cum poate,

Deși-i subțirel, mai firav, mai –

mic.

Cum fiece deget își știe menirea …

În mâna întreagă se-adună putere.

Cu ambele mâini răzbești peste ere,

Putând să conduci , în veci, omenirea.

MIRACOL

Lumina soarelui de țară

Revarsă pace și senin –

Sub o frunziță de pelin,

Se opintește sub povară,

Un gândăcel rotund și plin.

Argint din mugurii de rouă,

Pare un strop lucind în soare ,

Căzut din cer în lumea mare,

Un bob de viață rupt în două

Ce rătăcește pe cărare.

O lege are să asculte,

Răzbate greu în drumul  lui –

Ferit de ochiul orișicui,

Prin țărna ce îi pare munte,

Doar eu îl văd umblând hai-hui.

El știe calea către casă –

Pelinu-i locul de popas –

Din multul tot i-a mai rămas

O sămânciară pentru masă

Ce-o protejează pas cu pas.

Într-un târziu ajunge-n prag –

De când se chinuie și cară

A sămâncioarelor povară,

Privesc miracolul cu drag

Sub blândul soare de la țară.

Dr. TEONA SCOPOS, Iași

by

Referinţă Bibliografică

TEONA SCOPOS: Pentru tine, COPILĂRIE!/ Revista Armonii Culturale, ISSN: 2247-1545. Adjud, Vrancea, RO/ Ediția: 1 iunie 2016