Dorel Schor este una dintre personalităţile cele mai interesante şi mai pasionante din breasla condeierilor de limbă română de la noi. În multe privinţe, drumul său în ale scrisului poate fi numit un „succes-story”. Pe fişa sa de creaţie figurează până acum zece volume de schiţe umoristice şi „ziceri” sapienţiale, cinci culegeri de cronici de artă, Premiul întâi pentru proză la Concursul Internaţional de Umor organizat de Uniunea Scriitorilor din România şi titlul de membru de onoare al Academiei de Umor „Păstorel” din România. Din lista celor care, în decursul timpului, au apreciat elogios scrisul său găsim nume ilustre precum Aurel Baranga, Mircea Iorgulescu, I. Schechter, Amalia Scortaru-Saar, Mircea Radu Iacoban, Valentin Silvestru, ş.a.

Nu de mult, lui Dorel Schor i-a apărut, la Iaşi, impresionantul volum antologic, „Să fim serioşi – Umor cumsecade, evreiesc”. Din cărţile sale despre arta plastică, de remarcat, ca bogăţie de idei, „Puritatea expresiei”. Caracterul insolit al operei lui Dorel Schor rezidă, în primul rând, în polivalenţa câmpurilor sale de creaţie. Am putea zice că foloseşte, cu acelaş succes, trei tichii fermecate: una pentru umor, alta pentru “ziceri” şi a treia pentru cronica de arte plastice. Pentru fiecare se cere altă dotare. Umorul cere, în primul şi în primul rând, talent. Zicerile, pretind o inteligenţă percutantă. Cronica de arte plastice necesită intuiţie plastică, gust şi cultură. Doctorul Schor, e înzestrat cu toate aceste daruri. Cu alte cuvinte, stăpâneşte ideea, cuvântul şi imaginea. Totuşi, schiţa umoristică pare a reprezenta pe deplin excelenţa artei sale scriitoriceşti.

Printre umoriştii de limbă română din Israel, Dorel Schor este, azi, cap de pluton, remarcabil nu numai ca nivel valoric ci şi ca longevitate creatoare şi ca ridicare constantă a ştachetei. Schiţele sale umoristice sunt un fel de „microsioane”, spunând „multum in parvo”(„ mult în puţin”). În mai puţin de două pagini de text, se oglindeşte o întreagă lume comică concentrând ciudăţeniile naturii umane, partea de absurd şi de falsitate care se ascunde în spatele cuvintelor şi gesturilor câte unui om.

Dorel Schor nu practică umorul gratuit, doar cel cu tâlc moral, psihologic, sau cu fulguraţii de înţelepciune. Îi înţelege pe oameni, nu-i judecă, nu-i biciuieşte. Îi contemplă în inocentul sau parşivul lor vid uman. Crează cu adevărat „un umor cumsecade”. Ilustrează ideea că pentru a fi umorist adevărat, nu e destul să ai simţul umorului, trebuie să observi oamenii şi, mai presus de toate, să deţii arta cuvântului, adică să fii scriitor. Dorel Schor e mai mult decât umorist, este scriitor, creator de literatură umoristică.  Inventează un stil şi un „mecanism comic” în care aproape fiecare cuvânt e îmbibat de umor. Umorul lui Schor nu este de o singură folosinţă, ca un banc, terminat odată cu poanta şi cu râsetele. Umorul schorian reverberează mult după lectură, te pune pe gânduri. Te îmboldeşte la meditaţie.

Varietatea procedeelor folosite de Schor pentru producerea umorului şi stârnirea râsului merită cercetate mai pe larg decât permite spaţiul acestei pagini. M-aş gândi să revin. Merită. Schor e un redutabil inventator de umor.

Faţă de schiţa umoristică în care Schor concentrează câte un act din comedia umană, în ziceri  îşi ia  materialul de construcţie şi din  expresiile limbii, jucându-se cu ele, descoperind sensuri şi contra-sensuri neaşteptate. Pentru asta, Dorel Schor întră, cu o pricepere, adeseori uimitoare, în trupul cuvintelor. Pune trei-patru cuvinte unul lângă altul, astfel încât să nască un tâlc isteţ, o noimă de înţelepciune, sau un surâs hâtru. Maximum de gândire în minimum de cuvinte.

Zicerile pretind, în afară de agerime de minte, adică ascuţiş de inteligenţă, şi o aplecare, mai atentă decât atentă, la sensurile cuvintelor, unele ascunse. Numai aşa se poate demonstra că într-o propoziţie simplă poţi spune cât alţii nu spun nici în zeci de pagini.

Caz rar la noi, Dorel Schor iese, de regulă, câştigător în lupta cu banalitatea, principalul inamic al zicerilor sapienţiale sau cu haz. Citez câte una din aceste bijuterii aforistice şi nu mă satur să admir subtilitatea câte unei aluzii morale. De pildă: „Am două veşti: una bună şi una adevarată!”, „Vrei să pui degetul pe rană? Spală-ţi, mai întâi mâinile!”. Mai sunt apoi şi grăitoarele jocuri de contrarii: „Când e prezent, e in plus. Când e absent îi simţim lipsa.”

Alte „ziceri” se referă jucăuş la fenomene definind epoca de azi: „Tineretul de astăzi este plin de ritm, dar lipsit de tact.” Nu lipsesc nici referirile la paradoxurile tehnologizării lumii: „Omul modern nu se mai poate întoarce la mama Natură. Nu există destule locuri de parcare.”

Iată şi o definiţie a umanităţii, ascunsă într-o metaforă măiastră: „Coşul de gunoi al Istoriei este foarte încăpător.” Ipostazele condiţiei umane sunt observate din cele mai neaşteptate unghiuri: „Normalitatea plictiseste.” Găsim şi percutante observaţii de ordin psihologic: „Nu tot ce nu înţelegi tu este de neînţeles”, „Habar n-ai ce puternic eşti atunci când singura ta şansă e să fii puternic.” Metaforele ajung uneori la nivel de autentică poezie. De pildă: „Treptele tocite au pe conştiinţă mii de pantofi.” sau „Trist este faptul că pânâ şi umbra ta depinde de strălucirea altuia.”

Relaţiile dintre oameni fac şi ele obiectul a numeroase ziceri: „Tu îl împingi din urmă şi el ajunge înaintea ta.”, „Despre ce nu se poate vorbi, se şopteste sau se urlă”, „Cel care tace poate fi cu greu contrazis.” Alte aluzii fine ţâşnesc din jocuri logice sau de cuvinte: „Daca te crezi foarte deştept, mai gindeşte-te!” După cum vedem, Dorel Schor cunoaşte preţul cuvintelor şi ponderea lor. Le cântăreşte cu balanţa farmaceutică. Nu-şi permite să risipească nici un cuvânt. Orice condeier  poate învăţa asta de la el.

Cel de al treilea domeniu de competenţă şi performanţă al lui Dorel Schor, cronica de artă, presupune deschiderea la limbajul formelor, adică al culorilor, al liniilor şi al compunerii acestora. Altfel nu poţi intra în universul picturii. Cu alte cuvinte, pentru a înţelege cu adevărat arta, trebuie să fii tu însuţi, măcar un pic, artist. Dorel Schor este. La dânsul, logica e logodită cu fineţea intuiţiei. Defineşte un pictor în câteva cuvinte, găsind cele mai potrivite cuvinte pentru a defini un stil sau o modalitate de expresie. Iată o mostră: „Strigatul” lui Munch exprimă spaima şi o disperată solicitare de ajutor. Portretul cardinalului Fernando Nino de Guevara, semnat de El Greco, ilustrează fanatismulşsi uscăciunea sufletească a slujitorului bisericii. În „Ivan cel groaznic şi  ţareviciul”, Repin îl înfăţisează pe sângerosul ţar în clipele de disperare şi durere, îngrozit de uciderea fiului său într-un acces de furie. Frida Kahlo îşi pictează portretul cu trup de căprioară în care pătrund săgeţile duşmanilor. Este o auto-identificare de loc ambiguă.”

Dorel Schor e un om cu replică rapidă, ascuţită. Practică, şi în conversaţia cu amicii, jocurile de spirit sau, simplamente, jocurile de cuvinte. Toate ţinând de specifica sa gimnastică mentală şi/sau acrobaţie verbală.  Scriitorul e un om  mereu în priză. Activ până la hiperactiv.

Remarcabila prezenţă creatoare a lui Dorel Schor nu cunoaşte absenţe. Decenii la rând, nu găseşti aproape nici o săptămână lipsită de „setul de ziceri”, de cronica plastică şi schiţa umoristică purtând semnătura, devenită garanţie a calităţii, a lui Dorel Schor. Cu stilul său alert, rafinat, scânteietor, spumos, cu bogăţia de frumuseţi şi gândiri cu care ne provoacă şi ne bucură săptămână de săptămână, doctorul Dorel Schor a devenit însoţitorul nostru permanent în ale frumuseţii picturale, zâmbetului, râsului şi cugetării. E o personalitate care impune respect, preţuire şi admiraţie.

–––––––––––––

 Zoltan TERNER

25 martie 2015

by

Referinţă Bibliografică

TERNER ZOLTAN: CELE TREI TICHII FERMECATE ALE LUI DOREL SCHOR/ Revista Armonii Culturale, ISSN: 2247-1545. Adjud, Vrancea, RO/ Ediția: 29 martie 2015