A venit așa deodată,
Mi-a bătut ușor la geam
Și-avea palma încărcată
Cu gutui de pe un ram.
Părul ei era albastru
Precum strugurii din vie,
Brațul ei de alabastru,
Te-ndemna la nostagie.
Era îmbrăcată-n frunze
Cu-arămiu de-nsingurare,
Flori de dor avea pe buze,
Vânt în loc de cingătoare.
Ploile-i curgeau sub gene,
Iar privirea-i era tristă,
Când mi-a spus așa alene:
-Dragostea încă există…
Caut-o nu-i prea departe,
Stă langă sufletul tău,
Lasă iarna deoparte,
Fă-i loc, n-o să-ți pară rău!
Dorina Omota
20.09.2016


