Your message has been sent, you will be contacted soon
Revista Armonii Culturale

Call Me Now!

Închide
Prima pagină » TRADIȚII » CRĂCIUN » Tradiția ”Pițărăilor” din Ajunul Crăciunului în Motrișorul Gorjului

Tradiția ”Pițărăilor” din Ajunul Crăciunului în Motrișorul Gorjului

În partea de nord-vest a județului Gorj, la poalele Pietrei Cloșanilor, pe cursul inferior al Motrișorului sau Motrului Mic numit oficial Motru Sec, până la vărsarea sa în râul Motru, se află satul cu același nume, unde tradițiile strămoșești se păstrează cu sfințenie.

Una din aceste tradiții este momentul și ritualul ”Pițărăilor”, care are loc în ziua de Ajun a Crăciunului.

Această zi este una foarte bogată în activități gospodărești, unele dintre acestea începând încă din zilele precedente, precum și în momente tradiționale așteptate cu nerăbdare de către întreaga comunitate, dar și de către locuitoriii sau vizitatori din împrejurimi, dar și veniți din  ”lumea largă” pentru a asista la cel mai important moment al zilei, cel al ”Pițărăilor”.

Gospodinele și gospodarii satului se trezesc cu noaptea în cap, aprind focurile în sobe, dar și în cuptoare tradiționale unde gospodinele încă mai continuă vechea tradiție de a coace, în vatra sobei sau în cuptorul special din curtea casei, colăceii și prescurile pentru momentul de la miezul zilei.

Copii se scoală și ei devreme, fetele își mai ajută mamele să termine de copt colăceii, iar băieții mai fac ceva treburi prin gospodărie, de la curățenia și aranjarea curții până la hrănirea sau adăparea animalelor, dar cu gândul la evenimentul la care urmează să participe  cu mic cu mare cu începere de pe la prânzul zilei.

Între timp copii până pe la vârstă de 13-14 ani își pregătesc hainele cu care urmează a se îmbrăca și a pleca la ”pițărăi”, dar mai ales săcuiele sau trăistuțele pe care urmează a le lua cu ei și în care  să adune ”pițărării”, adică produsele alimentare oferite în dar de catre fiecare familie din sat. Trăistuțele și săcuiele sunt țesute special în războaie manuale de către mamele sau bunicile din sat, câte unul pentru fiecare copil care urmează să meargă în ”pițărăi”. De subliniat faptul că în fiecare casă gospodinele mai au încă și câteva rezerve pentru nepoții sau musafirii care vin în vizită la familiile din sat special pentru acest eveniment, care primesc și ei astfel de obiecte cu care merg de asemenea în ”pițărăi” alături de copii din sat.

În paralel, aceia dintre tinerii și bărbații satului care s-au vorbit în serile precedente și care   au hotărât să se costumeze special pentru ”pițărăi” și să fie ”moși” și ”babe” sau ”hoarce” cum le spun sătenii, își pun costumațiile special pregătite în trăiști sau în ranițe (în trecut) și merg la locurile din jurul satului, sau la casele ”conspirative” doar de ei știute, unde stabiliseră să se costumeze. De subliniat faptul că doar bărbații se pot masca în ”moși” și ”babe”, adică în costumații bărbătești în cazul ”moșilor” și femeiești în cazul ”babelor”, sau în animale (urs, capră, câine, etc.). Conform tradiției femeile nu pot fi ”moși” în ”pițărăi”.

Totodată copii care au vârsta potrivită de a merge singuri în ”pițărăi”, se îmbracă adecvat, își iau trăiștile pe umăr sau în spate sau săcuiele pe umăr, se grupează și încep să curgă cete, cete dinspre capul satului din amonte spre capul satului din avalul râului cu același nume până la locul numit ”Poiană”.

Copiii mici sunt pregătiți și ei de către mame sau de către bunici și unul dintre ei îi însoțesc alături de ceilalți copii spre locul de adunare din capul satului amintit anterior. La plecarea de acasă a copiilor în ”pițărăi”, ca semn al belșugului, fiecare copil primește în trăistuța sau în săcuiul său, în care urmează a aduna ”pițărăii”, câteva din produsele pe care familia urmează să le ofere colindătorilor.

Aici, la Poiană, se adună o mulțime de lume, copii, tineri și adulți, care așteaptă sosirea ”moșilor”,  ”hoarcelor” sau ”mascaților” îmbrăcați și mascați la față în așa fel încât să nu poată fi recunoscuți și în ținute specifice rolului pe care urmează să-l joace în toate momentele alaiului ce va urma, respectiv: cioban, mireasă, tânăr june, țărancă, polițist, popă, muzicant, lăutar, urs, pădurar, vătaf, dascăl, doctor, primar și enumerarea poate continua. Unul dintre ei este recunoscut ca șef și conduce întregul alai al ”moșilor”.

Spre prânz, încep să se audă strigăte ale moșilor,  dinspre Lupșa, dinspre conacul lui Palade, dinspre înălțimile din jur, sau chiar de pe drumul satului, spre atenționarea sătenilor adunați la intersecția drumurilor sătești din Poiană. Copiii mai mari fac vâlvă și unii se îndreaptă spre locul din care s-au auzit zgomotele moșilor în timp ce câte o ”hoarcă” vine spre ei speriindu-i, iar aceștia retrag spre locul unde se află mulțimea.

Încetul cu încetul grupurile de moși se reunesc în Poiana, fac mai multe jocuri și ”năzbâtii” între ei sau cu cei prezenți, îi  iau în vizor  și îi provoacă în fel și chip pe unii dintre tinerii în putere, iar pe cei care intră în jocul lor îi trântesc în zăpadă (atunci când este), în bălțile înghețate sau chiar în apa Motișorului.

Uneori, când unul dintre moși cântă la un instrument muzical, încing  și câte o horă, în care intră și tinerii, băieți și fete de măritat în special.

Între timp, la poarta fiecărei case se fac pregătirile pentru a-i primi pe copiii colindători care trec să ia ”pițărăi”, pe ”hoarce”, precum și întregul alai care îi însoțește. Astfel la poartă sunt aduse produsele alimentare ce urmează a fi date colindătorilor. În trecut aceste produse constau în colaci copți pe vatră în cadrul fiecărei gospodării, prescuri și mere. Cu timpul, colacii copți în vatra casei au dispărut din produsele oferite colindătorilor în ”pițărăi”. Astăzi săteni dau fiecărui colindător: colaci sau covrigi cumpărați, mere, biscuiți de toate felurile, napolitane, eugenii, bomboane, ciocolate și tot felul de produse pentru copii cumpărate din magazinele de specialitate, în funcție de imaginația fiecăruia.

Colindătorii care trec pe la fiecare poartă a caselor din sat  pentru a primi produsele oferite drept ”pițărăi” sunt formați în principal din copii de școală, copii mai mici însoțiți de un membru al familiei precum și bătrâni ai satului care au o situație familială grea. Restul alaiului nu trece să primească astfel de produse, ci doar însoțesc alaiul ”moșilor” mascați.

Copiii, de regulă, au teamă de moși, în special de figurile lor mascate, motiv pentru care îi numesc și ”hoarce”, ceea ce îi determină să nu stea în preajma lor pentru a nu se speria. Ei de regulă se grupează în jurul unui copil mai mare sau a unui adult pentru a se simți protejați.

Produsele oferite  de gospodari mai sunt numite și ”pițărăi”, similar evenimentului  tradițional respectiv și sunt înmânate de unul din membrii adulți al familiei. În fapt cam tot ce ține de acest eveniment tradițional este numit ”pițărăi” de către săteni (produsele oferite, evenimentul în sine, colindătorii).

Când gospodarul primei case din Poiană, în acord cu vecinii săi dinspre amonte și chiar cu vătaful ”moșilor” apreciază că lumea s-a adunat și totul este pregătit, dă startul plecării în ”pițărăi” a copiilor, începând să împartă fiecărui colindător câte un produs din traista sa. Copiii pornesc în ”pițărăi”, trec în grupuri, grupuri pe la fiecare poartă, de unde primesc produsele oferite pe care pe pun în traista sau în săcuiul său.

Pe vremuri, când se dădea starul ”pițărăilor”, tinerii mai mari, strigau înainte de a ajunge la poarta casei: ”Dă colacul și cârnatul/ Dacă nu mă duc la altul”. În trecut se obișnuia ca fiecare gospodărie să ofere primilor copii care ajungeau să ia ”pițărăi” câte un colac sau o prescură și o bucată de cârnat (trandafir) din porcul casei. Tot în trecut fiecare familie avea într-un săcui sau traistă mai multe prescuri coapte pe vatra casei pe care de regulă le ofereau nepoților care veneau în ”pițărăi”.

Fiecare copil care primește din produsele oferite spune de regulă ”Bogdaproste!,  Mulțumesc frumos!, Crăciun Fericit!, Sănătate și un An Nou cu bucurii! Sărbători cu bine! Să vă dea Dumnezeu sănătate! și alte astfel de urări, pe care copii le-au  învățat de la părinții sau bunicii lor înainte de a pleca în ”pițărăi”. Gazda răspunde în mod corespunzător  urărilor primite.

În urma copiilor aflați în ”pițărăi” vine alaiul ”moșilor” însoțiți de sătenii și de vizitatorii satului,  încântați fiind de rolurile instantanee jucate de fiecare dintre aceștia.

La fiecare poartă se mai află încă un membru al gospodăriei, fie pentru a se vedea cu lumea și a vedea alaiul moșilor, fie pentru a oferii și acestora, dar și sătenilor care îi însoțesc, câte o ulcică de țuică fiartă sau de vin fiert, ceea ce face ca atmosfera să devină din ce în ce mai veselă și încântătoare pentru comunitate.

Între timp copiii după ce au colindat întregul sat ajung la casele lor cu trăiștile și săcuiele pline de bunătăți. Imediat ce intră în casă copiii varsă trăiștile și săcuiele, fie pe o masă mare fie în pat și admiră rezultatul ”muncii” lor în ”pițărăi”, după care selectează produsele pe categorii. În familiile cu mai mulți copii, fiecare face un inventar al produselor din trăistuța sau din săcuiul său și abia apoi le împreună cu cele ale fraților săi. După care urmează șirul de pățanii din timpul ”pițărăilor” pe care copiii le povestesc părinților, dar în special mamelor și bunicelor.

Spre amurg  ”moșii” însoțiți de alaiul de săteni ajung în celălalt capăt al satului, unde în una din casele puse la dispoziție să săteni, cineva apropiat  le-a adus hainele. Aceștia se schimbă de hainele de ”moși, și întră în mulțime în aplauzele acesteia.  În multe cazuri ”moșii” sunt răsplătiți simbolic de către săteni, iar în ultimul timp chiar de autorități, cu mici sume de bani, pentru efortul și recunoștința față de rolul jucat.

După ce ultimul ”moș” s-a dezechipat, toată lumea se îndreaptă spre casele lor unde continuă munca de pregătire pentru sărbătoarea Crăciunului și pentru primirea pe parcursul serii și a nopții a cetelor de colindători și a tambelor de lăutari.

Toată lumea este dornică de a participa la acest eveniment, ceea ce face ca și acei săteni care mai au case în sat, dar în fapt locuiesc în alte localități sau orașe din întreaga țară și chiar în străinătate să facă efortul necesar de a fi prezenți la Motru Sec pentru a da ”pițărăi” și a merge în ”pițărăi”, cum este și cazul semnatarului acestor rânduri.

dr. Victor Troacă

Președinte, Asociația Cercetătorilor și Autorilor de Carte Gorjeni ”Al. D. Șerban”

 

 

 

Facebooktwitterby feather

Despre TROACĂ Victor

Născut la 28 septembrie 1959, în satul Motru Sec, comuna Călugăreni, actualmente comuna Padeș, județul Gorj. Absolvent al Școlii generale din localitatea natală (1974), al Liceului Economic și de Drept Administrativ din Târgu Jiu (1978) și al Facultății Finanțe-Contabilitate din cadrul Academiei de Studii Economice București (1983). Doctor în științe economice al instituției de învățământ superior absolvite. Lucrează peste 36 de ani în domeniul bancar și este cadru didactic, de-al lungul timpului, la mai multe instituții de învățământ mediu și universitar din Târgu Jiu și București. Autor sau coordonator a peste 25 de cărți de specialitate, cursuri universitare și lucrări aplicative și peste 100 de articole și studii de cercetare științifică publicate în reviste de specialitate sau volumele unor conferințe științifice, în țară și străinătate. Acomodat cu scrisul, se apleacă din ce în ce mai mult asupra unor studii, etnografice, istorice și a literaturii. Este membru fondator al Asociației Cercetătorilor și Autorilor de Carte Gorjeni ”A. D. Șerban” Târgu Jiu, iar din anul 2011 devine președintele acesteia, calitate în care organizează diverse evenimente specifice, scrie cronici literare și recenzii de carte și se ocupă de promovarea scriitorilor locali, dar nu numai. Din anul 2012 este membru al Societății de Gestiune a Drepturilor de Autor ”OperaScrisă.Ro”. Din anul 2017 începe să publice în revista ”Confluențe literare”. Este inițiator, fondator și director al revistei de literatură, arte și istorie culturală ”Spicon” editată de Asociația Cercetătorilor și Autorilor de Carte Gorjeni ”Al. Doru Șerban” din Târgu-Jiu și locuiește în Târgu-Jiu. Opera: 1. ”Târgu Jiu – 600. Repere de ieri și de azi” (colaborator), Editura ”Măiastra” Târgu Jiu, 2006; 2. ”Motru Sec – Studiu istoric și etnografic”, Editura ”Măiastra” Târgu Jiu, 2006; 3. ”Aduceri aminte – după 30 de ani”, Tipog. Darcom Târgu Jiu, 2008, 4. ”La izvorul Motrului – culegere de versuri de ieri și de azi”, Editura ”Măiastra”, Târgu Jiu, 2008; 5. ”Motrișor – cântec de dor”, Editura ”Măiastra” Târgu Jiu, 2010; 6. ”Al. D. Șerban – Viață și destin cultural”, Editura ”Măiastra”, Târgu Jiu, 2010; 7. ”Omagiu aniversar – 65 de ani de la nașterea scriitorului Alexandru Doru Șerban”- coordonator, Editura ”Măiastra”, Târgu Jiu, 2014; 8. ”Conacele motrișorenilor”, Editura ”Măiastra” Târgu Jiu, 2016; 9. ”Conacele motrișorenilor - ebook” Editura Digitală București, 2016; 10. ”Mișcarea rotariană – în județul Gorj”, Editura ”Măiastra”, Târgu Jiu, 2017; 11. ”Anotimpurile copilăriei. Jurnalul anului 1973” – Editura ”Măiastra”, Târgu Jiu, 2018. 12. ”Rotary Club Târgu-Jiu. Două decenii de activitate, Editura ”Măiastra”, Târgu-Jiu, ed. I - 2021; ed. II - 2022; 13. ”Profiluri de autori. Asociația Cercetătorilor și Autorilor de Carte Gorjeni - Al. D. Șerban, Târgu-Jiu, Editura ”Măiastra”, Târgu-Jiu, 2022; 14. ”Ion Sanda – profesor, om de cultură și poet gorjean”, Editura ”Măiastra”, Târgu-Jiu, 2023. 15. ”Monografia comunei Țânțăreni, județul Gorj”, coautor, coord., în curs de apariție la Editura ”Măiastra” Târgu-Jiu.