Rădăcinile întregii lumi vegetale  au un soare al lor sub pământ. Așa cum omul își are rădăcinile acolo unde îi sunt razele soarelui său sufletesc. Cunosc pe un tânăr (Florin Zaharia se numește, este născut la Itești, în vecinătatea Bacăului) pentru care țara sa natală este România, iar țara în care trăiește și muncește este Italia – nu le amestecă, nu le încurcă pe una cu cealaltă, nu ponegrește pe niciuna dintre ele, respectă legea și stăpânirea uneia și a celeilalte, acolo unde trăiește și muncește cu trup și suflet, dar și acolo unde sufletul său continuă să locuiască ipotetic, în timp ce persoana sa lipsește certamente din spațiul real al plăsmuirilor sale emoționale.

A crescut fără tată, părintele său căruia îi seamănă leit și căruia i-a simțit lipsa ca pe o traumă, toată viața, părăsind trist de devreme lumea aceasta prea crudă uneori cu noi. Florin era doar un plod ce-a acumulat iubire paternă în mentalitatea și conștiința sa până în clipa în care, sfâșiat de durere a trebuit să-și conducă tatăl pe drumul fără de întoarcere, în brațele mamei sale. Deși era mic simțea din toată ființa lui ce se întâmpla, însă nu și faptul că dramatica despărțire avea să se transfigureze la maturitate într-o înțelegere mai profundă a vieții, căci teama de moarte ar însemna teama de viață, iar de aceea viața însăși consolează treptat omul, pe măsură ce ea își urmează calea spre propriu-i sfârșit…!

Explicându-și aceasta prea bine, dar și prea direct pus la încercare de destin, Florin a fost și a rămas din copilărie sensibil la duioșiile umane, călit în același timp să țină piept durităților vieții și să găsească remedii în chiar bunătatea sa, în blândețea sa, în iubirea inimii sale. Ideal pentru el, patria lui este aceea unde, singură, locuiește mama sa și unde, dezolant cresc flori în iarbă pe mormântul tatălui său…!

La Itești, așadar, unde sunt aceste zăcăminte spirituale și umane părintești, dar unde îi sunt, de asemenea, prietenii și amintirile sale din copilărie, îi sunt și rădăcinile…!

Iată, de astfel de oameni am avea nevoie nu să se ia țara înapoi de pe undeva și de la cineva, că țara nu este nicăieri în altă parte și la nimeni altcineva, țara este în același loc și la el și la tine și la mine, la noi toți, doar că i se mai aplică în răstimpuri câte o cură de zisă sănătate…!

Dar cum și cine oare să aducă și să dea pacea?! Iată, astfel și de către acești oameni cu inima plină de pace, înțelepciune, bunătate și iubire, făcându-se loc în față celor mai buni, nu nebunilor…! Unde să-i căutăm?! Cine ne va ajuta să-i găsim și să îndepărtăm din calea noastră brutele în stare să calce peste cadavre umane ca să-și atingă scopurile?! Cine dacă nu acela ce-a întărit inima mamei îndurerate să meargă la Golgota și să-și coboare cu mâinile sale de pe Cruce propriul fiu bătut în cuie, să-l plângă în tăcere și să-l înmormânteze?!

Aceasta ar trebui să premeargă unei acțiuni legitime, în liniște și unitate națională, apte să determine restaurarea Monarhiei Constituționale, cu actuala Familie Regală a României, constituită în ordinea succesorală stabilită și statuată în Normele Fundamentale ale Casei Regale a României. Florin Zaharia crede în valorile Familiei Regale române, susține forma de guvernământ monarhică, este membru înscris al Filialei Bacău a Alianței Naționale pentru Restaurarea Monarhiei (ANRM). Nu este extrem de simplu de restaurat o patrie, însă în tot cazul este mai simplu și mai benefic decât agitația fără capăt și sorți a climatului contemporan românesc…!

Iată modelul uman: Florin Zaharia…! Îl așteptăm să se întoarcă acasă, căci într-o zi se va întoarce…! Soția sa, Lăcrămioara (foto), este împreună cu el acolo unde a plecat să caute un așezământ provizoriu și să-și ofere mâna sa de lucru în schimbul pâinii celei de toate zilele, dar a descoperit o patrie. Italia este încă o patrie mamă a sa pe care o respectă și o iubește ca și pe România.

Florin este un tânăr frumos sufletește, demn, patriot, cu mintea la sine, cu inima unde-i sunt rădăcinile și cu actul slujirii unde locuiește și va locui pentru scurt ori îndelungat timp.

Spectacolul cotidian conflictual românesc activează următoarea întrebare: cum sunt, cine sunt, cum reacționează părinții săritorilor la drumul mare cu gura, cu pumnul, ba chiar cu anume mijloace de luptă, de la cele empirice până la unele de ultimă generație și performanță…?! Dacă ceva agravează condamnabil trasabilitatea răului din tată în fiu, această transcendență este dureroasa perpetuare a decadenței umane…! Poate că nu în măsură să devină un flagel ereditar, o dinastie oripilantă de familie, dar este deja aproape târziu…!

Privite din această perspectivă de reflecții după care din pelin amărăciune răsare, iar dacă semeni semințe de mătrăgună culegi fructul nebuniei, găsim explicația faptului că Florin, tânărul român din Italia n-avea cum să nu fie bun, corect, blând, serios, din moment ce tatăl său Ghițișor era cel mai bun om, frumos, elegant, vesel, manierat, generos…, iar mama sa, Eugenia, ce și-a crescut singură doi brazi de băieți, Florin și Gioni, azi fiecare dintre ei oameni cumsecade, vrednici demni, omenoși…, este la rândul ei demnă de toate acestea împreună, sădindu-le prin creștere și educație, singură pe lume, copiilor săi…!

(Aurel V. ZGHERAN)            

by

Referinţă Bibliografică

Transcendența educațională a valorii și decadenței umane/ Revista Armonii Culturale, ISSN: 2247-1545. Adjud, Vrancea, RO/ Ediția: 5 septembrie 2025