Revista „Orizont” și scriitorii bănățeni evacuați din sediu
Dragi colegi,
Vă informăm, consternați, că, la începutul acestei săptămâni, am primit din partea Primăriei Municipiului Timișoara o somație deevacuare cu celeritatea spațiului din Strada Episcop Augustin Pacha nr.1, etaj 1 (Piața Sf.Gheorghe nr. 3), în care și-au desfășurat fără întrerupere activitatea, încă de la înființare, în 1949, Filiala Timișoara a Uniunii Scriitorilor din România și redacția revistei Orizont, cea mai importantă publicație literară din vestul țării.
Somația a fost emisă în temeiul Deciziei Civile nr. 481/24.07.2020 definitivă și irevocabilă pronunţată de Curtea de Apel Craiova – Secţia I Civilă, prin care s-a soluţionat dosarul nr. 325/30/2010, în care reclamanţiiKohl Horst Nikolaus, Fisch Kohl Gerlinde, Jager Gertrude Hedwig şi Stiebler Herta Barbara au solicitat restituirea unui imobil situat în TimișoaraBulevardul Revoluției 1989 nr. 5 (fost Bd 23 August nr 5). Fiind în imposibilitatea de a retroceda în naturăacest imobil, autoritățile locale au fost obligate de către instanță să ofere ”în compensare” spații similare. Între acestea a fost inclus și cel menționat mai sus, cu motivația căImobilul din Timişoara, strada Episcop Augustin Pacha nr.1, etaj 1, Sad 1, a fost proprietatea Statului Român şi dat în folosinţa “Sfatului Popular al Oraşului Timişoara” conform CF nr. 400874-C1-U68.Menționăm că, după Revoluția din 1989, spațiul în discuție a fost , din 1990, închiriat și apoi, din 2018, prin Hotărârea Consiliului Local 683/12.12.2018 privind atribuirea în folosinţă gratuită prin încheierea unui contract de comodat, pus, în continuare, la dispoziția Filialei și a revistei Orizont.
În aceste condiții, având în vedere sentința definitivă și irevocabilă a instanței, suntem obligați să părăsim spațiileîn care s-a născut, s-a petrecut și s-a concentrat, de 70 de ani încoace, partea esențială a istoriei literare și culturale a Timișoarei și a Banatului, profunda ei substanță multiculturală. În Filiala timișoreană a Uniunii Scriitorilor din România au activat, de-a lungul anilor, în deplină armonie, peste patru sute de scriitori români, maghiari, germani, evrei, sârbi și slovaci, douăzeci și unu dintre ei fiind, actualmente, integrați în Diaspora românească. Tot în acest spațiu, a fost concepută și Proclamația de la Timișoara, document esențial al Revoluției Anticomuniste din 1989.
Chiar dacă e argumentată și motivată juridic, această decizie a autorităților locale de a ignora, cu bună știință sau accidental, statutul aparte al încăperilor și birourilor din Str. Aug.Pacha nr. 1/ Piața Sf. Gheorghe nr. 3, prin punerea/acceptarea lor pe lista ”spațiilor disponibile”, susceptibile de a compensa revendicările firești ale celor nedreptățiți de regimul comunist, reprezintă, în opinia noastră, un grav atentatla tradițiile și cultura română, în general, și la cele bănățene, în special, o atitudine indiferentă și ignorantă agravată de împrejurarea că Timișoara va fi, în 2023, Capitală Europeană a Culturii!
Menționăm că niciodată în relația cu scriitorii autoritățile locale nu au făcut vreo referire la perspectiva rezilierii contractului de comodatîncheiat la finalul anului 2018 și nici la procesele pe rolul instanțelor care au avut drept consecință situația de acum.
Vă invităm, așadar, dragi colegi, să vă alăturați nouă și să fiți solidari cu demersurile pe care Conducerea Filialei Timișoara și cea a revistei Orizontle fac pentru a obține de la Primăria și Consiliul Local, în compensare, un spațiu similar, în care literatura și viața culturală timișoreană să reintre în normalitate! Chiar dacă pierderile pentru memoria locului, a culturii române sunt iremediabile. În absența unui asemenea spațiu, există riscul ca activitatea celor două instituții să înceteze.
Comitetul de Conducere
al Filialei Timișoara a
Uniunii Scriitorilor din România
—-
Comunicatul de presa a fost primit de la scriitorul timișorean Lucian Bureriu
———-Lucian Bureriu- Ordin de evacuare
Ordin de evacuare
După 71 de ani, Uniunea Scriitorilor din Timişoara este nevoită să părăsească spaţiul, după o metodă care ridică numeroase semne de întrebare.
… Uniunea Scriitorilor din Timişoara îşi avea sediul de mai bine de şapte decenii într-un palat din Piaţa Sf.Gheorghe, construit în 1913 (după un proiect semnat de arhitectul Kremer Jozsef Jr.) ca sediu pentru Banca Szana, dar şi ca spaţii de locuire. Uniunea a funcţionat la etajul I al palatului cunoscut de timişoreni şi după numele de Bega Mică. Aici a funcţionat şi redacţia revistei de literatură Orizont, şi era locul unde s-a redactat faimoasa Proclamaţie de la Timişoara. Uniunea Scriitorilor avea un contract de comodat cu Primăria Timişoara valabil până în 2022. După 71 de ani, Uniunea Scriitorilor este nevoită să părăsească spaţiul, după o metodă care ridică numeroase semne de întrebare. Ordinul de evacuare vine la trei zile după alegerile locale, când Uniunea Scriitorilor este notificată de decizia unei instanţe din Craiova. Deşi decizia era din luna iunie, scriitorii cred că nu s-a dorit să se facă prea multă vâlvă în perioada campaniei electorale, astfel că ei nu au fost înştinţaţi. Cum s-a ajuns aici? Primăria Timişoara a fost dată în judecată de proprietarii (sau reprezentanţii legali) unor locuinţe de pe bulevardul Republicii, confiscate de regimul comunist. Aceste locuinţe au fost vândute însă de primărie, astfel că foştii proprietari au cerut despăgubiri echivalente. De regulă, în aceste cazuri statul despăgubeşte moştenitorii cu bani, nu cu alte spaţii în compensaţie. Procesul împotriva Primăriei a fost deschis nu la Timişoara, ci taman la Craiova, în urmă cu mai mulţi ani! Cum cere legea, Primăria Timişoara a trimis o listă cu proprietăţile deţinute de municipalitate, spre a fi alocate în compensare. Curtea de Apel din Craiova a pronunţat o hotărâre irevocabilă în care decide ca primăria să emită decizii de atribuire pentru o serie de spaţii în compensare, dar şi achitarea unei diferenţe valorice de aproape 300.000 de euro. Din informaţiile oferite de Europaliberă.org, spaţiile din strada Episcop Augustin Pacha 1 au fost deja întabulate de noii proprietari. „Văd în decizia judecătorească a Curţii de Apel Craiova de a ne scoate în stradă un atac la memoria culturală a Timişoarei. Prin decizia revoltătoare luată, o instituţie recunoscută prin lege ca fiind de utilitate publică, Uniunea Scriitorilor din România, şi o revistă de circulaţie naţională şi recunoscută internaţional, Orizont, sunt tratate asemeni unor entităţi infracţionale. Numai puşcăriaşilor le ordoni să se mişte după cum decide temnicerul. În deplină „legalitate”, oameni iresponsabili au decis ca locul în care a fost elaborată Proclamaţia de la Timişoara şi unde au avut loc numeroase activităţi culturale memorabile vreme de peste 70 de ani să devină un obiect de troc, parte dintr-un tulbure set de „măsuri compensatorii”. Toate acestea au fost făcute în tăcere, fără vreun avertisment, ca hoţii. N-au îndrăznit până acum să se atingă în acest fel de oamenii de cultură ai Timişoarei nicio putere judecătorească sau politică. Nu cred că acest oraş a suferit vreodată o ruşine mai mare-să-şi alunge intelectualii şi artiştii. Cu un cinism incredibil, justiţia română a împlântat un cuţit în una din inimile prin care era făcută cunoscută în ţară cultura Timişoarei şi a Banatului”, a declarat pentru Radio Europa liberă scriitorul Mircea Mihăieş, redactorul şef al revistei „Orizont” şi reprezentantul filialei în Comitetul Director al Uniunii Scriitorilor din România.
Stefan Both
Lucian Bureriu:
„Noi am avut un sentiment reciproc, de o mare, unică, profunzime. Noi am rezonat, la un moment dat, şi ca oameni unul faţă de altul. Cândva, redacţia noastră a fost un tot unitar pe care domnul Arieşanu a reuşit să îl strângă la un loc. Astfel, a dat un sens al existenţei noastre.
Sentimentele noastre au rămas la fel de fierbinţi faţă de domnul şef al nostru şi tatăl literar al câtorva dintre noi, aşa cum dânsul spunea o dată.”