Nu mi-ar ajunge o mie şi una de nopţi ca să scriu despre ea, regina încoronată a visului meu. Mi-a adus Gradina Icoanei în suflet, pe care vom sădi-o împreună pe toate cărările vieţii noastre. Am sădit-o la Fieni, pe malurile Ialomiţei, într-o noapte nepereche de Paşti, pe când Învierea Domnului se vestea prin dangăt de clopot de la biserica „Sfântul Nicolae”. Apoi prin fâneţele de la Valea Scurtă şi Pripor sau prin pădurile necuprinse din Nălbea. Am sădit-o în Algeria la Mostaganem, pe meridianul zero, să ne privească nudurile nălucite pe amurgurile plajelor de la Kristel. Am udat-o cu valurile de la Mers El Kebir și Les Andalouses, ridicând-o peste digurile de pe Front de Mer, ce rezonau cu tainice ecouri medievale coborâte din turlele semeţe ale bazilicii Santa Cruz. Grădina Icoanei, ce tainic îndemn de sfantă-nchinare, de la frunţile semeţe ale Carpaţilor până la nesfârşitele nisipuri din dunele Saharei! Mă închin, în fiece clipă, norocului ce mă însoţește perpetuu cu imaginea reginei eterne a visului meu, străbătând împreună toate cărările vieții. I-am închinat nenumărate poeme, dintre care am ales să așez aici numai două.
KRISTEL
Un cânt de sirenă venit de afară,
ajunge-ntre ziduri, la vechiul castel,
când visul, în noaptea toridă de vară,
mă poartă-napoi, peste ani, la Kristel.
În suflet mi-aduce, pe căi nevăzute,
noian de-amintiri, ancorate-n trecut,
le pune de strajă pe brâu de redute,
să-mi țină aproape un dor convolut.
Din spumele mării renaşte castelul,
cu ziduri înfipte în ţărmul stâncos,
urcat pe crenel, privesc lăncierul
cu scutul şi spada întoarse pe dos.
Departe, în zare, Kristel se arată
cu marea spre mal agitată-n delir,
loveşte în stânci cu apă-nspumată,
în suflet îmi toarnă vrăjit elixir.
Te văd de departe, plutind peste ape,
Diană vrăjită, cu chipul creol,
alerg către tine, s-ajung mai aproape,
de teamă să nu te răpească Eol.
LES ANDALOUSES
Les Andalouses, îndepărtata plajă,
rămasă-n amintire ca un mit,
ne cheamă în trecut necontenit
pe ţărmul său cuprins de-atâta vrajă!
Din Maraval veneam pe Front de Mer,
trona pe culmea-ngustă Santa Cruz
şi-n urma noastră rămânea difuz
oraşul vast, cuprins de un mister.
Pe lângă Monte Christo tot urcam,
Mers-El-Kebir venea apoi la rând,
vedeam vapoarele în radă stând
şi tot mai mici în urmă le lăsam.
Ne îndreptam cântând spre Cap Falcon,
ivindu-se din ceaţă-n dreapta mea,
dintre coline Bomo apărea,
pe insulă zăream un bastion.
Iar drumul sinuos ne tot ducea
spre mult dorita plajă din trecut,
pe urma dorului cândva pierdut
pe raza obosită dintr-o stea.
Te văd şi-acum, aşa precum erai,
Diană zveltă cu profil creol,
cu păru-n care se juca Eol,
întors pe plajă la-nceput de mai.
Să te aduc acolo aş-mai putea? –
mă-ntreb adesea, când privesc-napoi,
şi-n gândul meu renaştem amândoi,
plutind pe colţul unui ciob de stea.
Tu unde esti? – mai vrei un scurt popas,
să-l dăruim iubirii din trecut? –
m-aş delăsa de-ntregul meu avut,
ca-n scurtul timp ce-n faţă ne-a rămas
să reclădim un ultim început.
by 
Array
A trecut ceva timp, de la atacul informatic direct, de foarte rea-credinţă, prin care revista universală de creaţie şi atitudine culturală ARMONII CULTURALE (www.armoniiculturale.ro, înfiinţată la Adjud în februarie 2011), a fost desfiinţată aproape în totalitate. Dispariţia din spectrul online a acestei reviste, devenită în scurt timp valoroasă, prin numele care şi-au adus contribuţia la construirea acesteia, a constituit un real motiv de regret pentru cei peste 900 de colaboratori, de pe cinci continente. În perioada activităţii sale online, revista Armonii Culturale s-a constituit într-un pol pozitiv de atragere a scriitorilor valoroşi, atât din ţară, cât şi din diaspora..