Cele mai grele cuvinte au un corp uşor: DA şi NU.
*
Adjectivele sunt cele mai frecvente instrumente ale ipocriziei.
*
Nu te bucura excesiv de “vorbele dulci”, căci induc şi ele simptome “diabetice”. Iar despre “insulină” pentru acest tip de suferinţă încă nu se vorbeşte.
*
Când Dumnezeu a creat omul, îi va fi dat şi vorbirea cea aflată în consonanţă cu paradisul edenic. Vulgarizarea graiului a început odată cu păcatul originar.
*
Ioan, “cel care striga în pustie”, nu vorbea şi în deşert.
*
Vorbele se leapădă greu de timbrul vocii care le rosteşte.
*
Cuvintele tăioase sunt rezultatul unei limbi ascuţite.
*
Vorbele “pe ocolite” ajung la destinaţie… “obosite” (cu impact atenuat).
*
Un elev m-a întrebat de ce vorbirea are nevoie şi de consoane. Surprins, am întremat repede un răspuns: “De-ar fi fost vorbirea numai din vocale, omul ar fi stat prea mult cu gura căscată. Născocind consoanele, şi-a mai îmblânzit acest disconfort.”
Un exerciţiu cu… vorbe (II)

Array
A trecut ceva timp, de la atacul informatic direct, de foarte rea-credinţă, prin care revista universală de creaţie şi atitudine culturală ARMONII CULTURALE (www.armoniiculturale.ro, înfiinţată la Adjud în februarie 2011), a fost desfiinţată aproape în totalitate. Dispariţia din spectrul online a acestei reviste, devenită în scurt timp valoroasă, prin numele care şi-au adus contribuţia la construirea acesteia, a constituit un real motiv de regret pentru cei peste 900 de colaboratori, de pe cinci continente. În perioada activităţii sale online, revista Armonii Culturale s-a constituit într-un pol pozitiv de atragere a scriitorilor valoroşi, atât din ţară, cât şi din diaspora..