Un vis de veacuri, prins în rădăcină
Nici liniște, nici somn nu plămădea
În inimă de vlah, când stea vecină
O soartă-aparte-n lume își clădea.
Și fratele, născut de-aceeași mumă,
Doritu-și-a mereu ca ei să stea
În casa lor natală, -n sfânta humă
A Dunării, ce-un sânge-adăpostea.
Căci mirul, ce a curs prin mădulare
De Burebista, bravul Decebal,
Mihai Viteazu, -n brațe seculare,
Va curge-n tot românul, la egal.
Zidit-a-n vene sângele Unirii
Și-un Cuza vodă – mândrul colonel
Ce n-admitea, în mintea-i, surghiunire,
Creând o unitate, prin penel.
Și-n zori de zi născuse România,
Din două suflețele ce-s surori,
Ștergând din vechea hartă păgânia,
Cu grav accent pe sfintele valori.
Uimise-atunci o Poartă, Occidentul,
Cu falnicu-i curaj de-a semăna,
Prin rădăcini înfipte, testamentul
Acelui neam, ce pururi se-amâna.
Cu aurul ziditu-s-a-n istorii
Unirea unsă-n cer, de Cuza domn,
Urcând în sfântul rai cu domnitorii
Ce veșnic n-or cunoaște pașnic somn.
Autor: Geta Lipovanciuc


