În scorpionul rebel a rodit sămânța iubirii prin prețuire și respect, în Sine, acesta-i rostul viețuirii
Visez cu ochii deschiși, fulgii albi cad peste pleoapa plecată în ruga spre Divinitate. În curând voi îmbrățișa aripile care mi-au dat forța zborului, a renașterii într-un Eu sănătos și puternic. Gândul se întoarce la clipele petrecute între a fi și este, atunci Ea, speranța, cu ochi de înger m-a făcut să zâmbesc și să scriu iubirea, viața-mi trăită cu adevărat. Cu brațele împletite, în jurul coapselor ei, îmi voi potoli foamea îmbrățișării și-mi voi înțelege rostul și rolul din unica piesă de teatru, viața, un crâmpei de vis, o particulă din univers, o celestă izbândă. Mereu voi fi cu Ea, e darul de la Dumnezeu, e borna spre care alerg fără să obosesc, este elixirul a ceea ce sunt, e visul care mă ține de mână să pot înainta spre alt mâine, unul care-mi întinde mâna să pot traversa râul vijelios al existenței efemere.
– Viață, cum aș putea să-ți răsplătesc bunătatea ta?
– Să-mi promiți o coroniță din flori de câmp în primăvara care va urma…
Surâd cu subînțeles, Ea, viața, știe ce i-am dăruit, Ea, viața, știe ce mi-a dăruit, așa că ne bucurăm împreună de frumosul de a fi. În tăcerea gândului se aud șoaptele pasiunii pentru femeia cu priviri de foc, senzația unui incendiu este prezentă în senzualitatea imaginației, totul devine fluviu de lumină, o descifrată enigmă. E iubirea care trăiește în focul de artificii al sărbătorilor ce stau să vină. Am primit un zâmbet și o lacrimă se prelinge pe obrazul dinspre lumină. Câtă emoție poate exista și într-o fotografie!
– Cine poate înțelege, fragilitatea și sensibilitatea dintr-o păpădie?
– Adierea vântului, sărutul Sinelui, propriul Sine, El și Eul, frumusețea și binele.
Tresar pe marginea visului, rescriu cum va fi ceea ce este, cum este ceea ce va fi, totul este o lecție a celui care este un eseu, Sinele lui, un scorpion care iubește o floare de colț, o superbă elegie. Scriu, e o sinceră trăire, o filozofie de weekend, un gând către gânduri, un simplu salut peste timp, o reverență pentru o secundă, sensuri…
– Aș putea să mă opresc din curgere, spune-mi tu viață, splendidă floare de nufăr?
– Plutește mereu pe întinderea cuvântului, pe salba cristalină a Eului, minune a Sinelui.
Privesc spre mâine, îmi ațâț mintea să aprindă focul care va arde cu flăcări albastre, trupul îmi arde, sufletul îmi scrie poeme, Eu sunt plecat în lumea mea, o lume a cuvântului, a șoaptelor de iubire. Sunt plecat de-a binelea, aș vrea să mă întorc mereu acolo în camera albă unde se aude respirația metaforei, acolo simt că-mi trăiesc sensul, adevăratul răspuns la întrebarea: nu-i așa că iubirea e singurul „medicament” al Eului?
– Credeți că altceva poate salva lumea, pe fiecare Eu?
– Răspunsul e acolo în fiecare cameră albă, în fiecare antreu.
Nu, nu sunt nostalgic, îmi e dor de acei Sine care au plecat fără un bun rămas, îmi e speranță fiecare zi, îmi e bine doar a iubi, a iubi o splendidă floare, are un nume știut de mine, e păstrat cu sfințenie în buzunarul de la piept, cât e ziua de mare. Îmi pregătesc rucsacul, în el am timp, am tot ce mi-am dorit să am, iubire, sens, neuitare, clinchet de clopoței, sărbătoare…
Vali NIȚU
* din volumul „Jurnalul sinelui dinspre sine”
by 
Array
A trecut ceva timp, de la atacul informatic direct, de foarte rea-credinţă, prin care revista universală de creaţie şi atitudine culturală ARMONII CULTURALE (www.armoniiculturale.ro, înfiinţată la Adjud în februarie 2011), a fost desfiinţată aproape în totalitate. Dispariţia din spectrul online a acestei reviste, devenită în scurt timp valoroasă, prin numele care şi-au adus contribuţia la construirea acesteia, a constituit un real motiv de regret pentru cei peste 900 de colaboratori, de pe cinci continente. În perioada activităţii sale online, revista Armonii Culturale s-a constituit într-un pol pozitiv de atragere a scriitorilor valoroşi, atât din ţară, cât şi din diaspora..