Începând cu astăzi, 21 septembrie 2026 , cu prilejul Zilei Internaționale a Păcii, toți oamenii, popoarele și țările să purtăm pururea în inimă:
TROFEUL PĂCII
Acolo unde nu e liniște deloc,
Ne dor și lacrimile scurse pe obraz,
Când viața pare un aprins și aspru joc,
Iar sufletul se zbate în necaz.
Dar este nevoie de o rugăciune,
De gânduri vii, senine și curate,
Ca din pământul ars de slăbiciune
Să crească iar speranțe luminate.
Să prindă rădăcini adânci și sfinte,
În muguri verzi ce-n inimă înfloresc,
Să stingă vântul turbat dinainte,
Și valurile care ne lovesc.
Ne vom hrăni cu dulcea înțelegere,
Lăsând în urmă ura, fricțiunea,
Din mii de căi, aceasta este-o alegere:
Să îmbrăcăm deplin înțelepciunea.
Și vom purta ca pe un drag trofeu,
Pacea profundă, pură și curată,
Un dar divin primit de la Dumnezeu,
În fiecare inimă și-n lumea toată.


Array
A trecut ceva timp, de la atacul informatic direct, de foarte rea-credinţă, prin care revista universală de creaţie şi atitudine culturală ARMONII CULTURALE (www.armoniiculturale.ro, înfiinţată la Adjud în februarie 2011), a fost desfiinţată aproape în totalitate. Dispariţia din spectrul online a acestei reviste, devenită în scurt timp valoroasă, prin numele care şi-au adus contribuţia la construirea acesteia, a constituit un real motiv de regret pentru cei peste 900 de colaboratori, de pe cinci continente. În perioada activităţii sale online, revista Armonii Culturale s-a constituit într-un pol pozitiv de atragere a scriitorilor valoroşi, atât din ţară, cât şi din diaspora..