VIAȚA CA O SCÂNTEIE – VOLUMUL 1: TINCA TAMAȘ PAVEL (BACĂU)
Interviul face parte din VOLUMUL 1 al proiectului „VIAȚA CA O SCÂNTEIE”, seria „Presă culturală”, un proiect Armonii Culturale Press (Revista & Editura), ISSN 2247-1545
Interviul prezintă 2 secțiuni:
S1. INTERVIU: 4 întrebări – Stroia Gheorghe, 4 răspunsuri – Participant
S2. AUTOINTERVIU: 4 întrebări – Participant, 4 răspunsuri – Participant
Secțiunea 1: INTERVIU
********************
*
ÎNTREBARE 1: Pentru a ne cunoaște mai bine, aș dori să ne spuneți, dincolo de valența dumneavoastră ca scriitor/artist, ce ne-ați putea spune despre OMUL care sunteți, lucruri pe care nu le-ați împărtășit până acum, dar care ați vrea, eventual, să se știe. Vă reamintesc, nu ne impunem limite, rețineri, însă pretindem doar sinceritate.
RĂSPUNS 1: Un om care și-a iubit fără limite profesia. Menirea de a fi dascăl a fost ca o binecuvântare. Am trăit și m-am simțit vie, implicată, datoare și câștigătoare alături de gingășia, candoarea, noblețea picilor care-mi umpleau timpul cu puritatea, zâmbetul, lacrima și bucuria lor. Cu vrednicia omului dedicat, implicat, mi-am continuat drumul alături de cei doi, minunați copii și nepoți, eludând opreliștile, blestemul și durerea care aveau să îmi marcheze perioade din viață. Deloc temătoare, cu acel curaj specific femeii luptătoare, plină de credință și speranță am eludat blestemul și mi-am reconfigurat opțiunile, oportunitățile. Astfel, am decis să aprofundez, să scriu și să pictez, făcând din toamne, primăveri cu cântec și poveste.
*
ÎNTREBARE 2: Întrebarea mea forțează puțin nota, dar este parte a unei retorici intitulate „VIAȚA CA O SCÂNTEIE”. Ce argumente credeți că puteți aduce în sprijinul ideii generoase că viața dumneavoastră este cu adevărat o… SCÂNTEIE, care aduce lumină propriei persoane sau altora.
RĂSPUNS 2: Viața a devenit o încercare, un examen pe care trebuia să îl trec pentru a nu ceda în fața bolii ce părea că vrea să preia controlul. Atunci s-a aprins scânteia. S-au conturat noi dorințe, strategii și… Poezia. Negura nopților era luminată de frumosul cuvintelor care se așterneau pe fila albă. M-am ridicat dincolo de așteptări, fără vanități și orgolii, doar cu speranțe și încredere. Tumultul trăirilor, grija celor din jurul meu îmi dădeau aripi, trăiam zborul. Preocupările artistice erau parte din cotidianul ce devenea tot mai sigur, dătător de speranțe cu împliniri și frumoase rezultate. Ard la figurat. Rugul este și astăzi aprins atâta timp cât am însumat un număr de 14 volume publicate, zeci de picturi care au stat în expoziții unde prietenii mi-au fost alături, empatici, cu energia pozitivă bucârându-se de ale mele creații literare și plastice.
*
ÎNTREBARE 3: Care credeți că ar fi, în momentul de acum al literaturii și artei contemporane, câteva condiții necesare și suficiente, nu doar pentru a supraviețui, dar și pentru a atrage recunoaștere, admiratori și, de ce nu, un loc meritat în rama unui Timp, ai cărui stăpâni nu vom fi niciodată?
RĂSPUNS 3: Viața în sine e o luptă, așa că, și în artă, literatură, e aidoma. Harul, dăruirea și competivitatea sunt armele care te pot transforma în câștigător, dar uneori se întâmplă să nu fie astfel. Nu e lesne să convingi, să îți împlinești visurile, să atingi ceea ce țintești, pentru că anumite piedici, birocrații, nedreptăți, îți pot opri accederea acolo unde speri să ajungi. Sunt bariere între grupurile existente și posibilii aspiranți. Cu toate acestea, nimic nu poate limita creația, trăirile și imaginația care te țin viu, în interiorul lumii creatoare, plină de frumos și încântare.
Nu am fost și nu sunt mânată de dorințe pătimașe, de recompense, ci de nebunia poetului supus harului, a darului primit că o binecuvântare.
*
ÎNTREBARE 4: Considerăm aproape întotdeauna că menirea unui scriitor/artist este cea de a crea, în primul rând pentru sufletul său și în al doilea rând pentru public, dar și de a descoperi la rândul său valoarea, acolo unde ea există. Credeți în șansă, sunt sigur. Ne puteți împărtăși, cu unul sau mai multe exemple chiar, dacă dumneavoastră înșivă reprezentați șansa acordată spre promovarea/afirmarea unei persoane?
RĂSPUNS 4: Șansele de promovare sunt diverse, oarecum facile, dar nu toate acceptate de anumite instituții, ceea ce îți poate estompa zelul, te pot descuraja. Atunci când întâlnesc potențiali autori cu certă valoare, cu dăruire și talent, încerc să nu trec cu egoism și aroganță, evitând sprijinul ce le-ar putea fi de ajutor cu mesajul de încredere și curaj în capacitățile lor.
Să treci în mod egoist pe lângă pomul plin cu roade, înseamnă incapacitatea de a accepta și aprecia valoarea. Dincolo de vanități este onestitatea, adevărul și prietenia care trebuie să ne onoreze, să ne definească ca oameni.
Secțiunea 2: AUTOINTERVIU
***************************
*
ÎNTREBARE 1: Dacă ar fi să concentrăm mesajul, ce este Poezia pentru tine?
RĂSPUNS 1: Pentru mine Poezia este propria-mi existență. Este răsăritul, visul și împlinirea. E terapie. Dovada afirmațiilor mele sunt cele peste 1800 de poezii și poeme în proză. Sunt nopțile nedormite petrecute cu hârtia în mână și gândurile în frământare. Orice călătorie, o simplă evadare în natura fermecătoare se încheie cu o concluzie specifică, poezie. Când tunetele brăzdează cerul, ori soarele se joacă cu pletele bălaie și fluturi de mătase, emoțiile și trăirile ce se nasc, devin inspirație pentru versuri pline de ritm și cântec. Înseamnă drum luminat, senin printre caractere și artă. Amurgul capătă farmec și splendoare, așa încât temerile dispar. Muzica vibrează antrenând emoțiile și trăirile.
*
ÎNTREBARE 2: Fiecare suflet are propriile aspirații. Ale tale care sunt?
RĂSPUNS 2: Nu aspir la ceea este imposibil. Nu mi-am propus câștiguri materiale ori de altă natură. Eu doar mă eliberez de emoții. Dau frâu trăirilor și sentimentelor. Mă bucur că sunt.
Dăruiesc sufletului liniștea, împăcarea și dragostea pentru frumos. Am uitat ce este ura, disprețul, mânia și patima, învățând iubirea, iertarea, muzica și speranța.
E doar culoare, armonie, dragoste de viață și pasiune.
E spectacol, bucurie, lumină și multă speranță.
*
ÎNTREBARE 3: Sunt creațiile tale „văzute”, citite, ascultate?
RĂSPUNS 3: Creațiile mele, poezie și prozo-poeme, au fost apreciate de critici, oameni de litere, filologi, ceea ce mi-a dat încredere. Am simțit freamătul inimilor celor care le-au citit ori ascultat, le-au recitit și cântat. Emoțiile erau de nestăvilit când îmi auzeam numele pe buzele celor care anunțau prezența ori premierea, dar nu făceam din asta o bravadă, un câștig care să îmi cultive vanitatea, orgoliul și mândria exagerată. Deschid cu mândria omului împlinit scrinul unde odihneasc cărțile publicate, antologiile, revistele în care au apărut parte din creații și lăcrimez. Vis împlinit.
*
ÎNTREBARE 4: Te-ar determina ceva anume să renunți la Poezie?
RĂSPUNS 4: Doar noaptea neagră, rătăcirea minții și negura amurgului îmi vor fura tocul și dorința. Trăiesc prin poezie. Viața e mereu o primăvară când scriu. Sunt slujbașul slovelor ce tresaltă pe foi de mucava, printre ceasuri de restriște ori sărbători cu floare. Nu pot vulturii, toamnele reci și iernile înghețate, opri izvor ce curge, lacrimă ce plânge și nimb înțelenit. Tot restul vieții voi fi stăpâna gândurilor mele și interpretul versului sculptat.
Penița nu își va sfârși cerneala iar penelul culorile.
Eu rămân printre dactile, adunând pumn de vocale,
Prinsă de-amintiri sublime, pe mandale scriu poveste,
Iar prin șiruri de miresme brodez macii cu petale,
Închizând cerul albastru printre simfonii astrale.
Tinca TAMAȘ PAVEL – Bacău


