Vinerea Mare – Răstignirea lui Hristos

„Cea mai mare dezamăgire: trădarea.” – Maica Tereza

Hristos răstignit de „Justiția oarbă”

Justiția, ca for al Justiției romane, factor al legalității, se bazează pe teorie legală sau filosofică, analizate prin corectitudine, morală, etică, raționalitate, lege, religie și echitate.
De-a lungul istoriei i-au fost atribuite diferite teorii, dar cei mai mulți susținători acceptă teoria divină, în care: Dreptatea pleacă de la Dumnezeu.
În interpretarea legiștilor – Justiția ar trebui să fie oarbă, însemnând să fie imparțială, să nu nu vadă că: unul e sărac și altul e bogat, unul e tânăr și altul e bătrân, unul conduce și altul e condus, ori alte discrepanțe sociale. În mitologie, zeița judecății – Themis – era reprezentată cu o legătură la ochi, cu o balanță și o sabie, reprezentând spiritul dreptății, bine cântărind și judecând, spre a tăia drept.
În perioada modernistă, dictonului latin îi este atribuit un sens peiorativ – justiție oarbă, care vede adevărul parțial – încurajând nedreptatea și înclinând balanța în favoarea vinovăției, cu hotărâri dubioase.
Cel mai nedrept proces din istoria omenirii rămâne Procesul lui Iisus Hristos, a cărui hotărâre a dus la răstignire Mântuitorului, jertfa Sa fiind o excepție de la legile judecătorești ale vremii în care, Palestina sub ocupație romană putea să-i judece pe răufăcători dar să nu-i execute. Predicarea în spirit creștin a lui Iisus a deranjat atât de mult autoritățile religioase ale vremii, încât reprezentanți ei au hotărât că trebuie să moară, dar aceasta se putea doar în urma unui proces cu hotărâre ce trebuia să pară legală. Acțiunea judiciară împotriva cuiva trebuia să înceapă numai după depozițiile concordante a doi martori.
„Iată, ne suim la Ierusalim şi Fiul Omului va fi dat pe mâna arhiereilor şi cărturarilor le-a spus Mântuitorul, şi-L vor osândi la moarte, şi-L vor da pe mâna păgânilor, şi-L vor batjocori, şi-L vor omorî, dar după trei zile va învia.” – Ev. Marcu, 10, 33-34
În Procesul lui Hristos, autoritățile evreiești au căutat motivul de a scăpa de El, fiind arestat într-o noapte, când era singur, fără martori. Deoarece nu exista nicio plângere împotriva Lui, preoții acuzatori au început să caute martori abia după arestare. Ei nu au găsit două mărturii care corespundă, iar sarcina instanței intra într-o procedură ilegală. Cei care L-au prins pe Iisus și L-au dus în casa marelui preot Ana, pentru a fi interogat, apoi inculpat de acuzații grave, săvârșeau o ilegalitate. Conform legilor iudaice, procesul trebuia să se desfășoare ziua și să fie public.
Sfântul Evanghelist Ioan subliniază faptul că, după arestare, Iisus a fost condus mai întâi în casa lui Ana, socrul lui Caiafa, care pierduse de cincisprezece ani scaunul de preşedinte al Sinedriului iudaic – tribunalul suprem şi forul care reglementa şi conducea treburile civile şi religioase ale iudeilor.
Sfântul Evanghelist Ioan: 18:24, mărturiseșteabuzurile săvârșite în această etapă a procesului – „Ana L-a trimis legat la marele preot Caiafa“. Convocarea celui de-al doilea Sinedriu a constituit o nouă încălcare a Torei (legea ebraică), aceasta stipulând un anume interval de timp între prima şi a doua audiere a acuzatului, precum şi pentru luarea unei decizii – „o zi solară întreagă“.
De asemenea, Ana ar fi trebuit să interogheze martorii despre faptele lui Iisus, nu pe acuzatul Iisus, care i-a răspuns : „De ce ma intrebi pe mine?”
La aceste cuvinte, una din garzi L-a pălmuit, contrar legii, când acuzatul nu trebuia bruscat pană la stabilirea vinovăției. Tot contrar legii, a fost dus în casa lui Caiafa, unde a continuat acest proces ilegal, în miez de noapte. Negăsind mărturii legale împotriva Lui, marele preot Caiafa a încercat să-L determine pe Iisus să se incrimineze, dar nu a reușit, nefiind în spiritul legii nici această tactică.
În final L-au întrebat : ”„Ești Hristos, Fiul Celui Binecuvantat”?
Iar Iisus a răspuns: „Sunt! Și voi Îl veți vedea pe Fiul omului stând la dreapta puterii și venind pe norii cerului.”
Preoții au considerat răspunsul drept o blasfemie și L-au condamnat la moarte. Dupa legea ebraică, procesul trebuia să se fi desfășurat cu ușile deschise, nu în secret, ca „nimic să nu se petreacă în ascuns”. De asemenea, lui Iisus nu i s-a permis să aducă martori în favoarea Sa, pentru apărare, nici nu i-a fost acordat dreptul de a beneficia de apărător din oficiu, conform prevederilor legale. La această întrunire, Sinedriul votează condamnarea la moarte a Lui Iisus şi hotărăşte modalitatea obţinerii ratificării ei de către Ponţiu Pilat, guvernatorul roman al Iudeei.
Acesta i-a întrebat ce acuzație au împotriva Lui. Preoții, știind ca acuzația de blasfemie este neîntemeiată, au inventat faptul ca Iisus instiga lumea sa nu plătească impozitele Cezarului și că se erijează în regele iudeilor. Pilat l-a intrebat pe Iisus:
„Ești tu regele Iudeilor?”.
Iar Iisus i-a răspuns: „Tu zici! Împărăția Mea nu este din aceasta lume!”
Pilat și-a dat seama că El nu este o amenințare pentru Roma și a spus că nu găsește nicio vină acestui om, convingere pe care și-a păstrat-o pe tot parcursul procesului. A încercat să-L elibereze, profitând de obiceiul evreilor de a elibera un deținut cu ocazia Pastelui, dar mulțimea a dorit eliberarea tâlharului Baraba. Preoții au strigat: „Daca-l eliberezi pe omul acesta nu esti prieten al Cezarului.”
Deși nu i-a găsit nicio vină Lui Iisus, la strigătele mulţimii „Răstigneşte-L, răstigneşte-L!“, s-a spălat pe mâini înaintea iudeilor, zicând:
„Eu sunt nevinovat de sângele Neprihănitului acestuia. Treaba voastră!“ – Matei 27:24‑25
„Ibnis in crucem!“ / „Răstigniţi‑L!“ – au fost cuvintele lui Pilat, care au pecetluit condamnarea plănuită de Sinedriu. Astfel s-a produs cea mai abjectă crimă din istoria umanității.
Deși nu aveau voie să lovească acuzatul, membrii Sinedriului „L-au legat la ochi, Îl loveau peste faţă şi-L întrebau, zicând: „Proroceşte, cine Te-a lovit? Şi rosteau împotriva Lui multe alte batjocuri“ – Luca 22:64
Crucificarea, o pedeapsă eminamente romană, era aplicată numai celor găsiţi vinovaţi de furt, trădare, viol sau batjocorirea împăratului.
Nici regele Irod Antipa (n. 4 î.Hr.-d. 39 d. Hr.), tetrarh al unei părţi din fostul regat herodian (Galileea şi Pereia), nu şi-a asumat responsabilitatea judecării lui Iisus la Ierusalim, unde se găsea cu ocazia celebrării Pesahului. Irod L-a retrimis pe Iisus lui Ponţiu Pilat, care se pronunţase deja în privinţa Nazarineanului.
Conspirația politică a fariseilor şi a saducheilor împotriva Lui Hristos a generat un şir de ilegalităţi ce au culminat cu răstignirea Celui care a marcat ireversibil istoria umanităţii. Căpeteniile religioase ale iudeilor au încălcat toate procedurile prevăzute de legea ebraică în cazul acuzaţilor. La rându‑i, guvernatorul roman Ponţiu Pilat le‑a dat satisfacţie acestora, tot din raţiuni politice, deşi, potrivit principiilor dreptului roman, Iisus nu se făcea vinovat de nimic.
Fiul lui Dumnezeu – Iisus Hristos – a murit tocmai în ziua şi la ora când evreii înjunghiau mielul pascal, în amintirea dezrobirii poporului lor şi a călăuzirii lui Moise spre Ţara Sfântă.
De peste două mii de ani, umanitatea stă cu faţa spre o palmă de pământ din Orientul Mijlociu, numită Palestina, iar trei mari religii monoteiste – iudaismul, creştinismul şi islamul – revendică Ierusalimul drept centru al propriei spiritualității, ca o dovadă a originii lor comune, dar şi o sursă de interminabile dezbinări şi conflicte. Niciuna dintre religiile amintite nu neagă existenţa istorică a unui „fiu de tâmplar“ din Nazaret care a produs cea mai mare revoluţie din istoria lumii – iar unii spun că singura. Iudeii îi numeu Rabi (Învăţător), creştinii L-au descoperit ca Fiu al Lui Dumnezeu, iar musulmanii îl numesc şi astăzi Profet.
Sfârşitul tragic – din perspectivă omenească – al Lui Iisus Hristos preocupă şi astăzi numeroşi istorici, teologi, pictori, literaţi şi, nu în ultimul rând, jurişti.
„Iisus a fost nevinovat, dar a stiut ca trebuia sa moara pentru a-i salva pe oamenii care vor asculta de El.” – Matei 20,28
Să-I cinstim sacrificiul, așa cum El a cinstit pe cei 12 apostoli la Cina Cea de Taină:
Pe când mâncau ei, Isus a luat o pâine și, după ce a binecuvântat, a frânt-o și a dat-o ucenicilor, zicând: „Luaţi, mâncaţi; acesta este trupul Meu.”
Apoi a luat un pahar și, după ce a mulţumit lui Dumnezeu, li l-a dat, zicând:
„Beţi toţi din el, căci acesta este sângele Meu, sângele legământului celui nou, care se varsă pentru mulţi, spre iertarea păcatelor. Vă spun că, de acum încolo, nu voi mai bea din acest rod al viţei, până în ziua când îl voi bea cu voi nou în Împărăţia Tatălui Meu.” – Matei 26: 26-29
Hotărârea unei justiții oarbe a dus la condamnarea abjectă prin răstignirea Mântuitorului Hristos, în urma trădării de cei pe care îi considera cei mai apropiați și devotați misiunii creștine – apostolatul.
Istoria modernă a omenirii a exclus crucificarea, dar minciuna și trădarea au rămas, iar răul pricinuit prin acestea afectează sufletul, pentru care nu există terapie.

Răstignirea din Vinerea Mare

Mântuitorul lumii – Iisus Hristos a fost răstignit şi a murit din trădare, în timpul lui Ponţiu Pilat şi Irod Tetrarhul, iar suferinţa Sa a fost model de jertfă pentru toţi martirii creştini care mărturisesc că nu există experienţă a împărăţiei lui Dumnezeu fără jertfă și fără Cruce.
În Vinerea patimilor, Biserica Ortodoxă a rânduit denia ce cuprinde Prohodul Domnului și slujba de înmormântare a Mântuitorului Iisus Hristos.
Textul cântării religioase este împărțit în trei: starea întâi – cu 73 de strofe, starea a doua – cu 60 de strofe și starea a treia – cu 43 de strofe. Prima strofa a fiecărei stări este reluată şi la sfârşitul ei. Alcătuirea Prohodului este atribuită imnografului bizantin Iosif Studitul.
Slujba se încheie cu procesiunea de înconjurare a bisericii cu Sfântul Epitaf, care simbolizează ducerea către mormânt a Mântuitorului.

Crucea – instrumentul de tortură în Imperiul Roman

Crucea era considerată cel mai crud instrument de tortură în Imperiul Roman, deoarece, crucificarea provoca o moarte lentă, era extrem de dureroasă şi de umilitoare, iar agonia putea să dureze şi câteva zile. Din această cauză, pedeapsa răstignirii pe cruce era destinată numai rebelilor şi sclavilor, cetăţenii romani fiind absolviţi de o astfel de condamnare. Răstignirea era precedată de flagelare – o cruntă biciuire, care rănea până la desfigurare trupul condamnatului la moarte martirică. De multe ori victimele sucombau sub aceste lovituri și mureau după din cauza rănilor provocate de ele.
După flagelare, osândiţii erau siliţi să-şi ducă singuri crucea până la locul răstignirii, care era pe dealul Golgota sau dealul Căpățânii, loc calcaros, care semăna cu o țeastă.
Crucificarea era socotită pedeapsă exemplară, menită să înspăimânte pe toţi cei care s-ar fi putut gândi să încalce legile romane. De aceea se alegeau întotdeauna, pentru răstignire, locurile cu cea mai mare deschidere pentru privitori.
Chinurile răstigniților erau înfiorătoare, iar cel mai insuportabil era setea, din cauza traumelor și pierderii de sânge.
Răstignirea însemna fixarea pe cruce cu ajutorul unor cuie mari (piroane), câte unul pentru fiecare mână şi pentru fiecare picior. Adesea, amândouă picioarele erau prinse de lemn cu acelaşi cui.
Pentru susţinerea greutăţii trupului, partea verticala a crucii era prevăzută uneori cu un suport special sau cu un căluş care consta dintr-un cui mai mare, înfipt în aşa fel, încât să vină între coapsele victimei sau aceasta era legată de cruce înainte de pironire.

Soarele s-a întunecat și pământul s-a cutremurat

Sfinţii evanghelişti Matei (27, 51-53), Marcu (15, 38) şi Luca (23, 45) arată că, în clipa când Mântuitorul şi-a dat duhul, pământul s-a cutremurat, pietrele s-au despicat, mormintele s-au deschis, trupurile celor drepți din Ierusalim au înviat şi catapeteasma templului s-a rupt în două.
Pătimirile sunt mai mult decât înfricoşătoare, când Cel ce pătimeşte pe Cruce este Dumnezeu. Chinurile și umilirea cu: scuipările, lovirile peste faţă, insultele, batjocurile, coroana de spini așezată pe cap, haina de porfiră, trestia cu buretele și oțetul, piroanele în mâini și în picioare, suliţa înfiptă în coaste, crucea şi moartea pe ea, le-a primit fără să proresteze, Mântuitorul Iisus Hristos pentru oameni.
Toată firea se cutremură, pentru suferinţa făcătorului ei.
Martor la toate acestea a fost, fără voia sa, Longhin Sutaşul, comandantul ostaşilor care au asigurat paza Crucii la Răstignirea Domnului şi paza Sfântului Mormânt.
Longhin făcea parte din corpul de armată condus de Ponţiu Pilat şi el a fost cel care a mărturisit: „Cu adevărat Acesta a fost Fiul lui Dumnezeu” (Matei 27: 54).

Rugăciune în Vinerea Mare

Toată făptura s-a schimbat de frică, văzându-Te pe Cruce răstignit, Hristoase Dumnezeule.
Soarele s-a întunecat şi temeliile pământului s-au cutremurat.
Toate au pătimit împreună cu Tine, Cel ce le-ai ai zidit pe toate.
Cel ce ai chinurile morții și ai înviat pentru noi, Doamnei, slavă Ţie! Mântuiește-ne pe noi, robii tăi, și iartă toată greșeala cea de voie sau fără voie, cu știința sau cu neștiința. Că a Ta este împărăția și slava Tatălui și Fiului și Sfântului Duh, acum și pururea, în veacul veacului!
Amin!

*Trădarea umple urechile de minciuni, ochii de lacrimi și sufletul de răni, ce pot duce la pieire.
* Drumul către iad este pavat cu intenții bune, spune înțelepciunea populară.
Drumul vieții este presărat cu flori de spini, pentru cei sortiți să-l parcurgă desculți în cruciadă pentru pace. În săptămâna patimilor din 2022 să ne rugăm pentru pacea fraților creștini din Ucraina, aflați pe frontul de luptă pentru redobândirea libertății, alungată de Federația Rusă, din dorința de expansiune teritorială. Doamne, salvează Ucraina! Glorie poporului ucrainean!

TRĂDAREA
(rondel necugetării)

O, trădare, ce rea ești,
Când acoperi omenie!
Pe om în suflet rănești
Cu-a faptei viclenie!

Din păcatele lumești,
Ce conduc la anarhie,
O, trădare, ce rea ești,
Când acoperi omenie!

Lupte între frați sădești,
Să-i poți avea în robie.
Cu minciuna îi hrănești,
Crezând că nimeni nu știe?!
O, trădare, ce rea ești!

10.04.2022

Maria Filipoiu

by

Referinţă Bibliografică

Vinerea Mare – Răstignirea lui Hristos/ Revista Armonii Culturale, ISSN: 2247-1545. Adjud, Vrancea, RO/ Ediția: 22 aprilie 2022