A sosit năvalnic clipa
De zbor,spre orizonturi noi,
Întinzând semeț aripa
Spre necuprins,hulubii mei…
Porniți din palma mea ușor,
Sorbind iubirea fiecare,
Unici,pe o dreaptă cale,
Spre înălțimi solare.
Cartea vă fie sfetnic bun,
Faptele folositoare,
În lupta vieții construind
Pod de pace,inovare.
Oricât de greu va fi în zbor,
Mereu să fiți voi înșivă,
Cu-o mână-ntinsă-n ajutor,
Prietenească perspectivă.
Vă fie vântul sub aripă,
Visele ciorchini în floare,
Ca sufletul senin și vesel,
Al doamnei învățătoare!
Ne vom vedea puțin mai rar,
Dar un cuvânt de mulțumire
Nerăbdătoare-aștept în prag…
Zbor lin spre devenire,
Zbor înalt, copiii mei!
15 cireșar 2018
MIOARA OPRIȘAN
BRĂILA
![]() |
Referinţă Bibliografică |

Array
A trecut ceva timp, de la atacul informatic direct, de foarte rea-credinţă, prin care revista universală de creaţie şi atitudine culturală ARMONII CULTURALE (www.armoniiculturale.ro, înfiinţată la Adjud în februarie 2011), a fost desfiinţată aproape în totalitate. Dispariţia din spectrul online a acestei reviste, devenită în scurt timp valoroasă, prin numele care şi-au adus contribuţia la construirea acesteia, a constituit un real motiv de regret pentru cei peste 900 de colaboratori, de pe cinci continente. În perioada activităţii sale online, revista Armonii Culturale s-a constituit într-un pol pozitiv de atragere a scriitorilor valoroşi, atât din ţară, cât şi din diaspora..