Your message has been sent, you will be contacted soon
Revista Armonii Culturale

Call Me Now!

Închide
Prima pagină » ESEU » TUDOR VLADIMIRESCU – DOMN CREŞTIN MARTIR -VOIEVODUL DREPTĂŢII SOCIALE (partea a III-a)

TUDOR VLADIMIRESCU – DOMN CREŞTIN MARTIR -VOIEVODUL DREPTĂŢII SOCIALE (partea a III-a)

Despre Tudor se vorbeşte cu multă laudă 

      de către martorii oculari, cît şi despre 

      inteligenţa, curajul său înflăcărat şi vitejia sa.”

   (Grigor Zaharian-Arhiepiscop armean de Basarabia)

 

   Semnificaţia Revoluţiei lui Tudor Vladimirescu de la 1821, reflectată în simbolistica trinitară cuprinde :

  1. Textul literar şi muzical al poemului – epitaf, <<Manifest al pietrelor unite>>;      
  2. Reprezentarea <<întregului norod românesc>> pe steagul Revoluţiei de la 1821; 
  3. Matricea inedită a sigiliului inelar al lui Tudor Vladimirescu <<1821>>.

 

    La 4 Martie 1981, Sfânta Mănăstire Antim din Capitală, unde a ars Rugul Aprins al unei pături aristocrate a intelectualităţii româneşti interbelice, în frunte cu Sandu Tudor – Ieroschimonahul Daniil, a fost gazda sesiunii ştiinţifice organizată de Comisia Română de Istorie Comparată- CRIBC, condusă de Mitropolitul Olteniei, Nestor Vornicescu, pe tema <<160 de ani de la Revoluţia lui Tudor Vladimirescu>>

   În alocuţiunea rostită de înaltul Vlădică basarabean s-a subliniat rolul Mănăstirii Antim, asigurat de episcopul Argeşului, Ilarion  Gheorghiadis (1819-1821), în vremea pregătirii şi desfăşurării Revoluţiei de la 1821.

 

   Reuniunea s-a desfășurat în atmosferă sacră, solemnă, ce s-a oglindit pe un fundal inedit al unui memorabil epilog: audierea ineditului poem <<Tudor>>, interpretat de poetul naţionalist creştin Ioan Alexandru, alături de faimoasele înregistrări: <<Imnul lui Tudor>> – pe textul poemului-manifest de la Mănăstirea Antim, interpretat în premieră de corul Seminarului teologic-Craiova; emoţionanta şi fascinantă <<Cântare a româneştilor pătimiri şi nădejdi: Mugur, mugur, mugurel…>> executată admirabil de Grigore Cîrstea, arhidiacon al Catedralei mitropolitane Craiova.

 

   Tematica sesiunii ştiinţifice de la Mănăstirea Antim a fost publicată în diverse studii şi articole, de mare răsunet şi referinţă spirituală, precum: 

1.Simbolistica eliberării Patriei într-o matrice sigilară inelară inedită <<1821>>, în Documente noi descoperite şi informaţii arheologice, Academia de ştiinţe sociale şi politice, Bucureşti, 1981, p. 79-84; 

  1. Un document unicat: Sigiliul Revoluţiei lui Tudor Vladimirescu, în <<Magazin istoric>>, an. XV (1981), nr. 6 (iunie), p. 14-15;
  2. Reprezentarea întregului norod românesc pe steagul Revoluţiei de la 1821 – simbol al redeşteptării naţionale şi sociale, în <<Telegraful român>>, nr. 15-18/1981, p. 7;
  3. Episcopul Ilarion, sfetnic al lui Tudor Vladimirescu, în <<Telegraful român>>, nr. 19-20/ 1981, p. 1-2;
  4. <<Un manifest al pietrelor unite>> – motivul <<Unirea face puterea>> într-o cântare românească din preajma anului 1821, în <<România literară>>, nr. 25/ 1981, p. 13; 
  5. Reprezentarea întregului <<norod românesc>> pe steagul Revoluţiei de la 1821, în <<Ramuri>>, nr. 4/ 1981, p. 11, 15;
  6. Episcopul Ilarion al Argeşului, sfetnic al lui Tudor Vladimirescu. File din calendarul strădaniilor sale de slujire a Bisericii şi a Patriei (anii 1820-1821), în <<Mitropolia Olteniei>>, nr. 1-3/ 1981, p. 7-77;
  7. Studiul O matrice inelară inedită şi semnificaţia sa istorică, în <<Mitropolia Olteniei>>, nr. 7-9/ 1981.

 

   Imaginea lui Tudor Vladimirescu – iniţiatorul evenimentului istoric epocal – Revoluţia antifeudală şi antifanariotă de la 1821, s-a amplificat prin amploarea şi complexitatea sa inedită, purtând pecetea mitului încrustat în sublime naraţiuni, reflectate de mantia Adevărul şi a realităţii cu care a intrat în legendă.

 

   „Există în cultura neamurilor, afirma istoricul Alexandru Nemoianu, anume naraţiuni, balade sau legende care rămân ca simboluri arhetipale, ca mituri creatoare, cu valoare veşnică.” (Alexandru Nemoianu, „Despre miturile creatoare”, citat de Grigore Stamate, în cap. VIII. Eroii-Element de Personalitate a Gruiului, în vol. I Personalitatea şi Personalităţile Gruiului, Axioma Print Bucureşti, 2012)

 

   „Fără legendă, fără poveste, mărturiseşte eruditul scriitor, istoric militar General-locotenent dr. Grigore Stamate, tradiţia şi actualitatea sunt private de cel mai ingenuu dintre toate elementele geniului uman: copilăria neamului. Poezia începutului, parfumul mugurelui şi cântul de leagăn al civilizaţiei noastre… Ne plac legendele, ne farmecă poveştile şi povestirile, după cum suntem interesaţi de tradiţie şi admirăm până la extaz izbânda eroilor din lupta reală, din acea aprigă încleştare pentru neatârnare şi independenţă. Suntem fascinaţi de măreţia faptelor care dau sens trăirilor şi viselor noastre. Nu există preţuire mai mare, nu există nici un moment în care simţirea să exulte mai puternic şi să facă inima să trepideze la apogeul sensibilităţii, decât MEMORIA unor astfel de EVENIMENTE.” (Grigore Stamate/ Teodor Petre/ Ion Samoilă, Personalitatea şi Personalităţile Gruiului, vol. II, Axioma Print Bucureşti, 2013, p. 14)

 

   Interpretarea emblemei şi legendei matricei sigilare <<1821>>, descifrează mărturii diverse privid derularea evenimentelor Revoluţiei lui Tudor Vladimirescu, prin „originalitatea şi semnificaţia inconfundabilă a emblemei, ea fiind prima reprezentare alegorică a poporului şi a luptei sale de dreptate socială şi libertate naţională. (Nestor Vornicescu – Mitropolitul Olteniei, DESCĂTUŞAREA 1821, Ed. Mitropoliei Olteniei, Craiova-1981, p.7)

 

   Compoziţia heraldică a emblemei este un unicat. Ea nu se întâlneşte şi nu se aseamănă cu niciun alt însemn voievodal sau boieresc din istorie. Emblema semnifică în chip autoritar şi plenar puterea şi suveranitatea POPORULUI!

 

Mergând pe firul logic al faptelor, al spiritului evenimentelor, observăm o reflectare a strânsei conlucrări, comuniuni dintre Pandurul gorjan Tudor şi Vlădica Ilarion de Argeş. „O concepţie comună, o viziune comună, aceleaşi scopuri şi acelaşi ardent patriotism le-a călăuzit cugetele şi le-a oţelit voinţa spre lupta neabătută pentru organizarea şi desfăşurarea acţiunii revoluţionare întru redobândirea <<dreptăţilor călcate>> ale poporului.” (Nestor Vornicescu…, op. cit., p. 7)

 

Matricea sigilară

 

„Mugur, mugur, mugurel…/ Ia fă-te mai măricel!…/ Că ne-am săturat de iarnă/ Şi de greutăţi în ţară!/ Bate-i, Doamne, pe ciocoi,/ Cum ne bat şi ei pe noi!/ Vino, scumpă Primăvară/ Şi ne adă bine-n ţară!…” (autor P.S. Ilarion, Pr. Nae Popescu, Slavoslovia lui Ilarion al Argeşului, în Muzică şi Poezie, I (1935), 1, p. 7-8; Gh. Ciobanu, Studii de etnomuzicologie şi bizantinologie, Bucureşti, 1974, p. 139)

 

   Similitudinea astăzi. Mugurul a ajuns rug uscat din rugul aprins de jale şi suferinţă.

 

Rugur, rugur, rugurel,/ s-a-nteţit în pârjorel!/ N-avem vară şi nici toamnă,/ nici iarnă şi primăvară,/ Avem doar pustie-n ţară!// Avem drama cea mai mare: laşitate şi trădare,/ o credinţă sfărâmată/ şi nădejdea spulberată cum n-a mai fost niciodată!// Avem lacrimi şi suspine,/ rău şi ură şi ruşine!/ Avem trecut renegat,/ Prezent în giulgiu înfăşat/ şi viitor încătuşat! (Gheorghe Constantin Nistoroiu)

 

   Preludiul întregului program de gândire şi înfăptuire revoluţionară, în care pulsa tradiţia religioasă şi patriotismul înflăcărat întrupat într-un naţionalism creştin, brodat pe unitatea de cuget, a transformat „inscripţia-manifest” într-o inedită şi inefabilă „Cântare a româneştilor pătimiri şi nădejdi”.

 

Trinitatea de gândire Pandur-Vlădica-Dascăl, respectiv Tudor Vladimirescu-Ilarioan Gheorghiadis-Gheorghe Lazăr, a slobozit comuniunea serafică prin harul de Sus, în care s-au încrustat însemnele heraldice ale unităţii etnico-spirituale ale valahilor de pretutindeni – simbolul Dacoromâniei Mari, al luptei întru biruinţa mântuitoare purtate de „tot norodul românesc” pentru sacra cauză obştească: <<DREPTATE şi SLOBOZENIE>>!

 

Stihurile brodate pe drapelul de luptă din „pătimiri şi nădejdi”, dincolo de răsunetul manifest cu ecou mobilizator, se uneau şi într-o invocaţie către Sfânta TREIME.

 

   Toţi marii voievozi valahi, ctitori de PREZENT, TRECUT şi VIITOR, adică de Neam şi Biserică aveau lângă drapel şi Icoana unui sfânt protector, precum Sf. M. Mc. Gheorghe, Sf. M. Mc. Dimitrie, Sf. Ioan Botezătorul, dar nimeni în afară de Tudor Vladimirescu n-a pus Icoana TRINITĂŢII, a IUBIRII absolute a DUMNEZEIRII, având în garda celestă  sfinţii militari, generali Gheorghe şi Teodor Tiron.

 

   Dincolo de textul literar al Imnului pandurilor, semantica cuvintelor înfrăţite grăia şi rezona într-o hieratică Mărturisire de credinţă. Calitatea artistică de excepţie, expresivitatea grăitoare prin rafinamentul execuţiei au dat EMBLEMEI – Matricea sigilară inedită – <<1821>>, originalitatea şi autenticitatea simbolului fundamental întru afirmarea şi împlinirea ţelului istoric visat, aşteptat, plămădit şi râvnit al întregului norod pentru libertate, adevăr, dreptate şi demnitate naţionalist-creştin-ortodoxă. „O chintesenţă a statornicelor strădanii de pregătire a atmosferei Revoluţiei şi cea mai convingătoare expresie a hotărârii de luptă pentru îndeplinirea devizei sub care ea s-a desfăşurat, se află în emblema matricei sigilare inelare <<1821>> – reprezentare alegorică a poporului şi a nestrămutatei sale încrederi în viitor, simbolizată în heraldica acestui sigiliu prin steaua călăuzitoare către împlinirea speranţelor şi năzuinţelor neamului.”  (Nestor Vornicescu…, op. cit., p. 8) 

 

   În sânul Patrimoniului spiritual al tezaurului de documente – temelia pe care s-a clădit substanţa şi izvoarele unei bibliografii vaste referitoare la cauzele, pregătirea, desfăşurarea, consecinţele şi semnificaţiile biruinţei-martirice a Revoluţiei lui Tudor Vladimirescu, s-au mai adăugat alte şi alte mărturii externe provenind din memorii, rapoarte consulare, presa vremii, corespondenţă ş.a., precum memoriile obiective, bogat informative ale ofiţerului rus decembrist I.P. Liprandi, descoperite în arhivele din Leningrad şi publicate în 1962. (Documentele răscoalei din 1821, vol. V, Ed. Academiei R.P.R.)

 

   Rapoartele consulare către cancelariile europene evocă acţiunea lui Tudor în conlucrare cu apropiaţii săi, Episcopul Ilarion şi marele Dascăl Gheorghe Lazăr, dar şi corespondenţa arhiepiscopului armean Grigor Zaharian, contemporan cu Revoluţia de la 1821 şi înfăptuitorul ei Tudor Vladimirescu, care i-a stârnit o profundă admiraţie.

 

   Ierarhul armean îşi avea rădăcinile în Cetatea Albă – Akkerman, care înainte de a ajunge arhipăstor în Basarabia, a fost comandant al unui grup de conaţionali în războiul ruso-turc 1806-1812, asemeni Pandurului nostru. S-a remarcat în lupta de la Rusciuc, unde a fost rănit vitejeşte, fapt pentru care ţarul Rusiei i-a acordat aceeaşi medalie-disticţie Crucea Sfântului Vladimir, ca şi valahului nostru. A avut relaţii amicale cu domnii şi ierarhii din Principatele române. Corespondenţa sa cuprinde evenimentele din Ţările valahe în perioada 2 Martie 1821-6 Septembrie 1822, descoperită de cercetătorul din cadrul Institutului de Istorie al Academiei de Ştiinţe a R.S.S. Armeană, Suren Kolangian. (Studia et Acta Orientalia, IV, Bucarest, 1962)

 

   În Epistolele către patriarhul tuturor armenilor Efem I, ierarhul Zaharian îşi exprima sincera şi profunda sa admiraţie spre superlativ pentru Domnul Tudor al românilor.

   „Adunase armată multă şi nu lăsa ca noul bei Callimachi să treacă Dunărea; … scrisese sultanului în numele poporului, că noi toţi preferăm să murim decît să-l vedem pe domnul de neam grecesc între noi; a intrat în Bucureşti şi a supus pe toţi cu linişte; şi cînd din norocul său şi în acestea a izbutit el a devenit Vodă, adică conducător de ţară şi numele său este Tudor Vladimirescu.” (idem.)

   Vlădica Grigor îşi dorea aceeaşi eliberare socialo-naţională şi pentru patria sa.

 

   Biserica Ortodoxă Română prin ierarhii ei, cu prilejul comemorării a 160 de ani de la înălţarea întru martiriu a efemerului Domn Tudor Vladimirescu, a aprins în semn de venerată cinstire candelele dorite de el testamnetar, la Sfântul Mormânt de la Icoana Mântuitorului şi pe cele închinate Crăiesei dacoromânilor – Fecioara Maria din bisericile mănăstirilor sale de suflet, Vladimiri-Gorj, Prejna-Mehedinţi şi Tismana.  

 

Sigiliile inelare ale lui Tudor Vladimirescu

 

   Primul sigiliu încrustând numele său în fum, aparţine perioadei când Tudor era „Comandir al Întîiului Batalion de Panduri din Mehedinţi şi este consemnat pe un document din 3 Septembrie 1810. ( Arhivele Statului Dolj, Colecţia Documente, I/ 16; Emil Vîrtosu, Mărturii noi despre Tudor Vladimirescu, Bucureşti, 1941, Planşa I.)

 

   Alt sigiliu a fost imprimat în ceară roşie pe plicul unei scrisori trimise lui N. Glogoveanu, din Viena în 1814, urmată de o altă scrisoare expediată din Mehedinţi pe când era „vătaf de plai” la Cloşeni, în 25 August 1815. Foarte important este Inelul – Sigiliu, din <<Familie>>, reprezentând un luptător şi un sacerdot, încredinţat alături de Drapelul Revoluţiei, camaradului său George Cacaleţeanu, la 21 Mai 1821 – Ziua Sfinţilor Împăraţi întocmai cu Apostolii Constantin cel Mare şi mama sa Împărăteasa Elena, dar şi ziua lui Iuda vânzătorul, adică a trădătorilor greci creştini. (A. Metzulescu, Steagul lui Tudor Vladimirescu, în vol. Oltenia. Documente. Cercetări. Culegeri, Cartea a II-a, p. 136-138; M. Dogaru: Matrice sigilară provenind de la Tudor Vladimirescu, în <<Mitropolia Olteniei>>, XXXIII, 1981, nr. 7-9)

 

   Între toate sigiliile excelează matricea sigilară pentru inel <<1821>>, care în mod expres exprimă acel moment istoric, precum şi întreaga istorie a asupririi norodului.

   Legenda matricei sigilare s-a născut din numeroasele texte, din fulminantele avertismente din Proclamaţiile-manifest, alcătuite, semnate şi strigate cu sufletul frânt şi durut de Domnul norodului, cu glasul norodului şi în numele lui. Norodul său îl venera ca <<mântuitor>> şi <<izbăvitor>>, crezânt cu toată fiinţa lui comunitară în cuvântul şi fapta lui, stârnind uimirea în documentele consulatelor străine din ţară.

 

   Cerul îşi asumă şi el suferinţele sau bucuriile fratelui geamăn – Pământ avertizându-l deseori prin semne cereşti, comete, despre cele ce au să se întâmple. Steaua care pregătea Calea lui Tudor pe tărâmul OLTENIEI, descindea din cometa care i-a călăuzit pe Magi, vestindu-le Naşterea Mântuitorului nostru HRISTOS.

 

   Steaua cu coadă apărută în 7 Iunie 1819, reapărută în 29 Ianuarie 1821 şi repetată în 22 Februarie 1821, ca semn de vestire cerească, semnifică chemarea celui Ales. În Istoria jăfuitorilor Ţării Româneşti, cometa are şi o prevestire rea, grecească, împlinită prin fărădelegile eteriştilor asupra Patriei noastre: „cînd feciorii lui Ipsilant s-au pornit din părţile Basarabiei ca să-şi facă oaste din grecime şi din arnăuţime şi din orice adunare rea, cîţi voia a se uni voinţii lor, la anul 1821.” (Apud. N. Iorga, Izvoarele contemporane asupra mişcării lui Tudor Vladimirescu, p. 328)  

 

„Tudor, Tudor, Tudorel,/ Dragul mamii voinicel!/ De cînd mama ţi-ai lăsat/ Şi olteni ţi-ai adunat/ Pe ciocoi să-i prinzi în ghiară/ Şi s-alungi grecii din ţară,/ Mult la faţă te-ai schimbat/ Şi mi te-ai întunecat!// Maică, măiculiţa mea,/ Cum să scap de cursă rea?/ Căci un glas prevestitor/ Îmi tot spune c-am să mor./ D-ai să mori, drăguţul meu,/ Facă ce-a vrea Dumnezeu!/ Dar să ştii tu de la mine/ Că-un român voinic ca tine/ Pîn’ ce cade, pîn’ ce moare/ Calcă şerpii în picioare,/ Căci de-un şerpe-nveninat/ I se iartă un păcat!” (Din balada Visul lui Tudor Vladimirescu)

 

GHEORGHE CONSTANTIN NISTOROIU

 

Facebooktwitterby feather

Parerea ta...

You must be logged in to post a comment.