Întoarcerea rătăcitorului

(Poem baladesc în trei acte)

 

         Personajele:

Samuel, 70 de ani, tatăl lui Daniel şi Beniamin

Naomi, 50 de ani, soţia lui Samuel şi mama flăcăilor

Daniel, ca la 30 de ani

Beniamin rătăcitorul, 21 de ani

Sara, iubita lui Beniamin, 18 ani

Iosif, fost ortac de petreceri al lui Beniamin, 35 de ani

Ethan, slujitorul lui Samuel şi omul de încredere al lui Daniel

 

 

Actul I

(Jalea lui Samuel)

O cameră aproape goală din marea casă a lui Samuel, cu doar un pat, o masă şi două scaune.

Scena 1

Samuel

(de unul singur şi în genunchi la marginea patului)

 

Beniamin, fiu preaiubit,

la grea-ncercare mi-ai supus

bătrânul trup şi sufletul deodată,

nu pentru banii ce i-ai vrut

ca parte din cuprinsul nost,

ci pentru c-ai fugit de parcă

un rău părinte aş fi fost.

Ai, fiule, a-mi reproşa

teama din dragostea fără hotar?

Atuncea da, merit să-mi spui

c-am fost un tată zuliar…

Căci te-am iubit ca un nebun

mai înainte de născare –

iubeam cu patimă chiar gândul

că mă voi plini ca om

cu tine şi a ta îndivinare.

 

(Se roagă.)

Preabunule Tată ceresc,

întâi de toate Te-aş ruga

să-mi ierţi sminteala că-n iubire

eu pe mezinu-ndivinat

l-am aşezat mai sus de Tine

şi-n acest chip necugetat

(om sunt, la carul inimii-njugat)

eu şi pe primul meu născut

de dreptul lui l-acelaşi sentiment

niţel l-am păgubit.

Deşi nu pot fi acuzat

de făţărie părintească

(sunt tot ce am mai scump,

dar neidentici în carate),

dup-a mezinului plecare

fără vreun semn din lumea mare,

amarnic mă munceşte gândul

la cele trei grele păcate:

Divinizarea fiului rătăcitor

la sacrilegiu m-a condus

şi la uşoara-nstrăinare

de Dani, primul meu fecior.

Tocmai de-aceea Te implor,

Atotputernice Părinte,

să-ndrepţi ce eu nepriceputul

vrând peste fire-am înstrâmbat

şi să le faci mai bine ca-nainte:

Adu-l acasă pe mezin

– Beniaminul rătăcit –

şi eu mă leg prin jurământ

să-mi schimb purtarea de smintit,

iubindu-mi fiii-n mod egal

cum drept de la natură este,

iar dragostea şi crezu-n Tine

să fie-n viaţă-mi un regal!

 

 

Scena 2

Intră Naomi, o femeie trupeşă şi frumoasă, care se opreşte lângă uşă şi-l priveşte cu milă pe îngenuncheat. El o aude, se ridică greoi, apoi – cu paşi târşâiţi – se-ndreaptă spre masă, unde se prăbuşeşte pe unul din scaune cu capul în mâini. Naomi se apropie de el continuând să-l privească ţintă, îi mângâie cu duioşie capul plecat şi se aşază cu un oftat repede înăbuşit pe celălalt scaun.

 

Naomi

Iubite soţ, de-afară eu

te-am auzit, cum mai mereu

te-aud în nopţi plângând

şi aducându-ţi aspre imputări

pentr-acel bine ce l-ai vrut

prin inima întredeschisă

spre-o dragoste atotumană:

Ba c-ai greşit mergând pe calea

de mintea inimii aleasă,

ba că mezinul plin de bani

a şters-o pe furiş de-acasă,

iar tu azi crezi c-o să le-ndrepţi

dorind de toate să dai seamă…

 

Samuel

(geme sfârşit)

Sunt vinovat!

 

Naomi

(cu patimă)

Dar nu atât

Ca vina greu păcat să-l faci!

N-ajunge multa suferinţă

(cu boli nutrită, bătrâneţe, moarte),

ce pas cu pas îl însoţeşte

pe om, din leagăn pân’ la groapă,

e necesar şi-un spor cu culpe inventate

ca traiul scurt să-l facem perpetuă căinţă?

 

Avem vreo vină că ne naştem

marcaţi de-adamicul păcat

şi că ne zbatem soarta să-mbunăm

printr-o iubire fără de rabat?

 

Eşti egoist de crezi că ce se-ntâmplă,

ca mamă şi soţie nu mă doare –

un trist fiu ici, altul departe,

iar tu de-abia stând pe picioare.

 

Exemplul biblicului Iov

îndemn să-ţi fie şi tărie:

Cum ziua vine după noapte,

tot astfel după rău bine-o să vie!…

 

Samuel

(uşor înviorat)

Vorbeşti de Iov, acest simbol

al încercării peste fire –

el un colos, eu un pigmeu

în a credinţei neclintire.

 

Fiind un muritor plăpând

la trup şi suflet deodată,

dorinţa mea cea mai fierbinte

e toţi să fim iar laolaltă.

 

Când fiu-l voi vedea acasă

şi armonia regăsită,

simt c-o să fiu cel care-am fost –

iubire de doruri rănită…

 

Tocmai de-aceea pe Ethan

– nu servitor, ci prieten bun –

eu l-am trimis azi la oraş

cu-acest mesaj pentru băiat:

„Atât de mult m-am zbuciumat

întoarcerea ta aşteptând,

că-s doar o umbră printre vii.

Spre-ai tăi aleargă, nu mai sta,

altminteri întâlnirea noastră

nu-i cu putinţă-n viaţa asta…”

 

Aştept acuma, draga mea,

al lui Ethan cuvânt s-aud,

şi deie bunul Dumnezeu

el să nu fie unul crud.

 

Naomi

(luând mâna slăbită a lui Samuel între palmele ei)

O, suflet mai de preţ ca preţuirea,

din bunătate plămădit!

Ştiam nu doar că-ţi dai silinţa

să dai de fiul nostru rătăcit,

dar – neputând să-i frângi ţicneala

şi-acasă să-l aduci –

prin negustorul David

cu bani l-ai ajutat,

ca faţă el să facă

belelelor ce le-a cătat.

(Se opreşte ca să tragă cu urechea la zgomotul din curte.)

S-a-ntors Ethan, aşa că-ndată

mai multe despre Ben vom şti:

Pe unde doarme,

cum se simte

şi când spre casă va porni…

 

Scena 3

Intră Ethan, un bărbat îndesat, de vârstă mijlocie şi cu privirea piezişă.

Samuel

(ridicându-se de pe scaun)

Ce veşti aduci, dragă Ethan,

despre sărmanul meu băiat?

Căci faţa şi privirea ta

nu-mi spun nimic din ce-ai aflat…

 

Ethan

(cu faţa puţin întoarsă şi privirea lunecătoare)

Stăpâne, -n zeci de ani

de când îţi aparţin

şi necurmat m-am străduit

cu tot ce am să te slujesc,

avut-ai vreun motiv să fii

de zelul meu nemulţumit?

 

Naomi

(aparte)

Vulpoiul ăsta de Ethan

– trecut prin ciur şi prin dârmon –

stăpânul iar şi-l ia cu mostre

din caracterul lui aton.

 

Cum, Doamne, Samuel nu vede

a lui Ethan ipocrizie?!

Poate că sufletul curat,

la rău menit e orb să fie…

 

Samuel

(surprins)

Nicicând motive n-am avut

să mă-ndoiesc de-a ta credinţă!

De-aceea, nu căta ce nu-i

în vorba-mi fără iscusinţă,

 

ci cată dincolo de ea

spre sufleteasca întocmire…

Dar mă opresc, astfel ca tu

de ce-ai făcut să-mi dai de ştire.

 

Ethan

(vorbind rar, cu o nuanţă rutăcioasă)

Junul stăpân l-am căutat

la vechea lui adresă, însă-aici

proprietara lui mi-a spus

c-a dispărut parcă-nghiţit

de cloaca-n care s-a zvârlit

(beţii, femei, nopţi irosite),

lăsând în urmă neplătită

chiria pe mai multe luni

şi datorii la cărţi făcute,

într-un cuvânt vrednic de plâns

după ce banii de la tata

pe apa sâmbetei s-au dus.

 

Apoi m-am pus pe-amuşinat

în acel furnicar-olat

– ici întrebând,

colo aflând

că da, a fost zărit cândva –

dar negăsindu-l să-i predau

mesajul scris şi prin viu grai,

eu m-am întors să dau socoată

de misia-mi ne-ndeplinită

din vina sorţii nu a mea.

Pune scrisoarea pe masă şi se uită nepăsător la furtuna stârnită de ştirea lui în stăpâni: Samuel căzut pe scaun stă gata-gata să-şi piardă cunoştinţa; Naomi crede că-l sprijină, dar de fapt ea însăşi se ţine pe picioare doar agăţându-se cu o mână de Samuel şi cu cealaltă de masă.

 

Ethan

(aparte)

Era mai bine de-i spuneam

că l-am văzut pe derbedeu

într-un local c-o târâtură?

Dar capul iute l-am întors

(nu cred că m-a recunoscut!)

de la ilustra secătură,

astfel punând în practică

planu-ntocmit de Daniel:

Fiind Beniamin un trântor

cu partea sa de-avere risipită,

nu-i drept ca rătăcirea lui

să fie-n dauna frăţânelui

(ce-ntreaga viaţă a trudit)

şi-apoi pe veci toate uitate

de bucurie că s-a-ntors

păcălitorul jumulit!…

(Iese.)

 

Scena 4

Intră Daniel, voinic şi mânios, dar văzând starea de plâns a părinţilor, pe loc se simte cuprins de milă şi îngrijorare.

Naomi

(vorbind cu oarecare greutate)

Ce bine-mi pare, dragul meu,

că ai intrat să ne saluţi!

Acum, te rog, pe tatăl tău

să-l pun în pat tu să m-ajuţi…

 

Daniel

(foarte îngrijorat)

Dar ce-a păţit? E-atât de dărâmat

că pare-aproape leşinat…

Căzut pe scaun, cu capul în piept şi mâinile atârnând fără vlagă, Samuel nu dă semne c-ar auzi ce vorbesc mama şi fiul.

Pe pat după ce-l vom aşeza,

eu doctorul am să-l aduc,

pentru că-mi vine greu să-l văd

slăbit şi cu privirea-i de năuc.

Îl culcă cu grijă şi-n scurt timp Samuel îşi revine: respiraţia se normalizează, el deschide ochii şi schiţează un zâmbet chinuit.

 

Naomi

(cu exuberanţă)

Convinsă-am fost c-o să-şi revină

dup-acel şoc înregistrat.

Nu doctorul poate-ajuta

într-o atare-mbolnăvire,

ci doar a Lui milostivire

pentru un dor nemângâiat.

 

Daniel

Vorbeşti de şoc. Ce fel de şoc?

Vreo veste despre hahaleră?

 

Naomi

(vorbind cu fereală)

Da, fiule, n-am să-ţi ascund

că-i fără vină vinovat:

Ethan a revenit,

dar nu l-a întâlnit

şi asta pe-al tău tată l-a marcat…

Se opreşte auzindu-l pe Samuel că se foieşte în pat. Când acesta se linişteşte, ea continuă:

Cred, Daniel, că-i cel mai bine

acuma singur să-l lăsăm,

ca el de-odihnă s-aibă parte,

iar noi spre cer rugi să-nălţăm.

(Ies.)

 

                                                                     Scena 5       

Samuel

(se roagă)

Atotputernice,

de crezi că merit,

fă-l să se-ntoarcă

mai înainte de-a muri

pe fiul meu în lume rătăcit,

căci cu tărie cred

că toate sunt la Tine cu putinţă,

iar pentru asta de-s nevrednic,

iarăşi zic

slăvit să-Ţi fie numele în veci

şi fie dup-a Ta voinţă.

 

(Adoarme cu mâinile pe piept.)

 

 

 

 

 

Actul II

(Dragostea lui Beniamin)

 

Dimineaţa următoare. O cameră sordidă într-unul din cartierele rău famate ale oraşului: fereastra mică şi murdară, pereţii afumaţi, o sobă veche de tuci într-un colţ, patul îngust şi răvăşit în apropiere, două dulapuri masive. În mijlocul odăii o masă prăpădită şi patru scaune pe măsură, lucruri (haine, încălţăminte, prosoape) azvârlite la întâmplare, iar pe masă farfurii murdare, ceşti, pahare şi o coală de hârtie. Prin toată această harababură se mişcă înainte şi înapoi Beniamin, de-abia ridicat din pat şi îmbrăcat neglijent cu un halat vechi. Are trăsături nobile şi frumoase, dar este foarte palid, cu cearcăne sub ochi, cu tuleiele nerase şi părul vâlvoi.

Beniamin

(cu mâinile la tâmple)

Vai mie păcătos ce sunt!

Îndată vor fi şapte luni

de când eu partea mi-am cerut

din ce se cheamă că-mi revine

prin drept firesc la moştenire

(deşi n-am ajutat cândva

la sporul ei nici c-o para),

ca să dispar cu banii daţi

de inimosul meu părinte

în lumea largă, viaţa să-mi trăiesc.

Şi-aşa de bine mi-am trăit-o

în chefuri, jocuri şi desfrâuri,

încât toţi banii dusu-s-au pe rând

şi eu adesea sunt flămând,

ba-s hărţuit şi de creditori…

Ah, dragi părinţi, ce rău îmi pare

ca un dement că m-am purtat

şi că prin fuga mea de-acasă

durere-n inimi v-am lăsat!

Dar azi, când crunta suferinţă

m-a preschimbat atât de tare,

încât sărmanele roşcove

sunt pentru mine hrănitoare,

iertarea voastră-ar ferici

întârziata mea căinţă…

Ah, scump şi iubitor părinte

de-o bunătate fără seamăn!

Regretul meu e nesfârşit

când ştiu că-n tot acest răstimp

o clipă nu m-ai dat uitării,

deşi de fapte-s ei menit,

ci prin Ethan şi negustor

tu urma mi-ai luat,

ba chiar m-ai ajutat

discret-ocrotitor

să scap de câteva mizerii,

iar eu, mişel între mişei,

de-un mulţumesc în scris

nici că m-am sinchisit.

Se apropie repede de masă, de unde ia cu o mână tremurătoare coala scrisă pe o parte a ei cam până la jumătate. Mai agitat ca înainte, continuă să se plimbe cu hârtia în mână.

Mai bine spus, numai din jenă

s-o-nchei şi s-o trimit n-am îndrăznit…

Taman la asta mă gândeam

stând ieri la o cafea cu Sara,

când pe Ethan brusc l-am zărit.

Dar geaba am ţâşnit pe stradă

şi ca nebunul l-am cătat,

că el parcă-n pământ intrase.

Neşansă-a fost ori lucru necurat?…

Aşa de mult m-a afectat

această stranie-ntâmplare,

încât pe faţă şi pe dos

am răsucit-o-ntreaga seară,

până ce somnul m-a cuprins

şi Domnul mi-a trimis ăst vis:

 

Eram acasă în ogradă

– ograda noastră-ncăpătoare –

şi tata nu ieşea, ca dintr-odată

s-aud din casă vocea-i rugătoare:

 

„Iubit copil, ce mult doresc

să mergem în ştiutul crâng!

Dar nu pot să mă scol din pat

de nu-mi dai mâna să ţi-o strâng…”

 

Atunci m-am repezit spre-odaia

unde gemea încetişor.

În prag, însă, stătea Ethan

rânjind pieziş-provocator:

 

„Cu ce ocazie pe-aici,

când Daniel, noul stăpân,

mi-a poruncit că de-o s-apari

la dracu-n praznic să te mân.

 

Te-ai desfrânat şi-ai risipit

în timp ce alţii trag din greu.

N-ai stofă de om aşezat,

ci doar să umbli teleleu…”

 

Trezit din somn cu noaptea-n cap

şi fiind visul semn ceresc,

m-am hotărât în mare grabă:

Chiar azi spre casă eu pornesc!

 

Atât mai stau să vină Sara

şi trenţele să mi le-adun.

Ajută-mă, Tată din ceruri,

ca pe iubită s-o îmbun!

(Începe să-şi adune lucrurile, pregătindu-se de plecare.)

 

Scena 2

Intră Sara, gingaşă, frumoasă şi îmbrăcată cu mult gust. Rămâne extrem de surprinsă când vede ce se întâmplă.

Sara

Te-a hotărât deodat’ să pleci

când ieri prin cap nici că-ţi trecea?

Înseamnă că mă părăseşti.

 

Beniamin

(îmbrăţişând-o cu toată împotrivirea ei)

Cum poţi să crezi aşa ceva?

De m-ai lăsa, iubito, să-ţi explic…

 

Sara

(printre suspine)

Să-mi spui anume ce? Minciuni

despre iubirea ta cea mare,

când e vizibil c-ai fi şters-o

fără să simţi vreo remuşcare

mai înainte să mă vezi.

Cinstit să recunoşti aş vrea

c-a mea venire te-a-ncurcat.

Aşa de proastă tu mă crezi?

(Cade pe un scaun oferit de Beniamin. El se aşază în apropiere pe alt scaun.)

 

Beniamin

(alintând-o şi ştergându-i lacrimile)

O, dulcea mea înlăcrimată

de-o dragoste înaripată!

Cum aş putea să recunosc

ceva ce nu-i adevărat?

Să fug de tine când n-ascund

că însuşi cerul mi te-a dat?!

 

Păi, ieri chiar tu ai stabilit

locul şi ceasul de-ntâlnire,

ca azi o oarbă bănuială

pe foc să pună-a ta iubire…

 

E drept că doar acu o oră

m-am hotărât să merg acasă.

Dar nu-i ce crezi şi de-mi îngădui

dovada-ţi fac că-mi eşti crăiasă.

(Sara începe să se liniştească şi ochii să-i râdă printre lacrimi.)

 

Ieri ai văzut că pe Ethan

să-l întâlnesc n-am izbutit,

fapt pentru care astă-noapte

somnul târziu doar m-a găsit,

 

ca-n visul ce mi l-a trimis

cerescul Atotştiutor

s-aud cum suferindul meu părinte

mă roagă să mă-ntorc cu zor,

 

căci el din pat se va scula

când mâinile ne-or fi unite –

miraculosul panaceu

pentru inimi profund rănite.

 

Puteam să nu dau ascultare

mesajului din cer venit,

deşi pe căi ocolitoare

de-a lui bolire-am auzit?!…

 

Aşa că, Sara mea iubită,

îndată voi pleca spre casă,

ca tatăl meu să-nvingă boala,

iar tu să-mi fii curând mireasă.

 

Sara

(cu ochii umezi de lacrimile fericirii)

Vai, dragul meu, ce rău îmi pare

că m-am purtat îngrozitor!

Dar te iubesc atât de mult

micuţ şi dulce Benişor.

 

(Continuă cu adorabilă îngrijorare, după ce-i sare în braţe şi-l sărută cu patimă:)

Crezi că părinţii tăi vor vrea

să intru-n casa lor ca noră?

Dar Daniel?…Eu simt de-acuma

că lor le sunt fiică şi lui soră.

 

Beniamin

(mângâindu-i obrajii îmbujoraţi şi părul bogat)

Să fii convinsă, adorato,

că te-or iubi ca pe-o fiică,

iar Daniel la rândul lui

îşi va iubi sora mai mică.

 

De-n locul tău – o frumuseţe

la-nfăţişare şi la fire,

aveam o alta oarecare,

şi-atunci era prilej de fericire.

 

Pentru că ei, părinţii mei,

iertare-s numai şi-omenie:

A mea venire dacă-i leacul

ce-o să-i repună pe picioare,

prin îngereasca ta ivire

cerul coboară pe-a lor glie.

 

 

Scena 3

Intră Iosif, deşirat şi îmbrăcat la patru ace, dar după faţa lui trasă şi îmbătrânită se vede că n-o duce deloc bine cu sănătatea.

Iosif

(aşezându-se cu un aer plictisit)

Îndrăgostiţii mei cuminţi,

habar n-aveţi de plictiseală

şi, iaca, vă invidiez…

(Arătând cu degetul spre geamantanul din mijlocul camerei:)

Te pregăteşti de o uşcheală?

 

Am mirosit eu cevaşilea

de când vânai bani cu-mprumut

şi vechi creditori te vânau.

Că eşti sau nu dator vândut,

 

puţin îmi pasă. Chiar şi eu

cu bani împrumutaţi trăiesc –

iau dintr-o parte, dau în alta

şi pe naivi îi păcălesc.

 

Căci în esenţă piaţa este

raportu-n legi statornicit

dintre escrocul îndrăzneţ

şi nătăfleţul fraierit.

(Sara se ridică brusc de pe scaun şi merge la geam, Beniamin dă să spună ceva, dar Iosif, fără să-i pese de nemulţumirea celor doi, continuă cu acelaşi ton monoton şi agasant:)

Tocmai pe mine tu acum

pe sfoară să mă tragi încerci,

deşi te-am ajutat mereu

cum peste-ncurcături să treci?

 

Pe scurt, fiind la ananghie

cu-afurisitul de mălai,

insist ca banii datoraţi

fără zăbavă să mi-i dai!

 

Sara

(aparte)

Licheaua asta jigărită

îşi cere banii înapoi,

cu toate că-n atâtea luni

a profitat de Ben cât doi…

 

Beniamin

(surprins şi nu prea)

Cândva din tot avutul meu

te-ai înfruptat fără sfială.

 

(Se caută prin buzunare şi pune banii datoraţi pe colţul mesei.)

 

Poftim. Sunt banii mei de drum.

Acuma ia-i şi ieşi afară!

 

(Iosif înşfacă banii şi iese.)

 

Scena 4

Sara

(sărutându-l pe Beniamin)

Ce bine-mi pare, scumpule,

că l-ai atins pe ticălos!

 

Beniamin

(surâzând)

Crezi că ajută? El se-amuză

că am să fac drumul pe jos…

 

Sara

(repede)

S-o creadă el.

(Desface pumnişorul şi-i arată mai multe bancnote boţite.)

Sunt banii noştri.

Acuma i-ai, ai tăi sunt toţi,

ca şi-n absenţă peste bot

să-i altoim pe-aceşti netoţi.

(Beniamin refuză. Sara insistă. În cele din urmă acceptă banii şi o îmbrăţişează cu patimă.)

 

 

 

 

 

Actul III

(Din nou acasă)

 

Camera din primul act.

 

Scena 1

Samuel

(întins pe pat)

Mezinul meu rătăcitor,

acuma sunt convins că veni

şi m-oi înzdrăveni.

Doar cât am aţipit

şi-un vis mi s-a trimis,

în care-am fost vestit

că-ncoace ai pornit…

Îţi mulţumesc, Atotputernice,

că-n mare mila Ta

nu doar că m-ai iertat

pentru-ndoiala jignitoare,

dar chiar mă răsplăteşti

cu bucurii suprafireşti,

dovadă că poţi orice vrei,

dar nu vrei tot atât cât poţi.

 

Scena 2

Intră Naomi.

 

Samuel

N-a apărut încă băiatul?

 

Naomi

De care-ntrebi? La câmp este cel mare

şi-ndată-acasă va sosi,

iar de mezin doar Domnul ştire are.

 

Samuel

De cel pierdut întreb, căci Daniel

e-aici cu noi şi-şi are rostu-n viaţă.

Dar vine azi şi rătăcitul.

Vestit am fost de astă-dimineaţă.

 

Naomi

(surprinsă)

Veşti de la el? În care chip,

că sol pe-aicea n-am zărit?

 

Samuel

(rar şi apăsat)

Solul ceresc mi-a spus în vis

că fiul nostru lecuit

chiar azi spre casă va porni.

În vis destinu-i biruit…

 

Naomi

(dezamăgită)

O, visul tău!…Visăm atâtea…

Nicicând nu mi s-a revelat divinul…

Dar, apropo, vrei să-mi explici

cum visul biruie destinul?

 

Samuel

Te-oi lămuri, deşi nu crezi:

În vis doar spiritul lucrează,

şi el fiind nemuritor,

din timp face prezent continuu

– prezenta clipă-nveşnicită –

astfel că vede totu-n el

(în timpul nostru liniar,

soarta-i drapată-n viitor!)

şi-i veşnic însetat de Genitor…

(Se opreşte ca să tragă cu urechea la agitaţia de afară.)

 

Scena 3

Intră Beniamin. Se repede la Naomi şi o sărută cu multă afecţiune, pe urmă fuge la Samuel, care –uimit şi fericit – se ridică în capul oaselor. Fiul îşi sărută tatăl pe amândoi obrajii şi-i ia mâinile slăbite între palmele lui fierbinţi. Mama deja lăcrimează, iar cei doi bărbaţi se privesc cu ochi umezi.

Naomi

O, fiu iubit, ce mult mă bucur

de revenirea ta acasă!

Eşti sănătos? Pari obosit

şi faţa ta-i aşa de trasă…

 

Beniamin

Cu sănătatea nu mă plâng,

dar oboseală-am adunat –

azi-noapte somnul chinuit,

acum pe drum rău hurducat.

 

Naomi

(îngrijorată)

Ce-anume somnul ţi-a stricat?

Că înainte dormeai dus…

 

Beniamin

Un vis extrem de sugestiv

(mai bine zis mesaj de sus)

 

prin care eram îndemnat

s-o iau spre casă-n goana mare,

căci numai dacă-s lângă el

tata se pune pe picioare.

 

Ba şi mai şi, visul cerea

în mâna mea s-o strâng pe-a lui.

De-aceea m-am grăbit să fac

după porunca cerului…

 

Naomi

(extrem de surprinsă)

Zici c-ai avut şi tu un vis?!

Păi, puiule, asta-i minune:

Azi-dimineaţă tatăl tău

avu aceeaşi viziune!

 

Beniamin

(sărind în picioare)

 

Tăicuţule, e-adevărat

c-am fost deodată printre stele?

 

(cu evlavie)

 

Cred, Doamne, că eşti Cel ce eşti!

Ajută necredinţei mele!

 

Samuel

(tulburat, coboară din pat cu ajutorul fiului,

face câţiva paşi prin cameră, apoi se aşază pe un scaun)

 

Da, scumpii mei, puterea Lui

minune-i pentru om atunci când vrea:

Perfectul sincronism din vise,

venirea ta

şi-nzdrăvenirea mea.

 

Pentru că, iată, nu mai sunt

al patului sărman captiv –

când spiritul e sănătos,

trupul nu poate sta pasiv…

 

Beniamin

(cu însufleţire)

Iubiţi părinţi, vreau să vă spun

că Sara e a mea aleasă.

Cu voia voastră-o să mă-nsor

şi-oi fi un vrednic om de casă.

 

Naomi

(sărutându-l)

Copilul meu, sunt fericită

că vrei ce noi doar am sperat!

Aleasa ta, oricine-ar fi,

este oricând bine venită.

 

Dar m-am pornit pe turuit

când tu flămând eşti şi-nsetat.

La ale mele am fugit…

 

Samuel

Ethan să vină pân-aicea-ndat!

(Naomi iese.)

 

Scena 4

Samuel

(din ce în ce mai bine dispus)

Şi zi aşa, mezinului

i s-a făcut de-nsurătoare,

luând-o cu ceva-naintea

moştenitorului mai mare.

 

Beniamin

La fire şi la-nfăţişare

fără pereche-i Sara mea.

Ai s-o cunoşti şi sunt convins

că vei fi fermecat de ea…

 

Dar iat-o în medalion

mai splendidă ca o regină;

averea ei spitituală

se va vedea când o să vină.

 

Samuel

(privind medalionul)

Nimic de spus, este frumoasă

această noră viitoare.

De are sufletul pe-aproape,

eşti numai bun de-nsurătoare.

 

Cu toate astea, sfatul meu

e să nu-ţi arzi iubirea toată,

ci las’ din ea pentru atunci

când fugi de soaţă câteodată…

 

Scena 5

Intră Ethan.

Samuel

(cu neascunsă satisfacţie)

Ia uite-aici, dragă Ethan,

Pe cine domnul ne-a adus!

 

(Ethan îl salută pe Beniamin)

 

L-ai căutat cum te-am rugat,

dar în zadar, ieri tu mi-ai spus.

 

Ethan

(cu aceeaşi privire piezişă)

Am alergat ca un nebun

tot întrebând, făr’ să-l găsesc…

 

Beniamin

Din cafenea eu te-am văzut

şi repede-am fugit afară.

Dar parcă strada te-nghiţise,

nici vorbă să te mai zăresc

în zorul meu până spre seară.

 

Samuel

Asta-i esenţiala diferenţă

dintre puterea omului

şi cea a Domnului:

Ce pentru om e „Nu se poate!”,

la El se derulează ca pe roate…

 

(către slujitor)

 

Când Daniel va apărea

să fie-ndată-nştiinţat

că frăţiorul lui s-a-ntors

şi că de mine-i aşteptat.

 

Iar pân-atunci, pentru ospăţ,

viţelul cel mai gras să-l tai

de bucurie c-a venit

feciorul nostru rătăcit!

(Ethan iese.)

 

Scena 6

Samuel

Sunt intrigat, băiatul meu,

De ce-nainte ai rostit:

Doar cel ce-un plan al lui urmează

dispare şi nu e de găsit!

 

Şi planu-ascuns al lui Ethan

să-l dibuiesc nu e prea greu –

mie minciuni cu căutarea ta,

de tine să fugă mereu.

 

În chipu-acesta ticălos

vroia a ta înstrăinare

şi-n mine sila să sădească

faţă de marea-ţi desfrânare.

 

Fiind el doar executantul,

rămâne-o tristă constatare:

Cel care planul l-a croit,

intenţii hrăpăreţe are!…

 

Beniamin

Mi-aduc aminte că în vis

eram afară în ogradă,

iar tu de-aicea mă strigai.

Dar n-am putut să vin la tine,

pentru că-n prag stătea Ethan

cu hâdu-i rânjet de satan,

zicându-mi că poruncă are

de la stăpânul Daniel

să mă trimită la plimbare.

 

Samuel

(duios şi îngrijorat)

Te rog, iubitul meu copil,

din cap să-ţi scoţi orice-ndoială

despre-a lui Daniel morală!

 

Vreau armonie între voi

după al tău divertisment,

şi pentru asta voi pleda

până în ultimul moment.

 

Adu-ţi aminte-n Tatăl Nostru

pe Dumnezeu ce-L implorăm:

„Şi Tu greşelile ne iartă

precum greşiţii ni-i iertăm”!

 

Fiind un sacru-angajament

pe care zilnic ni-l luăm,

el trebe-ntocmai respectat.

Altminteri este-un greu păcat.

 

Scena 7

(Intră Daniel.)

Daniel

(foarte aprins şi neprivindu-l pe mezin)

Îţi pare, tată, că e drept

ca eu să mă spetesc cu munca

şi-obişnuit să fiu tratat,

iar cel ce bani a risipit

(întreaga parte cuvenită),

nu doar să fie graţiat

la jalnica lui înturnare,

ci şi regeşte ospătat?!

 

Păi, pentru mine niciodată

un miel sau ied tu n-ai tăiat,

dar pentru el în mare grabă

viţelul gras l-ai înjunghiat.

 

Samuel

(cu blândeţe)

Îţi voi răspunde, Daniel,

doar după ce vă-mbrăţişaţi.

Cum vă iubesc să vă iubiţi,

iar nu să vă înduşmăniţi…

 

Daniel

(cu ironie)

Amorul tău e cam bălţat:

Ben e de tine adorat,

pe când eu sunt doar agreat.

 

Samuel

Iubirea mea, egală-n fond,

diferă numai la culoare:

Tu ca bărbat plinit primeşti

aspră iubire bărbătească,

Ben în formare-i răsplătit

cu gingaşa iubire femeiască.

 

Dar vrea statutul de bărbat:

Aleasa şi-a găsit-o,

acum visează căsnicia

şi să devină om de casă.

(Fraţii îşi întind mâinile şi se îmbrăţişează.)

 

Daniel

(către mezin)

Crezi că mă las de tine depăşit?

Şi eu aleasa mi-am găsit…

 

Beniamin

(printre lacrimi)

Ce fericire că-s cu voi

şi ca bărbat pot să vă spun

că aspru vă iubesc pe amândoi.

 

Samuel

Şi-acuma, Daniel, ca-ntre bărbaţi

îţi voi răspunde la-ntrebarea pusă:

Nu te-am tratat în mod festiv

fiind cu mine-aci-mpreună

şi-avându-le pe toate-n mână.

Consideri că n-ai fost apreciat,

deşi de-ncrederea-mi te-ai bucurat?

Viţelul nu mi-a fost cerut

de-acest fecior pierdut cândva

şi astăzi regăsit.

Am vrut să-l onorăm pe înturnat,

iar Domnului să-I mulţumim că l-a-nviat.

De tu erai în locul lui

şi-n lume rătăceai,

crezi c-altminteri făceam

atunci când reveneai?…

 

Sighetu Marmaţiei,                                                       George PETROVAI

10-22 feb. 2016

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Intoarcerea rătăcitorului

(Poem baladesc în trei acte)

 

         Personajele:

Samuel, 70 de ani, tatăl lui Daniel şi Beniamin

Naomi, 50 de ani, soţia lui Samuel şi mama flăcăilor

Daniel, ca la 30 de ani

Beniamin rătăcitorul, 21 de ani

Sara, iubita lui Beniamin, 18 ani

Iosif, fost ortac de petreceri al lui Beniamin, 35 de ani

Ethan, slujitorul lui Samuel şi omul de încredere al lui Daniel

 

 

Actul I

(Jalea lui Samuel)

O cameră aproape goală din marea casă a lui Samuel, cu doar un pat, o masă şi două scaune.

Scena 1

Samuel

(de unul singur şi în genunchi la marginea patului)

 

Beniamin, fiu preaiubit,

la grea-ncercare mi-ai supus

bătrânul trup şi sufletul deodată,

nu pentru banii ce i-ai vrut

ca parte din cuprinsul nost,

ci pentru c-ai fugit de parcă

un rău părinte aş fi fost.

Ai, fiule, a-mi reproşa

teama din dragostea fără hotar?

Atuncea da, merit să-mi spui

c-am fost un tată zuliar…

Căci te-am iubit ca un nebun

mai înainte de născare –

iubeam cu patimă chiar gândul

că mă voi plini ca om

cu tine şi a ta îndivinare.

 

(Se roagă.)

Preabunule Tată ceresc,

întâi de toate Te-aş ruga

să-mi ierţi sminteala că-n iubire

eu pe mezinu-ndivinat

l-am aşezat mai sus de Tine

şi-n acest chip necugetat

(om sunt, la carul inimii-njugat)

eu şi pe primul meu născut

de dreptul lui l-acelaşi sentiment

niţel l-am păgubit.

Deşi nu pot fi acuzat

de făţărie părintească

(sunt tot ce am mai scump,

dar neidentici în carate),

dup-a mezinului plecare

fără vreun semn din lumea mare,

amarnic mă munceşte gândul

la cele trei grele păcate:

Divinizarea fiului rătăcitor

la sacrilegiu m-a condus

şi la uşoara-nstrăinare

de Dani, primul meu fecior.

Tocmai de-aceea Te implor,

Atotputernice Părinte,

să-ndrepţi ce eu nepriceputul

vrând peste fire-am înstrâmbat

şi să le faci mai bine ca-nainte:

Adu-l acasă pe mezin

– Beniaminul rătăcit –

şi eu mă leg prin jurământ

să-mi schimb purtarea de smintit,

iubindu-mi fiii-n mod egal

cum drept de la natură este,

iar dragostea şi crezu-n Tine

să fie-n viaţă-mi un regal!

 

 

Scena 2

Intră Naomi, o femeie trupeşă şi frumoasă, care se opreşte lângă uşă şi-l priveşte cu milă pe îngenuncheat. El o aude, se ridică greoi, apoi – cu paşi târşâiţi – se-ndreaptă spre masă, unde se prăbuşeşte pe unul din scaune cu capul în mâini. Naomi se apropie de el continuând să-l privească ţintă, îi mângâie cu duioşie capul plecat şi se aşază cu un oftat repede înăbuşit pe celălalt scaun.

 

Naomi

Iubite soţ, de-afară eu

te-am auzit, cum mai mereu

te-aud în nopţi plângând

şi aducându-ţi aspre imputări

pentr-acel bine ce l-ai vrut

prin inima întredeschisă

spre-o dragoste atotumană:

Ba c-ai greşit mergând pe calea

de mintea inimii aleasă,

ba că mezinul plin de bani

a şters-o pe furiş de-acasă,

iar tu azi crezi c-o să le-ndrepţi

dorind de toate să dai seamă…

 

Samuel

(geme sfârşit)

Sunt vinovat!

 

Naomi

(cu patimă)

Dar nu atât

Ca vina greu păcat să-l faci!

N-ajunge multa suferinţă

(cu boli nutrită, bătrâneţe, moarte),

ce pas cu pas îl însoţeşte

pe om, din leagăn pân’ la groapă,

e necesar şi-un spor cu culpe inventate

ca traiul scurt să-l facem perpetuă căinţă?

 

Avem vreo vină că ne naştem

marcaţi de-adamicul păcat

şi că ne zbatem soarta să-mbunăm

printr-o iubire fără de rabat?

 

Eşti egoist de crezi că ce se-ntâmplă,

ca mamă şi soţie nu mă doare –

un trist fiu ici, altul departe,

iar tu de-abia stând pe picioare.

 

Exemplul biblicului Iov

îndemn să-ţi fie şi tărie:

Cum ziua vine după noapte,

tot astfel după rău bine-o să vie!…

 

Samuel

(uşor înviorat)

Vorbeşti de Iov, acest simbol

al încercării peste fire –

el un colos, eu un pigmeu

în a credinţei neclintire.

 

Fiind un muritor plăpând

la trup şi suflet deodată,

dorinţa mea cea mai fierbinte

e toţi să fim iar laolaltă.

 

Când fiu-l voi vedea acasă

şi armonia regăsită,

simt c-o să fiu cel care-am fost –

iubire de doruri rănită…

 

Tocmai de-aceea pe Ethan

– nu servitor, ci prieten bun –

eu l-am trimis azi la oraş

cu-acest mesaj pentru băiat:

„Atât de mult m-am zbuciumat

întoarcerea ta aşteptând,

că-s doar o umbră printre vii.

Spre-ai tăi aleargă, nu mai sta,

altminteri întâlnirea noastră

nu-i cu putinţă-n viaţa asta…”

 

Aştept acuma, draga mea,

al lui Ethan cuvânt s-aud,

şi deie bunul Dumnezeu

el să nu fie unul crud.

 

Naomi

(luând mâna slăbită a lui Samuel între palmele ei)

O, suflet mai de preţ ca preţuirea,

din bunătate plămădit!

Ştiam nu doar că-ţi dai silinţa

să dai de fiul nostru rătăcit,

dar – neputând să-i frângi ţicneala

şi-acasă să-l aduci –

prin negustorul David

cu bani l-ai ajutat,

ca faţă el să facă

belelelor ce le-a cătat.

(Se opreşte ca să tragă cu urechea la zgomotul din curte.)

S-a-ntors Ethan, aşa că-ndată

mai multe despre Ben vom şti:

Pe unde doarme,

cum se simte

şi când spre casă va porni…

 

Scena 3

Intră Ethan, un bărbat îndesat, de vârstă mijlocie şi cu privirea piezişă.

Samuel

(ridicându-se de pe scaun)

Ce veşti aduci, dragă Ethan,

despre sărmanul meu băiat?

Căci faţa şi privirea ta

nu-mi spun nimic din ce-ai aflat…

 

Ethan

(cu faţa puţin întoarsă şi privirea lunecătoare)

Stăpâne, -n zeci de ani

de când îţi aparţin

şi necurmat m-am străduit

cu tot ce am să te slujesc,

avut-ai vreun motiv să fii

de zelul meu nemulţumit?

 

Naomi

(aparte)

Vulpoiul ăsta de Ethan

– trecut prin ciur şi prin dârmon –

stăpânul iar şi-l ia cu mostre

din caracterul lui aton.

 

Cum, Doamne, Samuel nu vede

a lui Ethan ipocrizie?!

Poate că sufletul curat,

la rău menit e orb să fie…

 

Samuel

(surprins)

Nicicând motive n-am avut

să mă-ndoiesc de-a ta credinţă!

De-aceea, nu căta ce nu-i

în vorba-mi fără iscusinţă,

 

ci cată dincolo de ea

spre sufleteasca întocmire…

Dar mă opresc, astfel ca tu

de ce-ai făcut să-mi dai de ştire.

 

Ethan

(vorbind rar, cu o nuanţă rutăcioasă)

Junul stăpân l-am căutat

la vechea lui adresă, însă-aici

proprietara lui mi-a spus

c-a dispărut parcă-nghiţit

de cloaca-n care s-a zvârlit

(beţii, femei, nopţi irosite),

lăsând în urmă neplătită

chiria pe mai multe luni

şi datorii la cărţi făcute,

într-un cuvânt vrednic de plâns

după ce banii de la tata

pe apa sâmbetei s-au dus.

 

Apoi m-am pus pe-amuşinat

în acel furnicar-olat

– ici întrebând,

colo aflând

că da, a fost zărit cândva –

dar negăsindu-l să-i predau

mesajul scris şi prin viu grai,

eu m-am întors să dau socoată

de misia-mi ne-ndeplinită

din vina sorţii nu a mea.

Pune scrisoarea pe masă şi se uită nepăsător la furtuna stârnită de ştirea lui în stăpâni: Samuel căzut pe scaun stă gata-gata să-şi piardă cunoştinţa; Naomi crede că-l sprijină, dar de fapt ea însăşi se ţine pe picioare doar agăţându-se cu o mână de Samuel şi cu cealaltă de masă.

 

Ethan

(aparte)

Era mai bine de-i spuneam

că l-am văzut pe derbedeu

într-un local c-o târâtură?

Dar capul iute l-am întors

(nu cred că m-a recunoscut!)

de la ilustra secătură,

astfel punând în practică

planu-ntocmit de Daniel:

Fiind Beniamin un trântor

cu partea sa de-avere risipită,

nu-i drept ca rătăcirea lui

să fie-n dauna frăţânelui

(ce-ntreaga viaţă a trudit)

şi-apoi pe veci toate uitate

de bucurie că s-a-ntors

păcălitorul jumulit!…

(Iese.)

 

Scena 4

Intră Daniel, voinic şi mânios, dar văzând starea de plâns a părinţilor, pe loc se simte cuprins de milă şi îngrijorare.

Naomi

(vorbind cu oarecare greutate)

Ce bine-mi pare, dragul meu,

că ai intrat să ne saluţi!

Acum, te rog, pe tatăl tău

să-l pun în pat tu să m-ajuţi…

 

Daniel

(foarte îngrijorat)

Dar ce-a păţit? E-atât de dărâmat

că pare-aproape leşinat…

Căzut pe scaun, cu capul în piept şi mâinile atârnând fără vlagă, Samuel nu dă semne c-ar auzi ce vorbesc mama şi fiul.

Pe pat după ce-l vom aşeza,

eu doctorul am să-l aduc,

pentru că-mi vine greu să-l văd

slăbit şi cu privirea-i de năuc.

Îl culcă cu grijă şi-n scurt timp Samuel îşi revine: respiraţia se normalizează, el deschide ochii şi schiţează un zâmbet chinuit.

 

Naomi

(cu exuberanţă)

Convinsă-am fost c-o să-şi revină

dup-acel şoc înregistrat.

Nu doctorul poate-ajuta

într-o atare-mbolnăvire,

ci doar a Lui milostivire

pentru un dor nemângâiat.

 

Daniel

Vorbeşti de şoc. Ce fel de şoc?

Vreo veste despre hahaleră?

 

Naomi

(vorbind cu fereală)

Da, fiule, n-am să-ţi ascund

că-i fără vină vinovat:

Ethan a revenit,

dar nu l-a întâlnit

şi asta pe-al tău tată l-a marcat…

Se opreşte auzindu-l pe Samuel că se foieşte în pat. Când acesta se linişteşte, ea continuă:

Cred, Daniel, că-i cel mai bine

acuma singur să-l lăsăm,

ca el de-odihnă s-aibă parte,

iar noi spre cer rugi să-nălţăm.

(Ies.)

 

                                                                     Scena 5       

Samuel

(se roagă)

Atotputernice,

de crezi că merit,

fă-l să se-ntoarcă

mai înainte de-a muri

pe fiul meu în lume rătăcit,

căci cu tărie cred

că toate sunt la Tine cu putinţă,

iar pentru asta de-s nevrednic,

iarăşi zic

slăvit să-Ţi fie numele în veci

şi fie dup-a Ta voinţă.

 

(Adoarme cu mâinile pe piept.)

 

 

 

 

 

Actul II

(Dragostea lui Beniamin)

 

Dimineaţa următoare. O cameră sordidă într-unul din cartierele rău famate ale oraşului: fereastra mică şi murdară, pereţii afumaţi, o sobă veche de tuci într-un colţ, patul îngust şi răvăşit în apropiere, două dulapuri masive. În mijlocul odăii o masă prăpădită şi patru scaune pe măsură, lucruri (haine, încălţăminte, prosoape) azvârlite la întâmplare, iar pe masă farfurii murdare, ceşti, pahare şi o coală de hârtie. Prin toată această harababură se mişcă înainte şi înapoi Beniamin, de-abia ridicat din pat şi îmbrăcat neglijent cu un halat vechi. Are trăsături nobile şi frumoase, dar este foarte palid, cu cearcăne sub ochi, cu tuleiele nerase şi părul vâlvoi.

Beniamin

(cu mâinile la tâmple)

Vai mie păcătos ce sunt!

Îndată vor fi şapte luni

de când eu partea mi-am cerut

din ce se cheamă că-mi revine

prin drept firesc la moştenire

(deşi n-am ajutat cândva

la sporul ei nici c-o para),

ca să dispar cu banii daţi

de inimosul meu părinte

în lumea largă, viaţa să-mi trăiesc.

Şi-aşa de bine mi-am trăit-o

în chefuri, jocuri şi desfrâuri,

încât toţi banii dusu-s-au pe rând

şi eu adesea sunt flămând,

ba-s hărţuit şi de creditori…

Ah, dragi părinţi, ce rău îmi pare

ca un dement că m-am purtat

şi că prin fuga mea de-acasă

durere-n inimi v-am lăsat!

Dar azi, când crunta suferinţă

m-a preschimbat atât de tare,

încât sărmanele roşcove

sunt pentru mine hrănitoare,

iertarea voastră-ar ferici

întârziata mea căinţă…

Ah, scump şi iubitor părinte

de-o bunătate fără seamăn!

Regretul meu e nesfârşit

când ştiu că-n tot acest răstimp

o clipă nu m-ai dat uitării,

deşi de fapte-s ei menit,

ci prin Ethan şi negustor

tu urma mi-ai luat,

ba chiar m-ai ajutat

discret-ocrotitor

să scap de câteva mizerii,

iar eu, mişel între mişei,

de-un mulţumesc în scris

nici că m-am sinchisit.

Se apropie repede de masă, de unde ia cu o mână tremurătoare coala scrisă pe o parte a ei cam până la jumătate. Mai agitat ca înainte, continuă să se plimbe cu hârtia în mână.

Mai bine spus, numai din jenă

s-o-nchei şi s-o trimit n-am îndrăznit…

Taman la asta mă gândeam

stând ieri la o cafea cu Sara,

când pe Ethan brusc l-am zărit.

Dar geaba am ţâşnit pe stradă

şi ca nebunul l-am cătat,

că el parcă-n pământ intrase.

Neşansă-a fost ori lucru necurat?…

Aşa de mult m-a afectat

această stranie-ntâmplare,

încât pe faţă şi pe dos

am răsucit-o-ntreaga seară,

până ce somnul m-a cuprins

şi Domnul mi-a trimis ăst vis:

 

Eram acasă în ogradă

– ograda noastră-ncăpătoare –

şi tata nu ieşea, ca dintr-odată

s-aud din casă vocea-i rugătoare:

 

„Iubit copil, ce mult doresc

să mergem în ştiutul crâng!

Dar nu pot să mă scol din pat

de nu-mi dai mâna să ţi-o strâng…”

 

Atunci m-am repezit spre-odaia

unde gemea încetişor.

În prag, însă, stătea Ethan

rânjind pieziş-provocator:

 

„Cu ce ocazie pe-aici,

când Daniel, noul stăpân,

mi-a poruncit că de-o s-apari

la dracu-n praznic să te mân.

 

Te-ai desfrânat şi-ai risipit

în timp ce alţii trag din greu.

N-ai stofă de om aşezat,

ci doar să umbli teleleu…”

 

Trezit din somn cu noaptea-n cap

şi fiind visul semn ceresc,

m-am hotărât în mare grabă:

Chiar azi spre casă eu pornesc!

 

Atât mai stau să vină Sara

şi trenţele să mi le-adun.

Ajută-mă, Tată din ceruri,

ca pe iubită s-o îmbun!

(Începe să-şi adune lucrurile, pregătindu-se de plecare.)

 

Scena 2

Intră Sara, gingaşă, frumoasă şi îmbrăcată cu mult gust. Rămâne extrem de surprinsă când vede ce se întâmplă.

Sara

Te-a hotărât deodat’ să pleci

când ieri prin cap nici că-ţi trecea?

Înseamnă că mă părăseşti.

 

Beniamin

(îmbrăţişând-o cu toată împotrivirea ei)

Cum poţi să crezi aşa ceva?

De m-ai lăsa, iubito, să-ţi explic…

 

Sara

(printre suspine)

Să-mi spui anume ce? Minciuni

despre iubirea ta cea mare,

când e vizibil c-ai fi şters-o

fără să simţi vreo remuşcare

mai înainte să mă vezi.

Cinstit să recunoşti aş vrea

c-a mea venire te-a-ncurcat.

Aşa de proastă tu mă crezi?

(Cade pe un scaun oferit de Beniamin. El se aşază în apropiere pe alt scaun.)

 

Beniamin

(alintând-o şi ştergându-i lacrimile)

O, dulcea mea înlăcrimată

de-o dragoste înaripată!

Cum aş putea să recunosc

ceva ce nu-i adevărat?

Să fug de tine când n-ascund

că însuşi cerul mi te-a dat?!

 

Păi, ieri chiar tu ai stabilit

locul şi ceasul de-ntâlnire,

ca azi o oarbă bănuială

pe foc să pună-a ta iubire…

 

E drept că doar acu o oră

m-am hotărât să merg acasă.

Dar nu-i ce crezi şi de-mi îngădui

dovada-ţi fac că-mi eşti crăiasă.

(Sara începe să se liniştească şi ochii să-i râdă printre lacrimi.)

 

Ieri ai văzut că pe Ethan

să-l întâlnesc n-am izbutit,

fapt pentru care astă-noapte

somnul târziu doar m-a găsit,

 

ca-n visul ce mi l-a trimis

cerescul Atotştiutor

s-aud cum suferindul meu părinte

mă roagă să mă-ntorc cu zor,

 

căci el din pat se va scula

când mâinile ne-or fi unite –

miraculosul panaceu

pentru inimi profund rănite.

 

Puteam să nu dau ascultare

mesajului din cer venit,

deşi pe căi ocolitoare

de-a lui bolire-am auzit?!…

 

Aşa că, Sara mea iubită,

îndată voi pleca spre casă,

ca tatăl meu să-nvingă boala,

iar tu să-mi fii curând mireasă.

 

Sara

(cu ochii umezi de lacrimile fericirii)

Vai, dragul meu, ce rău îmi pare

că m-am purtat îngrozitor!

Dar te iubesc atât de mult

micuţ şi dulce Benişor.

 

(Continuă cu adorabilă îngrijorare, după ce-i sare în braţe şi-l sărută cu patimă:)

Crezi că părinţii tăi vor vrea

să intru-n casa lor ca noră?

Dar Daniel?…Eu simt de-acuma

că lor le sunt fiică şi lui soră.

 

Beniamin

(mângâindu-i obrajii îmbujoraţi şi părul bogat)

Să fii convinsă, adorato,

că te-or iubi ca pe-o fiică,

iar Daniel la rândul lui

îşi va iubi sora mai mică.

 

De-n locul tău – o frumuseţe

la-nfăţişare şi la fire,

aveam o alta oarecare,

şi-atunci era prilej de fericire.

 

Pentru că ei, părinţii mei,

iertare-s numai şi-omenie:

A mea venire dacă-i leacul

ce-o să-i repună pe picioare,

prin îngereasca ta ivire

cerul coboară pe-a lor glie.

 

 

Scena 3

Intră Iosif, deşirat şi îmbrăcat la patru ace, dar după faţa lui trasă şi îmbătrânită se vede că n-o duce deloc bine cu sănătatea.

Iosif

(aşezându-se cu un aer plictisit)

Îndrăgostiţii mei cuminţi,

habar n-aveţi de plictiseală

şi, iaca, vă invidiez…

(Arătând cu degetul spre geamantanul din mijlocul camerei:)

Te pregăteşti de o uşcheală?

 

Am mirosit eu cevaşilea

de când vânai bani cu-mprumut

şi vechi creditori te vânau.

Că eşti sau nu dator vândut,

 

puţin îmi pasă. Chiar şi eu

cu bani împrumutaţi trăiesc –

iau dintr-o parte, dau în alta

şi pe naivi îi păcălesc.

 

Căci în esenţă piaţa este

raportu-n legi statornicit

dintre escrocul îndrăzneţ

şi nătăfleţul fraierit.

(Sara se ridică brusc de pe scaun şi merge la geam, Beniamin dă să spună ceva, dar Iosif, fără să-i pese de nemulţumirea celor doi, continuă cu acelaşi ton monoton şi agasant:)

Tocmai pe mine tu acum

pe sfoară să mă tragi încerci,

deşi te-am ajutat mereu

cum peste-ncurcături să treci?

 

Pe scurt, fiind la ananghie

cu-afurisitul de mălai,

insist ca banii datoraţi

fără zăbavă să mi-i dai!

 

Sara

(aparte)

Licheaua asta jigărită

îşi cere banii înapoi,

cu toate că-n atâtea luni

a profitat de Ben cât doi…

 

Beniamin

(surprins şi nu prea)

Cândva din tot avutul meu

te-ai înfruptat fără sfială.

 

(Se caută prin buzunare şi pune banii datoraţi pe colţul mesei.)

 

Poftim. Sunt banii mei de drum.

Acuma ia-i şi ieşi afară!

 

(Iosif înşfacă banii şi iese.)

 

Scena 4

Sara

(sărutându-l pe Beniamin)

Ce bine-mi pare, scumpule,

că l-ai atins pe ticălos!

 

Beniamin

(surâzând)

Crezi că ajută? El se-amuză

că am să fac drumul pe jos…

 

Sara

(repede)

S-o creadă el.

(Desface pumnişorul şi-i arată mai multe bancnote boţite.)

Sunt banii noştri.

Acuma i-ai, ai tăi sunt toţi,

ca şi-n absenţă peste bot

să-i altoim pe-aceşti netoţi.

(Beniamin refuză. Sara insistă. În cele din urmă acceptă banii şi o îmbrăţişează cu patimă.)

 

 

 

 

 

Actul III

(Din nou acasă)

 

Camera din primul act.

 

Scena 1

Samuel

(întins pe pat)

Mezinul meu rătăcitor,

acuma sunt convins că veni

şi m-oi înzdrăveni.

Doar cât am aţipit

şi-un vis mi s-a trimis,

în care-am fost vestit

că-ncoace ai pornit…

Îţi mulţumesc, Atotputernice,

că-n mare mila Ta

nu doar că m-ai iertat

pentru-ndoiala jignitoare,

dar chiar mă răsplăteşti

cu bucurii suprafireşti,

dovadă că poţi orice vrei,

dar nu vrei tot atât cât poţi.

 

Scena 2

Intră Naomi.

 

Samuel

N-a apărut încă băiatul?

 

Naomi

De care-ntrebi? La câmp este cel mare

şi-ndată-acasă va sosi,

iar de mezin doar Domnul ştire are.

 

Samuel

De cel pierdut întreb, căci Daniel

e-aici cu noi şi-şi are rostu-n viaţă.

Dar vine azi şi rătăcitul.

Vestit am fost de astă-dimineaţă.

 

Naomi

(surprinsă)

Veşti de la el? În care chip,

că sol pe-aicea n-am zărit?

 

Samuel

(rar şi apăsat)

Solul ceresc mi-a spus în vis

că fiul nostru lecuit

chiar azi spre casă va porni.

În vis destinu-i biruit…

 

Naomi

(dezamăgită)

O, visul tău!…Visăm atâtea…

Nicicând nu mi s-a revelat divinul…

Dar, apropo, vrei să-mi explici

cum visul biruie destinul?

 

Samuel

Te-oi lămuri, deşi nu crezi:

În vis doar spiritul lucrează,

şi el fiind nemuritor,

din timp face prezent continuu

– prezenta clipă-nveşnicită –

astfel că vede totu-n el

(în timpul nostru liniar,

soarta-i drapată-n viitor!)

şi-i veşnic însetat de Genitor…

(Se opreşte ca să tragă cu urechea la agitaţia de afară.)

 

Scena 3

Intră Beniamin. Se repede la Naomi şi o sărută cu multă afecţiune, pe urmă fuge la Samuel, care –uimit şi fericit – se ridică în capul oaselor. Fiul îşi sărută tatăl pe amândoi obrajii şi-i ia mâinile slăbite între palmele lui fierbinţi. Mama deja lăcrimează, iar cei doi bărbaţi se privesc cu ochi umezi.

Naomi

O, fiu iubit, ce mult mă bucur

de revenirea ta acasă!

Eşti sănătos? Pari obosit

şi faţa ta-i aşa de trasă…

 

Beniamin

Cu sănătatea nu mă plâng,

dar oboseală-am adunat –

azi-noapte somnul chinuit,

acum pe drum rău hurducat.

 

Naomi

(îngrijorată)

Ce-anume somnul ţi-a stricat?

Că înainte dormeai dus…

 

Beniamin

Un vis extrem de sugestiv

(mai bine zis mesaj de sus)

 

prin care eram îndemnat

s-o iau spre casă-n goana mare,

căci numai dacă-s lângă el

tata se pune pe picioare.

 

Ba şi mai şi, visul cerea

în mâna mea s-o strâng pe-a lui.

De-aceea m-am grăbit să fac

după porunca cerului…

 

Naomi

(extrem de surprinsă)

Zici c-ai avut şi tu un vis?!

Păi, puiule, asta-i minune:

Azi-dimineaţă tatăl tău

avu aceeaşi viziune!

 

Beniamin

(sărind în picioare)

 

Tăicuţule, e-adevărat

c-am fost deodată printre stele?

 

(cu evlavie)

 

Cred, Doamne, că eşti Cel ce eşti!

Ajută necredinţei mele!

 

Samuel

(tulburat, coboară din pat cu ajutorul fiului,

face câţiva paşi prin cameră, apoi se aşază pe un scaun)

 

Da, scumpii mei, puterea Lui

minune-i pentru om atunci când vrea:

Perfectul sincronism din vise,

venirea ta

şi-nzdrăvenirea mea.

 

Pentru că, iată, nu mai sunt

al patului sărman captiv –

când spiritul e sănătos,

trupul nu poate sta pasiv…

 

Beniamin

(cu însufleţire)

Iubiţi părinţi, vreau să vă spun

că Sara e a mea aleasă.

Cu voia voastră-o să mă-nsor

şi-oi fi un vrednic om de casă.

 

Naomi

(sărutându-l)

Copilul meu, sunt fericită

că vrei ce noi doar am sperat!

Aleasa ta, oricine-ar fi,

este oricând bine venită.

 

Dar m-am pornit pe turuit

când tu flămând eşti şi-nsetat.

La ale mele am fugit…

 

Samuel

Ethan să vină pân-aicea-ndat!

(Naomi iese.)

 

Scena 4

Samuel

(din ce în ce mai bine dispus)

Şi zi aşa, mezinului

i s-a făcut de-nsurătoare,

luând-o cu ceva-naintea

moştenitorului mai mare.

 

Beniamin

La fire şi la-nfăţişare

fără pereche-i Sara mea.

Ai s-o cunoşti şi sunt convins

că vei fi fermecat de ea…

 

Dar iat-o în medalion

mai splendidă ca o regină;

averea ei spitituală

se va vedea când o să vină.

 

Samuel

(privind medalionul)

Nimic de spus, este frumoasă

această noră viitoare.

De are sufletul pe-aproape,

eşti numai bun de-nsurătoare.

 

Cu toate astea, sfatul meu

e să nu-ţi arzi iubirea toată,

ci las’ din ea pentru atunci

când fugi de soaţă câteodată…

 

Scena 5

Intră Ethan.

Samuel

(cu neascunsă satisfacţie)

Ia uite-aici, dragă Ethan,

Pe cine domnul ne-a adus!

 

(Ethan îl salută pe Beniamin)

 

L-ai căutat cum te-am rugat,

dar în zadar, ieri tu mi-ai spus.

 

Ethan

(cu aceeaşi privire piezişă)

Am alergat ca un nebun

tot întrebând, făr’ să-l găsesc…

 

Beniamin

Din cafenea eu te-am văzut

şi repede-am fugit afară.

Dar parcă strada te-nghiţise,

nici vorbă să te mai zăresc

în zorul meu până spre seară.

 

Samuel

Asta-i esenţiala diferenţă

dintre puterea omului

şi cea a Domnului:

Ce pentru om e „Nu se poate!”,

la El se derulează ca pe roate…

 

(către slujitor)

 

Când Daniel va apărea

să fie-ndată-nştiinţat

că frăţiorul lui s-a-ntors

şi că de mine-i aşteptat.

 

Iar pân-atunci, pentru ospăţ,

viţelul cel mai gras să-l tai

de bucurie c-a venit

feciorul nostru rătăcit!

(Ethan iese.)

 

Scena 6

Samuel

Sunt intrigat, băiatul meu,

De ce-nainte ai rostit:

Doar cel ce-un plan al lui urmează

dispare şi nu e de găsit!

 

Şi planu-ascuns al lui Ethan

să-l dibuiesc nu e prea greu –

mie minciuni cu căutarea ta,

de tine să fugă mereu.

 

În chipu-acesta ticălos

vroia a ta înstrăinare

şi-n mine sila să sădească

faţă de marea-ţi desfrânare.

 

Fiind el doar executantul,

rămâne-o tristă constatare:

Cel care planul l-a croit,

intenţii hrăpăreţe are!…

 

Beniamin

Mi-aduc aminte că în vis

eram afară în ogradă,

iar tu de-aicea mă strigai.

Dar n-am putut să vin la tine,

pentru că-n prag stătea Ethan

cu hâdu-i rânjet de satan,

zicându-mi că poruncă are

de la stăpânul Daniel

să mă trimită la plimbare.

 

Samuel

(duios şi îngrijorat)

Te rog, iubitul meu copil,

din cap să-ţi scoţi orice-ndoială

despre-a lui Daniel morală!

 

Vreau armonie între voi

după al tău divertisment,

şi pentru asta voi pleda

până în ultimul moment.

 

Adu-ţi aminte-n Tatăl Nostru

pe Dumnezeu ce-L implorăm:

„Şi Tu greşelile ne iartă

precum greşiţii ni-i iertăm”!

 

Fiind un sacru-angajament

pe care zilnic ni-l luăm,

el trebe-ntocmai respectat.

Altminteri este-un greu păcat.

 

Scena 7

(Intră Daniel.)

Daniel

(foarte aprins şi neprivindu-l pe mezin)

Îţi pare, tată, că e drept

ca eu să mă spetesc cu munca

şi-obişnuit să fiu tratat,

iar cel ce bani a risipit

(întreaga parte cuvenită),

nu doar să fie graţiat

la jalnica lui înturnare,

ci şi regeşte ospătat?!

 

Păi, pentru mine niciodată

un miel sau ied tu n-ai tăiat,

dar pentru el în mare grabă

viţelul gras l-ai înjunghiat.

 

Samuel

(cu blândeţe)

Îţi voi răspunde, Daniel,

doar după ce vă-mbrăţişaţi.

Cum vă iubesc să vă iubiţi,

iar nu să vă înduşmăniţi…

 

Daniel

(cu ironie)

Amorul tău e cam bălţat:

Ben e de tine adorat,

pe când eu sunt doar agreat.

 

Samuel

Iubirea mea, egală-n fond,

diferă numai la culoare:

Tu ca bărbat plinit primeşti

aspră iubire bărbătească,

Ben în formare-i răsplătit

cu gingaşa iubire femeiască.

 

Dar vrea statutul de bărbat:

Aleasa şi-a găsit-o,

acum visează căsnicia

şi să devină om de casă.

(Fraţii îşi întind mâinile şi se îmbrăţişează.)

 

Daniel

(către mezin)

Crezi că mă las de tine depăşit?

Şi eu aleasa mi-am găsit…

 

Beniamin

(printre lacrimi)

Ce fericire că-s cu voi

şi ca bărbat pot să vă spun

că aspru vă iubesc pe amândoi.

 

Samuel

Şi-acuma, Daniel, ca-ntre bărbaţi

îţi voi răspunde la-ntrebarea pusă:

Nu te-am tratat în mod festiv

fiind cu mine-aci-mpreună

şi-avându-le pe toate-n mână.

Consideri că n-ai fost apreciat,

deşi de-ncrederea-mi te-ai bucurat?

Viţelul nu mi-a fost cerut

de-acest fecior pierdut cândva

şi astăzi regăsit.

Am vrut să-l onorăm pe înturnat,

iar Domnului să-I mulţumim că l-a-nviat.

De tu erai în locul lui

şi-n lume rătăceai,

crezi c-altminteri făceam

atunci când reveneai?…

 

Sighetu Marmaţiei,                                                       George PETROVAI

10-22 feb. 2016

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

by