Rostul secundei de s-ar topi în mine,
în loc de sânge cald, palpitând uşor,
mi-ar curge prin vene istoria
şi cerul dintr-un ochi…
Fereastra dinspre zborul păsărilor
larg s-ar deschide, şi timid,
pe când umbrele banalelor preocupări cotidiene
ar zvâcni într-un sertar al timpului
închis demult, pentru totdeauna.
Noi, toţi, ştim,
nu mai avem nevoie decât de cuvânt.
Sau poate, printre atâtea himere,
de tăcere?
Împreună cu codrii, cu viaţa, să fremătăm!
Toată grija cea lumească să o lepădăm!

Array
A trecut ceva timp, de la atacul informatic direct, de foarte rea-credinţă, prin care revista universală de creaţie şi atitudine culturală ARMONII CULTURALE (www.armoniiculturale.ro, înfiinţată la Adjud în februarie 2011), a fost desfiinţată aproape în totalitate. Dispariţia din spectrul online a acestei reviste, devenită în scurt timp valoroasă, prin numele care şi-au adus contribuţia la construirea acesteia, a constituit un real motiv de regret pentru cei peste 900 de colaboratori, de pe cinci continente. În perioada activităţii sale online, revista Armonii Culturale s-a constituit într-un pol pozitiv de atragere a scriitorilor valoroşi, atât din ţară, cât şi din diaspora..