Nu îmi aduc aminte
de tine, în fiecare an,
ci-n fiecare clipă
și-n fiecare ceas,
– nu pot să calc
peste pământul moale,
fără să mă gândesc
duios, la al tău pas.
Te-ai dus, demult,
în țara fără vârstă
și ai plecat gonind,
din prea multă durere,
mereu ai tot muncit,
mereu ai tot trudit,
în fiecare zi
din viața ta de fiere.
Ai răsădit flori multe
în curtea casei tale
și le-ai udat cu sârg,
le-ai dăruit lumină,
ca în pământul reavăn
de pe al tău mormânt,
liniștea să îți fie
eternă mare lină.
Nu ai plecat bătrân,
dar grijile-au fost multe,
cu ele te-ai luptat
și le-ai tot dat bătaie,
dar viața a râs hâd
de suferința ta,
și te întrebai adesea:
„Suntem doar foc de paie?”
Acum, la ceas ales,
de sfântă pomenire,
copiii tăi se bucură
de amintirea ta,
tristețea nu mai e,
deși sufletul plânge,
știu că în ceruri au
un înger a-i veghea.
Ei nu sunt supărați
că nu mai ești aici,
știu că îți este bine,
acolo unde-ai mas,
picioarele nu dor,
iar tusea a trecut,
„pe îngeri nu-i mai doare”
– durerea n-a rămas.
Suntem toți lângă tine
și asta tu o știi,
am vrea să fii acum
aici, în a ta casă,
să te-auzim cum strigi,
când pâinea să o tai:
„Haideți, copii, ajunge,
veniți cu toți la masă!”
Gheorghe A. Stroia
Tatălui meu – de ziua sa de naștere – eroul copilăriei mele, pe care-l voi cinsti și dincolo de Timp. Plecat la 62 de ani, ar fi împlinit, azi – 4 iunie, 83. Ai plecat deja, de-o veșnicie!… LA MULȚI ANI, TATA! TE IUBESC!

Array
A trecut ceva timp, de la atacul informatic direct, de foarte rea-credinţă, prin care revista universală de creaţie şi atitudine culturală ARMONII CULTURALE (www.armoniiculturale.ro, înfiinţată la Adjud în februarie 2011), a fost desfiinţată aproape în totalitate. Dispariţia din spectrul online a acestei reviste, devenită în scurt timp valoroasă, prin numele care şi-au adus contribuţia la construirea acesteia, a constituit un real motiv de regret pentru cei peste 900 de colaboratori, de pe cinci continente. În perioada activităţii sale online, revista Armonii Culturale s-a constituit într-un pol pozitiv de atragere a scriitorilor valoroşi, atât din ţară, cât şi din diaspora..