Astăzi, 11 Oct. 2018, am primit CERTIFICATUL DE MEMBU AL ACADEMIEI ROMÂNO-AUSTRALIENE, pentru sctivitățile culturale depuse în comunitatea românilor de pretutindeni. Este o zi deosebită pentru mine și cei dragi din jurul meu. De aceea, trimit cele mai cordiale mulțumiri Conducerii acestei importante Academii, președintelui ei, D-lui DANIEL IONIȚĂ, distins scriitor, poet și traducător, cunoscut în toate comunitățile românești, precum și D-lui GEORGE ROCA, alt minunat scriitor și poet româno australian, ambii fiind mari animatori ai vieții literare românești de pretutindeni, harnici și impecabili editori. Îi asigur că voi sprijini această strălucită Academie pentru că și eu iubesc Australia, unde m-am simțit ca acasă, iubesc, brava comunitate româno-australiană care, de la început, a făcut mare cinste patriei mame, România. Fie ca Dumnezeu să ne binecuvinteze pe toți !
Prof. Dr. Cristian Petru Bălan

Array
A trecut ceva timp, de la atacul informatic direct, de foarte rea-credinţă, prin care revista universală de creaţie şi atitudine culturală ARMONII CULTURALE (www.armoniiculturale.ro, înfiinţată la Adjud în februarie 2011), a fost desfiinţată aproape în totalitate. Dispariţia din spectrul online a acestei reviste, devenită în scurt timp valoroasă, prin numele care şi-au adus contribuţia la construirea acesteia, a constituit un real motiv de regret pentru cei peste 900 de colaboratori, de pe cinci continente. În perioada activităţii sale online, revista Armonii Culturale s-a constituit într-un pol pozitiv de atragere a scriitorilor valoroşi, atât din ţară, cât şi din diaspora..