Your message has been sent, you will be contacted soon
Revista Armonii Culturale

Call Me Now!

Închide
Prima pagină » Proza » Cornelia Păun Heinzel: “Odisee la catedră, în bănci şi prin amfiteatre” Un altfel de jurnal – un jurnal al amintirilor Fasciculul lll – “In the Army Now”

Cornelia Păun Heinzel: “Odisee la catedră, în bănci şi prin amfiteatre” Un altfel de jurnal – un jurnal al amintirilor Fasciculul lll – “In the Army Now”

Cornelia Păun Heinzel: “Odisee la catedră, în bănci şi prin amfiteatre”

Un altfel de jurnal – un jurnal al amintirilor

Fasciculul lll – “In the Army Now

Două tinere, urcate în tren din staţia Câmpina, se aşezară pe locurile din faţa noastră, în compartiment şi începură să converseze cu entuziasm: “Cum se numea, arma aia cu lamă, de la instrucţia de azi ?”, întreba domnişoara filiformă, cu ochelari de vedere, pe colega sa, mai îndesată şi pitică. „Baionetă, cred”, a fost răspunsul tinerei. „Dar, cu ce am tras noi ieri, în poligon ? Cu pistolul sau cu puşca mitralieră ?”. “Puşca e aia mare. Pistolul este cel mic.”, a explicat conlocutoarea sa. „Eu sunt foarte obosită. A venit căpitanul să ne scoale devreme, la opt dimineaţa, dar, fără rezultat. „Vă rog frumos, să vă treziţi, fetelor !”, ne-a spus el cu voce politicoasă, ca de obicei, să nu cumva să ne supere. „Este târziu !”. După ce a plecat, ne-am culcat toate la loc. Dar mie mi-a trecut somnul şi nu am mai putut adormi”. „Eu am continuat să mă cufund în lumea viselor fără probleme. Nu l-am auzit nici când a deschis uşa, nici când a vorbit !”, a exclamat subţirica cu voce de răsfăţată. Din discuţia celor două tinere, am dedus că amândouă proveneau din sate diferite, din Moldova. Tânăra mai grăsuţă spunea că îi place mult, când se serveşte la masă griş cu dulceaţă şi se plângea că la prânz doreşte mereu să servească ciorba de fasole, dar niciodată nu găseşte niciun bob de fasole în ea. Mi-am adus aminte atunci, de povestirea cu haz din armată, pe care mi-o relata bunicul în copilărie, în care, soldatul aflat în post la bucătărie, trebuia să dea raportul superiorului aflat în control şi să spună: ”Să trăiţi, domn’ căpitan, la cazan trei boabe de fasole !” iar acesta, de emoţie a raportat : „ Să trăiţi domn’ Fasole, la cazan trei căpitani !”.

Auzisem şi în alte călătorii cu trenul, pe aceeaşi rută, alţi tineri, conversând pe aceeaşi tematică. Nu ştiam că în ziua de azi, soldaţii trebuie să fie rugaţi de ofiţeri să se trezească şi dacă nu o fac, nu-i nicio problemă, sau… poate cei ce povesteau erau cazuri izolate. Foştii mei colegi de facultate spuneau că superiorii lor erau foarte severi şi că “deşteptarea” de dimineaţă se respecta cu stricteţe. Îmi povestiseră de atâtea ori întâmplările din armată, încât aş fi reuşit să le relatez şi eu, oricând, de parcă aş fi fost şi eu înrolată împreună cu ei. Exista în atitudinea lor un sentiment de mândrie, pe care îl înţelegeam. Experienţele din armată erau amintiri de neuitat, care îşi lăsaseră adânc amprenta în sufletul lor, dar şi în felul lor de a fi, în modul lor de a trăi. Le înţelegeam pe deplin, dorinţa de a împărtăşi celorlalţi întâmplările inedite trăite, pentru că, aveam senzaţia că fiecare participase la ceva unic. Viaţa de armată i-a călit. Clipele scurse în această perioadă, deseori dure, aspre, le-au schimbat viaţa, pentru totdeauna şi în timp, acestea se transformaseră în secvenţe de care îşi aduceau aminte cu plăcere. Simţeam şi eu acelaşi lucru, pentru că timpul, ca o sită uriaşă, cernuse şi păstrase exact ceea ce ne marcase pe fiecare, în acele zile – hainele din armată, cu ţinuta de primăvară, care ne plăcea tuturor studentelor, în special „bluza de vânt” – cum îi spuneam noi – care era foarte elegantă, împreună cu pantalonii de stofă şi ghetuţele kaki din piele. Ţinuta de iarnă ni se părea însă groaznică, pentru că era dificil de îmbrăcat, dar şi de purtat ! În prima convocare, încă din prima zi, am observat că toate studentele mă priveau cu admiraţie. Într-un târziu, am întrebat-o pe una dintre colege, ce s-a întâmplat iar aceasta mi-a răspuns: „Cum, tu nu ştii ? Ai fost dată drept exemplu, la emisiunea studenţească naţională, ca studentă fruntaşă la învăţătură pe Universitatea Braşov. Tu şi Lazăr – Lazăr era fiul unor securişti. Deşi era foarte silitor, la matematică cu greu putea ţine pasul cu mine. Noi doi obţinusem cele mai mari note la examene. Doi dintre colegi aveau medii de şapte şi opt, trei trecuseră cu note de cinci. Restul rămaseră cu restanţe pentru toamnă. Sistemul de evaluare în acea perioadă era foarte sever, dar şi deosebit de corect. În anul nostru erau studenţi fiul primarului, fiul şefului Securităţii, al directorului Uzinei “Tractorul” şi copii ai altor oameni cu funcţii importante, dar care învăţau cu adevărat, fără a obţine note maxime. Profesorii universitari se comportau la fel cu toţi studenţii. Nu le era frică de părinţi iar şpagă, mită nu primeau niciodată.

În convocare am trăit clipe dificile, pentru că ofiţeresele noastre erau foarte zeloase şi severe. Într-o zi de instrucţie rece şi ploiasă, pe Valea Răcădăului ne-au ţinut în poziţia pentru luptă “culcat” prin bălţile formate, pe locul unde fusese un cimitir al eroilor din război. Îmi era rău, pentru că aveam gripă, dar am rezistat cu stoicism până la final. Aş fi pierdut mai mult timp cu mersul la medic, pentru scutire. La acea vreme, eram puţine studente şi, probabil, de aceea, pe stradă, ochii tuturor erau aţintiţi asupra noastră. Eu cred că, totdeauna haina militară atrage privirile trecătorilor. În perioada anterioară depunerii jurământului, când făceam instrucţie sub Tâmpa, în pas ostăşesc, în timp ce intonam cântece de cătănie, de la terasele restaurantelor de pe serpentinele muntelui, oamenii ne priveau atent. Acasă ascultam hit-ul “In the Army Now” şi aveam senzaţia că melodia ni se potriveşte de minune, deşi atunci, nu am încercat să înţeleg conţinutul versurilor în totalitate. Sunetele armonioase şi refrenul te acaparau cu totul.

Vecinele noastre de compartiment discutau de trageri şi mi-am amintit imediat de acestea, pentru că erau activităţi care mă atrăgeau şi pe care le aşteptam întotdeauna cu nerăbdare. Bunicul meu mă învăţase teoretic să trag corect cu pistolul mitralieră şi trăgeam întotdeauna la ţintă. Ofiţeresele noastre, pentru a obţine calificative de „Foarte bine” trebuiau să instruiască studentele, astfel încât acestea să nimerească toate ţinta, în cercul cental. Cum acest lucru nu era posibil, doamnele locotenent ne sfătuiseră ca, fiecare, după ce mergeam să ni se citească tragerea, să dezlipim semnele din centrul ţintei, astfel încât să rămână urmele a trei gloanţe, trase drept în cercul din mijloc. Eu am tras chiar la ţintă gloanţele, în acest cerc, şi cum studenta care fusese înaintea mea, dezlipise trei urme, pe panoul meu existau urmele a şase gloanţe trase perfect. Mă distra această situaţie, dar nu o povesteam decât bunicului, pentru a fi la curent cu faptul că am înţeles explicaţiile lui şi că am aplicat sfaturile primite, la tragere. Eram totuşi un caz izolat, pentru că atunci când se dădea comanda “Foc !”, pământul – la un metru distanţă de locurile de tragere – era spulberat cu viteză de gloanţele colegelor. Unele fete părăseau poligonul, pline de sânge sau cu lovituri, pentru că nu fixau bine pistolul mitralieră în umăr şi acesta, în recul, le venea spre gură spărgându-le buzele, sau dacă ricoşa lateral, le lovea claviculele. Cu grenadele, însă, ar fi fost periculos. Chiar ofiţeresele ne-au povestit că niciuna dintre ele n-ar fi reuşit să le arunce la distanţa potrivită. Ne spuneau că s-ar fi accidentat cu siguranţă, dacă ar fi făcut instrucţia cu grenade reale, funcţionale, nu cu modele, aşa cum făceam şi noi.

Montasem şi demontasem cu rapiditate, de mii de ori pistolul mitralieră şi fiecare studentă cunoştea toate părţile componente ale acestuia. Cunoaşterea armamentului o făceam întotdeauna cu plăcere. Mărturisesc însă că, deşi conştiincioasă de fel, nu mă atrăgeau toate temele teoretice dezbătute – cum erau armele chimice. Exista atunci şi un moment comic, când una dintre colege trebuia să poarte echipamentul specific de protecţie, în cazul unui atac chimic şi tuturor ni se părea amuzant, chiar ofiţereselor. Atunci când ni se citea că, în cazul unui atac armat, trebuie să ne căţărăm pe tanc, cu puştile mitralieră, priveam figurile inocente ale colegelor din jurul meu, închipuindu-mi cum ar arăta în această postură. Situaţia părea distractivă, asemeni celei reale, vizionată recent la un spectacol aviatic – la înălţime, şi la propriu şi la figurat, dar aparatele de zbor erau atât de vechi încât rugina de pe exteriorul lor se dezvăluia fără pudoare şi, deşi piloţii ne ofereau o demonstraţie de măiestrie, treceam cu toţii de la încântare, la spaimă, atunci când zburau deasupra noastră şi aveam senzaţia că oricând, este posibil ca vreunul să se prăbuşească peste spectatori – şi nautic, în care, studentele de la şcoala militară, fiind deosebit de dezvoltate – ca să nu spun obeze – contrabalansau ambarcaţiunile conduse, astfel încât singurul obiect mai mare văzut de către privitori era partea dorsală a acestora – care dădea senzaţia tuturor privitorilor că, la orice curbă luată pe apă, ar răsturna cu siguranţă barca. Mă gândesc, că a trecut demult vremea şi că nu mai sunt de actualitate soldaţii înalţi şi cu structură atletică – care corespundeau cerinţelor obligatorii şi selecţiilor severe – cărora li se potriveau de minune versurile: ”Înalt, voinic ca bradul, mămuca m-a făcut,/ La luptă şi la muncă, la tot m-am priceput/”. Pentru intrarea la liceul militar, pe lângă condiţia de disciplină – reprezentată atunci de nota zece la purtare, în toţi anii anteriori de şcoală, evaluare primită corect şi cinstit – fără intervenţiile, fără ameninţările vreunui părinte, sub pretextul că trebuie să i se dea copilului această notă, pentru că acesta doreşte în viitor să îmbrăţişeze o carieră militară, deşi odrasla sa are probleme grave cu disciplina, ca să nu spun comportament violent, agresiv cu colegii săi, dar şi cu profesorii – trebuiau dovedite şi capacităţile intelectuale, printr-un examen sever şi corect. Mama mea pregătea la „Limba română” pentru admitere la acest liceu şi numai elevii serioşi, deştepţi îndrăzneau să îşi aleagă acest drum în carieră.

A doua zi, fiind în Braşov, în drumul spre centrul oraşului, am trecut prin faţa unei unităţi militare, aflate pe bulevard. Planul înclinat dispus lângă scările de la intrarea în clădire, destinat transportului obiectelor, fiind îngheţat, devenise loc de joacă pentru cei doi soldaţi, aflaţi în postul de pază al instituţiei şi aceştia se dădeau, pe rând, cu voioşie, pe gheaţă. Am observat că, de obicei, dacă priveşti din întâmplare, când treci prin faţa vreunei instituţii cu pază militară, bărbaţii aflaţi în post stau sprijiniţi de ceva şi se scarpină, prin cele mai ascunse locuri cu o mână, în timp ce în cealaltă ţin mobilul, privirile fiindu-le captate în totalitate de postările video urmărite. Am schimbat impresii cu persoane cunoscute şi am constatat că şi ele sesizaseră exact acelaşi lucru. Te gândeşti atunci la imaginile cu gărzile reginei ce păzesc nemişcate palatul Buckingham, cu soldaţii americani împietriţi, prezenţi la diverse ceremonii dar şi cu ai noştri compatrioţi defilând în zilele de sărbătoare, militari care îţi trezesc întotdeauna sentimentul de mândrie că eşti român…

Facebooktwitterby feather

Despre Cornelia PAUN

profesor doctor, scriitoare, enciclopedistă, jurnalistă membră a Presei Internaţionale, prozatoare, prima fabulistă cu peste trei sute de fabule, originale, inedite, neprelucrate și neinspirate din cele ale predecesorilor, cea mai titrată scriitoare/jurnalistă cu 10 diplome universitare de la universități /Institute de stat obținute prin meritul propriu ( fără să dea spagă pentru examene și diplome) - 3 de la Universitatea București, 3 de la Universitatea Politehnică Ɓucurești, 2 de la Universitatea Brașov Transilvania, una de la Universitatea Tehnică de Construcții București, una de la Goethe Institut Munchen, Germania, conducătoare de la vârsta de 28 de ani de Institut de cercetare științifică bugetar, de stat, prima femeie doctor in Roboți din România, blogger premiat în Franța, în 2016, cu cel mai bun blog. Cornelia PĂUN - cu pseudonimul Cornelia Păun Heinzel, după numele bunicii din partea mamei care provenea dintr-o familie austriacă – tatăl bunicii a fost ofiţer la Curtea Împăratului de la Viena (, dovezi cu acte concrete) s-a născut la Braşov şi este profesor doctor, scriitoare, jurnalistă membră a Presei Internaţionale, filolog, fiind prima femeie doctor in Roboţi din România. Fiica inginerului electronist C.F.R. Dumitru Păun şi a profesoarei de limba română Oltea Aglaia Păun (născutăBejenaru). Păun Cornelia este profesor doctor inginer, cu titlul de Doctor în Roboţi Industriali, din 1998, al Universităţii Politehnice Bucureşti - cu toate examenele cu zece - Master în Management şi Evaluare Educaţională, Facultatea de Psihologie şi Ştiinţele Educaţiei, Universitatea Bucureşti şi Master în Didactica Disciplinelor Filologice, Facultatea de Litere, Universitatea Bucureşti, licenţiată și șefă de promoție în Filologie, Limba şi Literatura română - Limba şi Literatura franceză, Facultatea de Litere. A fost admisă a doua şi a absolvit printre primii, în 1986, secţia T.C.M, Facultatea T.C.M. a Universităţii Braşov, având și repartiție guvernamentală dublă în învățământul superior și cercetare, domeniu în care a lucrat de atunci până în prezent, în calitate de cadru didactic. Este şi inginer specializarea Transporturi, Universitatea Politehnică Bucureşti. A mai absolvit trei cursuri postuniversitare la: Universitatea Tehnică de Construcţii Bucureşti, Universitatea Bucureşti, Facultatea de Psihologie şi Ştiinţele Educaţiei, specializarea Metode moderne în Psihologie Specială şi Universitatea Politehnică Bucureşti, Metodică. A fost admisă în 1990, printre primii, la Facultatea de Matematică, Secţia Informatică, curs de zi, a Universităţii Bucureşti, transferându-se apoi la Brașov, deoarece a primit conducerea institutului de cercetări (1990-95), fiind şi cadru didactic universitar. În 2010 a câştigat o bursă Goethe Institut, München, Germania, specializarea “Multimedia-Führerschein DaF”: Das Internet als Quelle für Materialien und Projekte (Kommunikationsprojekte im Unterricht; Das Internet als Quelle für Arbeitsmaterial; Übungen und didaktisiertes Material aus den Internet; Internet projekte planen und dürchführen). În perioada 2007-2013 a fost EXPERT FORMATOR al Ministerului Educației în Management Educațional în cadrul programului Profesioniștii în management educațional. A fost mentor de practică pedagogică pentru studenţii Universității Politehnice, referent științific alături de: Prof. Dr. Constantin Ispas, Prof. Dr. Alexandru Dorin, la “Sisteme flexibile de producţie”, „Îndrumar de laborator pentru uzul studenţilor”, de Prof. Univ. D. Catrincaş ; alături de: Prof. Dr. Constantin Ocnărescu şi Conf. George Adir, la cartea curs universitar Iniţiere în Mecanisme şi Organe de Maşini cu asistare CAD/CAM/CAE,de M. Neacşa,Spiridon Biografie Cornelia Păun s-a născut la Brașov, tatăl fiind inginer electronist la Regionala Căi Ferate Brașov și mama profesoară de limba română. În școală a fost întotdeauna premianta întâi și olimpică la matematică. A absolvit Colegiul „Dr. Ioan Meșotă” din Brașov, secția de Matematică Fizică, la care a fost admisă luând la concursul de admitere nota 10 la proba de matematică și 9,50 la limba română, cea mai mare notă la această probă. Ca elevă a fost anual premiantă și olimpică la matematică. Dragostea pentru cărţi a moştenit-o de la bunicul său, din partea mamei, profesor de filozofie (fiu de preot) şi de la mama sa, profesoară de limba română. A învățat literele, să scrie și să citească de la patru ani. Când a mers la şcoală la şase ani, deja citise toate cărţile din casă, care erau foarte multe şi care aveau ca autori cei mai renumiţi scriitori din literatura universală. Bunicul său cunoştea limba greacă veche, limba latină, limba franceză, limba germană, limba italiană, limba spaniolă şi spre sfârşitul vieţii a învăţat singur limba engleză. A învăţat de mică limba germană în casă, de la bunica din partea mamei, Elsa Heinzel, care provenea dintr-o familie austriacă cu tatăl fost ofițer la Curtea Împăratului de la Viena. Păun Cornelia a debutat ca jurnalistă în 1995 că redactor colaborator la cotidianul BRAȘOVEAN BUNĂ ZIUA, BRAȘOV !, ca scriitoare în Revue de culture, critique et imagination „Asymetria”, Franţa, Paris, ca poetă şi colaboratoare în cadrul Magazinului cultural și de informație „Agero-Stuttgart” Germania şi al Agenţiei de Presă Nurenberg. Este membru al presei internaţionale, al Uniunii Scriitorilor Mondiali Hispanici şi al “Poetas del Mundo”, laureată a Premiului Literar Internaţional Naji Naaman 2017, pentru creativitate şi membră de onoare a Casei Naji Naams, laureată a Union Hispanomundial de Escritores fiind prezentă în nouă Antologii ale scriitorilor şi poeţilor din întreaga lume, internaţionale, editate de străini, patru editate de români, în enciclopedie USA, în Antologia de literatură americană care reuneşte cei mai prestigioşi scriitori şi poeţi din toate ţările lumii, într-o Antologie a scriitorilor cu premii literare internaţionale, 2017, editată în limbile: engleză, spaniolă, franceză şi arabă. A fost redactor colaborator la un ziar cotidian românesc și este colaborator permanent la diferite reviste și publicații străine din străinătate, publicând în fiecare număr, în şaisprezece reviste de cultură de prestigiu, reviste universitare de literatură din Spania, din U.S.A. şi din ţări ale Americii Latine: Argentina, Columbia, Chile, El Salvador, Mexic, Venezuela, Peru, etc. din Malaezia, din India şi trei din Canada. Este publicată în aproximativ cinci sute de publicaţii, dintre care peste două sute de reviste străine din străinătate, peste cincizeci de reviste din România, în publicaţii din diaspora iar unele scrieri au fost selectate pe bloguri de către fondatorii acestora pentru activităţi educaţionale în cadrul probelor de examene, concursuri sau la manifestări culturale, literare, istorice. Texte traduse în limbile engleză şi spaniolă au fost selectate de către unii specialişti, ca studiu la orele de limbă şi literatură spaniolă sau în cadrul unor activităţi didactice, culturale, religioase, din ţări aparţinând spaţiului hispanic şi Statelor Unite ale Americii : - în opt reviste literare franceze din Franţa, nouă reviste de cultură italiene din Italia şi un ziar cultural italian, într-o revistă de literatură universitară din U.S.A., în cinci magazine literare din U.S.A., în International Literary Magazine & Academic Journal of English Literature, într-un magazin literar internaţional din Danemarca, într-o revistă de literatură din Marea Britanie şi una Internaţională de cultură din Belgia, în ziarul naţional albanez, în trei reviste de literatură internaţionale din India, într-o revistă internaţională de literatură din Bangladesh, într-un jurnal literar indian, în revista internaţională a scriitorilor din Insulele Caraibe, Trinidad, Tobago, în Agenţia Albaneză de Presă, în publicaţii internaţionale din Estonia, din Islanda , din Albania, şase din U.S.A. , într-o revistă de poezie din Vancouver, Canada & China, într-un jurnal de artă din Mauritius, într-o revistă literară Hawaiiană, într-o revistă literară şi într-un jurnal de ştiri din Republica Moldova. - în reviste de cultură din diasporă: din Noua Zeelandă, din Irlanda, din U.S.A., din Canada, din Germania, din Franţa, Australia - în peste treizeci de reviste de cultură şi ziare din România. Poemele scriitoarei Cornelia Păun au fost traduse de personalităţi culturale din întreaga lume în: 50 de idiomuri franceză, germană, engleză, italiană, japoneză, rusă, arabă, portugheză, olandeză, suedeză, greacă, catalană, persană, turcă, polonă, letónă, cehă, maghiară, sârbă, búlgară, albaneză, slovenă, azeră, georgiană, aromână, chineză, indiană, ebraică, kurdă, urdu, macedoneană, coreană, vietnameză, malaeziană, în idiomul shana din Zimbabwe, etc. iar povestirile au fost traduse şi publicate în reviste de cultură sau de literatură străine în : spaniolă, arabă, franceză, engleză, rusă, italiană, greacă. Cărți de specialitate publicate: A publicat primul “Manual al calității unei unități de învățământ” şi şase cărţi de specialitate: „Contribuții la cercetarea elastodinamică o mecanismelor roboţilor industriali ”, Teza de doctorat, Editura Universității Politehnice București, 1998, “Proiectul la discipline tehnice”, “Teste de Organe de mașini și mecanisme pentru Bacalaureat”, “Metoda jocurilor în învățământ”, “Contribuții la cercetarea elastodinamică o mecanismelor roboţilor industriali”, rezumatul tezei de doctorat, Editura Universității Politehnice București, 1998 şi peste două sute de articole de specialitate în ţară şi străinătate. Literatură: A publicat cinci volume bilingve de proză scurtă la editura AL CHRIS "El cartero nunca más llama dos veces" o "Sueños ... sueños ... sueños" / "Poştaşul nu mai sună de două ori" sau "Visuri… visuri… visuri…" , “El laberinto de las enigmas”, “University Y Building”, “Η στροφή του" , 'El sueno transatlantico" și o carte de fabule; două cărți de jurnalism, DICȚIONARUL FABULIȘTILOR DIN ANTICHITATE PANĂ ASTĂZI, DE PE ÎNTREG GLOBUL și o ENCICLOPEDIE CU PERSONALITĂȚI LITERARE DIN ÎNTREAGA LUME în limbile spaniolă și engleză. CĂRȚI CU APRECIERI DESPRE CORNELIA PĂUN HEINZEL: 4 : RECEPTAREA OPEREI SCRIITOAREI CORNELIA PĂUN HEINZEL ÎN SPAȚIUL LITERAR EUROPEAN, TRANSATLANTIC ȘI ASIATIC DE CĂTRE EXEGEȚII STRĂINI DE VERIDIQUE LITERATO, EXEGEȚII HISPANICI DESPRE CREAȚIILE SCRIITOAREI CORNELIA PĂUN HEINZEL, ETC