Sunt trecător prin viața pământeană
Și-ncerc iubirile să-mi plimb
Prin vis adânc, acoperit de geană
Până-n stelare căi sub nimb…
Sunt copleșit de frumusețea lumii
Cu tot ce Domnul ne-a lăsat
Sub soarele zelos și arcul lunii,
Cu ce-a dorit și a creat…
Sunt iubitor de pace și Lumină,
De dragoste și mângâieri,
De sfânt cuvânt ce dulce își declină
Originea de azi prin ieri…
Sunt doritor de largă libertate
Sub cer albastru și senin,
De vorbele și gândurile toate
Ce nu pot împroșca venin.
Autor: Malciu Marian

Array
A trecut ceva timp, de la atacul informatic direct, de foarte rea-credinţă, prin care revista universală de creaţie şi atitudine culturală ARMONII CULTURALE (www.armoniiculturale.ro, înfiinţată la Adjud în februarie 2011), a fost desfiinţată aproape în totalitate. Dispariţia din spectrul online a acestei reviste, devenită în scurt timp valoroasă, prin numele care şi-au adus contribuţia la construirea acesteia, a constituit un real motiv de regret pentru cei peste 900 de colaboratori, de pe cinci continente. În perioada activităţii sale online, revista Armonii Culturale s-a constituit într-un pol pozitiv de atragere a scriitorilor valoroşi, atât din ţară, cât şi din diaspora..