Your message has been sent, you will be contacted soon
Revista Armonii Culturale

Call Me Now!

Închide
Prima pagină » EVENIMENT » Ludmila Sochirca: Lansare PREDICILE DE LA PIANUL DIN BIBLIOTECĂ de Traian Vasilcău

Ludmila Sochirca: Lansare PREDICILE DE LA PIANUL DIN BIBLIOTECĂ de Traian Vasilcău

La 30 aprilie 2025 în cadrul Centrului Academic Internațional „Mihai Eminescu” a avut loc un eveniment inedit – lansarea unui roman-revelație cu denumirea ,, PREDICILE DE LA PIANUL DIN BIBLIOTECĂ „, a cărui autor este preacucernucul părinte-diacon, scriitor, Traian Vasilcău. A fost o zi binecuvântată de Dumnezeu cu multă lumină, credință și pace. Am venit să sărbătorim nașterea unei cărți de suflet, în care autorul și-a lăsat o părticică din sufletul său evlavios, smerit și generos. În acest Templu al cărții am regăsit mulți prieteni și colegi de pe unda literară. Am savurat din povețele înțelepte ale academicianului Mihai Cimpoi, fondatorul Centrului Academic Internațional ,,Mihai Eminescu”. Sala era arhiplină de scriitori, fețe bisericești, prieteni, pedagoji, colegi, liceeni și tineret studios și de oameni adoratori ai creației literare a protagonistului. Moderatoare a evenimentului a fost însăși distinsa doamnă, poetă, scriitoare, romancieră, Claudia Partole, alături de neobosita directoare, diriguitoare a Centrului, doamna Elena Dabija. Această perla literar-creștină a văzut lumina tiparului grație suportul financiar a unui prieten devotat, venit la lansare din Marea Britanie, unde este stabilit cu traiul de mai mulți ani, domnul Ion Gheorghe Lupan.

Pe marginea acestei inedite (dealtfel, ca și multiplele scrieri ale lui Traian Vasilcău) publicații și cu cuvinte de înaltă apreciere, s-au expus: academicianul Mihai Cimpoi, Elena Dabija, Veronica Bumbu, Olesea Dînga, Ștefan Sofronovici, Veronica Pîrlea-Conovali, Ion Lupan și alții.

La prezentarea de carte a fost prezent prietenul autorului, renumitul artist plastic, grafician, portretist, profesor, iconograf, dar și poet cu Har de la Dumnezeu (a cărui expoziție de tablouri și portrete am avut ocazia să le admirăm în această perioadă în sala Aurie a Academiei de Științe a Moldovei) Iurie Brașoveanu, venit din Italia, unde locuiește de mulți ani.

Ion Tataru, artistul înnăscut, declamator de excepție, ne-a impresionat și încântat prin recitarea unui poem de suflet din creația autorului. Au răsunat cântece de suflet, au tresaltat suflete frumoase ale celor prezenți la eveniment și, sunt sigură, a celor care priveau evenimentul de la ecranele azurii, fiindcă peste tot se solicitau interviuri, dialoguri, se realizau transmisiuni în direct a mai mulți corespondenți de radio și televiziune.

Mulțumesc din suflet pentru predicile evlavioase-literare citite, ascultate, răsărite din lumina cugetului și pentru prescura hrănii spirituale cu care ne-ați delectat sufletele.

Sincere felicitări, preacucernuce părinte-diacon, scriitor și Maestru inegalabil al Cuvântului lui Dumnezeu, Traian Vasilcău! Îngerul păzitor să Vă fie î preajmă mereu!

Și fiindcă nu am întrat în limitele timpului pentru a mă expune despre sfinția voastră și despre predicile de suflet pe versurile cântate în rugi curate la notele pianului din templul cărții, vreau să urmez îndemnul sufletului meu și să Vă dărui aceste versuri scrise cu penița sufletului, cu ocazia Zilei de Naștere a Dvs., care a avut să fie în acest an, tot în luna aprilie, luna Învierii lui Hristos!

 

Cu deosebit respect și plecăciune, Ludmila Sochircă, scriitoare, medic de profesie

 

De Dumnezeu Binecuvântat

 

La vârsta Înțelepciunii

Tu, Maestrul nostru drag,

La malul bunătății-ai acostat,

De Dumnezeu fiind însemnat.

 

La malul bunătății-ai acostat,

În straie de vrednicie îmbrăcat,

Doar în cărți ai devenit bogat.

Smerit și de Cuvânt înfometat,

 

Călcând pe pietre ascuțite

Și-a vieții lunecoase trepte,

Cu Cuvântul ai zidit și înălțat

Castelul de Iubire și Credință.

 

La mulți Ani, dragă Maestre!

Fii de Dumnezeu binecuvântat!

 

Ludmila Sochirca

Facebooktwitterby feather