RICARDO HERNÁNDEZ BRAVO

POEME/ POEMAS

I

(MAMA)

Mama mă îmbrățișa în brațele Tale,
Îți despletea umbra în boarea  din  juru-mi,
îmi mângâia tâmplele cu prospețimea Ta.

Mama mă vindeca rostind numele Tale,
îmi aducea cuvântul rugăciunii odată cu somnul,
mă învăța tăcerea în care să-Ți vorbesc.

Mamă veghetoare ce-mi ostoiești dorințele,
vino întotdeauna, alipește-Te clipelor mele,
izbăvește-mi copilul,
zăbovește în ochii mei,
însoțește-mă trează în nopțile târzii,
Mamă ce-mi stai de pază,
Mamă ce viețuiești în propria-mi mamă.

(MADRE

Mi madre me asocaba entre tus brazos,

desplegaba tu sombra en mi intemperie,

arrimaba a mis sienes tu frescura.

Mi madre me curaba con tus nombres,

me traía palabras junto al sueño,

me enseñaba el silencio con que hablarte.

Madre atenta que miras por mis hambres,

llégate siempre, pégate a mis horas,

aguaréceme al niño,

demórate en mis ojos,

espérame despierta en mi trasnoche,

madre que me guardas,

madre que estás en mi madre.)

[Poesía mural a Nuestra Señora de Las Nieves (Bajada de la Virgen, Santa Cruz de La Palma, 2015)].

II

(NEAUA CARE DUREAZĂ)

Traversam insula ca să-Ți implorăm harul.
De-a lungul teraselor înalte, în anii secetoși,
cu pași tăcuți, cu urme dezgolite,
ne împlineam promisiunea de-a-Ți închina acest drum.

Astăzi ne încordăm vocile fără să găsim cuvinte,
ne întindem mâinile fără să risipim vreo ofrandă;
scrutând dorința de apă din vacarm,
golim paharul unui ritual ce ne refuză.

În uscăciunea tristă a unei vieți nefirești,
dă-mi inelele lunii, cu fericita lor prevestire,
suflă puternic pe rana acestui albastru nestatornic.

În aceste zile fără ploaie, revăd copilul care-am fost:
fie ca setea mea să adune nori pe cerurile sterpe
și zăpada-Ți nepieritoare să-mi acopere lăuntrul.

(NIEVE DURADERA

Cruzábamos la isla para pedirte gracia.
Por los altos andenes, en los años de seca,
en silencio los pasos, desnuda la pisada,
de entregarte el camino cumplíamos promesa.

Hoy forzamos la voz sin encontrar palabras,
extendemos la mano sin esparcir ofrenda;
escrutando en la bulla la querencia del agua
apuramos la copa de un ritual que nos niega.

En el triste sequero de una vida de espaldas
dame cercos de luna, cabañuela propicia,
sopla fuerte en la herida de este azul inconstante.

Estos días sin lluvia, vuelve el niño a mis ojos:
que mi sed cuaje bruma en los cielos baldíos
y por dentro me cubra tu nieve duradera.)

[Poesía mural a Nuestra Señora de Las Nieves (Bajada de la Virgen, Santa Cruz de La Palma, 2025)].

III

Manechinul din spatele sticlei.
Ochi ațintiți asupra unui punct
invizibil ochilor.

Înstrăinat de vreme, străbate
tăcerea ce-l izolează,
în timp ce mulțimea veșmintelor acoperă
un nud orfan de brațe.

Axă
a unei lumi ce se rotește
ignorându-și centrul. 

(El maniquí tras el cristal.
Fijos los ojos en un punto
invisible a los ojos.

Ajeno al tiempo penetra
el silencio que lo aísla
mientras multitud de vestidos cubren
un desnudo huérfano de brazos.

Eje
de un mundo que gira
ignorando su centro.)

IV

În față marea, nemișcată
ca un imens
ochi absorbit de insulă.
Lentă,
pâlpâirea valurilor mă leagănă,
tăcerea lor copleșește tăcerea
și, în torpoarea amiezii,
ceva din mine se diluează.

Acolo, unde timpul și spațiul se confundă,
exact acolo
    unde am început.

(De frente el mar, inmóvil

como un inmenso
ojo absorto en la isla.
Lento
el parpadeo de las olas me acuna,
su silencio desborda el silencio
y en el sopor a mediodía
algo de mí se diluye.

Donde tiempo y espacio se confunden,
justo ahí
donde empezamos.)

V

Spre seară,bătrânii obișnuiesc să se așeze
la răcoarea unui gros eucalipt
pe marginea drumului.
Fiecare pe piatra lui, în tăcere,
ca și cum totul ar fi știut
și, în sfârșit, cuvintele n-ar mai fi necesare.
Cu spatele rezemat de zid,
bătrânii cercetează cerul și drumul, văd îndepărtându-se
norii și oamenii, contemplă totul fără nostalgie,
căci ochii lor așteaptă ploaia, o nouă ploaie.

Aidoma lor, într-o zi, voi renunța și eu la cuvinte,
voi căuta pe cer
luna ce prevestește apă, norii subțiri ce-mi vor potoli setea,
și, pe deasupra, voi putea doar  
să-ntind mâna spre mângâierea primilor stropi...
Când, bătrân fiind, o să m-așez la umbră
și voi cunoaște și recunoaște norii.

(A la tardecita suelen sentarse los viejos

en la frescura de un grueso eucalipto
orilla del camino.
Cada uno en su piedra, en silencio
como si todo se supiera
y al fin no hicieran falta las palabras,
la espalda recostada contra el muro,
miran al cielo y al camino, ven alejarse
las nubes y las gentes, ya sin magua
pues sus ojos esperan otra lluvia.

Como ellos, desecharé algún día las palabras,
rebuscaré en el cielo
lunas de agua, lisuras a mi sed,
y poco podré aún
sino poner la mano,
cuando de viejo me siente a la sombra
y conozca las nubes.)

VI

Ne-a cerut să nu despărțim
balansoarele în care vă desfătați acum tu și fratele tău.
Alungit în mișcarea lor curbă,
O revăd pe bunica Juana, tânără și îndoliată,
îi revăd pe tata și pe unchiul Indalecio, 
în timp ce-și omorau vremea pe vapor,
întorcându-se din Cuba.

Vechile balansoare cu zăbrele,
lucioase de la trecerea lor peste trupuri,
mahonul solid, deprins cu suferința
Atlanticului ce-i năvălea bunicii-n privire
și acea călătorie cu povara
văduviei recente și a celor doi prunci...

Le voia împreună,
precum sunt ele astăzi, în colțul lor din hol,
cu tine și cu Marcelo călăreți,
continuând călătoria, împărtășind
vârsta bunicului din portretul său de emigrant din Canare,
același balans ce i-a legănat
copilăria fără tată,
un du-te-vino dublu, ușor,
care a alinat o strâmtorare-ndelungată,
care a biruit potrivniciile vremii
și-a deslușit în mine
clauza, tocmeala acelei moșteniri.

(que no las descasáramos pedía

las mecedoras donde hoy te arrullas con tu hermano
y alongado en su curvo movimiento
veo a abuela juana joven y enlutada
y a papá y tío indalecio retrepados
distrayendo las horas en el barco
de regreso de cuba

los viejos balancines de rejilla
brillosos de su paso por los cuerpos
la sólida caoba hecha a la pena
del atlántico entrado por sus ojos
aquella travesía con la carga
de la viudez reciente y los dos hijos

los quería juntos
como ahora en su esquina de la sala
contigo y con marcelo de jinetes
siguiendo viaje compartiendo
a la edad del abuelo en su retrato indiano
el mismo balanceo que acunó
su infancia sin padre
el ligero vaivén apareado
que alivió la escasez estirada
que abatió el plano de los tiempos
e hizo cuadrar en mí
la condición de aquella herencia.)

NOTĂ BIOGRAFICĂ
Ricardo Hernández Bravo (El Paso, La Palma, Insulele Canare, 1966) este poet și profesor de limbă și literatură la liceu.

A publicat cărțile de poezie Ochiul întredeschis [1996]; În limba delfinilor, câștigătoare a Premiului Julio Tovar în 1996 [1997]; antologia Aerul originii (Poeme 1990-2002) [2003]; Drojdiile setei [2014]; Piatra locuită [2017], reeditată cu fotografii de Coriolano González Montañez în 2023; Pauză publicitară [2019], tradusă în franceză [2022]; Papi, nu poți plăti fără respirație [2021]; Pentru că mi-ai vorbit [2025]; și două volume de poezie în colaborare cu pictori: Pământul inegal cu Hugo Pitti [2005] și Aripi de metal cu Graciela Janet [2008].

În proză, a publicat Șapte povestiri [1997] și Locuind pe vulcan [2022].

Din 2022, coordonează proiectul editorial de poezie alternativă La Gallofa Cartonera împreună cu Coriolano González Montañez.

(NOTA BIOGRÁFICA

Ricardo Hernández Bravo (El Paso, Isla de La Palma, Canarias, 1966). Poeta y profesor de Lengua y Literatura en enseñanza secundaria.

Es autor de los libros de poesía El ojo entornado [1996]; En el idioma de los delfines, Premio Julio Tovar 1996 [1997]; la antología El aire del origen (Poemas 1990-2002) [2003]; Los posos de la sed [2014], La piedra habitada [2017], reeditado con fotografías de Coriolano González Montañez en 2023; Pausa para anuncios [2019], traducido al francés Pause réclames [2022]; Papi, no se puede pagar sin aliento [2021]; Porque tú me has hablado [2025]; y dos poemarios en colaboración con pintores: La tierra desigual con Hugo Pitti [2005] y Alas de metal con Graciela Janet [2008].

En prosa ha publicado Siete cuentos [1997] y Vivir sobre el volcán [2022].

Desde 2022 coordina junto a Coriolano González Montañez el proyecto editorial alternativo de poesía La Gallofa Cartonera.).

***

Traducere din limba spaniolă: EUGEN DORCESCU

by

Referinţă Bibliografică

RICARDO HERNÁNDEZ BRAVO, POEME/ POEMAS/ Revista Armonii Culturale, ISSN: 2247-1545. Adjud, Vrancea, RO/ Ediția: 29 iulie 2025