Biciul de mătase să fie, tot bici este, palma de catifea să fie, tot palmă este…! Numai vorba-i așa de versatilă că poate săpa rană pe dedesubt ca larvele fluturelui de varză cel alb, frumos, grațios și ușor, ce plantează-n frunzișul căpățânii colonii de omizi lacome. Vorba cea bună este aceea cu înger în ea, nu cu oglinzi strâmbe…! Astfel de vorbe sunt narcotice și-n lexicul oricărei limbi pământene și-n cultura, educația, demnitatea și caracterul fiecărui om de pretutindeni…! Din cauza unor astfel de vorbe cel învins de propriile-i limite de replică, trăiesc cea mai mare parte din viață istoviți de o durere de cap după o beție…! Căci vorba strâmbată fie în bine fie în rău, ce altceva face decât să contureze cu linii ondulate imagini deformate?

Vorba zboară, scrisul putrezește. Rămân un timp urmele faptelor bune ca și-ale celor rele, apoi, după mai mult sau mai puțin timp, nimic nu rămâne, afară de nimicul însuși, căci nimic nu este nici etern…, poate că nici chiar eternitatea nu este. Cei ce ne vor urma nouă, celor din prezent, cât ne va mai fi să fim, nu se vor preocupa pesemne de preistorie, așa că noi suntem ultima generație ce-am adus după noi un trecut…, odată cu noi va dispărea o lume…! De aceea, de ce atâta grijă pentru propria posteritate?! Lăsați-o încolo de posteritate! Ne batem gura degeaba și nu e nicio scofală să creem lucruri exagerat de rezistente. E pierdere de timp câtă vreme omul nu este nemuritor, iar lumea nu este veșnică.

Însă:

„Nu e păcat?

Ca să se lepede

Clipa cea repede

Ce ni s-a dat?”

Versurile lui Eminescu, ultimele ale sale înveșmântează-n mantia sufletească a poetului toate meditațiile urcătoare și coborâtoare pe și de pe versantul întrebărilor toate ale noastre și răspunsurile nimănui.

Căci acum și aici evoc așa cum nu se poate de afectiv vorba cea curată, frumoasă și mângâietoare inimii mele agățate la un moment dat de umbra ei ca de o ață, căci ața unei umbre mai ținea ridicată deasupra mea o ghilotină ce se bălăngănea șuirându-i tăișul…! Cine rostește vorba aceasta? Am spus numele în titlu, prenumele, de fapt, căci numele nu se vrea să fie arătat în contextul de față, de către cine îl poartă: Carmen…! Prea bine, eu ascult porunca, nimic mai ușor…!

Carmen, minunat de frumoasa la inimă, Carmen…, om bun, om pentru oameni, prietenă a mea vinovată de a fi găsit în mine, prin ea, ceea ce nu mi se întâmplase deseori până atunci și nu mi se va mai întâmpla deseori nici mai târziu: puterea de a simți ce este adevărat în vibrația afecțiunii și prieteniei rareori statornice „de nebuni ce eram”, cum teribil de mișcător fredona Constantin Drăghici. Eram atât de tineri…! Ce știam noi, ce înțelegeam noi din complexitatea vieții și incitătoarele ei drumuri cu viraje?!

Dar, dacă nici până azi nu s-a schimbat aproape nimic fundamental în atitudinile noastre emoționale, ne respectăm și azi, nu suntem nici azi străini unul cu celălalt, ne acordăm prietenia curată și onestă, suntem, cu alte cuvinte, doi oameni ce se cunosc de demult și-n tot acest timp nu au încetat niciodată să păstreze gânduri bune unul despre celălalt.

În ziua în care m-a lovit necruțător o boală neurologică, pe cale de a-i fi dejucat planul ei devastator, acum, după ce calvarul despre care am vorbit deja în textele precedente, Carmen a fost prima și neîntârziata săritoare în ajutor – vorba bună de la ea, mângâietoare, încurajatoare, dătătoare de speranță a echivalat cu întreaga avere pe care-aș fi putut-o agonisi într-o viață de om dacă eram mai chibzuit, mai harnic cu brațele și mai pasiv cu incendiile de la etaj. Vorba dulce, mult aduce…! Mulțumesc, din inima mea bolnavă, Carmen, mulțumesc, mulțumesc, mulțumesc…!

Ce povățuitoare e zicerea apostolului evanghelist Pavel: „Dacă dragoste nu e, nimic nu e”; ce inspirat și nimerit o repetă scriitorul Marin Preda; ce dulce o cântă Gheorghe Gheorghiu, tot el lăsând să se înțeleagă că, dacă dragoste nu e, se poate și fără…!

Acum, eu ce să mai spun, că mi-au luat-o înainte cei de mai sus?! Poate așa: dacă dragoste nu e, nu cumpăra?! Mie nu-mi trebuie așa ceva. Eu vreau dragoste silnică pe viață și cu plată sufletească împărțită pe din două, nu pe bani…!

De ce-aș mai descoperi alte ramificații cu rod ale cuvântului, când eu îl am pe cel al apostolului: „Dacă dragoste nu e, nimic nu e”…! Mulțumesc deosebit, Carmen…!

(Aurel V. Zgheran)

by

Referinţă Bibliografică

Carmen. Vorba cu înger în ea/ Revista Armonii Culturale, ISSN: 2247-1545. Adjud, Vrancea, RO/ Ediția: 18 ianuarie 2026