Cristian Petru Bălan: POEMUL IUBIRII FURATE

Un tânăr ține poza iubitei într-o mână:

E fata ce pe altul  i-a spus că îl iubește,

Iar vestea îl zdrobise și-acum, uimit, îngână:

„Mai ieri mi-ai zis: Mi-ești drag! Făptura-ți mă zidește!…

Și azi îmi spui că altul ți-a reaprins ființa,

Că altă mână caldă ți-a înălțat destinul,

Iar eu rămân în flăcări să-mi mistui suferința

Ca pe o rană cruntă ce-mi va mări suspinul.

Dar cine-i el, cel care, prin vrăji, mi-a smuls iubirea,

Cel ce-n venin de viperi s-a furișat în tine?

Căci simt cum mă alungi, zdrobindu-mi toată firea –

El mi-a furat comoara din zilele senine !

Te pregătești să pleci, și-n gestul tău-i pieire,

Iar chipul tău-n hârtie îmi tremură în mână

Cu-n zâmbet de adio ce-i tristă-amintire;

De-i zâmbet de sfidare – icoana ta-i păgână!

Acum zâmbește-i lui uitând c-ai plâns duioasă,

Că lacrimile tale mi-au ars în piept tăcerea,

Acum îmi strâng bagajul, văzând c-abia îți pasă

Și plec și eu încet, împachetând durerea.

Totuși, ca un nebun ce în nădejdi mai speră,

Întreb de ce din viață mi-ai smuls atâta soare,

De ce mi-ai luat iubirea plecând după-o himeră,

Și cum de pot să plec simțind că lipsa doare?

Dar dacă tu-l iubești, atunci mă voi retrage,

Pe inimă voi pune un negru văl de pace,

Căci dragostea, când pleacă, nu-o-nvii cu rugi zăloage,

Iar eu? Rămân cu tine – prin… poza care tace !”

9 martie 2026

by

Referinţă Bibliografică

Cristian Petru Bălan: POEMUL IUBIRII FURATE / Revista Armonii Culturale, ISSN: 2247-1545. Adjud, Vrancea, RO/ Ediția: 10 martie 2026