Ghioceii zăpezilor de altădată răsar în fiece primăvară, emoționând precum fiorul iubirii, fiecare receptor și semnal de umanitate din noi. La fel ca frățiorii lor, brebeneii din dumbrava minunată, răspândesc candoare, smerenie și puritate. E atâta nevoie de ei ca să supraviețuim în lumea sălbatică în care am ajuns prin uitare, lăcomie, indolență și trufie. Ce de tulpinițe firave sau mai bățoase își joacă arhetipul eternei înmuguriri și regenerări întru nemurirea ciclică a vieții! Versuri copilărești risipite în zumzet de albine mă reîntorc cu minte și suflet la primăvara care n-a mai plecat…Am închis primăvara  în sufletul însetat de soare pentru când vor veni zile întunecoase și reci, cu oameni tomnatici care se nasc acum triști  și mor când pleacă cocorii.

Dar ce se aude în eter, aproape de casa părintească? Clămpăne de zor din cioc bărzuța revenită de la zeci de mii de kilometri distanță, ca să-mi readucă adierea  vântul pribeag al copilărie. Stă tot pe hornul căsuței bătrânești cu șindrilă și ferestre ovale cu rame de lemn verzi ca iarba verde de acasă. Voci de copii îmi răsfață sufletul chinuit de dor și mă trezesc întrebându-i:

– Știți de ce stă barza într-un picior?

– Ca să-l ridice pe celălalt -îmi răspund în cor, râzând de atâta naivitate din partea ditamai adultului.

Apoi îi aud rostind cu vervă incantația către pasărea măiastră a maternității:

– Barză, barză-ntr-un picior/Adă-mi mie frățior!

Urmează clocitul ouălor, paza protectoare a tatălui-barză, puiuții cu ciocurile veșnic căscate de foame, raziile mamei la baltă și zborul fericit spre cuib cu broscuțe în cioc pentru prânz…Mi se alătură mama pe banca unde îmi savuram cafeaua de dimineață.

– Uite, berzele s-au întors, dar stăpânii casei nu mai sunt de aproape un an. Tanti Nora a murit anul trecut după o luptă grea cu cancerul de sân, iar nenea Gyusi, la două luni după draga lui mami, a făcut stop cardiac în somn…

Simțeam că se năruia ceva din căsuța de turtă dulce a copilăriei …Bătrâneii își construiseră alt horn, funcțional,  de dragul berzelor. ..Berzele primăverilor  mele dintâi și până am plecat de acasă…

– Știi, mama, în primii ani de studenție veneam acasă la sfârșit de martie ca să pot admira zborul berzelor spre cuib și clămpănitul lor cu ecou…Era o parte din timpul sacru pe care îl trăiam repetând un ritual provenit din matca mea existențială. Înainte de el, nu a existat timp, adică, înainte de venirea berzelor…eu sunt omul arhaic din univers care se regenerează cu fiecare eveniment sacru ca și acesta.

-Vezi, omul se străduiește să ajungă periodic la timpul originar, primordial, al cosmogoniei, în care a apărut realitatea cea mai cuprinzătoare. Venirea berzelor are ceva din mitul care exprimă solidaritatea misterioasă dintre naștere, fertilitate, moarte, iubire, înviere, temporalitate…ca și plecarea cocorilor toamna.

– Fără toamnă, te rog. „Acum sunt iarbă, mai simplu nu pot fi”, vorba lui Grigore Vieru. Cine spunea cuvinte glorioase ca acestea:”Trăiește-ți viața în așa fel încât să-ți poți dori ca aceasta să se repete la infinit”?  De câte ori revin berzele, îți dai seama că universul nu a îmbătrânit, că germenele vieții viitoare, șansa unui nou început e darul Marelui Timp originar după al cărui mister tânjim.

– Adevăr grăiești, carcasă de matur pe suflet de copilandru. Citeam undeva că în mitologia egipteană, sufletul unei persoane-BA-, e reprezentat de o barză. Reîntoarcerea berzei la cuib înseamnă reîntoarcerea sufletului, punct în care omul acela poate fi readus la viață din moartea clinică sau sufletul celui decedat se reîncarnează într-un nou-născut.. Știai că ele se întorc la noi de la obârșia Nilului până în sudul Africii, exact după 9 luni?

– De aceea aduc copiii pe lume, nu? Am citit o poveste fascinantă despre aceste ființe iubite la alsacieni. Se spune că părinții pun pe pervazul casei câteva bucățele de zahăr pentru a convinge barza că trebuie să primească un bebeluș. Dacă barza survolează casa, semnul e bun, a acceptat provocarea. Ea va fi nevoită să găsească un spiriduș prin zone mlăștinoase care să extragă din adâncul pământului, un suflet de om căzut din ceruri odată cu ploaia. Acesta se va reîncarna în altă ființă, mică și nevinovată. Apoi, înfășează copilașul într-o bocceluță curată și îl predă poștașului, adică berzei. Pentru că ei sunt mult prea sfioși ca să o facă.

– Doamne, ce mit frumos! Tu ai citit legendele Olimpului, nu?  Zeița Hera era geloasă pe regina Gerena cea frumoasă, de care se îndrăgostise Zeus, soțul Herei. Aceasta din urmă s-a răzbunat transformând regina într-o barză care să zboare cât mai departe. Doar că iubita lui Zeus a zburat peste mări și țări, purtând în cioc fructul iubirii cu Zeus, stăpânul Olimpului .

– Oh, săraca mămucă! În Grecia antică exista o lege prin care copiii erau obligați să își îngrijească părinții bătrâni, legea Pelargonia, pelargos însemnând barză. Și asta pentru că berzele sunt hiperprotective cu puiuții lor și după ce învață să zboare. Evreii denumesc barza în ebraică drept mamă bună, devenind simbolul ocrotirii părintești.

-Nouă ne spunea doamna învățătoare că berzele din Africa au ceasul lor biologic, adică pot stabili cu exactitate ce anotimp e acasă, adică vremea în Europa. La început de primăvară, ele devin neliniștite, nu mai au poftă de mâncare, se adună în stoluri și plănuiesc plecarea, mânate de un dor grozav de casă. La nivel de cod genetic, ele au informația care le conferă direcția de zbor și azimutul cuibului vechi la care se reîntorc într-o viață de 30 de ani…

-E un proverb- bibelou din cuvinte care sună așa: „Fiecărui om îi sunt hărăzite o barză și o stea”. Barza este simbolul libertății, al cerului ca limită minimă și maximă a viselor noastre. Steaua e universul misterios, fără hotare, spre a cărui cunoaștere năzuim până când ajungem să locuim într-una din stelele cele mai luminoase ale nopții.

Cicona cicona, bărzuța de aur a copilăriei mele, pe ale cărei aripi mi-am lăsat atâtea speranțe și doruri, dorințe și chemări ale sufletului, nu mai pleca de data asta! Te iau cu mine în casă până la primăvara izbăvirii noastre. Aceea în care se făcea că draga mea Clopoțica a adus pe pământ primăvara veșnică.

by

Referinţă Bibliografică

DELIA NANDRA: Se întorc berzele/ Revista Armonii Culturale, ISSN: 2247-1545. Adjud, Vrancea, RO/ Ediția: 15 aprilie 2026