Nu cred că există în lumea asta cineva care să nu fi exclamat una din variantele: N-am timp!  Am pierdut timpul! Mi-am irosit timpul! Ce repede a trecut timpul!  Dacă stăm bine şi ne gândim, toate sunt adevărate. Numai că vinovat de ceea ce se întâmplă nu e nimeni altul decât individul care se vaită, căci şi-l gestionează prost şi nici măcar nu-şi pune problema ce e acela timp.

În Enciclopedia Concisă Britannica, găsim următoarea explicaţie: timp Perioadă măsurată sau măsurabilă. Într-un sens mai larg, este un continuum care nu are dimensiuni spaţiale. Filozofii au încercat să înţeleagă timpul concentrându-se pe întrebări generale în privinţa relaţiei dintre timp şi lumea fizică şi dintre timp şi conştiinţă. ( sublinierea îmi aparţine ţinând cont de subiectul  pe care-l voi dezvolta mai departe) Cei care adoptă o teorie absolutistă a timpului îl privesc ca pe un fel de receptacul în care se află universul şi în care au loc schimbările şi consideră că existenţa şi proprietăţile sale sunt independente de universul fizic. Potrivit  teoriei relativiste, aflată la polul opus, timpul depinde de schimbarea din universul fizic. În special datorită lui Albert Einstein, astăzi se crede că timpul nu pote fi conceput separat de spaţiu. Unii susţin că teoria RELATIVITĂŢII a lui Einstein justfică teoria relativistă, iar alţii consideră că ea justifică teoria absolutistă. Principala problemă a relaţiei dintre timp şi conştiinţă  priveşte măsura în care timpul sau diferite aspecte ale sale depind de existenţa unor fiinţe dotate cu conştiinţă. Evenimentele care se desfăşoară în timp sunt gândite în mod normal în termeni de trecut,  prezent şi viitor, termeni despre care anumiţi filozofi consideră că sunt dependenţi de intelectul nostru; alţii cred că timpul este independent de percepţie şi susţin că trecutul, prezentul şi viitorul sunt caracteristici obiective ale lumii.

Că timpul este relativ, fiecare a simţit-o pe pielea lui. Exemple pot fi nenumărate. Într-o benzinărie de pe autostradă, opreşte autocarul şi toţi turiştii fac coadă la WC-ul din incinta magazinului. Cum este perceput timpul? Depinde de ce parte a uşii te afli. Doi tineri-evident de sex opus, nu că nu pot fi  și de același sex!- hotărăsc să se întâlnească într-un anumit loc. Cui i se pare că timpul curge prea încet? Celui care aşteaptă.  Într-o primărie, şi nu numai, doi funcţionari au acelaşi program ca durată: numai că unul taie frunză la câini, c-aşa-i fişa postului, celălalt e îngropat în dosare că numai el ştie să le rezolve. Şi pentru primul timpul trece foarte greu, iar pentru celălalt parc-a zburat. 

Acum să mă întorc la titlul articolului că se vede treaba  timpul poate fi şi pierdut, asta depinzând de cum se raportează fiecare individ la realitatea în care trăieşte. Un tânăr, înzestrat de Dumnezeu cu capacitatea de a se documenta prin biblioteci, de a cerceta arhivele pentru a afla momente importante din istoria locurilor în care trăieşte, a venit în sprijinul proiecului iniţiat de părintele Nedelcu de la parohia Verneşti II – acum nu ştim ce-a fost înainte: oul sau găina, dar asta contează mai puţin – de a sărbători tricentenarul bisericii Buna Vestire. Au format o echipă şi s-au gândit că la un astfel de eveniment,  musai, trebuie să se implice şi şcoala de la centru. Ideea a fost împărtăşită de directorul şi profesorii şcolii, care au mobilizat elevii pentru pregătirea unui program artistic adecvat momentului ce coincidea cu 300 de ani de la moartea martirică a voievodului Constantin Brâncoveanu. Toate bune până aici, dar nu trebuie să se implice şi primăria? Aşa că tânărul merge din timp să facă demersurile necesare. Dar,  cum până la Dumnezeu te mănâncă sfinţii, a mai auzit şi păreri contradictorii. Pentru „sfântul”,  consătean cu tânărul, acţiunea cu pricina era pierdere de timp, plus că nu sunt bani! Veşnica poveste  a celor puşi să gestioneze banul public. Astfel de indivizi, care nu pun mare preţ pe munca cu mintea, probabil nu-i duce capul, ar trebui să înţeleagă că dacă n-ar fi oamenii care să se gândească şi la hrana spirituală a sufletului, nu numai la cea a trupului, nu s-ar putea scrie istoria.  De unde am fi ştiut noi, cei din prezent, că în urmă cu trei sute de ani se construia biserica în care ne închinăm azi, dacă n-ar fi fost, atunci, cineva dăruit de Dumnezeu cu talantul de a scrie despre lucrul acesta, şi un altul, azi, cu acela de a cerceta vechile scrieri din arhive? 

„Sfântul”, care, până la urmă, a participat la acţiunea amintită doar cu prezenţa, şi i s-au adus mulţumiri, c-aşa se cade, ar trebui să conştientizeze, în calitate de administrator prin funcţia pe care-o deţine în urma unor alegeri electorale, că pierdere de timp este atunci când cel care primeşte ajutoare de la primărie stă ore întregi pe podişca de la poartă, a lui sau a altuia, ce contează! sau la cârciumă unde bea, probabil, pe datorie, în loc să facă ceva în folosul comunităţii. Dar pe el, asistatul social, nu-l duce mintea, şi chiar de l-ar duce, de ce ar face ceva, dacă nu i se cere? Şi-atunci, ar trebui să vină „sfântul” administrator  să organizeze echipe cu astfel de persoane şi, periodic, să-i solicite pentru curăţenia locurilor ce aparţin tuturor, cum ar fi: şanţurile de pe marginea drumului, care n-au mai ajuns să fie betonate din fondurile  europene (!), albia pârâului Nişcov, drumurile dintre sate, pline de ciulini, etc. 

  Multe s-ar mai  putea spune despre pierderea de timp, dar mă opresc aici cu punctul meu de vedere, cu îndemnul: „cine are urechi de auzit să audă”  şi cine are ochi de văzut să citească.

Prof. Georgeta Tudor, Curierul zoreștean, 2014

by

Referinţă Bibliografică

Despre pierderea de timp/ Revista Armonii Culturale, ISSN: 2247-1545. Adjud, Vrancea, RO/ Ediția: 23 mai 2026