Craii de Curtea-Veche,

neperechea scriere a lui Mateiu I. Caragiale (1)

            În orice compartiment de activitate, calitatea omului și a producțiilor sale (muncă, idei, creații cultural-artistice, comportament etc.) ar trebui să aibă prioritate în fața cantității de bani, relații și aranjamente de felul mitei, șantajului sau lingușelii. La noi cu atât mai mult, cu cât pe aceste meleaguri necinstea (nu doar în politică) și nedemnitatea au fost și continuă să fie în floare, aspecte astfel semnalate în pledoaria sa de avocatul Raymond Poincaré, viitorul președinte al Franței, care la acea vreme apăra interesele companiei concesionare austriece în procesul de la București al fraudelor comise cu prilejul concesiunilor de căi ferate, text-motto în remarcabila scriere mateiană Craii de Curtea-Veche: „Ce vreți, suntem aici la porțile Orientului, unde totul se înfățișează mai puțin grav…”

Din această frază se poate deduce cum R. Poincaré, cu politețea și eleganța lui franțuzească, arată cu degetul nu doar spre carențele de comportament ale cetățenilor și instituțiilor din această parte a Europei, ci și spre cadrul juridic (posibil mai corupt, cu certitudine mai indulgent cu răufăcătorii), motiv pentru care aici „totul se înfățișează mai puțin grav” decât în țările cu legi ferme și justiție independentă. Oare ce-ar spune astăzi despre justiția pesedizată, care îi „albește” pe ciracii corupți și anulează „în regim de urgență” hotărârile luate în unanimitate de Congresul extraordinar al Partidului Național Liberal (PNL) împotriva trădătorilor (liberalii roșii), iar judecătorii pesediști de la Curtea Constituțională a României (CCR) validează o lege anticonstituțională cu dedicație, astfel încălcând grav și sfidător cele două principii universale ale dreptului roman (neretroactivitatea legilor și Non bis in idem – Nimeni nu poate fi pedepsit de două ori pentru aceeași culpă)?!…

În ceea ce privește calitatea/valoarea, din afirmația gânditorului francez Henri Bergson deducem că nu numai pe meleagurile mioritice ea este ignorată și/sau umilită (firește, există diferențe notabile între modul cum este tratată de regulă valoarea autentică în România și în Franța): „Democrația este singura formă de guvernământ compatibilă cu libertatea și demnitatea omului. Dar viciul de care suferă este acela că nu deține criterii viabile de selecție a valorilor”. Păi, dacă filosoful H. Bergson se arată cu îndreptățire nemulțumit de acest viciu de fond al solidei democrații franceze, prin extensie al tuturor democrațiilor consolidate, cam ce-ar spune de toată democrația noastră postdecembristă, îndeosebi de actuala demo(no)crație pesedisto-„suveranistă”?!

Revenind la literatură, trebuie subliniat faptul că, la fel ca în toate activitățile moral-spirituale (filosofie, cultură, artă, religie, cercetare științifică), nu contează cantitatea (numărul de cărți scrise), ci doar calitatea creațiilor. De ce? Deoarece calitatea este favorita timpului (el decide ce este nemuritor din toată înzestrarea și străduința umană), pe când cantitatea este absorbită pentru totdeauna în generoasa împărăție a statisticii, mai exact al apetitului acesteia pentru clasamente.

Ei bine, dacă statisticile consemnează scriitori surprinzător, ba chiar discutabil de prolifici (Nicolae Iorga, Alexandre Dumas-tatăl, Jules Verne, Herbert George Wells ș.a.), memoria implacabilă a timpului îi răsplătește până și pe aceia care de-a pururi vor rămâne în literaturile naționale și în cea universală printr-o carte de mare valoare artistică: Alexandre Dumas-fiul cu romanul Dama cu camelii, Charles Baudelaire cu senzaționalul volum de versuri Florile răului, Giuseppe Tomasi di Lampedusa cu remarcabilul roman Ghepardul și Mateiu I. Caragiale cu Craii de Curtea-Veche, adorabilă frescă a lumii balcanice de la începutul secolului al XX-lea (decadentismul și atmosfera ei crepusculară).

Născut la data de 25 martie 1885, Mateiu I. Caragiale (fiul nelegitim al lui Ion Luca Caragiale și al Mariei Constantinescu, fiu de îndată recunoscut de dramaturg) n-a scris numai capodopera Craii de Curtea-Veche, ci și nuvela Remember și volumul de versuri Pajere, intenționând să elaboreze tripticul Craii de Curtea-Veche – Sub pecetea tainei – Soborul țațelor (inițial cu numele Școala țațelor), trilogie unde, în manieră balzaciană, dorea să se ocupe de personajele rămase în viață. Din păcate, moartea prematură a originalului Mateiu, ca și extraordinara meticulozitate cu care scria (la Craii de Curtea-Veche a lucrat peste 20 de ani!), au făcut ca misteriosul roman polițist Sub pecetea tainei să nu fie terminat (au apărut câteva fragmente în revista Gândirea), iar din Soborul țațelor să rămână doar un fragment, pe care autorul l-a modificat de câteva ori.

Cum spuneam, complexul roman Craii de Curtea-Veche este capodopera cu care Mateiu I. Caragiale și-a adjudecat un loc de onoare în literatura română și cea universală, la fel cum Ghepardul, splendida carte a lui Giuseppe Tomasi di Lampedusa l-a nemurit pe acesta și continuă să-i deruteze pe critici, „toate încercările de etichetare ale romanului drept «roman istoric», «roman de familie», «roman al morții», al decăderii unei lumi, precum cea aristocratică din uitata Sicilie, al schimbărilor sociale provocate de reunificarea Italiei ca regat, al afirmării rapace a noii burghezii, pot fi valabile, dar rămân parțiale” (Michaela Șchiopu în Cuvânt înainte la Ghepardul, Ediția a 3-a, Editura Univers, București, 1995).

Sighetu Marmației,                                                            George  PETROVAI

14-15 sept. 2026

by

Referinţă Bibliografică

George PETROVAI: Craii de Curtea-Veche, neperechea scriere a lui Mateiu I. Caragiale (1)/ Revista Armonii Culturale, ISSN: 2247-1545. Adjud, Vrancea, RO/ Ediția: 17 septembrie 2026