Cine l-a ucis pe Palomino Molero?, micul roman cu suflet mare

al scriitorului peruan Mario Vargas Llosa (1)

            Din capul locului trebuie să fac două precizări: 1.Nu știu din pricina cui (autor, traducător, editură), dar exemplarul pe care îl am în față (Editura Eminescu, București, 1991, traducător Mihai Cantuniari) nu-și încheie titlul prin semnul întrebării, deși el este obligatoriu (în articolul de față am făcut necesara îndreptare); 2.În articolul Literatura latino-americană între realismul mitico-miraculos și fantasticul prodigios, exprim următoarele puncte de vedere condensate: „Una din cele mai avizate opinii despre creaţia marqueziană îi aparţine scriitorului peruan, actualmente stabilit în Marea Britanie, Mario Vargas Llosa. Deci, cum subliniam la începutul acestei lucrări, o opinie venită din interior…Din opera întinsă şi suculentă a acestui scriitor, ne vom opri doar asupra a două romane, inegale ca dimensiuni şi conţinut: Războiul sfârşitului lumii şi Cine l-a ucis pe Palomino Molero ?. Prima carte tratează lupta dusă (sub îndrumarea harismatică a Sfătuitorului) de către gloatele flămânde şi însetate de dreapta credinţă în Bunul Iisus, împotriva forţelor regulate ale guvernului brazilian. Cel de-al doilea roman, de dimensiuni mult mai modeste, conjugă în mod fericit avantajele romanului poliţist întru descoperirea criminalului tânărului Palomino, cu cele de analiză socială, privind starea de cruntă mizerie în care se zbate grosul populaţiei, şi discriminarea, chiar rasismul practicat de unii albi împotriva indigenilor cholo. Un asemenea cholo este Palomino Molero, neîntrecut interpret de bolerouri. Însă el va fi schingiuit bestial şi apoi ucis de trufaşul colonel Mindreau, deoarece a avut cutezanţa să o iubească (dragoste împărtăşită, de altminteri) pe fiica acestuia. Acţiunea palpitantă, stilul elegant şi curgător, limbajul slobod şi atât de suculent, iată doar câteva din virtuţile încântătoare ale cărţii”.

Orice om cu niscaiva cultură știe (sau, mă rog, ar trebui să știe) că Mario Vargas Llosa (născut la Ariquita pe 28 martie 1936, decedat la Lima pe 13 aprilie 2025) este „unul dintre cei mai importanti romancieri și eseiști născuți în America Latină” ; că în anul 1955 se căsătorește cu mătușa lui Julia Urquin, stârnind un mare scandal, de care divorțează în 1964, pentru a se căsători un an mai târziu cu verișoara Patricia ; că a lucrat în Franța ca profesor de spaniolă și jurnalist, iar din anul 2023 a ocupat al optsprezecelea fotoliu în Academia franceză, „fără ca vreuna dintre cărțile sale să fi fost scrisă în limba franceză” ; că – după ce în tinerețe se apropiase de comunism- mai târziu se distanțează de Fidel Castro, ba chiar îl critică pe Gabriel Garcia Márquez (în derâdere îi spunea „curteanul lui Castro”), deși marele scriitor columbian era nașul celui de-al doilea fiu al lui Llosa, botezat Gabriel; că a vizitat România de trei ori, după prima (în anul 1995), ce a avut ca scop lansarea cărților publicate la Editura Humanitas, rezultând dialogurile cu Gabriel Liiceanu, volum intitulat Chipuri ale răului în lumea de astăzi. Ficțiunea ca necesitate vitală ; că a scris multe romane (Orașul și câinii, Casa verde, Sărbătoarea țapului, Războiul sfârșitului lumii, Cine l-a ucis pe Palomino Molero ? (1986), Lituma în Anzi etc.), eseuri, critică literară și câteva piese de teatru (Domnișoara de Tacna – 1981, Kathie și hipopotamul -1983, La Chunga -1986, Seniorul balcoanelor – 1993) ; că în anul 2010 primește Premiul Nobel pentru Literatură „pentru cartografierea structurilor puterii și imaginile tranșante ale rezistenței, revoltei și înfrângerii indvidului”.

După cum arăt mai sus, Cine l-a ucis pe Palomino Molero ? nu este o carte polițistă clasică, adică după modelul scrierilor de acest gen ale lui Edgar Allan Poe, Arthur Conan Doyle, Agatha Christie și Georges Simenon, ci după cel dostoievskian, ancheta pentru descoperirea făptașilor dând posibilitatea autorului ca, prin intermediul perechii locotenent Silva-jandarm Lituma (reeditarea modernă a celebrului tandem cervantin Don Quijote-Sancho Panza), să pătrundă în diverse medii sociale, iar prin ochii și inima jandarmului (care în acest mod devine un foarte sensibil filtru psihologic și un apreciabil rezonator social) să ne transmită  atât compasiunea sa față de mulțimea nevoiașilor (Palomino Molero, mama lui doña Asunta, doña  Lupe – văduva cu o casă de copii), cât și indignarea față de privilegiații aroganți (colonelul Mindreau, șeful Bazei aeriene din Talara, Alicia/Alicita – nezdravăna fiică a colonelului, locotenentul de aviație Richardo Dufó – logodnicul oficial al Aliciei).

Romanul are opt capitole. Dacă facem abstracție de primul capitol, care servește drept introducere în acțiune (jandarmul Lituma, înștiințat la Comisariatul din Talara de un țânc ce-și paște caprele, se deplasează cu taximetrul până la roșcovul cu cadavrul mutilat și tras în țeapă, cu testiculele smulse și atârnând „exagerat de mult pe partea lăuntrică a coapselor”, victimă recunoscută de bătrânul taximetrist don Jerónimo ca fiind „tipul din Piura, care cânta bolerouri” alias Palomino Morelo din Castilia), dacă facem abstracție, deci, de primul capitol (cel mai scurt, de altminteri) și de ultimul, în care oamenii bat câmpii cu cele mai fanteziste presupuneri, celelalte șase capitole sunt concepute ca acte ale unei piese de teatru : pe măsură ce ancheta avansează cu ajutorul zurliei Alicia Mindreau („scundă, subțirică, cu niște forme abia-abia ghicite”), crește tensiunea celor doi jandarmi, astfel că în toiul deznodământului din Capitolul VIII, când colonelul face pe plajă destăinuiri șocante, inimosul și netemerarul Lituma recunoaște în sinea lui că nu-i place să treacă printr-o spaimă cum n-a încercat niciodată și-i dă dreptate „neînvinsului” José, vărul lui, care-i spusese la prima lor întâlnire după macabra descoperire: „Un sticlete cum scrie la carte trebuie să aibă o piatră în loc de inimă, să fie o brută dacă-i musai. Iar tu nu ești decât un rahat de sentimental, zău așa”.

Sighetu Marmației,                                                            George  PETROVAI

26-27 sept. 2026

by

Referinţă Bibliografică

George PETROVAI: Cine l-a ucis pe Palomino Molero?, micul roman cu suflet mare al scriitorului peruan Mario Vargas Llosa (1)/ Revista Armonii Culturale, ISSN: 2247-1545. Adjud, Vrancea, RO/ Ediția: 27 septembrie 2026