EUGEN DORCESCU
POEZIA LUI GEORGE NINA ELIAN
Rareori am întâlnit (dacă am întâlnit!) o mai categorică și mai convingătoare corporalizare lirică a negației, așa cum ni se înfățișează ea, ca principiu formator de mesaj și, totodată, ca substanță însăși a mesajului, în antologia poetului George Nina Elian, profesionist alcătuită, Aici, adică altundeva; Adrenocrom 666, București, Editura pentru Artă și Literatură, 2025.
(Pentru exemplificări am ales volumul Timpul din afara ceasurilor, dens, saturat de idei trăite, reprezentativ, după opinia mea, publicat în 2020 și inclus, firește, în antologie).
O precizare: negația lui George Nina Elian, conștientizată sau nu, asimilată sau nu la nivel abstract, teoretic, nu este câtuși de puțin teatrală, superficială, doritoare de originalitate ieftină. Ci, dimpotrivă, o negație de natură și atitudine existențială, străină de orice ideologie, generată de un puternic instinct ontologic și de vocația unei reflexivități superioare:
„adevăratele continente
sunt cele care nu se mai văd
adevăratele lumi
sunt cele dispărute de mult”
O negație absolută, desăvârșită, vizând ansamblul contingenței, vizând realitatea exterioară (obiecte, mișcare, cadrele spațio-temporale ale oricărei dinamici), precum și viața lăuntrică (cea afectivă, cea intelectuală), anularea acestora făcând loc absenței lor, irealității lor, dublului lor negativ, ipostaziat viguros ca subiect perpetuu al discursului poetic. Arhitema acestui lirism meditativ, grav, intens melancolic, este irealitatea existenței în întregul ei:
„tac.
nimic de adăugat la restul nimicului”
Sau:
„(aici plouă acolo e noapte)
ca-ntr-o inexistență
de-a dreptul
palpabilă”
Poetul are, aidoma gânditorilor orientali (nu interesează dacă i-a studiat sau nu), intuiția golului, a vidului, a vacuității ce învelește lumea sensibilă. Și, chiar dacă nu-l numește și nu-l expune în niciun fel, înaintează, artistic, spre vid, negând aparențele înșelătoare.
Percepe golul din spatele fiecărei realități și se străduiește să-l evoce, ca în acest scurt poem, intitulat Nocturnă bacoviană, dintr-un volum anterior:
„nimeni…
(plouă diluvian peste dune de scrum)
ce-ar mai fi de pierdut?”
Fiindcă orice existent nu este decât o potențialitate a vidului, o nălucire:
„urma pasului tău
era strălucitoare și pură
ca insomnia absenței”
Sau:
„ca și cum ai reveni
acolo
unde n-ai fost nicicând”
Poemele nu vorbesc despre peisaj, dragoste, amintire, moarte și viață, ci despre vidul (vacuitatea), care le conține și le face să existe. Așadar, vidul este afirmat exact în măsura în care conținuturile lui obiectuale se dovedesc efemere, părelnice, nule. Este o mare profunzime spirituală în aceste concluzii reflexive, statutul transcendent, metafizic al celor ce sunt nefiind negat, ci situat în indeterminare și mister:
„se face noapte: nu mai e nimic de văzut
se face noapte: toate drumurile
duc nicăieri
(toate cele ce sunt sunt atât de departe)”
În aceste împrejurări, imanența fiind suspendată, în peisajul ireal consacrat existenței inconsistente mai rămân două entități, ca două stihii: Absența lumii și Singurătatea eului:
„cerul deasupra
dedesubt morții
plânsul în gâtlej
de jur-împrejur – singurătatea
ca un imens stadion gol”
Ori:
„eu nu sunt un om
eu sunt o perpetuă prăbușire:
pășesc peste gol
încercând să trec de falia căscată
între mine și mine”
Această percepere (conștientizată sau nu) a naturii vide a tuturor celor din jur le elimină pe acestea („…exiști dar nu pentru acum ci pentru atunci”) și se instalează solitudinea fără leac a subiectului trăitor și cunoscător, solitudine greu de îndurat, poate, pentru eul empiric, dar foarte fericită pentru eul artistic, ea, solitudinea, îngăduindu-i poetului să savureze realitatea halucinantă a nonexistenței, făcându-l să înțeleagă și să accepte că eul conferă realitate realităților exterioare absente și să tezaurizeze mulțimea acestor concepte vitale într-o poezie reflexivă de cea mai pură esență.
Și, dincolo de toate acestea, iată clipa unei uimiri și a unei exaltări pure, de neuitat:
„pescărușul taie-n zbor fața lunii”
„Armonii culturale”, 13 noiembrie 2026.
![Facebook](https://www.facebook.com/sharer.php?u=https%3A%2F%2Farmoniiculturale.ro%2F%3Fp%3D76460&t=EUGEN%20DORCESCU%2C%20POEZIA%20LUI%20GEORGE%20NINA%20ELIAN&s=100&p[url]=https%3A%2F%2Farmoniiculturale.ro%2F%3Fp%3D76460&p[images][0]=https%3A%2F%2Farmoniiculturale.ro%2Fwp-content%2Fuploads%2F2026%2F06%2FEUGEN-DORCESCU.-Fotografie-de-George-Roca-213x300.jpg&p<div class="stitle" ><h3 ><span></span></h3></div>=EUGEN%20DORCESCU%2C%20POEZIA%20LUI%20GEORGE%20NINA%20ELIAN "Urmareste-ne pe Facebook"){kind=small}
Array
A trecut ceva timp, de la atacul informatic direct, de foarte rea-credinţă, prin care revista universală de creaţie şi atitudine culturală ARMONII CULTURALE (www.armoniiculturale.ro, înfiinţată la Adjud în februarie 2011), a fost desfiinţată aproape în totalitate. Dispariţia din spectrul online a acestei reviste, devenită în scurt timp valoroasă, prin numele care şi-au adus contribuţia la construirea acesteia, a constituit un real motiv de regret pentru cei peste 900 de colaboratori, de pe cinci continente. În perioada activităţii sale online, revista Armonii Culturale s-a constituit într-un pol pozitiv de atragere a scriitorilor valoroşi, atât din ţară, cât şi din diaspora..