Traian VASILCĂU

În poezia intitulată „În zădar în colbul școlii…”, Mihai Eminescu redă starea jalnică a manualelor din antumitatea sa, stare care poate fi similară sistemului educațional de acum sau chiar una devastatoare în antumitatea noastră.

Datorită acestora, școala de azi nu pregătește caractere, dar mai mult roboți, pentru care cele 7 virtuți creștine sunt ca și inexistente.

Virtutile ceresti, cele 7, sunt următoarele: Curățenia sau castitatea, Cumpătarea  sau temperanța, Milostenia  sau caritatea, Hărnicia, Răbdarea, Bunătatea și  Smerenia  sau modestia, iar păcatele capitale sunt  tot 7 și anume: Mândria, Invidia, Mânia, Iubirea de arginți, Lăcomia pântecelui, Desfrânarea și Lenea.

Mihai Eminescu nu găsea în manualele școlii, înveșmântate în colb, nici măcar o urmă a frumuseții și nici un pic din îndemnurile vieții.

Ba mai mult: Foile acestora fiind unse de toate mâncărurile vremii, nu mai adăposteau în ele nici o taină nepătrunsă.

Cărți scrise strâmb, mai bine zis: croite strâmb, de oameni strâmbi, dar voite, prin editorii îmbogățiți din munca altora, a schimba lumea întreagă.

Din rău în tot mai rău, evident.

Precum mint, de îngheață râurile toate, partidele multicolore ale românității și azi.

Poetul național vedea „în zădar” lucrarea Cărții în mediul educațional românesc din vremea care a fost și care este, de fapt.

Și, totuși, Poetul mergea mult mai departe decât toți confrații săi și afirma că nici o carte nu te învață cum să prețuiești viața, ca și Dar suprem oferit de Dumnezeu, AtotCreatorul, fiecărui om de pe pământ.

Verdictul Poetului rămâne unul profund creștin, total creștin, și acum, parcă fiind zmuls direct din desaga de gânduri a Mântuitorului nostru:

Ci trăiește, chinuiește
Și de toate pătimește
Ș-ai s-auzi cum iarba crește.

Un verdict absolut valabil pentru cei care hotărăsc a scrie și a trăi nepământește, după Mihai Eminescu, până în zilele acestea, care numai ale noastre nu sunt.

Adică ce vrea să spună Mihai Eminescu prin aceste trei versuri?

Doar trei versuri, în care aflăm chintesența întregii omeniri.

Vrea să spună că dacă nu ai fost trădat, scuipat, pălmuit, însulițat, crucificat și ucis de frații tăi din baladă și din Scriptură, atunci nu vei mai învia întru Hristos din morți și „în zădar”, vorba Poetului Național, vom mai face umbră pământului un timp.

În Evanghelia după Matei, versetul 22: 36-40, un om, bine intenționat, i se adresează Mântuitorului Hristos, întrebându-l așa:

 „Învăţătorule, care este cea mai mare poruncă din Lege?”. Iisus i-a răspuns: „Să iubeşti pe Domnul, Dumnezeul tău, cu toată inima ta, cu tot sufletul tău şi cu tot cugetul tău.  Aceasta este cea dintâi şi cea mai mare poruncă. Iar a doua, asemenea ei, este: „Să iubeşti pe aproapele tău ca pe tine însuţi”.  În aceste două porunci se cuprinde toată Legea şi Proorocii.”

Și dacă se spune că în aceste două porunci se conține întreaga Lege și Proorocii, atunci putem spune că și în cele 3 versuri de final ale poeziei „În zădar în colbul școlii…”  Mihai Eminescu, într-o formă concisă, ne arată drumul creștinului spre Unirea cu Dumnezeu, adică spre Mântuire.

Iată poezia, în integralitatea ei:

„În zădar în colbul școlii,
Prin autori mâncați de molii,
Cauți urma frumuseții
Și îndemnurile vieții,

Și pe foile lor unse
Cauți taine nepătrunse
Și cu slovele lor strâmbe
Ai vrea lumea să se schimbe.

Nu e carte să înveți
Ca viața să aibă preț ­
Ci trăiește, chinuiește
Și de toate pătimește
Ș-ai s-auzi cum iarba crește”.

Dragi cititori și cinstitori ai lui Mihai Eminescu,

Daсă vom adăuga, la sfârșit, un AMIN, vom greși, oare, sau nu vom greși nicidecum?

AMIN!

by

Referinţă Bibliografică

A scrie și a trăi nepământește, după Mihai Eminescu/ Revista Armonii Culturale, ISSN: 2247-1545. Adjud, Vrancea, RO/ Ediția: 2 septembrie 2025