Îţi ridici ochii dintre litere alergate, grupate după cum îi stă bine unei opere literare de mare ţinută, vrei să ţi-i odihneşti fără de  ţintă şi ca-n basme, ţi se năzăreşte o imagine. O fixezi după cum îţi e obiceiul, mai clară ori mai obscură. Obişnuită cu acurateţea, o tragi cât poţi înspre tine. Ce vezi e o imagine stranie, o unire din două foiţe de pergament lipite prin arta iubirii şi înţelegerii pământene – e un singur om, format din două fiinţe îngemănate. Se-ntâmplă, îţi spui, deseori chiar şi tu te-ai pliat pe o mănuşă care-ţi părea caldă şi părea-n stare să te muleze. Te freci la ochi. Îi deschizi iar. Pe câmpu-ţi întreg, vizual, un holz-şurub mare cu cap înfiletat cu petală de roză ce nu lezează dedesubtul care este o carte. Citeşti pe cotor „RĂSPUNSURI PENTRU WILL” sonete de autor Ovidiu Oana-Pârâu, iar deasupra şurubului o scenă turnantă, căci nu-i aşa? „lumea e ca o scenă şi oamenii sunt doar actorii”. În rotirea de scene fără cortină, în sus-mijlocul fiecăreia tronează un medalion miniatură William Shakespeare, cu trăsături ferme, mustaţă, ochi pătrunzători, întrebători, înnobilat auxiliar de broderia clasică măiastră, mix de mătase belgiană, englezesc-avoniană, londonez-oxfordiană. În acelaţi timp, trăsăturile aceluia într-o continuă cercetare a adevărului mai presus decât toate, al adevărului ce odată pătruns, îşi schimbă înţelesul acestuia, aproape pierzându-se în hăţişul întrebărilor. Autorul şi-a ales în scrierea versurilor numărul 14 – „m6 între Open Meandric Numbers” partajare între 14  ca format din doi de 7 considerat norocos şi 14 cel „nenorocos în China, omofona expresiei vreau să mor”.

Aşadar, scena 1 ne aduce prin Ovidiu Oana-Pârâu un Will nesigur, întrebător –

„Nelămurite gânduri şi greaua zbuciumare.

Servindu-le în palmă, le-aruncă-ntre gunoaie.

A meritat, crezi oare, această frământare,

Tutunul ars în pipă şi-un fir de lumânare?”

(zădărnicie)

sau

„Citesc din cartea lumii neînţelese rânduri,

Reci frământări de suflet, sleite de cuvinte.

Îmi rătăcesc cărarea prin tot atâtea gânduri,

Purtat de duhuri negre desprinse din morminte,

Pe-nvolburate Stixuri cu risipite vaduri

La sărbătoarea morţii, atent să iau aminte”

(coşmar)

şi el, Will îşi aduce aminte, şi tu (autor) ţi-aduci aminte, şi eu mi-aduc aminte, cum petele ciumei, din casă îi ies şi îi intră amintiri prea vii şi prea proaspete de nefiinţă tăiată de boală, de durerea rămaşilor.

„Aduce moartea strângere nebună,

De fulgere şi neguri în furtună.”

(fulgere şi neguri)

Scena se mişcă părăsind treptat umbrele necunoaşterii depline, acaparând-o pe a doua, în care, precum Qusimodo îşi plimbă cocoaşa nemeritată, minciuna, colportarea şi dorinţa anihilării lui ca stea ce sclipeşte prea puternic, prea strălucitor, războiul invidiei ce-ar fi mers până la desfiinţare. De unde atâtea pene la un om simplu, un simplu învăţător dintr-o familie modestă din Avon?Alături, un Marlow înaintează cu o lance blestemată pe care este încrustat sigiliul otrăvii nimicitoare, neajungerea la pomul lăudat, la cel plin de roade.

„Mi-a năruit lăcaşul, stupida nepăsare,

Măreţ copac, din mladă, am ridicat prin trudă.

Se frânge rădăcina sub patima zăludă.”

(se frânge rădăcina)

Aducând faţă în faţă figuri biblice, autorul îl compară pe Will cu însăşi lepădarea şi luminarea lui Petre de Isus.

„Când ura, blasfemia, devin obişnuinţă

Ce rege-a fost vreodată atât de iertător

Să îşi jertfească Fiul, iubirii de popor?”

(o viaţă-n dar)

Şi iată cum în scena trei, o pereche stă spate-n spate. Haine de femeie lipite de haine bărbăteşti. Suflete dintre cele mai alese. Nu li se văd feţele, doar autorul le vede sufletele asemănătoare, simţirile. Meditaţii cu privire la natura iubirii, „pasiune sexuală, procreare, moarte şi timp.” Dragoste pentru „frumosul stăpân” sau dragoste pentru „Dark Lady” (amanta brună). Poeme „A Lovers′ Complaint” , ca-n Oscar Wilde – collaje pictural sau mai explicit, portretul ambigen Marquis de Sade, ambele semnate de Slanislav Plutenko.

„Dilema ta e asta: renunţarea

‘Ţi va rătăci prieten şi iubită!

Cu el vei şti-o  singur  fericită,

Ce să alegi? Ştiu! Asta-i întrebarea.

Hai! Te dezleagă! Cumpăneşte bine!

Iubirea lor pe tine te conţine.

(Sonetul 42)

Cadrilul Will – Ovidiu Oana-Pârâu deşi ar trebui să aibă o curgere lentă cu dări de cuvinte şi dări de răspunsuri, are totuşi un pisc total ineclectic, energetic, poetul amintindu-ne de „a fi sau a nu fi, aceasta-i întrebarea”, una din predictele filosofiei hamletiene. Urmărind rotirea scenelor intrăm, noi cititorii, în universul necuprins în care-şi fac loc cerul, pământul, floarea, copacul, iubirea, „pârâul din argintul lumii”.

 „Mai stau! Nu mult! Doar cât clipeşte steaua

Peste argintul lumii prins în rouă,

Sau cât pumnalul de lumini când plouă,

Ori fulg pe mâna ce-o mângâie neaua”.

(pârâul din argintul lunii…)

Intrăm de asemenea în cel al triumfului, măiastra, în care un fenix nu se lasă-ngropat în cenuşă ca apoi să apară, ci are pasagere scânteieri de ciclop peste miriştea neagră lăsată de noaptea lunii acoperite.

Mărturisesc că acum multe luni, la prima poezie scrisă de autorul acestei splendide creaţii, am avut flashul talentului unicat. Era preocupat, atât de preocupat, încât părea trist. – Încearcă plimbarea, i-am spus, aminteşte-ţi de zidurile cetăţii Făgăraşului, de devierea drumului spre mănăstirea Sâmbăta, de râul paralel ce-şi iese din matcă, de izvorul lui Arsenie Boca ieşind dintre stânci, de Ucea de Sus şi de Jos, de ministiclăriile particulare ale Avrigului, cumpără-ţi cartofi la sac din şosea, încearcă! – Pe toate le ştiu, pe toate  le-am încercat! Inconştient, mi-am spus că e dezabuzat din varii motive. N-am întrebat, mă grăbeam la o lansare în Bucureşti a unei cărţi de poezii scrisă de un sorbonard. Treptat i-am citit autorului poeziile postate, era ceva nou, era ceva complet, stratificat în timpul micaşistului ce-ţi bate ochiul cu scânteierea de mică. Î-am urmărit în direct lansarea din Calderon, auzeam clopoţeii din colecţia privată, auzeam versurile cărţii, o sinestezie trezitoare la viaţă, la frumos, la perfecţionism şi matură aşteptare. La a doua lansare în direct, entuziasmul a trecut bariera solitudinii, aducându-mi entuziasmul descoperirii lucrului inestimabil, a scriiturii de excepţie. Mai este cazul să fac vreun îndemn? Ar fi ca şi cum aş predica o religie printre religioşi practicanţi. Felicitări Ovidiu Oana-Pârâu!

––––––––––

Adina DUMITRESCU

Râmnicu Vâlcea

27 ianuarie 2017

by

Referinţă Bibliografică

Adina DUMITRESCU: CUVINTE DESPRE „RĂSPUNSURI PENTRU WILL”  SONETE DE OVIDIU OANA-PÂRÂU/ Revista Armonii Culturale, ISSN: 2247-1545. Adjud, Vrancea, RO/ Ediția: 8 februarie 2017