Your message has been sent, you will be contacted soon
Revista Armonii Culturale

Call Me Now!

Închide
Prima pagină » Fără categorie » Cornelia Păun Heinzel : “Ambiţiile Cristinei” din ciclul “Vivant professores !”

Cornelia Păun Heinzel : “Ambiţiile Cristinei” din ciclul “Vivant professores !”

Cornelia Păun Heinzel : “Ambiţiile Cristinei”   din ciclul “Vivant professores !– Partea a doua

Cristina gândi deprimată: „Nu se poate, să nu mai fiu eu, directoarea Colegiului. Se spune că totul în viaţă se plăteşte, dar eu nu pot să cred, că mi-a venit mie, nota de plată, atât de repede. Am furat fără limite, am făcut excrocherii şi matrapazlâcuri cu carul, atâţia ani, fără probleme, mi-am promovat oamenii mei şi am distrus destine iar unii dintre cei care mi s-au opus au trecut în lumea celor drepţi, de supărare, ca domnul Heinrich, profesor venit din străinătate, care şi-a dat seama cu ce mă ocupam… De mică am ştiut că dacă voi fii rea, vicleană, şmecheră voi reuşi în viaţă şi chiar aşa s-a şi întâmplat. Planul meu a fost perfect, ca la carte. Mi-am organizat în şcoală un grup mafiot tip Berevoieşti, mai puternic decât originalul binecunoscut şi pe care dacă l-ar cunoaşte, ar fi invidioşi chiar şi mafioţii americani, japonezi, ruşi sau cei din cartelurile sud-americane. Gruparea mea de bază era puternică. Am constituit-o din mamele elevilor, care nu au serviciu şi care trăiesc de azi pe mâine, din alocaţiile şi bursele copiilor proprii, dar şi din ale celor pe care i-au primit datorită mie, în îngrijire. Mâna mea dreaptă, în fruntea tuturor era magnificul domn Şnapanul, preşedintele Comitetului de părinţi, cu care făceam afaceri grozave şi care trăieşte împărăteşte împreună cu toată familia sa, din cărţile editurii sale, foarte scumpe, pe care le vindea elevilor şcolii, obligaţi de mine să le cumpere. Mi-am făcut filieră mafiotă solidă, începând cu grădiniţa mea particulară, dorită de mulţi, renumita ”Muttiundvatiperversul” – la care trebuiau să plătească din greu părinţii copiilor aspiranţi la statutul de elev sau elevă în colegiul meu – grădiniţă la care nu aş fi avut drept din punct de vedere legal, fiind directoare simultan la o unitate particulară de învăţamânt şi la un colegiu de stat. Dar eu am funcţionat la amândouă instituţiile, fără să am probleme.

Ca să primesc numirea de directoare m-am sacrificat din plin şi l-am luat de soţ pe Vasile Tescovină, după ce acesta şi-a băgat în mormânt nevasta, deşi ştiam cât este de nebun – că se îmbată des şi că atunci, fuge în jurul bisericii unde slujeşte ca preot, cu cadelniţa în mână şi cu şliţul desfăcut, arătându-şi fără pudoare toate dedesubturile sale enoriaşilor, în special enoriaşelor, care evlavioase îşi fac cruce şi îşi spun în gând, cu sfinţenie: „Ce dotat este preotul nostru ! Ştie slujbele la perfecţie şi când este în stare gravă de ebrietate ! ”. A fost o uniune profitabilă pentru amândoi. Pe mine mă interesa să ocup funcţia de conducere, Vasile dorea să aibă cineva grijă de copiii săi. Eu cred că m-a şi plăcut, chiar dacă am peste patruzeci şi cinci de ani şi m-am  ridat destul de mult. Doar mă pricep să atrag bărbaţii. Pentru a fi bun manager, am făcut cursuri de perfecţionare în această direcţie – „ Cum să cucereşti bătrânii” şi ştiu să fixez interlocutorul cu ochii mei albaştri, să mă uit galeş în ochii lui, să-mi dau ochii peste cap, să-mi ţuguiesc buzele atunci când vorbesc cu el şi să-mi unduiesc vocea ca un trup ce dansează voluptos, în timp ce mă joc cu buclele părului meu, roşu ca focul, vopsit desigur. Aşa că, ridurile datorate vârstei sunt neglijabile. Oricum la moşi aveam experienţă de la vârsta de cincisprezece ani, de când mi-am început viaţa sexuală. Un vecin bătrân, mi-a oferit nişte bani şi cum îmi doream să mănânc şi eu nişte prăjituri, am cedat imediat. Pentru mâncare eram şi sunt în stare de orice…

Am rezistat eroic şi când a venit la mine frumosul şi atrăgătorul poliţist Prapore, supărat că Vasile al meu i-a pipăit îndelung, sub fustă,  frumoasa şi tânăra soţie, când aceasta a venit la el la biserică, pentru spovedanie. Bărbatul a spus, că de acum încolo se vor muta, atât el, cât şi nevasta, la o altă parohie. Sigur că, eu am văzut lucruri mai înfricoşătoare la Tescovină decât alţii, doar locuiesc cu el în aceeaşi casă… de fapt, numai uneori, pentru că, fiind directoare, nu prea am stat pe acasă. Ce, eram proastă să-i cresc copiii ? Noi, nu ne vedeam decât rareori şi atunci ieşea totdeauna cu scântei. Ne certam şi până nu ne pocneam unul altuia câte una, nu ne linişteam. Că amândoi suntem iuţi la mânie şi slobozi la gură. Merita însă să îndur orice, pentru funcţia deţinută. Aceasta a fost ambiţia mea dintotdeauna. Ea era totul pentru mine. Şi mai este şi acum, încă. Dar acum… m-au destituit… Cred că îmi voi da demisia. Eu, Cristina, fata servitoarei, nu pot suporta o astfel de cădere, o aşa umilinţă, să fiu doar o simplă profesoară, nu un mare manager de colegiu şi nu în orice colegiu, unul de lux ! Şi etnic pe deasupra ! Nu al oricărei etnii ! Al uneia speciale, cu care eu nu am nimic în comun, nici în clin nici în mânecă, doar simplu fapt că am învăţat limba, din şcoală. Dar nu prea bine. A trebuit să plec, să fac liceul în altă parte.

Profesorii au spus că nu am nicio şansă să iau examenul de admitere în treapta întâi,  că nu prea am învăţat limba bine şi să dau concurs în altă parte. Aceasta a fost răzbunarea mea. Eu, Cristina, fata servitoarei, să ajung în epoca aceasta minunată, directoarea unităţii de învăţământ, de la care am fost nevoită să plec. Toată viaţa mi-a fost foame. Mama mea câştiga foarte puţin. Prefera să stea mai mult pe acasă, că nu prea se omora cu munca. Lucra numai uneori. Am urmat facultatea, aşa cum fac toţi oamenii în ziua de azi. Şi pentru a deveni profesoară, am avut prioritate, tot datorită mamei şi am fost selecţionată în programul “The Best Idiot”, cu care am fost titularizată pe postul de profesoară, fără concurs, în Colegiu. Mi s-a acordat însă facilitatea, să fac împrumut la bancă, să-mi plătesc postul, aşa cum fac majoritatea celor care în realitate, nu ar trebui să ocupe locul respectiv de muncă, dar suplinesc lipsa lor de competenţă, cu banii daţi pentru ocuparea acestuia. Trebuie să îţi doreşti însă, atât de mult acest lucru, încât să fii capabil să lucrezi pe gratis, toată viaţa. Aşa că, eu tot nu am avut bani de mâncare, să mă satur. Iar când am avut ocazia să-l iau de bărbat pe Tescovină, nu am pregetat deloc, pentru că ştiam că procedând astfel, mi se deschid drumuri noi. Atunci am înfiinţat amândoi, la iniţiativa mea, pentru că beneficiam de priorităţi, grădiniţa ”Muttiundvatiperversul” iar eu am primit curând şi postul de conducere mult visat – cel de directoare a Colegiului în care funcţionam. Pentru mine, care stăteam tot timpul nemâncată, am crezut că, în sfârşit, o să mănânc şi eu pe săturate. Dar nu a fost aşa. Postul de manager m-a costat destul de mult şi a trebuit să fac un nou împrumut la Bancă. Pe care l-am achitat destul de rapid. Scoteam bani cu vârf şi îndesat de la părinţii elevilor, care doreau să aibe copiii în colegiul meu. Taxa fixată de mine era fabuloasă. Ipotetic, aş fi putut trăi în lux din ea. Dar să mânânc să mă satur, tot nu am reuşit. Vasile al meu, un zgărcit, mai ceva ca vestitul Hagi Tudose, mă punea să postesc tot timpul. El se îndoapă cu bunătăţi, de la biserică, bea tot timpul, iar eu sunt obidită şi lihnită de foame. De aceea mi-am propus să fac o cantină în liceu, să mânânc şi eu o dată în viaţa mea, ca lumea. Şi după ani de zile, când am reuşit, în sfârşit, să-mi văd visul cu ochii, am fost imediat destituită din post şi înlocuită ! Ce colegi nerecunoscători ! Câte nu am făcut pentru ei ! Dar numai pentru unii. Pe alţii i-am şicanat cât am putut eu de mult.

Când vreau, pot să fiu răutatea personificată ! Tocmai când credeam că pot face absolut orice, fără să dau socoteală nimănui vreodată… Aşa că mi-am continuat manevrele. Am pus femeile din grupul meu mafiot tip Berevoieşti, să facă mare tărăboi cu destituirea mea, că ele tot se plictiseau stând pe acasă. Mi-au sărit imediat în ajutor. Doar primeau banii pentru traiul zilnic datorită mie şi au făcut scandal, exact aşa cum le-am povăţuit. Le-am învăţat să ţipe peste tot : „Aici, în colegiu sunt numai copii de personalităţi ! ”.

Odraslele lor nu învăţau deloc, veneau la şcoală numai să  urle,să ţipe,să distrugă tot din jurul lor, dar primeau burse de merit, pentru că eu obligam profesorii, să le dea numai zece.

Şi profesorii aduşi de mine au încercat să mă susţină, au făcut chiar grevă. În special preferatul meu, Cristişor cel oacheş, pe care eu l-am făcut profesor de matematică, drăguţul de el,  după ce acesta şi-a cumpărat o licenţă, iar eu l-am transferat din postul de administrator de şcoală, direct în cel de cadru didactic, cu legea lui Gropăciune – absolventul de Şcoala Complementară, la care mergeau cei pe care nu prea îi ducea capul la învăţătură – care a dat managerilor de unităţi de învăţământ puteri dumnezeieşti: să facă escrocherii, să fure fără a da socoteală, să mintă că un post este titularizabil, atunci când el nu există în realitate şi să declare ca netitularizabil, unul care este într-adevăr pentru a-şi aduce în acest mod, incapabilii în şcoală, pe mulţi bani. L-am titularizat pe iubitul meu Cristişor, fără ca acesta să dea vreun concurs în viaţa lui şi fără să cunoască vreun bob din limba etniei reprezentate în colegiu. Cu el îmi mai scăldam eu ochii, să văd şi eu în preajma mea un bărbat ceva mai tânăr şi mai viril, că Vasile al meu nu prea este un bărbat de admirat. Dar aşa sunt toţi profesorii aduşi de mine. Habar nu au idiomul ce ar trebui cunoscut. Eu, cu grupul meu mafiot le-am dat certificatul de trecere a probei de limbă. Doamna pensionară Şmen, preşedinta comisiei de limbi, făcea totdeauna ceea ce-i spuneam eu. Dacă m-ar mai fi lăsat puţin în post, transformam tot colectivul profesoral în oameni, care nu cunosc de niciun fel idiomul. Păcat că doamna profesoară Alutimpitu a trecut recent în lumea celor drepţi. Femeia mă susţinea cu ardoare, în toate ticăloşiile pe care le făceam. Doar era şi ea, la fel ca mine, rea, şmecheră. Şi,  desigur avea multe avantaje, fiind în grupul meu mafiot.

Am titularizat cu articolul “Şpaga pe faţă” din legea lui Gropăciune şi pe profesoara de fizică, care nu a susţinut niciodată în viaţa sa vreun concurs de titularizare, dar primea anual post de suplinire. Femeia reuşise să posede o licenţă în “Fizică” acum, când nu mai vrea nimeni să meargă la această facultate – la care profesorii sunt disperaţi că ar putea să rămână fără o bucată de pâine şi se bucură de oricine le vine ca student. Cum profesoara nu ştia să ţină o lecţie, am rezolvat o mare tâlhărie. Am reuşit să o titularizez fără inspecţie, probă obligatorie la concursul de titularizare. Şi nu numai atât. Pentru că femeia habar nu avea de fizică, am aranjat să dea proba în limba specifică colegiului. Nici acest idiom nu îl cunoştea prea bine. Dar nu exista nimeni care să îi poată verifica lucrarea la concurs, să vadă că nu ştie nimic, pentru că în comisie nu era nicio persoană cunoscătoare a disciplinei în această limbă. Cei care cunoşteau limba nu cunoşteau nimic din conţinutul fizicii. Iar cunoscătorii într-ale fizicii nu ştiau idiomul. Aşa că nota acordată a fost din burtă. Am reuşit astfel să o titularizez fără inspecţie, dar şi fără a avea habar de fizică şi de idiomul stipulat în probe. Ce grozavă am fost ! M-am lăudat cu tot ce am învârtit, chiar în Consiliul Profesoral. Doar eu, Cristina Pizzicato Tescovină am fost în stare de aşa o mare realizare. Mă jucam cu toţi după bunul plac, cum doream eu. Şi dacă cineva dorea să comenteze ceva, eu îl şantajam. Mă pricep de minune la aşa ceva. Acum, însă, când au dovezi clare că am furat nemăsurat… Dacă nu mă potolesc, cine ştie ce păţesc. Toate ilegalităţile făcute de a lungul anilor ca directoare sunt binecunoscute. Am fost învinsă de data aceasta. Dar eu sunt prea a dracului să mă las. Mama mea conducea mătura, eu sunt născută însă, pentru a conduce ceva deosebit, pentru a conduce instituţii, destine, vieţi…

Notă : Aceasta este o povestire . Orice asemănare cu fapte, personaje, locuri este pur întâmplătoare, deși se știe că uneori viața bate filmul și realitatea poate fi uneori mai crudă decât povestirea scrisă, literară.

Facebooktwitterby feather

Despre Cornelia PAUN

profesor doctor, scriitoare, enciclopedistă, jurnalistă membră a Presei Internaţionale, prozatoare, prima fabulistă cu peste trei sute de fabule, originale, inedite, neprelucrate și neinspirate din cele ale predecesorilor, cea mai titrată scriitoare/jurnalistă cu 10 diplome universitare de la universități /Institute de stat obținute prin meritul propriu ( fără să dea spagă pentru examene și diplome) - 3 de la Universitatea București, 3 de la Universitatea Politehnică Ɓucurești, 2 de la Universitatea Brașov Transilvania, una de la Universitatea Tehnică de Construcții București, una de la Goethe Institut Munchen, Germania, conducătoare de la vârsta de 28 de ani de Institut de cercetare științifică bugetar, de stat, prima femeie doctor in Roboți din România, blogger premiat în Franța, în 2016, cu cel mai bun blog. Cornelia PĂUN - cu pseudonimul Cornelia Păun Heinzel, după numele bunicii din partea mamei care provenea dintr-o familie austriacă – tatăl bunicii a fost ofiţer la Curtea Împăratului de la Viena (, dovezi cu acte concrete) s-a născut la Braşov şi este profesor doctor, scriitoare, jurnalistă membră a Presei Internaţionale, filolog, fiind prima femeie doctor in Roboţi din România. Fiica inginerului electronist C.F.R. Dumitru Păun şi a profesoarei de limba română Oltea Aglaia Păun (născutăBejenaru). Păun Cornelia este profesor doctor inginer, cu titlul de Doctor în Roboţi Industriali, din 1998, al Universităţii Politehnice Bucureşti - cu toate examenele cu zece - Master în Management şi Evaluare Educaţională, Facultatea de Psihologie şi Ştiinţele Educaţiei, Universitatea Bucureşti şi Master în Didactica Disciplinelor Filologice, Facultatea de Litere, Universitatea Bucureşti, licenţiată și șefă de promoție în Filologie, Limba şi Literatura română - Limba şi Literatura franceză, Facultatea de Litere. A fost admisă a doua şi a absolvit printre primii, în 1986, secţia T.C.M, Facultatea T.C.M. a Universităţii Braşov, având și repartiție guvernamentală dublă în învățământul superior și cercetare, domeniu în care a lucrat de atunci până în prezent, în calitate de cadru didactic. Este şi inginer specializarea Transporturi, Universitatea Politehnică Bucureşti. A mai absolvit trei cursuri postuniversitare la: Universitatea Tehnică de Construcţii Bucureşti, Universitatea Bucureşti, Facultatea de Psihologie şi Ştiinţele Educaţiei, specializarea Metode moderne în Psihologie Specială şi Universitatea Politehnică Bucureşti, Metodică. A fost admisă în 1990, printre primii, la Facultatea de Matematică, Secţia Informatică, curs de zi, a Universităţii Bucureşti, transferându-se apoi la Brașov, deoarece a primit conducerea institutului de cercetări (1990-95), fiind şi cadru didactic universitar. În 2010 a câştigat o bursă Goethe Institut, München, Germania, specializarea “Multimedia-Führerschein DaF”: Das Internet als Quelle für Materialien und Projekte (Kommunikationsprojekte im Unterricht; Das Internet als Quelle für Arbeitsmaterial; Übungen und didaktisiertes Material aus den Internet; Internet projekte planen und dürchführen). În perioada 2007-2013 a fost EXPERT FORMATOR al Ministerului Educației în Management Educațional în cadrul programului Profesioniștii în management educațional. A fost mentor de practică pedagogică pentru studenţii Universității Politehnice, referent științific alături de: Prof. Dr. Constantin Ispas, Prof. Dr. Alexandru Dorin, la “Sisteme flexibile de producţie”, „Îndrumar de laborator pentru uzul studenţilor”, de Prof. Univ. D. Catrincaş ; alături de: Prof. Dr. Constantin Ocnărescu şi Conf. George Adir, la cartea curs universitar Iniţiere în Mecanisme şi Organe de Maşini cu asistare CAD/CAM/CAE,de M. Neacşa,Spiridon Biografie Cornelia Păun s-a născut la Brașov, tatăl fiind inginer electronist la Regionala Căi Ferate Brașov și mama profesoară de limba română. În școală a fost întotdeauna premianta întâi și olimpică la matematică. A absolvit Colegiul „Dr. Ioan Meșotă” din Brașov, secția de Matematică Fizică, la care a fost admisă luând la concursul de admitere nota 10 la proba de matematică și 9,50 la limba română, cea mai mare notă la această probă. Ca elevă a fost anual premiantă și olimpică la matematică. Dragostea pentru cărţi a moştenit-o de la bunicul său, din partea mamei, profesor de filozofie (fiu de preot) şi de la mama sa, profesoară de limba română. A învățat literele, să scrie și să citească de la patru ani. Când a mers la şcoală la şase ani, deja citise toate cărţile din casă, care erau foarte multe şi care aveau ca autori cei mai renumiţi scriitori din literatura universală. Bunicul său cunoştea limba greacă veche, limba latină, limba franceză, limba germană, limba italiană, limba spaniolă şi spre sfârşitul vieţii a învăţat singur limba engleză. A învăţat de mică limba germană în casă, de la bunica din partea mamei, Elsa Heinzel, care provenea dintr-o familie austriacă cu tatăl fost ofițer la Curtea Împăratului de la Viena. Păun Cornelia a debutat ca jurnalistă în 1995 că redactor colaborator la cotidianul BRAȘOVEAN BUNĂ ZIUA, BRAȘOV !, ca scriitoare în Revue de culture, critique et imagination „Asymetria”, Franţa, Paris, ca poetă şi colaboratoare în cadrul Magazinului cultural și de informație „Agero-Stuttgart” Germania şi al Agenţiei de Presă Nurenberg. Este membru al presei internaţionale, al Uniunii Scriitorilor Mondiali Hispanici şi al “Poetas del Mundo”, laureată a Premiului Literar Internaţional Naji Naaman 2017, pentru creativitate şi membră de onoare a Casei Naji Naams, laureată a Union Hispanomundial de Escritores fiind prezentă în nouă Antologii ale scriitorilor şi poeţilor din întreaga lume, internaţionale, editate de străini, patru editate de români, în enciclopedie USA, în Antologia de literatură americană care reuneşte cei mai prestigioşi scriitori şi poeţi din toate ţările lumii, într-o Antologie a scriitorilor cu premii literare internaţionale, 2017, editată în limbile: engleză, spaniolă, franceză şi arabă. A fost redactor colaborator la un ziar cotidian românesc și este colaborator permanent la diferite reviste și publicații străine din străinătate, publicând în fiecare număr, în şaisprezece reviste de cultură de prestigiu, reviste universitare de literatură din Spania, din U.S.A. şi din ţări ale Americii Latine: Argentina, Columbia, Chile, El Salvador, Mexic, Venezuela, Peru, etc. din Malaezia, din India şi trei din Canada. Este publicată în aproximativ cinci sute de publicaţii, dintre care peste două sute de reviste străine din străinătate, peste cincizeci de reviste din România, în publicaţii din diaspora iar unele scrieri au fost selectate pe bloguri de către fondatorii acestora pentru activităţi educaţionale în cadrul probelor de examene, concursuri sau la manifestări culturale, literare, istorice. Texte traduse în limbile engleză şi spaniolă au fost selectate de către unii specialişti, ca studiu la orele de limbă şi literatură spaniolă sau în cadrul unor activităţi didactice, culturale, religioase, din ţări aparţinând spaţiului hispanic şi Statelor Unite ale Americii : - în opt reviste literare franceze din Franţa, nouă reviste de cultură italiene din Italia şi un ziar cultural italian, într-o revistă de literatură universitară din U.S.A., în cinci magazine literare din U.S.A., în International Literary Magazine & Academic Journal of English Literature, într-un magazin literar internaţional din Danemarca, într-o revistă de literatură din Marea Britanie şi una Internaţională de cultură din Belgia, în ziarul naţional albanez, în trei reviste de literatură internaţionale din India, într-o revistă internaţională de literatură din Bangladesh, într-un jurnal literar indian, în revista internaţională a scriitorilor din Insulele Caraibe, Trinidad, Tobago, în Agenţia Albaneză de Presă, în publicaţii internaţionale din Estonia, din Islanda , din Albania, şase din U.S.A. , într-o revistă de poezie din Vancouver, Canada & China, într-un jurnal de artă din Mauritius, într-o revistă literară Hawaiiană, într-o revistă literară şi într-un jurnal de ştiri din Republica Moldova. - în reviste de cultură din diasporă: din Noua Zeelandă, din Irlanda, din U.S.A., din Canada, din Germania, din Franţa, Australia - în peste treizeci de reviste de cultură şi ziare din România. Poemele scriitoarei Cornelia Păun au fost traduse de personalităţi culturale din întreaga lume în: 50 de idiomuri franceză, germană, engleză, italiană, japoneză, rusă, arabă, portugheză, olandeză, suedeză, greacă, catalană, persană, turcă, polonă, letónă, cehă, maghiară, sârbă, búlgară, albaneză, slovenă, azeră, georgiană, aromână, chineză, indiană, ebraică, kurdă, urdu, macedoneană, coreană, vietnameză, malaeziană, în idiomul shana din Zimbabwe, etc. iar povestirile au fost traduse şi publicate în reviste de cultură sau de literatură străine în : spaniolă, arabă, franceză, engleză, rusă, italiană, greacă. Cărți de specialitate publicate: A publicat primul “Manual al calității unei unități de învățământ” şi şase cărţi de specialitate: „Contribuții la cercetarea elastodinamică o mecanismelor roboţilor industriali ”, Teza de doctorat, Editura Universității Politehnice București, 1998, “Proiectul la discipline tehnice”, “Teste de Organe de mașini și mecanisme pentru Bacalaureat”, “Metoda jocurilor în învățământ”, “Contribuții la cercetarea elastodinamică o mecanismelor roboţilor industriali”, rezumatul tezei de doctorat, Editura Universității Politehnice București, 1998 şi peste două sute de articole de specialitate în ţară şi străinătate. Literatură: A publicat cinci volume bilingve de proză scurtă la editura AL CHRIS "El cartero nunca más llama dos veces" o "Sueños ... sueños ... sueños" / "Poştaşul nu mai sună de două ori" sau "Visuri… visuri… visuri…" , “El laberinto de las enigmas”, “University Y Building”, “Η στροφή του" , 'El sueno transatlantico" și o carte de fabule; două cărți de jurnalism, DICȚIONARUL FABULIȘTILOR DIN ANTICHITATE PANĂ ASTĂZI, DE PE ÎNTREG GLOBUL și o ENCICLOPEDIE CU PERSONALITĂȚI LITERARE DIN ÎNTREAGA LUME în limbile spaniolă și engleză.